Interviuri

Anul 2010 a adus pe piaţa mediatică din Republica Moldova noi televiziuni, precum și evoluții pozitive ale radiodifuzorului public național. Totodată, produsele media autohtone continuă să fie marginalizate de canale străine retransmise. Directorul executiv al Asociaţiei Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi sugerează să aşteptăm cuminţi momentul când vom avea ce promova, muncind îndârjit la producerea de conţinuturi. „Nota bene! la producere de conţinuturi, nu la retransmisia conţinuturilor străine”.

Cum apreciaţi piaţa TV din RM sub aspectul maturităţii profesionale?

Deși există semne încurajatoare, ele, însă, nu au devenit tendinţe clare şi ireversibile. Maturitatea profesională, deocamdată, o validează partea de instituţii mediatice şi partea de ziarişti, care nu aşteaptă şi, sunt sigur, nu vor aştepta schimbarea conjuncturii politice pentru a-şi exercita misiunea firească de a informa.

Dar sub aspectul profitabilităţii?

Grimasele economiei moldoveneşti de piaţă fac ca între calitatea conţinuturilor mediatice şi volumul vânzărilor lor să nu existe legătură directă. Profitabil, se pare, continuă să fie aproape în exclusivitate „parazitismul informaţional”. Până acum a funcţionat ireproşabil.

Prin ce se justifică, atunci, investiţiile de milioane de euro, care nu promit să se recupereze în timpul apropiat, în televiziunile de ştiri proaspăt deschise în RM?

 Televiziunile de ştiri apărute de curând, sunt extrem de necesare şi completamente lipsite de justificare economică, având în vedere importanţa vitală a publicităţii pentru o instituţie mediatică şi piaţa autohtonă subdezvoltată de publicitate. Noile televiziuni par, mai degrabă, un vis frumos, un gest larg, nobil, generos de mecenat dezinteresat economiceşte. Eu, personal, aş regreta dacă ar dispărea, deşi nu văd cum ar supravieţui, fără a face concesii celui/celor cu banii nerecuperabili.

Care este „speranţa de viaţă” a radiodifuzorului public naţional pe piaţa media din RM?

Cea mai înaltă! Măcar şi din motiv că Guvernul are angajamentul de a edifica un serviciu public de radio şi tv şi, deci, va fi nevoit să menţină radiodifuzorul public, cel puţin, pe linie de plutire. Dar, în situaţia în care actuala administraţie bine intenţionată reuşeşte să facă reformele asumate public, Compania Teleradio-Moldova poate deveni o instituţie de referinţă. Radiodifuzorul public lucrează pentru cetăţean, nu pentru consumatori. Întotdeauna vor fi destui cetăţeni care să caute la serviciul public ceea ce nu găsesc şi nu pot găsi la radiodifuzorul comercial.

Dar programele realizate de radiodifuzorii locali cât de competitive sunt?

Competitivitatea programelor realizate de radiodifuzorii locali poate fi apreciată în competiţie. Marea competiţie, însă, lipseşte. Există doar competiţia între radiodifuzorii-membri ai reţelei. Dar cetăţeanul din cel mai mic cătun merită produse informaţionale de aceeaşi calitate, ca şi cetăţeanul din cea mai mare metropolă. Asta încercăm să fie înţeles. Audiovizualul local poate nu sclipeşte în lumina reflectoarelor costisitoare, dar recuperează acest „handicap” prin doza veridicului, firescului şi „domesticului” din vorba ce i-o spune cetăţeanului. Cu siguranţă nu conştientizăm până la capăt importanţa „vocilor locale”. Pe de altă parte, radiodifuzorii locali sunt singurii care oferă publicului programe de interes comunitar, pe baza materialului local. În acest sens, ei sunt „monopolişti” fără să vrea. Radiodifuzorii locali sunt puţinii care mai aduc la ecran şi la microfon lumea reală. Cine ar putea concura cu ei pe acest segment?!

Cum am putea promova produsele autohtone?

Produsele informaţionale autohtone, deşi nu sunt pastă de dinţi, trebuie promovate. Dar mai întâi – trebuie să fie. Aşa se face, că iniţial apare o anumită cantitate de orice, inclusiv de produse informaţionale, ca apoi cantitatea să treacă în calitate. Se pare, intrăm într-o fază de acumulare a cantităţii. Să aşteptăm cuminţi momentul când vom avea ce promova, muncind îndârjit la producerea de conţinuturi. Nota bene! la producere de conţinuturi, nu la retransmisia conţinuturilor străine. Spunea clasicul: traducerile nu fac literatură. Retransmisia canalelor străine nu face televiziune autohtonă. 

