Interviuri
- Pe lângă funcţia, într-un fel, temporară, anunţată în titlul interviului, sunteţi de mai mulţi ani directoare executivă a ONG-ului Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD). În ambele Dvs. roluri sunteţi cunoscută ca militantă serioasă pentru drepturile femeilor, pentru egalitatea de gen, nediscriminare pe criteriu de gen etc. Mai aveţi şi un al treilea rol: sunteţi mamă a doi copii minori care vă solicită, credem, foarte mult. Desigur, aveţi şi alte roluri importante în această viaţă. Cum reuşiţi să le împăcaţi pe toate şi de ce vă trebuie să vă împărţiţi, poate, să vă consumaţi pe aceste câteva „fronturi”, într-un fel, incompatibile?
- Mă flatează oarecum întrebarea dvs. Aşa este, sunt implicată în mai multe activităţi şi chiar presupuneam că va urma o atare întrebare, deoarece este una aproape clasică, adresată femeilor (atenţie, nu şi bărbaţilor!) care sunt pe „baricade”, în linia întăi, fie că vorbim de politică, societate civilă, antreprenoriat sau cultură. Şi asta pentru că există un mare mit referitor la concilierea pe care reuşeşte (sau nu) să o facă o femeie, între viaţa de familie şi cea profesională. Cine a zis că există aici o contradicţie antagonică? Unde e scris că noi, femeile, trebuie musai să alegem între cele două? Din fericire, realitatea ne oferă o sumedenie de exemple de femei care reuşesc cu brio să fie şi partenere de cuplu de excepţie, şi mame minunate, dar şi profesioniste valoroase. Deci, eu chiar sunt împotriva acestei dileme, mai bine zis, consider că este oarecum artificială.
Este adevărat însă, că deseori femeile se confruntă cu o atare situaţie, cînd trebuie să ia o decizie în favoarea familiei sau carierei şi nu este defel uşor pentru ele. Acest lucru se întîmplă din cauza contextului general şi a unor cauzalităţi la nivel de politici publice, pe de o parte, dar şi de mentalitate, pe de altă parte. Atunci cînd o familie are un copil, iar cei doi părinţi au servicii bune şi până la apariţia copilului erau preocupaţi de avansare în carieră, se pomenesc la un moment dat că unul dintre ei trebuie să „sacrifice” viaţa profesională pentru a îngriji de copil. În mod tradiţional, acest lucru îl face mama şi este oarecum logică decizia. În cazul cînd mama este o bună profesionistă şi este şi interesată de continuarea activităţii sale profesionale, cuplul începe să caute soluţii, pentru a armoniza viaţa privată cu cea profesională şi aici se lovesc de o realitate dură: să angajezi o bonă bine pregătită a devenit practic un lux, creşe sunt foarte puţine şi/sau supraaglomerate, iar bunicii, deşi pensionaţi - continuă să lucreze (cu o pensie de 500 - 1000 lei nu-şi pot permite nici ei luxul să „stea” acasă, nu?).
Aici e „nodul gordian”, de fapt. Politicile publice nu oferă alternative familiilor cu copii şi astfel, sunt nevoită să constat cu tristeţe că maternitatea a ajuns să fie sancţionată: o dată prin lipsa de servicii sociale de calitate la care să apeleze familia cu copii atunci cînd ambii părinţi doresc să-şi continue cariera şi a doua oară, mai dur, la etapa cînd mama copilului, care şi-a luat concediu prelungit pentru a îngriji de copil pînă acesta va merge la grădiniţă (3-4 ani), decide să revină la locul de muncă precedent şi îl găseşte ocupat sau cînd merge la alte interviuri de angajare şi este discriminată, în raport cu un contracandidat bărbat, tocmai pentru care are un copil, care este încă la vîrsta cînd se îmbolnăveşte mai des şi niciunui anjagator nu i-ar place un angajat care solicită lunar concediu pe motiv de boală a copilului, nu? Sau pentru că în acei 3 ani cît mama unui copil l-a îngrijit acasă, colegul ei bărbat a mers la instruiri, a beneficiat de traininguri de specialitate etc., - a crescut din punct de vedere profesional – şi bineîneles că acest lucru îi garantează un avans în raport cu o femeie, oricît de bună profesionistă ar fi fost ea, pînă a pleca în concediu de îngrijire a copilului. Iată astea sunt paradoxurile de care încă ne cramponăm şi care menţin dilema femeilor – carieră sau familie – chiar şi acum, în secolul XXI.
Cît priveşte cauzalitatea determinată de mentalitate, aceasta este profund desuetă în raport cu „locul şi menirea femeii”: noi ca popor mai suntem tributari unor stereotipuri şi prejudecăţi de gen şi în consecinţă, deşi cadrul legal a fost îmbunătăţit în acest sens şi acum şi bărbaţii îşi pot lua concediul de îngrijire a copilului, nu sunt prea mulţi care decid să facă acest pas (din câte cunosc, cea mai recentă cifră este 19 bărbaţi în 2009!). Şi asta tocmai pentru că, în primul rînd, nu este încurajat acest pas, socialmente vorbind, nici de către părinţii actualilor părinţi, nici de sistemul educaţional, nici de mass-media şi angajatori, dar şi pentru că majoritatea bărbaţilor încă mai consideră că educaţia şi creşterea copilului este apanajul mamei. Şi e trist acest lucru, pentru că bărbaţii pierd enorm gîndind aşa: o relaţie frumoasă şi solidă cu propriul copil, o valorizare profundă a partenerei de cuplu şi experimentarea autentică a paternităţii.
