Partidul Politic nu e un SRL

Interviu cu Ecaterina Mardarovici, preşedinta Clubului politic al femeilor 50/50, directoarea Fundaţiei "Agapedia"

Cum este drumul de la politică la caritate?

Nu prea complicat şi nici nou. Am fost directoare executivă a Ligii Democrat Creştine a Femeilor din Moldova (LDCFM) timp de 7 ani, din 1993 până în 2000. Caritatea şi politica erau activităţile principale ale LDCFM, care avea statut de organizaţie social-politică. Am organizat zeci de acţiuni de caritate, am cutreierat foarte multe sate, am primit în audienţă sute de femei care aveau nevoie de ajutor. Astfel, activităţile de caritate nu au fost noi pentru mine. Am învăţat să deosebesc psihologia unei persoane care parazitează şi trăieşte doar din ajutoare şi a celei care are nevoie cu adevărat de ajutor, ca să poată merge singură mai departe. Totodată, am participat la câteva campanii electorale, iar în 1998 am fost aleasă deputat din partea LDCFM în cadrul Convenţiei Democrate.

Timpurile s-au schimbat, s-au schimbat legile. Astăzi le mulţumesc celor din Germania că nu mi-au condiţionat ca activitatea în cadrul Agapedia să fie detaşată de activitatea politică. Dacă mi-ar fi pus o astfel de condiţie, cu siguranţă, aş fi ales politica. Condiţia a fost ca să delimitez foarte strict aceste două activităţi, să nu implic politicul în activităţile Agapedia şi să nu implic Agapedia în politică. Am respectat acest principiu, astfel am reuşit să asigur o bună activitate a Fundaţiei. Am lansat mai multe proiecte, inclusiv în perioada guvernării comuniste, când am candidat şi la alegerile din 2001, şi la alegerile din 2005 pe listele democraţilor. În 2005, am fost singura care am protestat în faţa Parlamentului, cerând să nu fie votat Voronin. Totodată, nu e deloc simplu să faci caritate şi politică. Activitatea politică este cea care face ca activitatea de caritate să fie bine monitorizată de cei aflaţi la guvernare. Am ştiut tot timpul că lumea e cu ochii pe mine şi pe activităţile mele din domeniul neguvernamental. Soluţia a fost una — cunoaşterea şi respectarea legislaţiei. Sigur, în activitatea mea curentă îmi este de ajutor experienţa din Parlament, în special în cadrul Comisiei pentru protecţie socială, sănătate şi familie.

Dar ce înseamnă cuvântul Agapedia?

Agapedia, din limba greacă, înseamnă «copii iubiţi». Fundatia Agapedia din Moldova a fost înregistrată la 14 noiembrie 2001, având misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor şi familiilor aflate în dificultate, de a preveni abandonul copiilor, de a contribui la dezvoltarea sistemului de protecţie a copilului şi de a crea servicii sociale şi medicale conforme standardelor europene de caritate. Fundaţia Agapedia din Moldova face parte din reţeaua internaţională Agapedia alături de: Fundaţia Agapedia Jurgen Klinsmann Germania, Fundaţia Agapedia România şi Fundaţia Agapedia Bulgaria. Întreaga activitate a Fundaţiei este susţinută financiar de Fundaţia Agapedia Jurgen Klinsmann Germania, fondator fiind vestitul fotbalist german Jurgen Klinsmann, care a vizitat R. Moldova de două ori.

Cine sunt beneficiarii acestor servicii?

Fundaţia şi-a definit cu exactitate serviciile pe care le acordă şi grupul de beneficiari. Functionează un Centru de Plasament pentru copii, cu sediul pe str. V. Crăsescu, 24/1. Centrul este destinat copiilor orfani sau lipsiţi de îngrijirea părinţilor, copiilor în situaţii de risc de abandon. Capacitatea permanentă a Centrului este îngrijirea a 7 copii de 0-3 ani. Până în prezent, de serviciile Agapedia au beneficiat 59 de copii, dintre care 15 au fost înfiaţi în familii, în exclusivitate, din R. Moldova. Înfierea copiilor de la Agapedia se face altfel decât se practică în R. Moldova. Copiii nu sunt aleşi de familie. Noi potrivim familia pentru copil după principiul «o familie pentru copil».

De ce doar copiii de 0-3 ani beneficiază de serviciile Centrului de Plasament?