Totuși, în prezent, pe cele 3 canale tv de stat, pe lânga televiziunea publică naţională emit şi două televiziuni private, care în mare parte retransmit conţinuturi străine. Cât de adecvată este această formulă pentru piaţa media din RM?

Formula este total inadecvată, total inacceptabilă şi inadmisibilă. Frecvenţele terestre constituie patrimoniu naţional, deci trebuie să funcţioneze în interesul naţional, adică al nostru. Dar ea asigură invazia informaţională din exterior, pe măsură să conducă la pierderea suveranităţii informaţionale a statului. Deşi, se pare, respectiva suveranitate am pierdut-o demult, chiar dacă nimeni nu îndrăzneşte s-o spună.

Și telespectatorii? De ce-i interesează ce spune presa rusă, într-o anumită măsură presa română şi foarte puţin presa autohtonă?

Sărmanii telespectatori! Au cumva, de ales? Dacă piaţa-i invadată de produse străine – înghit şi tac, că nu-i mare treabă, s-ar părea. Dar să repetăm ori de câte ori avem ocazia: omul-telespectator acţionează în funcţie de informaţia deţinută. Şi dacă trebuie să acţioneze la Chişinău, iar informaţia deţinută e de la Habarovsk, vă închipuiţi cât de judicios va acţiona?!

Cum ar trebui să fie gestionate frecvenţele naţionale?

Nu avem gestionar de frecvenţe, pentru că ceea ce s-a făcut şi se face cu frecvenţele nu se cheamă gestionare. Înţelepciunea populară a observat demult – mai aproape dinţii ca părinţii. Interesul naţional e abstract. Cel personal e mult mai material. Paradoxal, dar explicabil: interesul naţional devine, tot mai pregnant, un fel de mască electorală.

Totodată, cadrul juridic se ajustează la standardele europene…

Așa este. Dar cu participarea societăţii civile. Este suficient să amintesc că după 6 dezbateri publice cu participarea ONG-urilor, din conţinutul fostului proiect al Codului audiovizualului în actualul Cod a rămas cam 20 la sută. Eu, însă, consider că este suficient ca în legislaţia audiovizuală să fie scrisă o singură prevedere: „Domeniul audiovizualului în Republica Moldova se dezvoltă conform principiilor democratice”. Punct! Şi atunci, dacă avem destulă minte, destulă bună-credinţă, destulă înţelegere că dezvoltarea normală a audiovizualului naţional, în interes naţional, este şi în interesul propriului copil, este suficient.

Cum va arăta piaţa media din RM peste10 ani? Vă rog să faceţi un pronostic.

Cu plăcere, dar pronosticul e sumbru. Piaţa mediatică va arăta bine. Oamenii vor arăta prost. Multă informaţie şi mult gunoi informaţional. Multe voci şi tot mai singur omul. O groază de informaţie virtuală/numerică/digitală şi o brumă de gazetă tradiţională. Tot mai comodă informaţia pentru om. Tot mai înstrăinat de informaţie omul. Tot mai aproape informaţia de om şi tot mai departe spiritul critic de om. Şuvoaie năvalnice de informaţie şi aceeaşi capacitate a minţii omului de a o percepe şi a o prelucra. Vom trăi toţi cu iluzia că întreaga piaţă mediatică din ţară şi din lume a intrat în telefonul nostru mobil. Aşa se face, că – lucru spus de cei mai mari savanţi ai Europei încă la mijlocul secolului trecut – orice a iniţiat umanitatea până acum, a obţinut rezultate exact opuse celor aşteptate. Chiar nu cred că ceea ce va fi peste 10 ani va însemna o excepţie. Pentru asta umanitatea ar trebui să-şi iasă din minţi. Din minţile de azi.

Pentru conformitate, Denis Zavorotnîi

http://artificii.wordpress.com

Societatea civilă din Republica Moldova şi Republica Moldova au avut scenarii asemănătoare de evoluţie în aceşti 19 ani de Independenţă?

