Interviuri

Exista o mare discordanta intre intentiile declarate de catre autoritati si lucrurile care se intampla in realitate in timpul „Anului Tineretului". Pe de o parte, guvernarea comunista declara ca sustine tinerii si ca tanara generatie reprezinta o prioritate de stat, pe cand, pe de alta parte, „Anul Tineretului" este speculat in scopuri electorale si lipsesc activitati, care ar avea un impact real si ar imbunatati viata tinerilor din Republica Moldova.

La 26 decembrie 2007, cand presedintele Voronin a decretat „Anul Tineretului" nu existau bani in bugetul de stat, alocati in acest sens. Nici acum, la finalul perioadei de implementare, nu au fost facute publice sursele de finantare. O parte dintre activitatile din programul de actiuni consacrate Anului Tineretului, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 333 din 20 martie 2008, reprezentau actiuni ale ONG-urilor. Acestea nici macar nu au fost consultate daca sunt sau nu de acord sa fie incluse aceste activitati, finantate si de alti donatori, in acest plan de actiuni.

La jumatate de an de implementare, nu erau implementate proiecte, care ar schimba spre bine viata tinerilor din Republica Moldova. Activitatile vizibile erau doar concertele, pe care le sustinea orchestra prezidentiala pentru tinerii militari, intens mediatizate de presa pro-guvernamentala.

Acum, in cadrul emisiunilor televizate, guvernarea se lauda cu lansarea programului de abilitare economica a tineretului, in care, pana pe moment, sunt sustinute financiar circa 40 de afaceri ale tinerilor din localitatile rurale. Si, daca luam in calcul ca in Republica Moldova locuiesc circa un milion de tineri, dintre care majoritatea aleg sa plece peste hotare, in ce masura asta schimba situatia?

Pentru a prezenta fata reala a lucrurilor si a vedea in ce masura tinerii au reprezentat o prioritate reala a guvernarii in acest an, in luna decembrie va fi facut public un raport de monitorizare a activitatilor din cadrul „Anului Tineretului".

http://www.tudordarie.md

 

 

"Timp de aproape 20 de ani niciuna dintre parti nu a prezentat un plan de solutionare a conflictului transnistrean". Interviu Info-Prim Neo cu Grigori Volovoi, presedinte Fundatiei „Centrul de aparare a drepturilor omului in Transnistria"

 

- Ati putea formula o definitie a statului Republica Moldova in cel de-al 17-lea an de Independenta? Descifrati cele mai insemnate reusite si nereusite.

- Republica Moldova s-a format ca un stat cu politica si interese independente.

Principalele nereusite: conflictul moldo-transnistrean nesolutionat; nivelul scazut de trai.

Realizarile principale: dezvoltarea economiei si ridicarea nivelului de viata in comparatie cu perioada initiala de formare a statului.

- În ce masura este astazi R. Moldova independenta? De cine?

- Statele mici sunt intotdeauna dependente de multi factori. Nu trebuie sa uitam ca ele sunt legate de pietele de desfacere. Exista radacini istorice. De aceea, raspunzand la aceasta intrebare, pot spune ca Moldova este independenta intr-o masura considerabila in luarea deciziilor politice, pornind de la aceste puncte de reper.

- Ati fost unul dintre liderii Miscarii pentru Egalitate in Drepturi „Unitate-Edinstvo". În ce masura credeti ca actiunile pe care le-a intreprins atunci echipa Dvs. au fost benefice pentru devenirea statului R. Moldova si oamenii sai?

- Eu nu am fost liderul acestei miscari, deoarece am locuit si am aparat in Parlamentul Moldovei interesele locuitorilor din Transnistria, iar mai exact ai orasului Bender. Pot doar sa spun ca deputatii din Transnistria, care, in pofida la toate, au participat la sesiuni, au fost foarte constructivi. Ei vedeau si avertizau despre consecintele negative ale politicii radicale promovate de conducerea de atunci a Republicii. Acest lucru este astazi confirmat de catre majoritatea dintre fostii nostri colegi parlamentari, chiar de catre cei care se aflau in opozitie fata de noi. Cu timpul, multe lucruri devin mai clare, fumul radicalismului se risipeste.