În cazul meu, problema nu s-a pus niciodată aşa: cariera sau familia/ copiii. Am ştiut dintotdeauna că îmi voi oferi timp - atît cît voi considera eu şi soţul meu că e bine pentru copiii noştri şi pentru mine – pentru a-mi savura maternitatea în sensul îngrijirii propriu-zise a copiilor. Pentru că e atît de frumos! Şi nu e defel vorba de faptul că am ceva de „împăcat” sau de „împărţit”, dimpotriva, pentru că nu percep aceste două lumi ca fiind antagonice, incompatibile şi „fronturi”, mă delectez din plin de beneficiile ambelor lumi. Nu am nimic să-mi reproşez, ca mamă şi parteneră de cuplu, precum nimic de imputat pentru felul în care muncesc în calitate de psihologă şi repezentantă a societăţii civile. Deci, se poate! Atitudinea face diferenţa! Şi pasiunea cu care faci tot ceea ce faci. Şi implicarea pe care o ai pentru a armoniza viaţa de familie cu cea profesională. Suportul partenerului de cuplu şi făurirea unui parteneriat de gen în cuplu sunt fundamentale pentru ca o femeie să fie împăcată cu sine, privind deciziile pe care le ia, astfel încît să se realizeze atît ca soţie şi mamă, cît şi ca profesionistă.
- Câtă încărcătură actuală are această Sărbătoare de 8 martie, cu tradiţii destul de vechi? Ce prevalează în ea acum: aspectele social-politice, caracteristice în vremuri mai de demult, sau aspectele sentimentale, estetice, ca să spunem aşa?
- Anul 2011 este foarte important pentru noi: marcăm un centenar de cînd Ziua Internaţională a Femeii a început să fie sărbătorită la nivel global. Pe plan internaţional, ziua de 8 Martie nu este Ziua Mamei (aşa cum greşit îi este atribuit, prin extensiune, şi acest sens, în Moldova).
La nivel global, 8 Martie este întîi de toate, Ziua Femeilor Militante, de celebrare şi apreciere a acelor femei, graţie cărora avem astăzi drept de vot, dreptul la educaţie, asistenţă medicală, contracepţie etc. A celor femei care au luptat pentru ca noi, femeile zilei de azi, să avem dreptul la proprietate, la divorţ, dreptul de a alege şi de a spune Nu!, atunci cand decidem că aşa trebuie.
În Moldova această sărbătoare mai păstrează un iz sovietic, pentru că şi în acea perioadă, ca şi acum, era oficial declarată ca atare. Doar că şi atunci, ca şi acum, ziua de 8 martie şi-a pierdut, practic conotaţia iniţială, cea referitoare la cererea unor drepturi sociale şi politice şi a tratamentului egal în sferele politice, economice şi sociale. După o primă perioada, mai acerbă, în care femeile anume asta făceau, s-a ajuns la o altă etapa, dar prin ce „minune” nu ştiu să vă zic (deşi am nişte supozii!). Cert este că ne-am pomenit la un moment dat, că şi ex-URSS-ul, dar şi alte ţări, i-au atribuit o simbolistică „roz-bombon” acestei zile, şi tuturor le-a convenit, pentru o primă fază. Bărbaţii, din complezenţă şi oarecum stîngace, deveneau mai atenţi cu femeile, le dăruiau flori şi ciocolate, iar femeile se bucurau că partenerii lor se transformau brusc, fiind mai drăguţi şi că barem o dată în an nu sunt nevoite să gătească!
Din păcate, mai putem găsi şi azi tratat profund trivializat subiectul acestei zile. De exemplu, în Wikipedia, versiunea românească, la rubrica Obiceiuri şi Tradiţii pentru ziua de 8 Martie, veţi citi următoarea frază: „De 8 martie toate femeile şi fetele trebuie apreciate într-un mod mai special şi li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenţii. Această zi este special dedicată femeilor”.
Deşi bagatelizată de-a lungul anilor, această zi devine din ce în ce mai semnificativă pentru noi, militanţii pentru egalitate între femei şi bărbaţi şi pentru drepturile femeilor, iar tendinţa actuală la nivel global este să se re-cadreze semnificaţia sărbătorii, revenind la pledoaria originară. Bineînţeles că realităţile sunt altele şi nu se mai revendică aceleaşi drepturi. Dar, credeţi-mă, avem încă mult de lucru în ceea ce priveşte respectarea şi promovarea drepturilor obţinute de predecesoarele noastre.
Totodată, o altă menire a acestei sărbători este şi celebrarea, la nivel local, naţional şi internaţional, a realizărilor şi progreselor pe care le înregistrează femeile şi care sunt multe şi valoroase, deşi mai puţin recunoscute şi valorizate.
Trăiesc cu convingerea că perioadă în care trăim este extrem de importantă din perspectivă istorică, cu referire la reconsiderarea statutului femeilor în societate şi rolul pe care îl au acestea pentru dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări. Şi vreau să vă mărturisesc că îmi place chiar faptul că în Moldova avem parte de ambele dimensiuni ale acestei sărbători: social-politică şi romantică. Îmi place să admir femeile pe stradă, mai fericite şi mai zîmbitoare, în această zi. Îmi place să văd bărbaţi precipitaţi şi într-o uşoară stare de expectativă („îi va plăcea sau nu cadoul?”, „tradafirii sau lalelele sunt oare florile ei preferate?”).
Dar şi mai mult îmi place că tot mai mulţi tineri aleg să meargă şi la o manifestare a societăţii civile, organizată special pentru această zi, că vin la aceste acţiuni publice cupluri cu copii, că femeile exprimă explicit faptul că îşi doresc tratament egal şi non-discriminare, nu doar flori, că se simt egale cu bărbaţii şi au altă perspectivă asupra rolului său de Femeie, decît doar cel reproductiv. Este un mare progres. Pentru mine ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională. Deşi poate părea exagerat, eu anume aşa o simt, de mulţi ani.