- Desigur că societatea civilă în anii 1991-1993 nu era practic existentă. În acea perioadă, am avut organizaţii mari republicane care erau subordonate atorităţilor publice, fiind totodată controlate de ele. În general, au existat mai multe etape în dezvoltarea societăţii civile, a formelor organizate ale societăţii civile. O creştere cantitativă mare a avut loc în 1996-1998, odată cu adoptarea Legii cu privire la organizaţiile obşteşti, în 1996, şi aici mă refer la creşterea organizaţiilor la nivel naţional. Existau în acea perioadă câteva mii de organizaţii la nivel naţional. O a două etapă în evoluţia societăţii civile şi constituirea acesteia a fost perioada 2001-2003, când s-a înregistrat o creştere a organizaţiilor locale, comunitare. Acest fapt este datorat asistenţei tehnice din exterior şi mai multor programe ale Fondului de Investiţii Sociale care a stimulat activismul civic la nivel local şi comunitar. Acum asistăm, din 2008 încoace, la încă o creştere, nu atât de spectaculoasă cum am avut-o anterior, dar observăm o creştere calitativă pentru că mai multe organizaţii deja s-au maturizat, s-au constituit instituţional, devenind mai profesioniste, înţeleg mai bine menirea sa în societate şi responsabilitatea faţă de cetăţeni.

Acum avem peste 7000 de organizaţii, inclusiv câteva sute de organizaţii active ce facilitează dialoguri pe mai multe subiecte publice, care aduc valori adăugate pentru dezvoltarea societăţii. Avem şi sute de organizaţii care prestează serviciile sociale, de sănătate, organizaţionale. În acest sens, putem vorbi că, la momentul actual, avem o societate civilă suficient de dezvoltată, cu o capacitate şi o prezenţă publică destul de importantă. Am fost martorii mai multor momente, când anume societatea civilă a fost acel catalizator important pentru conştientizarea anumitor probleme, am asistat la mai multe situaţii, când societatea civilă a oferit soluţii pentru dezvoltarea ţării. Desigur că putem vorbi despre o creştere şi o consolidare şi un rol deosebit pe care îl joacă societatea civilă în dezvoltarea statului Republica Moldova.

- În ce raport s-au aflat aşteptările societăţii civile şi realizările societăţii în această perioadă?

- Aşteptările celor care activează în societatea civilă sunt un fenomen care se află în dezvoltare şi în schimbare. Dacă încă un an-un an jumătate în urmă am avut unele aşteptări în raport cu ceea ce am dori de la guvernare, acum avem cu totul alte aşteptări. Dacă am compara aşteptările noastre în anii 90 cu cele din prezent putem spune că ele sunt în contiuă schimbare. Între timp, însă, au crescut calitativ şi aşteptările noastre faţă de situaţia existentă în Moldova. Există în permanenţă un decalaj între aşteptările noastre care sunt mereu în creştere şi realităţile care de fiecare dată sunt în întârziere. Dar decalajul dat este şi un factor pozitiv pentru că, de fapt, aşteptările noastre faţă de ceia ce ar trebui să se întâmple are un caracter de forţă motrice pentru acei actori de care depinde dezvoltarea societăţii.

- Ce merite îşi poate atribui societatea civilă în devenirea ţării ca ţară?

- Există trei merite importante şi anume: pluralizarea opiniilor, rolul de temperare a anumitor încercări de a merge pe direcţii incorecte, generarea soluţiilor pragmatice preluate de autoriţile publice în sensul rezolvării problemelor.

La moment, în Republica Moldova există o altă opinie, diferită de cea a autorităţilor publice. În anumite state, de exemplu în Rusia, societatea este dominată de opiniile expuse de către exponenţii autorităţilor publice. Meritul societăţii civile în Moldova este, în primul rând, că există un alt punct de vedere care este unul distinct şi nu depinde de ceia ce cred autorităţile publice şi ceia ce cred persoanele politice. Există multe situaţii când anume societatea civilă a fost acel actor care a expus un punct de vedere mai benefic intereselor publice decât ceea ce au expus politicienii. Astfel, există un pluralism al opiniilor consolidate şi există o altă influenţă decât cea a intereselor politice asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple în ţară.

Totodată, societatea civilă a jucat un rol important pentru a tempera unele interese exagerate şi inadecvate exprimate pe parcursul dezvoltării ţării, atunci când guvernarea a încercat să dea o anumită direcţie de dezvoltare a ţării şi a aprobat anumite politici. În acele momente, societatea civilă a jucat un rol pentru a tempera şi pentru a explica lipsa de raţionament pentru societate, a acestor direcţii de activitate, astfel constituindu-se într-un actor care a oprit anumite dezvoltări incorente în societate. De altfel, societatea civilă a jucat un rol foarte pragmatic şi instrumental pentru a operaţionaliza anumite soluţii pe marginea anumitor probleme care există în societate, a inovat foarte mult, a propus anumite soluţii, anumite practici pentru diferite situaţii. Aceste soluţii au fost preluate de autorităţile publice pentru a soluţiona problemele.

