Interviuri

Interviu cu Ecaterina Mardarovici, preşedinta Clubului politic al femeilor 50/50, directoarea Fundaţiei "Agapedia"

Cum este drumul de la politică la caritate?

Nu prea complicat şi nici nou. Am fost directoare executivă a Ligii Democrat Creştine a Femeilor din Moldova (LDCFM) timp de 7 ani, din 1993 până în 2000. Caritatea şi politica erau activităţile principale ale LDCFM, care avea statut de organizaţie social-politică. Am organizat zeci de acţiuni de caritate, am cutreierat foarte multe sate, am primit în audienţă sute de femei care aveau nevoie de ajutor. Astfel, activităţile de caritate nu au fost noi pentru mine. Am învăţat să deosebesc psihologia unei persoane care parazitează şi trăieşte doar din ajutoare şi a celei care are nevoie cu adevărat de ajutor, ca să poată merge singură mai departe. Totodată, am participat la câteva campanii electorale, iar în 1998 am fost aleasă deputat din partea LDCFM în cadrul Convenţiei Democrate.

Timpurile s-au schimbat, s-au schimbat legile. Astăzi le mulţumesc celor din Germania că nu mi-au condiţionat ca activitatea în cadrul Agapedia să fie detaşată de activitatea politică. Dacă mi-ar fi pus o astfel de condiţie, cu siguranţă, aş fi ales politica. Condiţia a fost ca să delimitez foarte strict aceste două activităţi, să nu implic politicul în activităţile Agapedia şi să nu implic Agapedia în politică. Am respectat acest principiu, astfel am reuşit să asigur o bună activitate a Fundaţiei. Am lansat mai multe proiecte, inclusiv în perioada guvernării comuniste, când am candidat şi la alegerile din 2001, şi la alegerile din 2005 pe listele democraţilor. În 2005, am fost singura care am protestat în faţa Parlamentului, cerând să nu fie votat Voronin. Totodată, nu e deloc simplu să faci caritate şi politică. Activitatea politică este cea care face ca activitatea de caritate să fie bine monitorizată de cei aflaţi la guvernare. Am ştiut tot timpul că lumea e cu ochii pe mine şi pe activităţile mele din domeniul neguvernamental. Soluţia a fost una — cunoaşterea şi respectarea legislaţiei. Sigur, în activitatea mea curentă îmi este de ajutor experienţa din Parlament, în special în cadrul Comisiei pentru protecţie socială, sănătate şi familie.

Dar ce înseamnă cuvântul Agapedia?

Agapedia, din limba greacă, înseamnă «copii iubiţi». Fundatia Agapedia din Moldova a fost înregistrată la 14 noiembrie 2001, având misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor şi familiilor aflate în dificultate, de a preveni abandonul copiilor, de a contribui la dezvoltarea sistemului de protecţie a copilului şi de a crea servicii sociale şi medicale conforme standardelor europene de caritate. Fundaţia Agapedia din Moldova face parte din reţeaua internaţională Agapedia alături de: Fundaţia Agapedia Jurgen Klinsmann Germania, Fundaţia Agapedia România şi Fundaţia Agapedia Bulgaria. Întreaga activitate a Fundaţiei este susţinută financiar de Fundaţia Agapedia Jurgen Klinsmann Germania, fondator fiind vestitul fotbalist german Jurgen Klinsmann, care a vizitat R. Moldova de două ori.

Cine sunt beneficiarii acestor servicii?

Fundaţia şi-a definit cu exactitate serviciile pe care le acordă şi grupul de beneficiari. Functionează un Centru de Plasament pentru copii, cu sediul pe str. V. Crăsescu, 24/1. Centrul este destinat copiilor orfani sau lipsiţi de îngrijirea părinţilor, copiilor în situaţii de risc de abandon. Capacitatea permanentă a Centrului este îngrijirea a 7 copii de 0-3 ani. Până în prezent, de serviciile Agapedia au beneficiat 59 de copii, dintre care 15 au fost înfiaţi în familii, în exclusivitate, din R. Moldova. Înfierea copiilor de la Agapedia se face altfel decât se practică în R. Moldova. Copiii nu sunt aleşi de familie. Noi potrivim familia pentru copil după principiul «o familie pentru copil».