- Care este situaţia reală a femeii în Republica Moldova, de care probleme şi, eventual, realizări este marcată viaţa femeilor noastre?
- Legislaţia Republicii Moldova garantează drepturile egale ale cetăţenilor (femei şi bărbaţi) de a participa la viaţa economică şi socială, de a se pregăti şi forma într-o anumită profesie, de a se angaja, promova şi participa la distribuirea beneficiilor, de a se bucura de protecţie socială în anumite situaţii etc. Cu toate acestea, situaţia reală a femeii, în opinia mea, este în disonanţă crasă cu prevederile legislative. Sunt multe şi dificile problemele cu care se confruntă femeile. Şi parcă nu ar fi de ajuns, aceste probleme sunt, în ultimul timp, chiar exacerbate de contextul actual al ţării (migraţie, criză economică etc.), precum şi de anumite fenomene sociale (familii monoparentale, violenţă, trafic de fiinţe umane, şomaj, etc.).
Lucrînd de 8 ani în domeniul problematicii de gen, bineînţeles că pot constata şi progrese importante în ceea ce priveşte situaţia femeilor, dar, spre regret, unele probleme nu pot fi surmontate doar prin adoptarea unei legi (din 2006 avem adoptată Legea cu privire la egalitate între femei şi bărbaţi). Faptul că legile, de jure, apără femeile, le tratează egal şi susţin promovarea lor, nu înseamnă că femeile sunt apărate, nediscriminate şi promovate de facto, de societate.
Vă propun un exerciţiu. Din perspectiva mea, a unei femei ca oricare alta din Moldova, căsătorită, munceşte, cu doi copii minori, cu o mamă de întreţinut şi care locuieşte în suburbia capitalei, problemele pe care le întîlnesc şi pe care le percep ca fiind obstacole, sunt următoarele:
▪ discriminare de gen în relaţiile sociale şi profesionale (manifestată prin felul tendenţios şi superficial în care se întîmplă să fiu tratată: cînd conduc maşina, îmi exprim opinia asupra unor subiecte politice, etc.);
▪ abordare misogină şi sexistă (ca cetăţeană, mă simt prost cînd văd o publicitate stradală sau în mass-media, în care imaginea femeiei este sexualizată, sau cînd politicienii au un limbaj vulgar);
▪ segregarea şi discriminarea profesională şi de aici, disparităţile de venit, chiar dacă principiul „la muncă egală salariu egal” este consacrat juridic;
▪ reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie (mi-a fost dificil să găsesc o bonă, iar ulterior locuri în grădiniţa);
▪ protecţia socială (dacă soţul nu ar fi muncit în perioada cît eram în concediul de îngrijire a copiilor, mi-ar fi fost practic imposibil să asigur un trai decent, în această perioadă, copiilor mei, având în vedere cheltuielile asociate apariţiei unui copil în familie);
▪ sistemul de pensii (maică-mea a fost profesoară, este văduvă de 10 ani şi actualmente are pensia de 1006 lei, ceea ce nu este suficient pentru a-şi acoperi cheltuielile legate de întreţinerea casei, medicamente, alimentaţie etc. şi bineînţeles că eu îi suplimentez venitul lunar);
▪ educaţia de gen (de ex., în toate cărţile pentru copii femeia este reprezentată stereotipizat. Ce mesaje credeţi că extrag din astea copiii ai căror părinţi nu intervin cu comentarii de rigoare?);
▪ probleme legate de infrastructură şi transport (în zona unde locuiesc nu există iluminare stradală suficientă, ceea ce sporeşte riscul de a fi victimă a vreunui huligan, violator etc., şi nici mijloace de transport public, iar cînd mă plimbam prin Chişinău cu copiii mici în cărucioare, fie nu aveam pe unde merge din cauza maşinilor parcate neregulamentar, fie nu existau pasaje speciale pentru carucioare la trecerea de la trotuar spre stradă. Ştiţi cît de greu este să manevrezi în aşa condiţii un cărucior cu copil?).
Cam astea ar fi cîteva dintre problemele cu care mă confrunt eu, ca o femeie oarecare din Moldova. Şi acum imaginaţi-vă care ar fi problemele unei femei cu alte caracteristici, dintr-un mediu mai puţin favorabil decît al meu. De exemplu, o femeie de vîrstă medie, care locuieşte în satul X, unde nu există sistem de canalizare, aprovizionare cu apă şi gaz, iar transportul public spre raion este o dată în săptămînă, este o mamă care creşte singură 2 copii, unul dintre ei fiind grav bolnav şi care lucrează în calitate de asistentă medicală, responsabilă de 3 sate din împrejurimi. Trist, nu?
Sau o femeie în vîrstă, de etnie romă, cu o pensie de invaliditate, dar si un hectar de pămînt, fără copii şi văduvă. E deja mult mai complicat, nu?
Dincolo problemele care sunt evidente în toate aceste 3 situaţii descrise mai sus, la fel de stringentă pentru femeile din Moldova este şi cea a sub-reprezentării în procesele de luare a deciziilor, atît la nivel local, cît şi central. Accesul la servicii sociale de calitate deseori este adus în discuţie de către femeile din zonele rurale, iar accesul la servicii medicale este restricţionat în cazul şomerelor, fără poliţă de asigurare, precum şi al persoanelor cu venituri mici care nu-şi pot permite să o procure.
Criza economică mondială are repercusiuni şi asupra moldovencelor, ceea ce a re-adus în discuţie fenomenul feminizării sărăciei şi, în speţă, situaţia precară a femeilor din zonele rurale, văduve şi cele fără copii. Totodată, criza economică a afectat grav femeile care muncesc în afara ţării sau care asigură traiul familiei rămase acasă din remitenţele expediate de soţi, scăzute în ultimul timp.