Svetlana Cojocaru, Info-Prim Neo

Interviu cu Ecaterina Mardarovici, preşedinta Clubului politic al femeilor 50/50, directoarea Fundaţiei "Agapedia"

Cum este drumul de la politică la caritate?

Nu prea complicat şi nici nou. Am fost directoare executivă a Ligii Democrat Creştine a Femeilor din Moldova (LDCFM) timp de 7 ani, din 1993 până în 2000. Caritatea şi politica erau activităţile principale ale LDCFM, care avea statut de organizaţie social-politică. Am organizat zeci de acţiuni de caritate, am cutreierat foarte multe sate, am primit în audienţă sute de femei care aveau nevoie de ajutor. Astfel, activităţile de caritate nu au fost noi pentru mine. Am învăţat să deosebesc psihologia unei persoane care parazitează şi trăieşte doar din ajutoare şi a celei care are nevoie cu adevărat de ajutor, ca să poată merge singură mai departe. Totodată, am participat la câteva campanii electorale, iar în 1998 am fost aleasă deputat din partea LDCFM în cadrul Convenţiei Democrate.

Timpurile s-au schimbat, s-au schimbat legile. Astăzi le mulţumesc celor din Germania că nu mi-au condiţionat ca activitatea în cadrul Agapedia să fie detaşată de activitatea politică. Dacă mi-ar fi pus o astfel de condiţie, cu siguranţă, aş fi ales politica. Condiţia a fost ca să delimitez foarte strict aceste două activităţi, să nu implic politicul în activităţile Agapedia şi să nu implic Agapedia în politică. Am respectat acest principiu, astfel am reuşit să asigur o bună activitate a Fundaţiei. Am lansat mai multe proiecte, inclusiv în perioada guvernării comuniste, când am candidat şi la alegerile din 2001, şi la alegerile din 2005 pe listele democraţilor. În 2005, am fost singura care am protestat în faţa Parlamentului, cerând să nu fie votat Voronin. Totodată, nu e deloc simplu să faci caritate şi politică. Activitatea politică este cea care face ca activitatea de caritate să fie bine monitorizată de cei aflaţi la guvernare. Am ştiut tot timpul că lumea e cu ochii pe mine şi pe activităţile mele din domeniul neguvernamental. Soluţia a fost una — cunoaşterea şi respectarea legislaţiei. Sigur, în activitatea mea curentă îmi este de ajutor experienţa din Parlament, în special în cadrul Comisiei pentru protecţie socială, sănătate şi familie.

Dar ce înseamnă cuvântul Agapedia?

Agapedia, din limba greacă, înseamnă «copii iubiţi». Fundatia Agapedia din Moldova a fost înregistrată la 14 noiembrie 2001, având misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor şi familiilor aflate în dificultate, de a preveni abandonul copiilor, de a contribui la dezvoltarea sistemului de protecţie a copilului şi de a crea servicii sociale şi medicale conforme standardelor europene de caritate. Fundaţia Agapedia din Moldova face parte din reţeaua internaţională Agapedia alături de: Fundaţia Agapedia Jurgen Klinsmann Germania, Fundaţia Agapedia România şi Fundaţia Agapedia Bulgaria. Întreaga activitate a Fundaţiei este susţinută financiar de Fundaţia Agapedia Jurgen Klinsmann Germania, fondator fiind vestitul fotbalist german Jurgen Klinsmann, care a vizitat R. Moldova de două ori.

Cine sunt beneficiarii acestor servicii?

Fundaţia şi-a definit cu exactitate serviciile pe care le acordă şi grupul de beneficiari. Functionează un Centru de Plasament pentru copii, cu sediul pe str. V. Crăsescu, 24/1. Centrul este destinat copiilor orfani sau lipsiţi de îngrijirea părinţilor, copiilor în situaţii de risc de abandon. Capacitatea permanentă a Centrului este îngrijirea a 7 copii de 0-3 ani. Până în prezent, de serviciile Agapedia au beneficiat 59 de copii, dintre care 15 au fost înfiaţi în familii, în exclusivitate, din R. Moldova. Înfierea copiilor de la Agapedia se face altfel decât se practică în R. Moldova. Copiii nu sunt aleşi de familie. Noi potrivim familia pentru copil după principiul «o familie pentru copil».