De ce doar copiii de 0-3 ani beneficiază de serviciile Centrului de Plasament?

Trebuie să ştiţi că aceşti copii şi persoanele ţintuite la pat sunt cele mai vulnerabile categorii. Un copil mai mare, care este flămând, poate sări gardul la vecin, poate trage o geantă din mâna cuiva de pe stradă, un copil de până la 3 ani, efectiv, poate muri de foame dacă nu are îngrijire. Am avut la Centru copii aduşi într-o stare avansată de malnutriţie. Am reuşit să prevenim abandonul mai multor copii prin susţinerea materială a acestor familii. De asemenea, am reuşit să prevenim abandonul a 5 copii ale căror mame invocau că le este ruşine de gura satului. În astfel de cazuri ne confruntăm cu prejudecăţi şi stereotipuri, cu o dublă moralitate a familiilor, una reală şi alta afişată. În aceste cazuri, mamele au nevoie de susţinere morală, psihologică şi materială, dat fiind faptul că ele ajung să fie respinse, în primul rând, de cel care este tatăl copilului, apoi şi de familia lor. Nu încurajăm naşterile în afara căsătoriei, dar ajutăm familiile acestor femei să înţeleagă că păcatul abandonului unui copil este mai mare decât naşterea unui copil în afara căsătoriei. Aceste 5 cazuri de succes mi-au consolidat convingerea că merită să lupţi din greu pentru integrarea în familia naturală a fiecărui copil, deoarece bucuria familiilor care au reuşit să depăşească această barieră, «gura satului», este foarte mare. Am văzut şi am trăit transformarea unei mari tristeţi într-o mare bucurie — un copil în familie!

Dar să vă spun şi despre un alt serviciu, Centrul SocioMed, de pe str. Lomonosov, 20, care oferă servicii de asistenţă medicală şi socială categoriilor vulnerabile ale populaţiei şi care include şi un centru de planificare familială, dotat cu echipamentul necesar oferirii serviciilor în domeniul sănătăţii reproductive. În cadrul Centrului SocioMed a fost lansat un alt serviciu, MobiMed, care îşi propune oferirea serviciilor de asistenţă medicală pentru populaţie, în special categoriilor vulnerabile, care nu dispun de poliţă de asigurare medicală, în patru Centre de sănătate, la Jora de Mijloc, Podgoreni şi Pohrebeni din raionul Orhei şi la Gura Galbenei, raionul Cimişlia, localităţi care nu sunt acoperite cu medici de familie. Echipa mobilă, compusă dintr-un medic de familie, un pediatru şi un ginecolog, oferă consultaţii gratuite în 13 sate, respectând un grafic coordonat cu Centrele Medicilor de Familie din raioanele respective.

Cât de aproape sau cât de departe este astăzi clasa politică de problemele cetăţenilor?

Problemele cetăţenilor sunt multe şi complexe, de la pensii mici, preţuri mari, lipsa locurilor de muncă, salarii mici, salarii la negru, corupţie, alcoolism, sănătate precară… Toate soluţiile pentru aceste probleme au rădăcini în economie. R. Moldova, practic, nu are economie. Chiar şi ce a fost s-a închis din cauza comunismului şi a crizei economice.

Politicianul profesionist va face tot posibilul să fie cât mai aproape de problemele oamenilor, doar că fiecare are stilul său de a fi mai aproape. Unii sunt aproape de problemele cetăţenilor prin esenţa lor, fiind oameni cărora le pasă de cei din jur, iar alţii sunt aproape deoarece de asta s-au implicat în politică. Sunt oameni pragmatici, înţeleg că altfel vor pleca din politică mai devreme decât şi-ar dori. Avem ambele categorii.

Totodată, este complicat pentru un om neimplicat politic şi care nu vrea să facă un efort să înţeleagă cine este mai aproape de el, politicianul comunist, care-i promite, în secolul 21, pâine de 16 bani, sau politicianul democrat, care spune că căldura trebuie plătită atât cât costă, că de asistenţă socială trebuie să beneficieze cei mai nevoiaşi, şi nu cei care au merite în faţa statului, dar şi pensii de mii de lei. Asistenţa socială din partea statului se acordă din considerente umanitare, nu după merite. Cei din închisori sunt hrăniţi nu pentru că merită, ci pentru că e uman să nu-i laşi să moară de foame.