În opinia mea, realizările cele mai importante a femeilor din Moldova, sunt cele pe care acestea le înregistrează în viaţa de zi cu zi, prin puterea personală pe care o au, materializată în felul înţelept şi elegant de a-şi duce poverile, dar şi a vorbi despre ele, de a le aduce pe agenda publică; de a gestiona cu succes propria gospodărie, dar şi primăria; de a naşte şi făuri pui de om; de a crea o atmosferă agreabilă oriunde ar fi, de a soluţiona eficient problemele familiei, dar şi a comunităţii şi a ţării, de iubi şi a fi demne de iubirea celor din jur.
- De ce credeţi că problematica de gen trebuie să fie un domeniu de preocupare aparte a societăţii civile. De ce nu o lăsaţi pe seama bărbaţilor, a autorităţilor, a politicienilor?
- Problematica de gen este mult mai exhasustivă decît doar preocuparea pentru promovarea femeilor. Este un domeniu care odată înţeles şi integrat în politici, programe şi proiecte, la nivel local şi naţional, ar conduce spre beneficii multiple pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent de gen. Societatea civilă este într-adevăr mai activă în acest domeniu, decît clasa politică sau autorităţile publice, dar nu este doar realitatea ţării noastre... Cred că ONG-urile care activează în acest domeniu au decis să aibă ca preocupare majoră promovarea egalităţii de gen tocmai din acest motiv. Ăsta, în fond, e rostul şi raţiunea de a fi a unei entităţi apărute din simţ civic şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine, nu? Şi vreau să cred că societatea civilă va continua să rămînă la fel de activă şi chiar incisivă periodic, pînă cînd va fi înrădăcinată dimensiunea de gen în toate acţiunile şi politicile elaborate şi implementate de către stat, dar şi de sectorul asociativ. Pînă cînd femeile vor fi la fel de bine remunerate ca şi bărbaţii, şi nu cu o diferenţă de 28% aşa cum este în prezent. Pînă cînd lumea va înţelege că abuzul, de orice fel, se pedepseşte, iar copiii sunt educaţi în spiritul realizării propriului potenţial, indiferent de sex, şi nu a convenţiilor sociale stereotipizate. Pînă cînd cetăţenii acestei ţări vor avea aici, acasă, salarii decente şi nu vor părăsi copiii pentru a aduce bani din afară. Pînă cînd femeile care au un potenţial înalt de lider şi cărora le place activitatea politică, să fie plasate pe locuri cu şanse în listele de candidaţi la alegeri, şi nu începînd cu poziţia 40-50, aşa cum arată la ora actuală studiile în domeniu. Pînă cînd...Pînă cînd... Încă mult timp. Dar eu continui să rămîn optimistă şi încă visez la ziua în care voi ajunge şomeră. Cînd nu vor mai exista probleme pentru care să lupt.
- Dacă ar fi să comparăm nivelul de implicare a femeilor din Moldova pe segmentul neguvernamental şi cel politic, şi cel de afaceri? Despre ce vorbesc deosebirile sau, eventual, asemănările?
- Studiile realizate în această direcţie evidenţiază clar faptul că femeile sunt mai antrenate în sectorul neguvernamental decît bărbaţii şi eu am anumite supoziţii pentru acest fenomen. Este cert faptul că majoritatea ONG-urilor de la noi sunt active în domeniul social, care reprezintă, prin excelenţă, sectorul cel mai feminizat (şi cel mai prost retribuit, totodată). În puţinele ONG-uri din domeniul politicului şi al economiei, bineînţeles că se regăsesc mai mult bărbaţii – „experţii” – că doar astea sunt domeniile serioase şi importante, nu? (Şi cele în care sunt şi alte salarii, lucru ştiut). O altă explicaţie ar fi şi faptul că programul de lucru într-o organizaţie neguvernamentală este mai flexibil, ceea ce e un mare avantaj pentru femeile căsătorite, cu copii (care deseori sunt, practic, singurele responsabile pentru treburile casnice). Cînd ajungem însă în zona politicului şi al business-ului, reprezentarea femeilor este simetrică cu cea din sectorul asociativ, şi chiar mai grav. Femeile continuă să fie sub-reprezentate la nivel politic central (19 deputate în noul legislativ, o singură ministră în executiv!) şi la nivel local (doar 18% din funcţiile de primar le deţin actualmente femeile!). În sfera antreprenoriatului mic şi mijlociu sunt femei foarte active şi bune, dar tot mult mai puţine decît bărbaţi. Lucrurile arată de-a dreptul paradoxal atunci cînd analizăm afacerile mari, unde doar 5% din manageri sunt femei!
O să las cititorii să facă concluziile cu referire la deosebiri şi asemenări...
- Aveţi o urare, o doleanţă, cu ocazia acestei Zile, pentru femeile din Moldova, pentru bărbaţii din Moldova, pentru ei împreună?
- Mi-ar place ca cetăţenii acestei ţări – fete şi băieţi, femei şi bărbaţi - să trăiască altfel: mai bine, mai frumos, mai plin. Să le fie străin sentimentul urît de a fi folosit de stat (la alegeri şi la impozitare). Femeile să nu se simtă cetăţeni de mîna a doua, să nu se lase minorizate, pentru că sunt majoritare! Iar bărbaţii să nu ducă singuri povara asigurării financiare a familiei. Împreună, să pună umărul şi să muncească, pentru a crea un parteneriat de gen în familie şi la serviciu, în politică şi economie. Îmi doresc ca fetiţele mele şi ale dvs. să nu se cramponeze de realităţi stereotipizate şi să se lovească de pereţi invizibili, iar băieţii - să nu se joace doar cu revolvere şi să fie blamaţi pentru că plîng cînd se lovesc la deget. Aş vrea ca părinţii să nu-şi trateze diferenţiat, în bază de gen, copiii, ci doar în baza necesităţilor lor individuale. Să nu se comporte cu fetiţele de parcă acestea ar fi de porţelan, iar cu băieţii – de parcă ar fi din fier forjat. Aş vrea ca femeile să înţeleagă că pot să-şi fie sie capul, iar bărbaţii să poată spune ce îi doare, fără jenă. Aş vrea... Aş vrea...