De ce doar copiii de 0-3 ani beneficiază de serviciile Centrului de Plasament?

Trebuie să ştiţi că aceşti copii şi persoanele ţintuite la pat sunt cele mai vulnerabile categorii. Un copil mai mare, care este flămând, poate sări gardul la vecin, poate trage o geantă din mâna cuiva de pe stradă, un copil de până la 3 ani, efectiv, poate muri de foame dacă nu are îngrijire. Am avut la Centru copii aduşi într-o stare avansată de malnutriţie. Am reuşit să prevenim abandonul mai multor copii prin susţinerea materială a acestor familii. De asemenea, am reuşit să prevenim abandonul a 5 copii ale căror mame invocau că le este ruşine de gura satului. În astfel de cazuri ne confruntăm cu prejudecăţi şi stereotipuri, cu o dublă moralitate a familiilor, una reală şi alta afişată. În aceste cazuri, mamele au nevoie de susţinere morală, psihologică şi materială, dat fiind faptul că ele ajung să fie respinse, în primul rând, de cel care este tatăl copilului, apoi şi de familia lor. Nu încurajăm naşterile în afara căsătoriei, dar ajutăm familiile acestor femei să înţeleagă că păcatul abandonului unui copil este mai mare decât naşterea unui copil în afara căsătoriei. Aceste 5 cazuri de succes mi-au consolidat convingerea că merită să lupţi din greu pentru integrarea în familia naturală a fiecărui copil, deoarece bucuria familiilor care au reuşit să depăşească această barieră, «gura satului», este foarte mare. Am văzut şi am trăit transformarea unei mari tristeţi într-o mare bucurie — un copil în familie!

Dar să vă spun şi despre un alt serviciu, Centrul SocioMed, de pe str. Lomonosov, 20, care oferă servicii de asistenţă medicală şi socială categoriilor vulnerabile ale populaţiei şi care include şi un centru de planificare familială, dotat cu echipamentul necesar oferirii serviciilor în domeniul sănătăţii reproductive. În cadrul Centrului SocioMed a fost lansat un alt serviciu, MobiMed, care îşi propune oferirea serviciilor de asistenţă medicală pentru populaţie, în special categoriilor vulnerabile, care nu dispun de poliţă de asigurare medicală, în patru Centre de sănătate, la Jora de Mijloc, Podgoreni şi Pohrebeni din raionul Orhei şi la Gura Galbenei, raionul Cimişlia, localităţi care nu sunt acoperite cu medici de familie. Echipa mobilă, compusă dintr-un medic de familie, un pediatru şi un ginecolog, oferă consultaţii gratuite în 13 sate, respectând un grafic coordonat cu Centrele Medicilor de Familie din raioanele respective.

Cât de aproape sau cât de departe este astăzi clasa politică de problemele cetăţenilor?

Problemele cetăţenilor sunt multe şi complexe, de la pensii mici, preţuri mari, lipsa locurilor de muncă, salarii mici, salarii la negru, corupţie, alcoolism, sănătate precară… Toate soluţiile pentru aceste probleme au rădăcini în economie. R. Moldova, practic, nu are economie. Chiar şi ce a fost s-a închis din cauza comunismului şi a crizei economice.

Politicianul profesionist va face tot posibilul să fie cât mai aproape de problemele oamenilor, doar că fiecare are stilul său de a fi mai aproape. Unii sunt aproape de problemele cetăţenilor prin esenţa lor, fiind oameni cărora le pasă de cei din jur, iar alţii sunt aproape deoarece de asta s-au implicat în politică. Sunt oameni pragmatici, înţeleg că altfel vor pleca din politică mai devreme decât şi-ar dori. Avem ambele categorii.

Totodată, este complicat pentru un om neimplicat politic şi care nu vrea să facă un efort să înţeleagă cine este mai aproape de el, politicianul comunist, care-i promite, în secolul 21, pâine de 16 bani, sau politicianul democrat, care spune că căldura trebuie plătită atât cât costă, că de asistenţă socială trebuie să beneficieze cei mai nevoiaşi, şi nu cei care au merite în faţa statului, dar şi pensii de mii de lei. Asistenţa socială din partea statului se acordă din considerente umanitare, nu după merite. Cei din închisori sunt hrăniţi nu pentru că merită, ci pentru că e uman să nu-i laşi să moară de foame.