Parafrazez un citat dintr-o carte de filosofie: «Eroii nu fac faptele lor din datorie pentru alţii, ci din datorie pentru sine însuşi» în felul următor: «Politicienii rezolvă problemele oamenilor nu din datorie pentri oameni, ci din datorie pentru sine». Să fie sănătoşi, contează să le rezolve.

Descrieţi o zi din viaţa unui om de la ţară, astăzi.

Pot să descriu viaţa unei pensionare care, să fie ea sănătoasă, în mai 2010, va face 80 de ani. A educat 5 copii, a muncit ca şi croitoreasă, dar şi în colhoz, la tutun. Are o pensie de 725 de lei. În decembrie 2009 a cheltuit 815 lei pentru gaze, curent electric, telefon, 250 de lei pentru medicamente şi 300 de lei pentru mâncare. Se crede o norocoasă că are copii buni, care o ajută să facă faţă cheltuielilor. I-am zis că nu e vorba de noroc, e vorba că i-a educat bine. Nu a fost de acord. Mi-a dat câteva exemple de bătrâni care şi-au educat bine copiii, dar copiii au uitat acum de ei. În fiecare zi, ascultă radioul şi priveşte toate programele TV. Iar dacă o sună cineva în timpul programului «Mesager», îl roagă să revină. Ştie la perfecţie toate declaraţiile lui Filat sau Ghimpu… Duce evidenţa cine dintre cei 5 copii şi când a telefonat ultima oară din Italia, România sau de la Chişinău… Poate cazul acestei femei este unul fericit…

Cu ce fel de probleme se adresează lumea la Agapedia?

La începutul activităţii noastre se adresau cu tot felul de probleme, bătrâni şi familii cu copii, persoane cu dizabilităţi… Acum suntem cunoscuţi pentru serviciile noastre acordate unor categorii concrete. Instituţiile publice din domeniul drepturilor copiilor trimit persoanele respective la noi. Copiii sunt plasaţi la Centru prin recomandarea instituţiilor din domeniul protecţiei copilului. Aceştia sunt copiii abandonaţi, copiii retraşi din familii deoarece viaţa şi integritatea lor este în pericol din cauza modului de viaţă degradant al părinţilor.

Organizăm întâlniri cu medicii pentru fetele de la şcolile profesionale, în cadrul cărora se discută chestiuni legate de sănătatea reproductivă. Recent, medicii noştri s-au întrebat: «Dar cu băieţii, cu băieţii, cine discută? Cine le vorbeşte despre sănătatea reproductivă?». Am decis că vom organiza întâlniri cu medicii specializaţi în probleme de sănătate reproductivă a bărbaţilor.

Femeile din oraş au mai multe oportunităţi pentru a se adresa cu probleme de sănătate la medic. Cauza unor situaţii complicate, când femeile se adresează prea târziu la medic, este ignoranţa, lipsa de cultură generală privind propria sănătate sau modul de viaţă degradant. La sate situaţia este mult mai tristă. Sunt femei care nu s-au consultat la un medic ginecolog de ani buni. Deşi există programe, rapoarte, cu regret, de multe ori aceste rapoarte sunt falsificate, ele nu reprezintă situaţia reală a stării sănătăţii populaţiei de la sate.

Avem o colaborare permanentă cu Şcoala Primară Nr. 9 — am aranjat o clasă de calculatoare, reparaţia şi asigurarea cu inventar sportiv a sălii de sport, şi cu Spitalul Clinic Republican pentru Copii «Emilian Coţaga» — reparaţia capitală a Secţiei Malnutriţie şi asigurarea cu produse alimentare a copiilor după ieşirea din spital.

Au fost şi victime ale evenimentelor din aprilie printre beneficiarii Agapedia?

Din fericire, nu. Noi am fost în piaţă şi pe 6 aprilie, seara, şi pe 7 aprilie. Dar când am văzut liderii chemând lumea să se retragă, mi-am dat seama că ceea ce se întâmpla în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului era o provocare şi ne-am retras. La câtă experienţă în organizarea, dar şi participarea la evenimente de protest am, din 1986 şi până acum, ar fi fost păcat să nu acţionez adecvat.