Aş vrea ca femeile şi bărbaţii, să-şi cunoască drepturile. Aceste drepturi sunt prevăzute în legi scrise care trebuie aplicate în mod obligatoriu. Nici o lege scrisă însă nu ne spune să inchidem ochii. Aşa că, deschideţi ochii, analizaţi, discutaţi, îndrăzniţi. Şi mai ales, luaţi atitudine. Şi nu vă fie teamă că veţi fi singuri/ singure. Implicarea este contagioasă. Mai ales azi, în ziua de 8 Martie. E ziua femeilor care luptă pentru drepturile lor. Şi ale voastre.
Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo
- Detalii
Fenomenul volutariatului nu are limite de extindere. Acesta este omiprezent în toate ţările pe care le însumează pămânutl. Nu a uitat să îşi facă prezenţa nici în satul Slobozia Mare, r-nul Cahul unde o domnişoară ambiţioasă l-a descoperit şi ...s-a împrietenit cu el. Tînăra se numeşte Nina Chiper.
Elevă în clasa XII-a la LT „Mihai Eminescu” din satul Slobozia Mare , Cahul, fire dinamică şi îndrăzneaţă aşa cum se autocaracerizează, Nina se încadrează de minune în universul numit voluntariat. Şcoli de vară sau de instruire, training-uri şi concursuri, activităţi de educator în cadrul programului „De la Egal la Egal” sunt adunate în CV-ul ei. „Fac voluntariat încă din clasa a VII-a, atunci cînd am început să ascult emisiunea ,,Ora Copiilor” de la Radio Moldova. Particiam la concursuri, mă implicam în consiliul şcolar ca mai apoi, pas cu pas să descopăr diverse oportunităţi ce îmi permiteau să îmi lărgesc noi orizonturi” spune eleva. Ultima reuşită pe care a avut-o Nina în plan extraşcolar a fost obţinerea diplomei pentru cel mai activ Educator de la Egal la Egal în 2010 pentru „implicarea în activităţi de voluntariat în domeniul Sănătăţii Reproductive,prevenirii HIV/SIDA şi promovării unui mod sănătos de viaţă susţinute de Y-PEER Moldova şi UNFPA”. Ea chiar s-a implicat în informarea tinerilor despre HIV/SIDA prin susţinerea unor seminare în diverse localităţi ale ţării. Lanţul de lauri obţinut la diverse competiţii este unul impunător, dar vom enumera doar cîteva succese : Premiul Mare pentru cea mai activă participare în cadrul campaniei ,,Reflectarea Cazurilor de trafic de fiinţe umane şi violenţă în familie în mijloacele mass-media” CTJM, Certificat pentru “Activism şi perseverenţă în realizarea activităţilor de profilaxie a infecţiei HIV şi SIDA în cadrul proiectului Dance4Life, voluntar local în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, Consilier (educator ) Şcoala de vară LIA 2010, Winrock Moldova etc.
“Pentru mine voluntariatul înseamnă viaţă. Fiecare zi, fiecare gînd este dedicat pentru societate, pentru tineri. Pot să fiu ferm convinsă că datorită voluntariatului am devenit mult mai sigură pe mine, mai resposnabilă” conchide Nina.
Cartea preferata este ,,Puterea magică a gîndului” de Shwartz David J . O carte pe care Nina o citeşte în momente mai puţin vesele, dar care îi dă putere să depăşească momentele de impas. Are prieteni puţini dar este sigură că îi are pe cei mai buni. Dacă ar avea o întîlnire cu peştişorul de aur , arc ere un aparat de fotografiat profesionist, pentru că este pasionată de arta fotografică. În rest, speră să susţină cu brio examenul maturităţii, adică BAC-ul şi ,speră într-o carieră de jurnalist. Succese!
Iuiana Mămăligă
Calitatea și calitățile parteneriatului dintre guvernare și societatea civilă
Invitații lui Vasile Botnaru în studioul Europei Libere
De vorbă cu Arcadie Barbăroșie (IPP) și Leonid Litra (IDIS Viitorul).
După ce ambarcaţiunea Guvernului Filat-2 a fost lansată pe apă, sau aşezată pe şine, dacă va place mai mult, ne putem permite luxul să o slăbim din priviri. Cel puţin pe durata a 100 de zile. E ca şi cum de bon ton să-i lăsăm pe membrii Cabinetului să-şi facă rodajul. Fie. Între timp ne putem gândi la viitorul parteneriat dintre guvernare şi societatea civilă. Or, de calitatea acestui parteneriat depinde randamentul actului de guvernare şi, implicit, calitatea vieţii cetăţenilor. Deci, astăzi discutăm despre puterea ONG-urilor, care sunt vocile cele mai sonore ale societăţii civile, în raport cu puterea. Noua putere.
*
Europa Liberă: Invitaţii mei de astăzi sunt directorul Institutului de politici publice, Arcadie Barbăroşie şi Leonid Litra, vicedirectorul pe cooperare internaţională la Institutul pentru dezvoltare şi iniţiative sociale „Viitorul”. Discutăm despre puterea societăţii civile în raport cu puterea. Noua putere.