Trebuie să ştiţi că aceşti copii şi persoanele ţintuite la pat sunt cele mai vulnerabile categorii. Un copil mai mare, care este flămând, poate sări gardul la vecin, poate trage o geantă din mâna cuiva de pe stradă, un copil de până la 3 ani, efectiv, poate muri de foame dacă nu are îngrijire. Am avut la Centru copii aduşi într-o stare avansată de malnutriţie. Am reuşit să prevenim abandonul mai multor copii prin susţinerea materială a acestor familii. De asemenea, am reuşit să prevenim abandonul a 5 copii ale căror mame invocau că le este ruşine de gura satului. În astfel de cazuri ne confruntăm cu prejudecăţi şi stereotipuri, cu o dublă moralitate a familiilor, una reală şi alta afişată. În aceste cazuri, mamele au nevoie de susţinere morală, psihologică şi materială, dat fiind faptul că ele ajung să fie respinse, în primul rând, de cel care este tatăl copilului, apoi şi de familia lor. Nu încurajăm naşterile în afara căsătoriei, dar ajutăm familiile acestor femei să înţeleagă că păcatul abandonului unui copil este mai mare decât naşterea unui copil în afara căsătoriei. Aceste 5 cazuri de succes mi-au consolidat convingerea că merită să lupţi din greu pentru integrarea în familia naturală a fiecărui copil, deoarece bucuria familiilor care au reuşit să depăşească această barieră, «gura satului», este foarte mare. Am văzut şi am trăit transformarea unei mari tristeţi într-o mare bucurie — un copil în familie!

Dar să vă spun şi despre un alt serviciu, Centrul SocioMed, de pe str. Lomonosov, 20, care oferă servicii de asistenţă medicală şi socială categoriilor vulnerabile ale populaţiei şi care include şi un centru de planificare familială, dotat cu echipamentul necesar oferirii serviciilor în domeniul sănătăţii reproductive. În cadrul Centrului SocioMed a fost lansat un alt serviciu, MobiMed, care îşi propune oferirea serviciilor de asistenţă medicală pentru populaţie, în special categoriilor vulnerabile, care nu dispun de poliţă de asigurare medicală, în patru Centre de sănătate, la Jora de Mijloc, Podgoreni şi Pohrebeni din raionul Orhei şi la Gura Galbenei, raionul Cimişlia, localităţi care nu sunt acoperite cu medici de familie. Echipa mobilă, compusă dintr-un medic de familie, un pediatru şi un ginecolog, oferă consultaţii gratuite în 13 sate, respectând un grafic coordonat cu Centrele Medicilor de Familie din raioanele respective.

Cât de aproape sau cât de departe este astăzi clasa politică de problemele cetăţenilor?

Problemele cetăţenilor sunt multe şi complexe, de la pensii mici, preţuri mari, lipsa locurilor de muncă, salarii mici, salarii la negru, corupţie, alcoolism, sănătate precară… Toate soluţiile pentru aceste probleme au rădăcini în economie. R. Moldova, practic, nu are economie. Chiar şi ce a fost s-a închis din cauza comunismului şi a crizei economice.

Politicianul profesionist va face tot posibilul să fie cât mai aproape de problemele oamenilor, doar că fiecare are stilul său de a fi mai aproape. Unii sunt aproape de problemele cetăţenilor prin esenţa lor, fiind oameni cărora le pasă de cei din jur, iar alţii sunt aproape deoarece de asta s-au implicat în politică. Sunt oameni pragmatici, înţeleg că altfel vor pleca din politică mai devreme decât şi-ar dori. Avem ambele categorii.

Totodată, este complicat pentru un om neimplicat politic şi care nu vrea să facă un efort să înţeleagă cine este mai aproape de el, politicianul comunist, care-i promite, în secolul 21, pâine de 16 bani, sau politicianul democrat, care spune că căldura trebuie plătită atât cât costă, că de asistenţă socială trebuie să beneficieze cei mai nevoiaşi, şi nu cei care au merite în faţa statului, dar şi pensii de mii de lei. Asistenţa socială din partea statului se acordă din considerente umanitare, nu după merite. Cei din închisori sunt hrăniţi nu pentru că merită, ci pentru că e uman să nu-i laşi să moară de foame.