Chiar dacă nu a suferit nimeni dintre beneficiarii Centrului Agapedia sau cineva dintre rude, cred că moartea celor 4 tineri şi umilinţa, frica, tortura celor reţinuţi în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 trebuie să fie o durere personală pentru fiecare om. Trebuie să facem tot posibilul ca să nu mai avem o guvernare care să trateze cetăţenii într-o manieră criminală.

Ce-i lipseşte astăzi clasei politice de la noi?

Puţin noroc. În istoria R. Moldova, democraţii ajung la guvernare pe un fundal socio-economic dezastruos. În 1998, noi — ADR (Alianţa pentru Democraţie şi Reforme) — am venit la guvernare pe următorul fundal creat de agrarieni, care mai apoi s-au făcut comunişti: pensii — galoşi, sicrie şi «macaroane», vestitele «achitări cu mărfuri cu fondul social», credite luate de guvernele anterioare şi furate, descreşterea drastică a natalităţii şi creşterea mortalităţii. S-au cerut reforme şi acţiuni dure, schimbarea legislaţiei, care de obicei are impact asupra vieţii reale a cetăţenilor abia peste cel puţin un an-doi. Abia în 2000 a început creşterea veniturilor la Bugetul Social şi de Stat, şi în 2001 comuniştii vin la guvernare pe un fundal pozitiv.

În 2009, AIE ajunge la guvernare într-o criză economică profundă — şi nu doar la noi, ci şi în lume, fapt care impune reforme nepopulare, dar necesare (majorarea preţurilor).

Puţin bun-simţ, să însuşească faptul că Partidul Politic nu e un SRL.

Cultura comunicării le lipseşte cu desăvârşire. Sunt sigură că dacă politicienii noştrii ar avea o cultură a comunicării, s-ar reuşi stoparea fluctuaţiei oamenilor din partide, care atrage după sine riscuri mari pentru AIE, în cazul actualei guvernări. Cred că aceasta este şi cauza unor îngrijorări şi suspiciuni reciproce în cadrul AIE.

Clasa politică este în formare, aproape că nu o avem. Sunt vreo 20 de politicieni. Ceilalţi sunt trecători prin politică pentru că au bani sau pentru că vor să facă bani din politică. Unii îşi plătesc poliţa pentru locul de pe listă şi apoi nu-i mai auzi 4 ani. Şi nici prea îngrijoraţi pentru soarta ţării nu par. Unii romantici pleacă dezamăgiţi. Parlamentul tinerilor este o speranţă pentru consolidarea şi formarea unei clase politice profesioniste. Cred că avem nevoie de o reformă a partidelor politice. Mecanisme, impuse prin lege, care ar asigura democratizarea vieţii interne de partid. Avem în Legea cu privire la partide finanţarea partidelor parlamentare, prevedere care va intra în vigoare din 2011, acest mecanism va reduce procesul de vânzare-cumpărare a locurilor pe liste. Dar e nevoie şi de alte mecanisme, bunăoară, dacă alegătorul, prin Codul electoral, ar avea posibilitatea să influenţeze ordinea finală a listei candidaţilor, nu ar mai fi atâta umilinţă pentru cei care muncesc 4 ani pentru un partid şi se pomenesc pe locuri netrecătoare, iar înainte cei cu banul, nu ar mai fi vânzare-cumpărare de locuri pe listele de candidaţi. Dar cine va dori o astfel de reformă? Liderii de partide, în majoritatea lor, se complac în situaţia când doar ei decid, de facto, ca şi de jure, adică conform prevederilor statutare, decid organele colective de conducere ale partidului, fie Biroul politic sau Consiliul. Dar vine ziua când ajung «cadavre politice» tocmai din cauza faptului că o astfel de gestionare a vieţii de partid este defectuoasă şi duce în hău.