Organizaţiile non-guvernamentale sunt eficiente atunci, când sunt alungate din ţară, ca în Belarus, de exemplu, sau în Rusia, Soros-ul. Atunci se consideră, că deranjează puterea, că au dinţi – dacă sunt închise, dacă sunt declarate non-grata. În condiţiile în care există o putere democratică, ce criterii de eficienţă putem aplica, ca să spunem, că organizaţiile non-guvernamentale îşi fac datoria şi, la rându-i, puterea ia în calcul această voce a organizaţiilor non-guvernamentale? Domnule Barbăroşie?
Arcadie Barbăroşie: „Haideţi să înţelegem, chiar şi în acea R. Belarus există organizaţii neguvernamentale, organizaţii ale societăţii civile, care sunt eficiente, dar care lucrează foarte bine în ţară, bine-merci. Nu neapărat organizaţia neguvernamentală este în opoziţie dură faţă de Guvern, indiferent de caracterul guvernării. Să aducem câteva exemple: organizaţiile care lucrează cu persoane cu dezabilităţi, de exemplu. Organizaţii, care lucrează cu copiii fără părinţi, organizaţiile care lucrează cu bătrâni.”
Europa Liberă: Care împarte seringi, de exemplu.
Arcadie Barbăroşie: „Care împarte seringi, sau care lucrează pentru a diminua influenţa HIV-Sida, sau a tuberculozei, sau a diminua utilizarea drogurilor, etc. Sunt o mulţime de organizaţii, care lucrează bine-merci, de exemplu, chiar în Transnistria noastră. Şi sunt eficiente. Eficienţa nu este neapărat legată de faptul, dacă eşti scos afară din ţară sau dacă eşti băgat la puşcărie. În consecinţă, este foarte greu de definit nişte criterii de eficienţă a organizaţiilor non-guvernamentale.
Când se discută în principiu, dacă există o problemă în stat, sau nu există probleme în ţară, sau în domeniu, la nivel local, nu contează unde. Pentru că s-ar putea întâmpla, că guvernarea crează probleme pe loc gol, adică de fapt inventează nişte probleme unde ele nu există. Sau din contra, se apucă de soluţionarea unor probleme, care nu sunt atât de importante, nu sunt atât de prioritare şi crează un fel de guvernare, dacă vreţi Dumneavoastră, iluzorie.”
Europa Liberă: Şi risipitoare.
Arcadie Barbăroşie: „Şi risipitoare. Pe parcursul guvernării comuniste, atunci când în 2006 a pornit acel proiect de colaborare cu Parlamentul, am încercat, în fond, să înţelegem în baza căror principii poate fi realizată această colaborare. Dacă la etapa discuţiilor se încerca a promova un model, care de fapt este instituit la Consiliul Europei, spre exemplu, şi aplicat şi în alte ţări: Parlamentul îşi alege nişte organizaţii şi le acreditează, organizaţii neguvernamentale. Şi după aceea colaborează numai cu alea acreditate, am zis că aşa nu merge. Pentru că întreaga societate trebuie să cunoască cu ce se ocupă Parlamentul. Şi atunci am răsturnat modelul şi cred că am venit cu un model, care, după mine, este bun.
Adică, Parlamentul este deschis, transparent, publică proiectul de lege pe site, cu suficient timp înainte de a fi discutat, cu notele informative, etc. Şi într-o perioadă determinată de timp, să zicem în 15 zile , aşa cum a fost, fiecare persoană are dreptul să vină cu nişte propuneri vis-a-vis de acel proiect.”
Europa Liberă: Cât de eficientă a fost colaborarea?
Arcadie Barbăroşie: „Atunci, pe parcursul guvernării comuniste, au existat foarte multe propuneri, care au fost acceptate. Pentru că a existat o presiune – atât din interiorul societăţii, cât şi din exteriorul ţării. Era declarată acea direcţie spre integrarea în Uniunea Europeană şi exista în felul acesta şi presiunea partenerilor noştri pentru dezvoltare. Eu m-aş referi la câteva din acele propuneri. De exemplu, Codul audiovizualului, care a fost elaborat iniţial de organisme din societatea civilă, în parteneriat cu partide politice din opoziţie. A fost discutat destul de larg. Că realizarea acelui Cod al audiovizualului până la urmă a eşuat într-o mare măsură este altceva.
Pentru că orice lege, oricât de bună e, dacă nu există un mecanism corect de implementare a acelei legi, dacă nu există mecanisme de control din partea societăţii civile în întregime şi nu din partea unor asociaţii ale foştilor ofiţeri de KGB, sau mai ştiu eu ce, atunci sigur că totul se trivializează. Orice poate fi trivializat. Unele organizaţii ale societăţii civile atunci au conlucrat foarte eficient. În special pe domeniul expertizei proiectelor de legi la criterii de coruptibilitate. Şi aşa cum spun colegii din organismele respective, cam 50 la sută din propuneri au fost acceptate. Că celelalte 50 nu au fost acceptate, înseamnă că au mai rămas găuri în acele legi, prin care corupţia trece.”
Europa Liberă: Leonid, cum răspunzi dumneata la întrebarea mea: cui trebuie să placă ONG-urile?
De multe ori se pune întrebarea, dacă un ONG trebuie să fie anti, pro. Există câteva concepte, care ambalează aceste comportamente. Există societate civilă anti stat, ceea ce poate se manifestă, aţi menţionat, în Belarus, de exemplu. Dar vreau să fac aici o paranteză – nu ţine de domeniul social. Când vorbim despre social, acolo toţi oamenii ştiu, că nu-i afectează cumva distribuirea de seringi, dar mai mult de sistemul politic în ansamblu.
Şi există alte două curente, sau accepţiuni, care sunt cooperarea cu societatea civilă. Atunci când statul, de fapt, crează premize pentri această cooperare. Şi societatea civilă post stat, viziunea idealistă a societății civile, care vede în perspectivă dispariţia sau diminuarea rolului statului în gestionarea lucrurilor în stat.