Parafrazez un citat dintr-o carte de filosofie: «Eroii nu fac faptele lor din datorie pentru alţii, ci din datorie pentru sine însuşi» în felul următor: «Politicienii rezolvă problemele oamenilor nu din datorie pentri oameni, ci din datorie pentru sine». Să fie sănătoşi, contează să le rezolve.

Descrieţi o zi din viaţa unui om de la ţară, astăzi.

Pot să descriu viaţa unei pensionare care, să fie ea sănătoasă, în mai 2010, va face 80 de ani. A educat 5 copii, a muncit ca şi croitoreasă, dar şi în colhoz, la tutun. Are o pensie de 725 de lei. În decembrie 2009 a cheltuit 815 lei pentru gaze, curent electric, telefon, 250 de lei pentru medicamente şi 300 de lei pentru mâncare. Se crede o norocoasă că are copii buni, care o ajută să facă faţă cheltuielilor. I-am zis că nu e vorba de noroc, e vorba că i-a educat bine. Nu a fost de acord. Mi-a dat câteva exemple de bătrâni care şi-au educat bine copiii, dar copiii au uitat acum de ei. În fiecare zi, ascultă radioul şi priveşte toate programele TV. Iar dacă o sună cineva în timpul programului «Mesager», îl roagă să revină. Ştie la perfecţie toate declaraţiile lui Filat sau Ghimpu… Duce evidenţa cine dintre cei 5 copii şi când a telefonat ultima oară din Italia, România sau de la Chişinău… Poate cazul acestei femei este unul fericit…

Cu ce fel de probleme se adresează lumea la Agapedia?

La începutul activităţii noastre se adresau cu tot felul de probleme, bătrâni şi familii cu copii, persoane cu dizabilităţi… Acum suntem cunoscuţi pentru serviciile noastre acordate unor categorii concrete. Instituţiile publice din domeniul drepturilor copiilor trimit persoanele respective la noi. Copiii sunt plasaţi la Centru prin recomandarea instituţiilor din domeniul protecţiei copilului. Aceştia sunt copiii abandonaţi, copiii retraşi din familii deoarece viaţa şi integritatea lor este în pericol din cauza modului de viaţă degradant al părinţilor.

Organizăm întâlniri cu medicii pentru fetele de la şcolile profesionale, în cadrul cărora se discută chestiuni legate de sănătatea reproductivă. Recent, medicii noştri s-au întrebat: «Dar cu băieţii, cu băieţii, cine discută? Cine le vorbeşte despre sănătatea reproductivă?». Am decis că vom organiza întâlniri cu medicii specializaţi în probleme de sănătate reproductivă a bărbaţilor.

Femeile din oraş au mai multe oportunităţi pentru a se adresa cu probleme de sănătate la medic. Cauza unor situaţii complicate, când femeile se adresează prea târziu la medic, este ignoranţa, lipsa de cultură generală privind propria sănătate sau modul de viaţă degradant. La sate situaţia este mult mai tristă. Sunt femei care nu s-au consultat la un medic ginecolog de ani buni. Deşi există programe, rapoarte, cu regret, de multe ori aceste rapoarte sunt falsificate, ele nu reprezintă situaţia reală a stării sănătăţii populaţiei de la sate.

Avem o colaborare permanentă cu Şcoala Primară Nr. 9 — am aranjat o clasă de calculatoare, reparaţia şi asigurarea cu inventar sportiv a sălii de sport, şi cu Spitalul Clinic Republican pentru Copii «Emilian Coţaga» — reparaţia capitală a Secţiei Malnutriţie şi asigurarea cu produse alimentare a copiilor după ieşirea din spital.

Au fost şi victime ale evenimentelor din aprilie printre beneficiarii Agapedia?

Din fericire, nu. Noi am fost în piaţă şi pe 6 aprilie, seara, şi pe 7 aprilie. Dar când am văzut liderii chemând lumea să se retragă, mi-am dat seama că ceea ce se întâmpla în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului era o provocare şi ne-am retras. La câtă experienţă în organizarea, dar şi participarea la evenimente de protest am, din 1986 şi până acum, ar fi fost păcat să nu acţionez adecvat.

Chiar dacă nu a suferit nimeni dintre beneficiarii Centrului Agapedia sau cineva dintre rude, cred că moartea celor 4 tineri şi umilinţa, frica, tortura celor reţinuţi în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 trebuie să fie o durere personală pentru fiecare om. Trebuie să facem tot posibilul ca să nu mai avem o guvernare care să trateze cetăţenii într-o manieră criminală.