Avem 28 de partide politice, care ar însemna cel puţin 140.000 mii de membri de partid. Eu nu cred că avem în R. Moldova atâţia activişti de partid. Unii oameni au scris cerere în toate partidele care s-au adresat, că legea spune că ultima cerere este valabilă, dar cine se ocupă să vadă care partid şi câte cereri valabile are? Nimeni, că e costisitor, dacă s-ar forma însă o bază de date, astfel ca orice nouă cerere înregistrată să fie scoasă din celelalte liste, ar fi altă treabă. Dar… părerea mea este că şi asta nu e o soluţie. Lichidarea oricărui partid este un prilej de gălăgie politică. Însă trebuie să impunem reguli pe care partidul politic să le poată respecta. Un număr de 1000 de membri ar fi suficient şi s-ar evita falsificările şi comerţul cu cererile de membru de partid.

Ce a însemnat pentru dvs. regretata Lidia Istrati?

O profesoară, o luptătoare şi o mare iubitoare de oameni ca scriitoare, dar şi ca om politic. O talentată povestitoare cu un simţ fin al umorului. Aşteptam cu nerăbdare şedinţele Biroului Executiv, care începeau cu o informare despre cele petrecute în Parlament.

De la ea am învăţat aplicarea normelor democratice în activitatea politică, respectarea prevederilor statutare, responsabilitate personală în luarea deciziilor colective. Era şi dură, mai ales atunci când nu-ţi îndeplineai obligaţiunile asumate. Discuţiile cu ea începeau de la ce-ai făcut şi apoi ce doreşti. Ştia să-şi apere echipa, să ne aprecieze pentru lucrul făcut, era foarte atentă şi identifica la fiecare o calitate specifică acelei persoane şi o punea în evidenţă. O voce puternică şi curajoasă a politicienilor democraţi din anii ‘90.

A fost o fire cu o intuiţie rară. Susţinea mereu că, din cauza «învrăjbirii democraţilor», acest popor va fi ţinut mereu pe marginea prăpastiei. O astfel de stare de lucruri există şi în prezent. Spunea, de multe ori, că oponenţii o apreciază mai mult decât colegii democraţi. La un an de la moartea ei, Argentina Cupcea-Josu scria: «E de datoria morală a tuturor celor care au cunoscut-o, au respectat-o, au iubit-o să nu-i trădeze idealurile şi să-i poarte prin ani amintirea vie, dăruindu-i Lidiei Istrati ceea ce a meritat din plin — neiutarea». Uitării, însă, este sortită chiar şi cea care «a meritat din plin neuitarea». Uitarea este soarta femeilor care au făcut istotie de-a lungul secolelor. A luptat pentru limba română, pentru independenţa R. Moldova şi a votat Declaraţia de Independenţă, alături de Vatamanu, Costin şi Ghimpu, din uitare, nu din rea-voinţă, nu a fost inclusă în lista celor cărora, recent, li s-au adus omagii de către cei doi preşedinţi.

Cine este astăzi pentru dvs. idealul în politică?

La un seminar «Femeile Pot Reuşi», participantele completau o listă a calităţilor pe care ele doresc să le aibă un politician. Eram cu o doamnă din Germania şi când una dintre participante a început prezentarea calităţilor, nemţoaica m-a întrebat încet: «Ele îl vor pe Isus Hristos?» şi a continuat: «Este imposibil ca o persoană să întrunească toate aceste calităţi».

Mi-am dat seama atunci că noi, foarte des, aşteptăm de la politicieni prea mult, uităm că sunt oameni, iar noi sau îi idealizăm, sau îi detestăm.

Idealul politic este politiciana/politicianul cu caracter, bun profesionist într-un domeniu, carismatic, inteligent, jucător de echipă, cu drag de oameni şi gender sensibil.

O admir pe Angela Merkel, cancelara Germaniei, dar nu am un idol.

Cum poate fi depăşită criza prezidenţială de la noi?

Orice soluţie care va fi aplicată pentru depăşirea crizei prezidenţiale va fi criticată de unii şi apreciată de alţii. Trebuie să recunosc, am mai facut-o şi cu alte ocazii, că reforma constituţională pentru care am votat şi eu în 2000 a fost o greşeală în contextul realităţilor din R. Moldova. Pentru că avem ţări parlamentare în care funcţionează un sistem democrat.

O soluţie care ar asigura crearea şi funcţionarea pe termen lung a unui sistem democrat ar fi reforma constituţională, astfel încât preşedintele să fie ales direct de cetăţeni, iar alegerile parlamentare şi prezidenţiale să aibă loc în acelaşi timp. Atribuţiile preşedintelui trebuie să fie similare cu cele ale reginei Angliei sau ale preşedintelui Germaniei. Astfel vom evita conflicte de genul Parlament — preşedintele Lucinschi sau variante în care preşedintele Voronin decidea pentru toţi.

