Starea societatii civile din regiunea transnistreana

În Republica Moldova, activismul social, e atitudinea ce le lipseste marei majoritati a populatiei, iar problema cea mai acuta consta in faptul ca societatea civila de pe ambele maluri a riului Nistru nu este consolidata.
Pentru a “mentine” controlul asupra populatiei si al societatii civile din regiunea transnistreana, organele represive incearca sa previna dezvoltarea organizatiilor neguvernamentale din regiune si sa le „tina la distanta” de cele din restul tarii.

Cu toate acestea numarul organizatiilor neguvernamentale in regiune continua sa creasca. Astfel, daca in
2004 existau cca.600 de ONG-uri, in 2007 numarul lor era deja de 723 („Sectorul trei in Transnistria: opinia publica si interactiunea intersectoriala”, Studiu elaborat de ONG, „Vibor Molodih” din Bender), insa trebuie de mentionat ca aceasta cifra nu include si organizatiile din regiune, inregistrate de catre structurile constitutionale. În acelasi timp, tot mai multe organizatii din regiune prefera sa obtina inregistrarea organizatiilor de catre autoritatile constitutionale, avand astfel dubla inregistrare (la autoritatile constitutionale si la cele din regiunea transnistreana). Însa acest fapt, creaza multe dificultati pentru managementul financiar al organizatiei, impunind practic o „evidenta contabilitate dubla”. Aceasta situatie influenteaza negativ sectorul asociativ transnistrean, care si asa are de infruntat foarte multe obstacole in calea sa de dezvoltare.

De exemplu, sunt obstacole in ceea ce priveste transferul banesc in cazul in care a fost acceptat un grant.
Finantatorul, de regula, nu poate transfera banii intr-o banca transnistreana; iar de cele mai multe ori, aceste organizatii primesc banii pe un cont pe care-l creaza in afara regiunii si acolo incaseaza suma primita.
Din pacate, in momentul de fata, aceasta este practic unica solutie pentru organizatiile din regiune care doresc sa obtina finantare de la organizatiile donatoare internationale.

Astfel, datorita multor probleme cu care se confrunta, sectorul asociativ din regiunea transnistreana se afla inca in faza incipienta si deocamdata nu poate fi comparata cu situatia din restul teritoriului tarii. În regiune exista inca foarte putine organizatii neguvernamentale, care ar avea un nivel mediu de dezvoltare, competenta si capacitate
de pro-movare a valorilor democratice si educare a populatiei din regiune.

Situatia se datoreaza in primul rand regimului politic din regiune, care are un caracter autoritar si inchis, un regim in care ministerul securitatii” (MGB) reprezinta un instrument perfect de control asupra opozitiei si care, nu evita obstructionarea si persecutarea oricaror initiative ale organizatiilor nonguvernamentale. La acestea se mai
adauga si un mediu informational izolat, care modeleaza opinia publica in conformitate cu ideologia separatismului agresiv.

În acest sens, pentru a obtine unele rezultate in ameliorarea situatiei sectorului asociativ din transnistria,
interesele locuitorilor din regiune trebuie reprezentate de organizatii neguvernamentale independente, care ar participa activ la procesul de democratizare a regiunii, inclusiv la consultarile privind determinarea corecta a viitorului statut al regiunii transnistrene. Dar, ONG-urile transnistrene nu dispun de libertate deplina si nu isi pot asuma riscul absolut pentru a spune lucrurilor pe nume, deoarece in regiune exista legislatie locala, potrivit careia, orice opinie orientata spre reintegrarea tarii ar putea fi calificate drept infractiuni contra statului (adica a entitatii separatiste). Unele organizatii inregistrate in ultimii 4 ani in Transnistria, contribuie la activizarea sectorului asociativ in regiune, intensificind colaborarea cu organizatiile neguvernamentale din restul teritoriului tarii si din Occident.

Administratia separatista, la randul sau, creaza noi instrumente de combatere a fenomenului. Spre exemplu, prin
crearea unor „anti-ONG-uri”, care au caracter extremist si agresiv, aceleasi scopuri si obiective, iar fondatorii si/sau sustinatorii acestora sunt persoane din anturajul regimului sau din administratia regionala si locala.

În urma celor expuse, putem usor constata ca activitatile societatii civile in regiune sunt lipsite de elementele-
cheie: cooperarea organizatiilor neguvernamentale, deschiderea autoritatilor publice spre colaborare cu societatea
civila, reflectarea activitatilor societatii civile in presa prin difuzarea unor declaratii si comunicate, conferinte de presa, interviuri, participarea la diverse emisiuni si dezbateri publice, organizarea unor actiuni de protest sau exprimarea libera a opiniei asupra unor evenimente cu caracter local etc.

Organizatiile din regiune nu au capacitati si posibilitati de a promova activitati durabile, orientate spre rezolvarea nevoilor proprii. Situatia descrisa determina ONG-urile sa-si realizeze activitatile, in mare parte, tacit si intr-un cerc restrans de persoane (de incredere), cu publicitate si vizibilitate minima, respectiv, aceste proiecte au
impact minim atat la nivel local cat si regional.

În concluzie, locuitorii din regiune trebuie incurajati sa se implice in procesul de deschidere si democratizare
a zonei, precum si spre omogenizarea sectorului asociativ din toata tara. Pentru aceasta, cea mai rationala
cale de dezvoltare a sectorului nonguvernamental in regiunea transnistreana, precum si a capacitatilor acestuia este
incurajarea maxima a organizatiilor de pe ambele maluri ale Nistrului la colaborare, in cadrul careia va fi transmisa
experienta acumulata si va fi posibila utilizarea resurselor si mijloacelor tehnice de care dispun deja organizatiile
nationale.

Gligor Natalia

Sursa: Publicatie de Atitudine si Spirit Social (PASS) nr. 6