Probabil, Moldova trebuia sa treaca prin astfel de incercari, pentru ca sa inteleaga ca nu poti impune pe nimeni sa iubeasca si sa simta ca un singur popor. În orice caz, ceea ce s-a intamplat, i-a silit pe multi dintre conducatori sa-si revizuiasca pozitiile, inseamna ca statul a avut multe de castigat din aceasta.

- Caror dintre valorile promovate atunci le-ati ramas fidel pe parcursul acestor ani?

- Eu si astazi le sunt devotat. Aceasta este solutionarea pasnica, prin compromis a conflictului, cu respectarea intereselor principale ale ambelor parti.

- În opinia Dvs., care sunt originile conflictului transnistrean izbucnit in acea perioada? De ce solutionarea lui dureaza atat de mult si care ar putea fi solutia?

- Originea conflictului nu se afla in separatismul transnistrenilor. Radacinile acestuia se gasesc in national-radicalismul militant, care a dus la faza armata de contrapunere si la aparitia tendintelor separatiste in Transnistria. Daca cineva a uitat, atunci le amintesc, ca conducerea Moldovei in acea perioada tindea spre unirea Moldovei cu Romania, fapt confirmat astazi de multe documente. Ei aveau nevoie de independenta doar pentru a se uni cu statul vecin. De fapt, aceasta a fost o tradare a intereselor nationale, declarate in acea perioada de la tribuna Parlamentului.

Conflictul dureaza mult pentru ca partile nu doresc sa gaseasca o varianta de compromis. Reamintesc ca nici una dintre parti nu a prezentat pana acum (!) la masa convorbirilor planul sau de solutionare. În aceste conditii, multe lucruri depind de Rusia si de tarile intermediare.

Solutia poate fi doar una: Moldova isi pastreaza integritatea teritoriala, dar se transforma intr-un stat cu elemente federative si confederative de constituire. Acesta, evident, se obtine prin compromis reciproc avantajos.

Dar amintesc ca astazi aplanarea conflictului este pentru Republica mai importanta ca oricand. Doar aceasta ii va da posibilitate Moldovei sa se dezvolte in continuare ca un stat integru si independent. 

 

Sursa: www.info-prim.md

 

 

“Nici o societate nu poate fi prospera si puternica, atita timp cit o mare parte a acesteia este saraca si lipsita de drepturi”

În Republica Moldova, activismul social, e atitudinea ce le lipseste marei majoritati a populatiei, iar problema cea mai acuta consta in faptul ca societatea civila de pe ambele maluri a riului Nistru nu este consolidata.
Pentru a “mentine” controlul asupra populatiei si al societatii civile din regiunea transnistreana, organele represive incearca sa previna dezvoltarea organizatiilor neguvernamentale din regiune si sa le „tina la distanta” de cele din restul tarii.

Cu toate acestea numarul organizatiilor neguvernamentale in regiune continua sa creasca. Astfel, daca in
2004 existau cca.600 de ONG-uri, in 2007 numarul lor era deja de 723 („Sectorul trei in Transnistria: opinia publica si interactiunea intersectoriala”, Studiu elaborat de ONG, „Vibor Molodih” din Bender), insa trebuie de mentionat ca aceasta cifra nu include si organizatiile din regiune, inregistrate de catre structurile constitutionale. În acelasi timp, tot mai multe organizatii din regiune prefera sa obtina inregistrarea organizatiilor de catre autoritatile constitutionale, avand astfel dubla inregistrare (la autoritatile constitutionale si la cele din regiunea transnistreana). Însa acest fapt, creaza multe dificultati pentru managementul financiar al organizatiei, impunind practic o „evidenta contabilitate dubla”. Aceasta situatie influenteaza negativ sectorul asociativ transnistrean, care si asa are de infruntat foarte multe obstacole in calea sa de dezvoltare.