Nu sunt adepta alegerii preşedintelui de către Parlament cu votul a 52 de deputaţi, dar orice soluţie care implică riscul revenirii comuniştilor la guvernare trebuie abandonată, chiar dacă pare nu prea corectă. Contează lagalitatea. În linii mari, însă, soluţii perfecte nu există.

Vă mulţumim pentru interviu.

Pentru conformitate, Aneta grosu

Sursa: Ziarul de Garda

Interviu cu Pavel Postică, jurist al Asociaţiei „Promo-LEX”

Cum a evoluat situaţia în vederea asigurării dreptului la libera circulaţie în Transnistria după publicarea raportului Asociaţiei „Promo-LEX” din 2008, în care au fost punctate impedimentele din calea realizării acestui drept fundamental al omului?

- La 25 iulie 2008, Promo-LEX a lansat un studiu cu privire la realizarea dreptului la libera circulaţie în regiunea de est a Republicii Moldova, în care am încercat să ne expunem opinia vis-a-vis de multiplele probleme cu care se confruntă populaţia din regiunea transnistreană în vederea realizării dreptului la libera circulaţie. Aceste probleme am încercat să le aducem constant în vizorul organelor competente de a le soluţiona, precum şi opiniei publice, prin intermediul publicaţiilor, comunicatelor de presă, interviurilor etc. În prezent, suntem nevoiţi să constatăm că situaţia nu a fost schimbată esenţial şi că problemele reflectate în acel studiu, în mare parte, persistă până la momentul de faţă. Şi aici putem spune că responsabilitatea cea mai mare în vederea soluţionării acestor probleme este pe seama autorităţilor constituţionale, deoarece multe probleme sunt generate de imperfecţia cadrului normativ existent în Republica Moldova. 

În ce domenii se atestă cele mai mari probleme?

- Dreptul la libera circulaţie nu poate fi examinat separat, el având tangenţă cu multe alte drepturi garantate de legislaţia naţională şi tratatele internaţionale. Mai mult ca atât, realizarea acestui drept ţine de patru părţi componente, cum sunt circulaţia persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului. Nu putem şi nu ar fi corect să încercăm să comparăm problemele existente între aceste domenii, spunând că aici sunt probleme mai mari, iar dincolo puţin mai mici. Este evident că această comparaţie, din start, este subiectivă. Totuşi, la momentul de faţă, în legătură cu criza economică, se atrage o atenţie sporită garanţiilor sociale şi din acest considerent, nu cred ca voi greşi dacă voi spune că problemele ce ţin de asigurarea cu pensii pentru limita de vârstă şi problema indexării depunerilor băneşti lovesc într-o parte mai mare a populaţiei din regiunea transnistreană. Totuşi şi documentarea cu acte de identitate a persoanelor născute în regiune după conflict este în opinia noastră destul de dubioasă, iar consecinţele acestei situaţii la moment sunt destul de greu de prognozat. 

Care dintre actele normative ale Republicii Moldova îi discriminează pe locuitorii din stânga Nistrului, la părerea dvs.?

- Am făcut deja referire la problemele ce ţin de asigurarea cu pensii pentru limita de vârstă, indexarea depunerilor băneşti, recunoaşterea actelor de stare civilă. Aş mai adăuga aici şi problema trecerii bunurilor de către persoane fizice prin posturile vamale interne. Spre exemplu, dacă un cetăţean face cumpărături la Chişinău, unde unele produse ar fi mai ieftine şi merge cu ele la domiciliu la Bălţi nu întâmpină niciun fel de dificultăţi, indiferent de preţul acestor cumpărături. Dar când vine vorba de traversarea aşa-zisei frontiere administrative care desparte teritoriile controlate de autorităţile constituţionale şi cele din regiunea transnistreană apar diverse probleme, atât pentru locuitorii localităţilor limitrofe, cât şi pentru cei care nu locuiesc în aceste teritorii. Dacă pentru prima categorie de persoane menţionată după publicarea studiului au fost efectuate rectificări şi ele ar fi în drept să transporte bunuri în sumă de sub 200 euro fără achitarea unor taxe, atunci pentru restul cetăţenilor situaţia rămâne în suspans şi ei ar urma să achite taxe de la cota zero. Evident, nu se pune în discuţie necesitatea monitorizării segmentului respectiv pentru a evita abaterile de la legislaţie, dar sunt sigur că ele pot fi efectuate prin alte modalităţi decât cele interdictive. Spre exemplu, realizarea bunurilor aduse din regiunea transnistreană de către agenţi economici fără achitarea taxelor cuvenite urmează a fi sancţionate, or, aceste abateri pot fi depistate de organele de drept la aceşti agenţi economici fără a interzice şi a bloca traficul produselor din regiune. 