Ce-i lipseşte astăzi clasei politice de la noi?

Puţin noroc. În istoria R. Moldova, democraţii ajung la guvernare pe un fundal socio-economic dezastruos. În 1998, noi — ADR (Alianţa pentru Democraţie şi Reforme) — am venit la guvernare pe următorul fundal creat de agrarieni, care mai apoi s-au făcut comunişti: pensii — galoşi, sicrie şi «macaroane», vestitele «achitări cu mărfuri cu fondul social», credite luate de guvernele anterioare şi furate, descreşterea drastică a natalităţii şi creşterea mortalităţii. S-au cerut reforme şi acţiuni dure, schimbarea legislaţiei, care de obicei are impact asupra vieţii reale a cetăţenilor abia peste cel puţin un an-doi. Abia în 2000 a început creşterea veniturilor la Bugetul Social şi de Stat, şi în 2001 comuniştii vin la guvernare pe un fundal pozitiv.

În 2009, AIE ajunge la guvernare într-o criză economică profundă — şi nu doar la noi, ci şi în lume, fapt care impune reforme nepopulare, dar necesare (majorarea preţurilor).

Puţin bun-simţ, să însuşească faptul că Partidul Politic nu e un SRL.

Cultura comunicării le lipseşte cu desăvârşire. Sunt sigură că dacă politicienii noştrii ar avea o cultură a comunicării, s-ar reuşi stoparea fluctuaţiei oamenilor din partide, care atrage după sine riscuri mari pentru AIE, în cazul actualei guvernări. Cred că aceasta este şi cauza unor îngrijorări şi suspiciuni reciproce în cadrul AIE.

Clasa politică este în formare, aproape că nu o avem. Sunt vreo 20 de politicieni. Ceilalţi sunt trecători prin politică pentru că au bani sau pentru că vor să facă bani din politică. Unii îşi plătesc poliţa pentru locul de pe listă şi apoi nu-i mai auzi 4 ani. Şi nici prea îngrijoraţi pentru soarta ţării nu par. Unii romantici pleacă dezamăgiţi. Parlamentul tinerilor este o speranţă pentru consolidarea şi formarea unei clase politice profesioniste. Cred că avem nevoie de o reformă a partidelor politice. Mecanisme, impuse prin lege, care ar asigura democratizarea vieţii interne de partid. Avem în Legea cu privire la partide finanţarea partidelor parlamentare, prevedere care va intra în vigoare din 2011, acest mecanism va reduce procesul de vânzare-cumpărare a locurilor pe liste. Dar e nevoie şi de alte mecanisme, bunăoară, dacă alegătorul, prin Codul electoral, ar avea posibilitatea să influenţeze ordinea finală a listei candidaţilor, nu ar mai fi atâta umilinţă pentru cei care muncesc 4 ani pentru un partid şi se pomenesc pe locuri netrecătoare, iar înainte cei cu banul, nu ar mai fi vânzare-cumpărare de locuri pe listele de candidaţi. Dar cine va dori o astfel de reformă? Liderii de partide, în majoritatea lor, se complac în situaţia când doar ei decid, de facto, ca şi de jure, adică conform prevederilor statutare, decid organele colective de conducere ale partidului, fie Biroul politic sau Consiliul. Dar vine ziua când ajung «cadavre politice» tocmai din cauza faptului că o astfel de gestionare a vieţii de partid este defectuoasă şi duce în hău.

Avem 28 de partide politice, care ar însemna cel puţin 140.000 mii de membri de partid. Eu nu cred că avem în R. Moldova atâţia activişti de partid. Unii oameni au scris cerere în toate partidele care s-au adresat, că legea spune că ultima cerere este valabilă, dar cine se ocupă să vadă care partid şi câte cereri valabile are? Nimeni, că e costisitor, dacă s-ar forma însă o bază de date, astfel ca orice nouă cerere înregistrată să fie scoasă din celelalte liste, ar fi altă treabă. Dar… părerea mea este că şi asta nu e o soluţie. Lichidarea oricărui partid este un prilej de gălăgie politică. Însă trebuie să impunem reguli pe care partidul politic să le poată respecta. Un număr de 1000 de membri ar fi suficient şi s-ar evita falsificările şi comerţul cu cererile de membru de partid.