De exemplu, sunt obstacole in ceea ce priveste transferul banesc in cazul in care a fost acceptat un grant.
Finantatorul, de regula, nu poate transfera banii intr-o banca transnistreana; iar de cele mai multe ori, aceste organizatii primesc banii pe un cont pe care-l creaza in afara regiunii si acolo incaseaza suma primita.
Din pacate, in momentul de fata, aceasta este practic unica solutie pentru organizatiile din regiune care doresc sa obtina finantare de la organizatiile donatoare internationale.

Astfel, datorita multor probleme cu care se confrunta, sectorul asociativ din regiunea transnistreana se afla inca in faza incipienta si deocamdata nu poate fi comparata cu situatia din restul teritoriului tarii. În regiune exista inca foarte putine organizatii neguvernamentale, care ar avea un nivel mediu de dezvoltare, competenta si capacitate
de pro-movare a valorilor democratice si educare a populatiei din regiune.

Situatia se datoreaza in primul rand regimului politic din regiune, care are un caracter autoritar si inchis, un regim in care ministerul securitatii” (MGB) reprezinta un instrument perfect de control asupra opozitiei si care, nu evita obstructionarea si persecutarea oricaror initiative ale organizatiilor nonguvernamentale. La acestea se mai
adauga si un mediu informational izolat, care modeleaza opinia publica in conformitate cu ideologia separatismului agresiv.

În acest sens, pentru a obtine unele rezultate in ameliorarea situatiei sectorului asociativ din transnistria,
interesele locuitorilor din regiune trebuie reprezentate de organizatii neguvernamentale independente, care ar participa activ la procesul de democratizare a regiunii, inclusiv la consultarile privind determinarea corecta a viitorului statut al regiunii transnistrene. Dar, ONG-urile transnistrene nu dispun de libertate deplina si nu isi pot asuma riscul absolut pentru a spune lucrurilor pe nume, deoarece in regiune exista legislatie locala, potrivit careia, orice opinie orientata spre reintegrarea tarii ar putea fi calificate drept infractiuni contra statului (adica a entitatii separatiste). Unele organizatii inregistrate in ultimii 4 ani in Transnistria, contribuie la activizarea sectorului asociativ in regiune, intensificind colaborarea cu organizatiile neguvernamentale din restul teritoriului tarii si din Occident.

Administratia separatista, la randul sau, creaza noi instrumente de combatere a fenomenului. Spre exemplu, prin
crearea unor „anti-ONG-uri”, care au caracter extremist si agresiv, aceleasi scopuri si obiective, iar fondatorii si/sau sustinatorii acestora sunt persoane din anturajul regimului sau din administratia regionala si locala.

În urma celor expuse, putem usor constata ca activitatile societatii civile in regiune sunt lipsite de elementele-
cheie: cooperarea organizatiilor neguvernamentale, deschiderea autoritatilor publice spre colaborare cu societatea
civila, reflectarea activitatilor societatii civile in presa prin difuzarea unor declaratii si comunicate, conferinte de presa, interviuri, participarea la diverse emisiuni si dezbateri publice, organizarea unor actiuni de protest sau exprimarea libera a opiniei asupra unor evenimente cu caracter local etc.

Organizatiile din regiune nu au capacitati si posibilitati de a promova activitati durabile, orientate spre rezolvarea nevoilor proprii. Situatia descrisa determina ONG-urile sa-si realizeze activitatile, in mare parte, tacit si intr-un cerc restrans de persoane (de incredere), cu publicitate si vizibilitate minima, respectiv, aceste proiecte au
impact minim atat la nivel local cat si regional.

În concluzie, locuitorii din regiune trebuie incurajati sa se implice in procesul de deschidere si democratizare
a zonei, precum si spre omogenizarea sectorului asociativ din toata tara. Pentru aceasta, cea mai rationala
cale de dezvoltare a sectorului nonguvernamental in regiunea transnistreana, precum si a capacitatilor acestuia este
incurajarea maxima a organizatiilor de pe ambele maluri ale Nistrului la colaborare, in cadrul careia va fi transmisa
experienta acumulata si va fi posibila utilizarea resurselor si mijloacelor tehnice de care dispun deja organizatiile
nationale.

Gligor Natalia

Sursa: Publicatie de Atitudine si Spirit Social (PASS) nr. 6