Parafrazez un citat dintr-o carte de filosofie: «Eroii nu fac faptele lor din datorie pentru alţii, ci din datorie pentru sine însuşi» în felul următor: «Politicienii rezolvă problemele oamenilor nu din datorie pentri oameni, ci din datorie pentru sine». Să fie sănătoşi, contează să le rezolve.

Descrieţi o zi din viaţa unui om de la ţară, astăzi.

Pot să descriu viaţa unei pensionare care, să fie ea sănătoasă, în mai 2010, va face 80 de ani. A educat 5 copii, a muncit ca şi croitoreasă, dar şi în colhoz, la tutun. Are o pensie de 725 de lei. În decembrie 2009 a cheltuit 815 lei pentru gaze, curent electric, telefon, 250 de lei pentru medicamente şi 300 de lei pentru mâncare. Se crede o norocoasă că are copii buni, care o ajută să facă faţă cheltuielilor. I-am zis că nu e vorba de noroc, e vorba că i-a educat bine. Nu a fost de acord. Mi-a dat câteva exemple de bătrâni care şi-au educat bine copiii, dar copiii au uitat acum de ei. În fiecare zi, ascultă radioul şi priveşte toate programele TV. Iar dacă o sună cineva în timpul programului «Mesager», îl roagă să revină. Ştie la perfecţie toate declaraţiile lui Filat sau Ghimpu… Duce evidenţa cine dintre cei 5 copii şi când a telefonat ultima oară din Italia, România sau de la Chişinău… Poate cazul acestei femei este unul fericit…

Cu ce fel de probleme se adresează lumea la Agapedia?

La începutul activităţii noastre se adresau cu tot felul de probleme, bătrâni şi familii cu copii, persoane cu dizabilităţi… Acum suntem cunoscuţi pentru serviciile noastre acordate unor categorii concrete. Instituţiile publice din domeniul drepturilor copiilor trimit persoanele respective la noi. Copiii sunt plasaţi la Centru prin recomandarea instituţiilor din domeniul protecţiei copilului. Aceştia sunt copiii abandonaţi, copiii retraşi din familii deoarece viaţa şi integritatea lor este în pericol din cauza modului de viaţă degradant al părinţilor.

Organizăm întâlniri cu medicii pentru fetele de la şcolile profesionale, în cadrul cărora se discută chestiuni legate de sănătatea reproductivă. Recent, medicii noştri s-au întrebat: «Dar cu băieţii, cu băieţii, cine discută? Cine le vorbeşte despre sănătatea reproductivă?». Am decis că vom organiza întâlniri cu medicii specializaţi în probleme de sănătate reproductivă a bărbaţilor.

Femeile din oraş au mai multe oportunităţi pentru a se adresa cu probleme de sănătate la medic. Cauza unor situaţii complicate, când femeile se adresează prea târziu la medic, este ignoranţa, lipsa de cultură generală privind propria sănătate sau modul de viaţă degradant. La sate situaţia este mult mai tristă. Sunt femei care nu s-au consultat la un medic ginecolog de ani buni. Deşi există programe, rapoarte, cu regret, de multe ori aceste rapoarte sunt falsificate, ele nu reprezintă situaţia reală a stării sănătăţii populaţiei de la sate.

Avem o colaborare permanentă cu Şcoala Primară Nr. 9 — am aranjat o clasă de calculatoare, reparaţia şi asigurarea cu inventar sportiv a sălii de sport, şi cu Spitalul Clinic Republican pentru Copii «Emilian Coţaga» — reparaţia capitală a Secţiei Malnutriţie şi asigurarea cu produse alimentare a copiilor după ieşirea din spital.

Au fost şi victime ale evenimentelor din aprilie printre beneficiarii Agapedia?

Din fericire, nu. Noi am fost în piaţă şi pe 6 aprilie, seara, şi pe 7 aprilie. Dar când am văzut liderii chemând lumea să se retragă, mi-am dat seama că ceea ce se întâmpla în faţa Preşedinţiei şi a Parlamentului era o provocare şi ne-am retras. La câtă experienţă în organizarea, dar şi participarea la evenimente de protest am, din 1986 şi până acum, ar fi fost păcat să nu acţionez adecvat.

Chiar dacă nu a suferit nimeni dintre beneficiarii Centrului Agapedia sau cineva dintre rude, cred că moartea celor 4 tineri şi umilinţa, frica, tortura celor reţinuţi în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 trebuie să fie o durere personală pentru fiecare om. Trebuie să facem tot posibilul ca să nu mai avem o guvernare care să trateze cetăţenii într-o manieră criminală.