Ce a însemnat pentru dvs. regretata Lidia Istrati?

O profesoară, o luptătoare şi o mare iubitoare de oameni ca scriitoare, dar şi ca om politic. O talentată povestitoare cu un simţ fin al umorului. Aşteptam cu nerăbdare şedinţele Biroului Executiv, care începeau cu o informare despre cele petrecute în Parlament.

De la ea am învăţat aplicarea normelor democratice în activitatea politică, respectarea prevederilor statutare, responsabilitate personală în luarea deciziilor colective. Era şi dură, mai ales atunci când nu-ţi îndeplineai obligaţiunile asumate. Discuţiile cu ea începeau de la ce-ai făcut şi apoi ce doreşti. Ştia să-şi apere echipa, să ne aprecieze pentru lucrul făcut, era foarte atentă şi identifica la fiecare o calitate specifică acelei persoane şi o punea în evidenţă. O voce puternică şi curajoasă a politicienilor democraţi din anii ‘90.

A fost o fire cu o intuiţie rară. Susţinea mereu că, din cauza «învrăjbirii democraţilor», acest popor va fi ţinut mereu pe marginea prăpastiei. O astfel de stare de lucruri există şi în prezent. Spunea, de multe ori, că oponenţii o apreciază mai mult decât colegii democraţi. La un an de la moartea ei, Argentina Cupcea-Josu scria: «E de datoria morală a tuturor celor care au cunoscut-o, au respectat-o, au iubit-o să nu-i trădeze idealurile şi să-i poarte prin ani amintirea vie, dăruindu-i Lidiei Istrati ceea ce a meritat din plin — neiutarea». Uitării, însă, este sortită chiar şi cea care «a meritat din plin neuitarea». Uitarea este soarta femeilor care au făcut istotie de-a lungul secolelor. A luptat pentru limba română, pentru independenţa R. Moldova şi a votat Declaraţia de Independenţă, alături de Vatamanu, Costin şi Ghimpu, din uitare, nu din rea-voinţă, nu a fost inclusă în lista celor cărora, recent, li s-au adus omagii de către cei doi preşedinţi.

Cine este astăzi pentru dvs. idealul în politică?

La un seminar «Femeile Pot Reuşi», participantele completau o listă a calităţilor pe care ele doresc să le aibă un politician. Eram cu o doamnă din Germania şi când una dintre participante a început prezentarea calităţilor, nemţoaica m-a întrebat încet: «Ele îl vor pe Isus Hristos?» şi a continuat: «Este imposibil ca o persoană să întrunească toate aceste calităţi».

Mi-am dat seama atunci că noi, foarte des, aşteptăm de la politicieni prea mult, uităm că sunt oameni, iar noi sau îi idealizăm, sau îi detestăm.

Idealul politic este politiciana/politicianul cu caracter, bun profesionist într-un domeniu, carismatic, inteligent, jucător de echipă, cu drag de oameni şi gender sensibil.

O admir pe Angela Merkel, cancelara Germaniei, dar nu am un idol.

Cum poate fi depăşită criza prezidenţială de la noi?

Orice soluţie care va fi aplicată pentru depăşirea crizei prezidenţiale va fi criticată de unii şi apreciată de alţii. Trebuie să recunosc, am mai facut-o şi cu alte ocazii, că reforma constituţională pentru care am votat şi eu în 2000 a fost o greşeală în contextul realităţilor din R. Moldova. Pentru că avem ţări parlamentare în care funcţionează un sistem democrat.

O soluţie care ar asigura crearea şi funcţionarea pe termen lung a unui sistem democrat ar fi reforma constituţională, astfel încât preşedintele să fie ales direct de cetăţeni, iar alegerile parlamentare şi prezidenţiale să aibă loc în acelaşi timp. Atribuţiile preşedintelui trebuie să fie similare cu cele ale reginei Angliei sau ale preşedintelui Germaniei. Astfel vom evita conflicte de genul Parlament — preşedintele Lucinschi sau variante în care preşedintele Voronin decidea pentru toţi.

Nu sunt adepta alegerii preşedintelui de către Parlament cu votul a 52 de deputaţi, dar orice soluţie care implică riscul revenirii comuniştilor la guvernare trebuie abandonată, chiar dacă pare nu prea corectă. Contează lagalitatea. În linii mari, însă, soluţii perfecte nu există.

Vă mulţumim pentru interviu.

Pentru conformitate, Aneta grosu

Sursa: Ziarul de Garda