Cred că prima opţiune anti stat nu este cea mai bună. Pentru că atâta timp cât vrei să-ţi atingi obiectivele prin această abordare, nu ştiu cât poţi atinge. Şi au existat, din 2006, de când a fost lansat acest parteneriat cu societatea civilă, care a fost pe alocuri mimat, pe alocuri a existat o cooperare. Unele organizaţii au cooperat foarte bine la acel moment. Dar finalitatea n-a fost acea care şi-au dorit-o.”
Europa Liberă: În plus, îmi cer scuze – fac şi eu o paranteză, puterea a înţeles foarte bine să creeze pseudo organizaţii non-guvernamentale, după vitrina cărora să se ascundă, sau să le scoată în faţă pentru rapoarte în exterior. Nu?
Leonid Litra: „Exact. Sunt şi astfel de organizaţii. În Moldova sunt opt mii de organizaţii non guvernamentale. Putem să numărăm pe degete, câte din ele poate sunt eficiente, dacă e să introducem nişte indicatori de performanţă. Câte politici au fost adoptate, ce exact s-a făcut.
Acum avem un alt organism creat, care se numeşte Consiliul naţional pentru participare sau de participare, compus de 30 de organizaţii şi creat la iniţiativa Guvernului. Un mecanism bun, dar care are încă, în opinia mea, o mişcare mai haotică, poate. Abia am ajuns la o setare a parametrilor în aceeaşi accepţiune pentru toţi participanţii acolo. Şi ceea ce e bine în acest Consiliu este că nu încearcă să fie o entitate, care se detaşează, dar încearcă să includă şi alte organizaţii, pentru a fi cât mai reprezentativ în raport, sau în discuţia cu Guvernul.”
Leonid Litra: „Bineînţeles, că societatea civilă trebuie să coopereze cu guvernarea. Asta este poziţia mea. Dar în momentul, în care guvernarea nu-şi onorează promisiunea, în acest moment, cred, că societatea civilă trebuie să se retragă şi să aibă o ofensivă. Pentru că balanţa este foarte firavă şi atunci nu putem avea o poziţie alb sau negru. Cooperezi pe unele domenii, unde lucrurile se mişcă, ai cu cine lucra, oamenii care sunt acolo înţeleg utilitatea societăţii civile, a expertizei care există în domenii, la unele organizaţii. Şi nu poţi coopera pe altele, ceea ce mi se pare firesc. Cred, că trântirea uşii nu este cea mai bună soluţie. Mie îmi pare, că este foarte greu să schimbi unele politici, să ajungi ca ele să fie implementate, dacă trinteşti uşa în faţa statului.”
Europa Liberă: Cel mai recent exemplu a fost supărarea politicienilor, că s-au publicat nişte liste cu candidaţi potenţial corupţi, sau succeptibili. Societatea, în mod normal, într-adevăr, vă face părtaş la lipsa de progres în lupta cu corupţia, dacă aceste acţiuni nu conduc la diminuarea indicelui de corupţie.”
Arcadie Barbăroşie: „Ca să revenim la acea listă – istoria nu s-a terminat încă. Cazul este în instanţă. Eu presupun, că organizaţiile, care au rulat acel proiect, vor câştiga şi atunci acele broşuri cu listele persoanelor care, după părerea organizaţiilor respective, nu merită să fie membri ai Parlamentului, vor fi distribuite. Desigur, că este niţel cam târziu, dar oricum ţara trebuie să-şi cunoască eroii. Ca să revenim şi la întrebarea Dumneavoastră: în ce măsură sunt organizaţiile societăţii civile „părtaşe” la politicile guvernului?
Noi avem câteva opţiuni – să stăm liniştiţi într-o parte şi tăcem. Lăudăm Guvernul, că a acceptat unele propuneri de ale noastre, sau criticăm Guvernul, că de fapt nu ne-a înţeles. Când stau să mă uit ce s-a întâmplat pe parcursul acestui un an şi ceva, de când a guvernat Alianţa pentru Integrare Europeană-1, nu au am fost, probabil, suficient de incisivi, direct, critic la ceea ce făcea Guvernul, pentru că, sincer să vă spun, am acceptat acea poziţie de creditare a guvernării pentru o perioadă oarecare. „Sunt ai noştri”...”
Europa Liberă: Cu ghilimele, iarăşi.
Arcadie Barbăroşie: „Iarăşi cu ghilimele, „sunt ai noştri”. Cu ghilimele, într-adevăr, şi haideţi să vedem ce vor realiza. Haideţi să le dăm un timp, un răgaz ca să realizeze ceva, pentru că, într-adevăr, starea în care au preluat ţara era jalnică. Acum cred, că acea perioadă de creditare s-a cam terminat.”
Europa Liberă: Acest Guvern vă inspiră înredere? O să fiţi auziţi?
Arcadie Barbăroşie: „Punctăm câteva lucruri: domnul prim-ministru a promis de câteva ori, că recomandările noastre vor fi luate în consideraţie. Doi: de-acum cred că vom fi mult mai duri, cel puţin în ce mă priveşte. Problemele care stau în faţa ţării sunt atât de grave, încât nu ne mai putem permite răgazuri şi creditări. Desigur că există întrebări vis-a-vis de componenţa acestui Guvern, dar haideţi să vedem, cum vor formula planul de activitate pentru primul an de guvernare. Haideţi să vedem bugetul şi după aceea vom încerca să intervenim. Eu tot zic vom, dar trebuie să fac o precizare, care este după mine foarte importantă.