Cu ce probleme se confruntă posesorii de autoturisme cu numere de înmatriculare transnsitrene?

- Şi această problemă necesită o examinare destul de minuţioasă, deoarece, în opinia mea, are două părţi componente. De iure, circulaţia unor astfel de automobile pe teritoriul ţării este interzisă, precum este interzisă şi circulaţia unor astfel de automobile în afara teritoriului vizat. De facto, autorităţile nu întreprind nicio măsură în vederea stopării acestui fenomen negativ. Totodată, urmează să atragem atenţia la faptul că autorităţile constituţionale au rămas indiferente şi fără atitudine faţă de această problemă pe parcursul a 19 ani, perioadă în care populaţia din regiune a fost obligată să existe în baza regulilor impuse de autorităţile secesioniste, iar o altă parte din populaţia ţării şi a Ucrainei au utilizat aceste carenţe, inclusiv, în scop de profit. Ţin să atrag atenţia la faptul că fosta guvernare a iniţiat unele modificări în această problemă, dar din diverse motive iniţiativele nu au fost duse la capăt, au fost secretizate şi nu se cunoaşte nimic despre soarta lor. Acest aspect, trebuie să fie luat în calcul de prezenta coaliţie de guvernământ şi sper în viitorul apropiat să vedem o soluţie şi în această problemă, care fiind lăsată în voia soartei va conduce la urmări destul de nefaste, în joc fiind bunurile (autoturismele) a peste 160 000 de persoane. 

Care este situaţia locuitorilor satelor aflate sub jurisdicţia Chişinăului, proprietari ai loturilor de pământ dincolo de traseul Râbniţa - Tiraspol?

- Din informaţiile de care dispunem de la aceste persoane, situaţia nu s-a schimbat. Există riscul ca acestora să li se interzică accesul către terenuri. Posturile de control amplasate pe traseu de către autorităţile secesioniste nu au fost lichidate. Prin urmare, există pericolul ca în sezonul agricol 2010 ţăranii să fie impuşi de situaţie să plătească taxe ilegale pentru a putea prelucra terenurile. 

Ce atitudine are actuala guvernare faţă de încălcarea dreptului la libera circulaţie în Transnistria, ce măsuri trebuie să fie luate şi de ce instrumente dispune Chişinăul pentru soluţionarea problemei?

- Cred că este prea devreme pentru a face unele concluzii privind efectul măsurilor întreprinse de actuala guvernare. Cert este că problemele legate de conflict şi efectele acestuia sunt pe agenda autorităţilor. Aş face o comparaţie spunând că reprezentanţii actualei guvernări sunt mai deshişi publicului în prezentarea problemelor nemijlocite abordate. Dacă reprezentanţii fostei guvernări spuneau că au discutat soluţionarea conflictului, atunci actualmente se indică şi care probleme au fost puse în discuţie şi trebuie să menţionăm că problema dreptului la libera circulaţie, pe lângă alte probleme, este prezentă practic la orice dialog sau discuţie în legătură cu conflictul. Referitor la măsuri, nu am decât o sugestie. Conflictul transnistrean este un ghem imens de probleme, care nu vor putea fi soluţionate niciodată în ansamblu. Mai mult ca atât, problemele sunt create atât de autorităţile secesioniste cât şi de cele constituţionale. Din acest considerent, trebuie de analizat fiecare problemă în parte, de stabilit cauzele şi condiţiile ce o favorizează şi de întreprins acele măsuri care ar duce la soluţionarea acesteia. Aş aduce un exemplu: ce alte măsuri trebuie să întreprindă autorităţile pentru a achita pensia locuitorilor din regiune, decât să revizuiască cadrul normativ care, momentan, blochează această posibilitate. Soluţia este simplă, doar dorinţă şi atitudine să fie. Evident, nu trebuie să neglijăm nici aspectul financiar, însă, în opinia mea, acesta din urmă nu este cel mai important când vorbim despre probleme legate de realizarea unor drepturi.