Ce-i lipseşte astăzi clasei politice de la noi?

Puţin noroc. În istoria R. Moldova, democraţii ajung la guvernare pe un fundal socio-economic dezastruos. În 1998, noi — ADR (Alianţa pentru Democraţie şi Reforme) — am venit la guvernare pe următorul fundal creat de agrarieni, care mai apoi s-au făcut comunişti: pensii — galoşi, sicrie şi «macaroane», vestitele «achitări cu mărfuri cu fondul social», credite luate de guvernele anterioare şi furate, descreşterea drastică a natalităţii şi creşterea mortalităţii. S-au cerut reforme şi acţiuni dure, schimbarea legislaţiei, care de obicei are impact asupra vieţii reale a cetăţenilor abia peste cel puţin un an-doi. Abia în 2000 a început creşterea veniturilor la Bugetul Social şi de Stat, şi în 2001 comuniştii vin la guvernare pe un fundal pozitiv.

În 2009, AIE ajunge la guvernare într-o criză economică profundă — şi nu doar la noi, ci şi în lume, fapt care impune reforme nepopulare, dar necesare (majorarea preţurilor).

Puţin bun-simţ, să însuşească faptul că Partidul Politic nu e un SRL.

Cultura comunicării le lipseşte cu desăvârşire. Sunt sigură că dacă politicienii noştrii ar avea o cultură a comunicării, s-ar reuşi stoparea fluctuaţiei oamenilor din partide, care atrage după sine riscuri mari pentru AIE, în cazul actualei guvernări. Cred că aceasta este şi cauza unor îngrijorări şi suspiciuni reciproce în cadrul AIE.

Clasa politică este în formare, aproape că nu o avem. Sunt vreo 20 de politicieni. Ceilalţi sunt trecători prin politică pentru că au bani sau pentru că vor să facă bani din politică. Unii îşi plătesc poliţa pentru locul de pe listă şi apoi nu-i mai auzi 4 ani. Şi nici prea îngrijoraţi pentru soarta ţării nu par. Unii romantici pleacă dezamăgiţi. Parlamentul tinerilor este o speranţă pentru consolidarea şi formarea unei clase politice profesioniste. Cred că avem nevoie de o reformă a partidelor politice. Mecanisme, impuse prin lege, care ar asigura democratizarea vieţii interne de partid. Avem în Legea cu privire la partide finanţarea partidelor parlamentare, prevedere care va intra în vigoare din 2011, acest mecanism va reduce procesul de vânzare-cumpărare a locurilor pe liste. Dar e nevoie şi de alte mecanisme, bunăoară, dacă alegătorul, prin Codul electoral, ar avea posibilitatea să influenţeze ordinea finală a listei candidaţilor, nu ar mai fi atâta umilinţă pentru cei care muncesc 4 ani pentru un partid şi se pomenesc pe locuri netrecătoare, iar înainte cei cu banul, nu ar mai fi vânzare-cumpărare de locuri pe listele de candidaţi. Dar cine va dori o astfel de reformă? Liderii de partide, în majoritatea lor, se complac în situaţia când doar ei decid, de facto, ca şi de jure, adică conform prevederilor statutare, decid organele colective de conducere ale partidului, fie Biroul politic sau Consiliul. Dar vine ziua când ajung «cadavre politice» tocmai din cauza faptului că o astfel de gestionare a vieţii de partid este defectuoasă şi duce în hău.

Avem 28 de partide politice, care ar însemna cel puţin 140.000 mii de membri de partid. Eu nu cred că avem în R. Moldova atâţia activişti de partid. Unii oameni au scris cerere în toate partidele care s-au adresat, că legea spune că ultima cerere este valabilă, dar cine se ocupă să vadă care partid şi câte cereri valabile are? Nimeni, că e costisitor, dacă s-ar forma însă o bază de date, astfel ca orice nouă cerere înregistrată să fie scoasă din celelalte liste, ar fi altă treabă. Dar… părerea mea este că şi asta nu e o soluţie. Lichidarea oricărui partid este un prilej de gălăgie politică. Însă trebuie să impunem reguli pe care partidul politic să le poată respecta. Un număr de 1000 de membri ar fi suficient şi s-ar evita falsificările şi comerţul cu cererile de membru de partid.

Ce a însemnat pentru dvs. regretata Lidia Istrati?