„Eram ruşinea continentului european cu o conducere comunistă, dar şi acum batem pasul pe loc la libertate”, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din România

Republica Moldova la intersecţie de ani – sondaj Info-Prim Neo

„Eram ruşinea continentului european cu o conducere comunistă”, a declarat Dan Caranfil, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din România pentru Info-Prim Neo. Căderea regimului comunist de la Chişinău este cel mai mare succes al R. Moldova în anul 2009, însă şi acum republica mai bate pasul pe loc la capitolul libertate.

Un succes al anulul 2009 este revenirea ţării la democraţie care este lucru incotestabil. Însă R. Moldova, din păcate încă bate pasul pe loc la capitolul libertate, şi anume libertatea presei, libertate economică, libertatea circulaţiei, spune Dan Caranfil.

„În continuare avem vize cu Romania şi Uniunea Europeană. Dezvoltarea economică, un aspect primordial pentru o ţară săracă, este înlocuită cu discuţii sterile despre etnii sau limbă. Am irosit prea multă energie pentru lucruri inutile şi R. Moldova s-a concentrat prea puţin pe problemele reale”, menţionează Dan Caranfil.

Potrivit lui, o altă realizare este liberalizarea circulaţiei la frontieră. „Sper ca regimul de la Chişinău să reuşeasca negocierea liberalizării circulaţiei în UE pentru toata ţara într-un timp cât mai scurt.

Dan Caranfil afirmă că schimbarea de regim în ţară s-a realizat prin munca tinerilor şi căcă tinerii aflaţi la studii în România au datoria de a-i ajuta pe cei de acasă. „Vrem ca după ce ne finalizăm studiile să ne întoarcem acasa şi să contribuim la dezvoltarea ţării. Aceasta este singura şansă reală şi corectă pentru noi toţi, însă condiţia care se impune este să avem un mediu în care să putem creşte”. „Suntem născuţi pe acest pământ, iar satul, oraşul de unde ne tragem este locul nostru natal”, spune Dan Caranfil.

Pentru 2010, tinerii basarabeni îşi doresc ca părinţii lor să poată veni în vizita în Romania oricând, fără bariere. Ei îşi mai doresc ca R. Moldova să se orienteze clar spre UE. „Dacă tot pendulăm între Est şi Vest, este ca şi cum facem un pas înainte şi unul înapoi. S-a schimbat guvernarea şi aşa ar trebui să rămână pentru următorii 4 ani. Starea de instabilitate dăunează tuturor”, afirma Dan Caranfil.

Tinerii veniţi la studii în România sunt ambiţioşi, puternici, deştepţi şi vor să le demonstreze părinţilor şi tuturor celor de acasă că pot aduce valorile europene în R. Moldova, spune el.

Olga Bondari, secretar general al Asociaţiei Tinerilor Basarabeni din Iaşi, spune că, spre deosebire de anii precedenţi, s-a pus mare accent pe promovarea tinerilor în diversele activităţi şi instituţii ale statului.

„Din punct de vedere economic consider un succes faptul că R. Moldova continuă să plătească integral salariile şi pensiile, chiar dacă situaţia este foarte precară”, spune Olga.

Printre succesele anului 2009 în R. Moldova, tinerii basarabeni au mai menţionat şi faptul că nu s-a mai furat bradul de Crăciun, Teatrul Eugene Ionesco din capitală are, în sfârşit, un sediu. Câteva filme moldoveneşti au fost premiate la diverse festivale.

Printre eşecurile anului 2009 se regăseşte lipsa de toleranţă din partea unor reprezentanţi ai bisericii faţă de minorităţile naţionale din republică, precum şi lipsa unui bust al lui Grigore Vieru la Chişinău, în momentul în care exista deja în două oraşe din Romania.

Sursa Info-Prim Neo