O profesoară, o luptătoare şi o mare iubitoare de oameni ca scriitoare, dar şi ca om politic. O talentată povestitoare cu un simţ fin al umorului. Aşteptam cu nerăbdare şedinţele Biroului Executiv, care începeau cu o informare despre cele petrecute în Parlament.

De la ea am învăţat aplicarea normelor democratice în activitatea politică, respectarea prevederilor statutare, responsabilitate personală în luarea deciziilor colective. Era şi dură, mai ales atunci când nu-ţi îndeplineai obligaţiunile asumate. Discuţiile cu ea începeau de la ce-ai făcut şi apoi ce doreşti. Ştia să-şi apere echipa, să ne aprecieze pentru lucrul făcut, era foarte atentă şi identifica la fiecare o calitate specifică acelei persoane şi o punea în evidenţă. O voce puternică şi curajoasă a politicienilor democraţi din anii ‘90.

A fost o fire cu o intuiţie rară. Susţinea mereu că, din cauza «învrăjbirii democraţilor», acest popor va fi ţinut mereu pe marginea prăpastiei. O astfel de stare de lucruri există şi în prezent. Spunea, de multe ori, că oponenţii o apreciază mai mult decât colegii democraţi. La un an de la moartea ei, Argentina Cupcea-Josu scria: «E de datoria morală a tuturor celor care au cunoscut-o, au respectat-o, au iubit-o să nu-i trădeze idealurile şi să-i poarte prin ani amintirea vie, dăruindu-i Lidiei Istrati ceea ce a meritat din plin — neiutarea». Uitării, însă, este sortită chiar şi cea care «a meritat din plin neuitarea». Uitarea este soarta femeilor care au făcut istotie de-a lungul secolelor. A luptat pentru limba română, pentru independenţa R. Moldova şi a votat Declaraţia de Independenţă, alături de Vatamanu, Costin şi Ghimpu, din uitare, nu din rea-voinţă, nu a fost inclusă în lista celor cărora, recent, li s-au adus omagii de către cei doi preşedinţi.

Cine este astăzi pentru dvs. idealul în politică?

La un seminar «Femeile Pot Reuşi», participantele completau o listă a calităţilor pe care ele doresc să le aibă un politician. Eram cu o doamnă din Germania şi când una dintre participante a început prezentarea calităţilor, nemţoaica m-a întrebat încet: «Ele îl vor pe Isus Hristos?» şi a continuat: «Este imposibil ca o persoană să întrunească toate aceste calităţi».

Mi-am dat seama atunci că noi, foarte des, aşteptăm de la politicieni prea mult, uităm că sunt oameni, iar noi sau îi idealizăm, sau îi detestăm.

Idealul politic este politiciana/politicianul cu caracter, bun profesionist într-un domeniu, carismatic, inteligent, jucător de echipă, cu drag de oameni şi gender sensibil.

O admir pe Angela Merkel, cancelara Germaniei, dar nu am un idol.

Cum poate fi depăşită criza prezidenţială de la noi?

Orice soluţie care va fi aplicată pentru depăşirea crizei prezidenţiale va fi criticată de unii şi apreciată de alţii. Trebuie să recunosc, am mai facut-o şi cu alte ocazii, că reforma constituţională pentru care am votat şi eu în 2000 a fost o greşeală în contextul realităţilor din R. Moldova. Pentru că avem ţări parlamentare în care funcţionează un sistem democrat.

O soluţie care ar asigura crearea şi funcţionarea pe termen lung a unui sistem democrat ar fi reforma constituţională, astfel încât preşedintele să fie ales direct de cetăţeni, iar alegerile parlamentare şi prezidenţiale să aibă loc în acelaşi timp. Atribuţiile preşedintelui trebuie să fie similare cu cele ale reginei Angliei sau ale preşedintelui Germaniei. Astfel vom evita conflicte de genul Parlament — preşedintele Lucinschi sau variante în care preşedintele Voronin decidea pentru toţi.

Nu sunt adepta alegerii preşedintelui de către Parlament cu votul a 52 de deputaţi, dar orice soluţie care implică riscul revenirii comuniştilor la guvernare trebuie abandonată, chiar dacă pare nu prea corectă. Contează lagalitatea. În linii mari, însă, soluţii perfecte nu există.

Vă mulţumim pentru interviu.

Pentru conformitate, Aneta grosu

Sursa: Ziarul de Garda