Partidele participă în alegeri, lumea votează, partidele câştigă, au locuri în Parlament. Într-un fel, partidele pot zice: eu sunt ales de către cetăţeni. Voi de unde veniţi? Cine sunteţi voi? Cine v-a ales, cine v-a dat legitimitate? În sensul ăsta, există un loc slab în toată istoria asta. Pentru că, într-adevăr, cine m-a legitimat pe mine să fac nişte recomandări?
Europa Liberă: Prin selecţie naturală. Dacă câştigaţi proiecte granturi.
Arcadie Barbăroşie: „Nici n-am luptat cu nimeni, sincer să vă spun. Şi participarea mea la Consiliul de participare nu este finanţată de nimeni, este voluntariat, în fond.”
Europa Liberă: Nu, eu mă refer la brevetul de capacitate, pe care-l are organizaţia. Dacă 10 ani, de exemplu, câştigă nişte finanţări, dacă dă nişte expertize valabile, pe care le recunosc în exterior, mi se pare, e un criteriu decent.
Arcadie Barbăroşie: „Probabil acesta este unul din criterii, într-adevăr. Dacă a fost finanţată de nişte donatori şi a dezvoltat o expertiză, între timp, datorată acelor granturi. Recomandările au fost recunoscute în interior, cât şi în exterior. Mai important câte o dată este în interior.”
Europa Liberă: Păi, ca la un savant – dacă ai publicaţii, exişti, dacă nu ai, degeaba.
Arcadie Barbăroşie: „Dacă nu ai, nu exişti, absolut. Deci, într-un fel, legitimitatea este prin participare. Particip, îmi pasă de ceea ce se întâmplă, iau poziţii, dacă vreţi. Pot să vin cu acel exemplu, când am reuşit totuşi să schimbăm situaţia cu predarea obligatorie a religiei în şcoală. Deşi unde dai şi unde crapă – până la urmă se predă şi nu aşa cum am vrut noi. Nu aşa cum am vrut noi.”
Europa Liberă: Leonid, ascultătorul nostru operează cu categorii concrete. Voi sunteţi acei, care ar trebui, eventual, să ajutaţi guvernarea, componentele alianţei să ia decizii corecte, când sunt probleme divergente, prin definiţie. Iată, Constituţia: umblăm la ea sau nu? Sau schimbăm ecartamentul căii ferate sau nu? Renunţăm la poliţia de frontieră, la grăniceri, sau nu. Sunt lururi, care aruncate în societate într-o discuţie, ele generează confruntări, uneori dramatice. Şi dacă vocea societăţii civile este ascultată, cel puţin se amortizează posibilele confruntări. Iată în sensul ăsta Dumneavoastră speraţi să fiţi auziţi, solicitaţi? Sau nu?
Leonid Litra: „Noi sperăm şi chiar am iniţiat un proces de, noi îi spunem „early-warning”, este iarăşi o chestie împrumutată din Occident.”
Europa Liberă: Avertisment timpuriu.
Leonid Litra: „Este un mecanism de prevenire a crizelor. Mecanismul de prevenire a crizelor încearcă să simuleze direcţiile unde pot apărea conflicte. Aceste tatonări, dar la nivel mega, să-i spun aşa. Acolo unde pune în pericol chiar şi susţinabilitatea actului guvernării, sau cât de coerent este acest act. Şi încercăm să facem acest lucru. Este foarte greu să găseşti încrederea, a propos, a unor structuri din cadrul Guvernului, chiar dacă aşteptările erau altele. Pentru că au fost mulţi, care au plecat din societatea civilă în Guvern, odată cu investirea AIE, în 2009. Şi totuşi unii din ei, după ce au plecat, parcă s-au metamorfizat într-un fel, au devenit mai rigizi, mai închişi.”
Arcadie Barbăroşie: „Au sărit de cealaltă parte a baricadei.”
Europa Liberă: S-au convertit.
Leonid Litra: „S-au convertit, să spunem aşa. Până la urmă e în beneficiul nostru, al tuturor să existe acest mecanism de preveire a crizelor. Or, tocmai aici societatea civilă trebuie să intervină ca mediator.”
Europa Liberă: Tocmai aici intervine următoarea fază. Dacă nu ia în calcul vocea societăţii civile, ce se întâmplă? Nimic nu se întâmplă.
Arcadie Barbăroşie: „Nimic nu se va întâmpla, dar presiunea va exista, pentru că dacă acele recomandări s-au bazat, şi ele de regulă se bazează, pe nişte analize, pe nişte calcule, evaluarea unor costuri, în cazul când recomandarea respectivă nu este acceptată, atunci vor fi nişte pierderi. Adică iarăşi costuri, pe care le suportă societatea. Dacă se realizează recomandarea respectivă va avea de câştigat societatea. În fond, dacă recomandările respective sunt elaborate destul de, haideţi să spunem, ştiinţific nu prea vreau să trivializez acest cuvânt, dar în fond dacă au o fundamentare mai mult sau mai puţin serioasă, pe argumente serioase, atunci noi putem ieşi public cu ele, la Dumneavoastră, la presă.”
Europa Liberă: Daţi-mi câteva exemple, istorii de succes, sau de insucces vizibile. Cum ar fi, de exemplu, referendumul. Dacă nu a fost expertizat în prealabil sub aspectul posibilului eşec şi bani s-au cheltuit, se trag multe crize în continuare, reverberaţia este vizibilă.
Arcadie Barbăroşie: „Referendumul într-adevăr este o chestie foarte interesantă. Pentru că au existat voci, care au recomandat Parlamentului să pună pragul zero de validare a referendumului.”
Leonid Litra: „Sau 25.”
Arcadie Barbăroşie: „Eu personal am zis, că trebuie pragul zero. Adică de fapt o sigură persoană dacă participă la referendum, atunci referendumul este valid. Au existat şi analize atunci, care spuneau că partidele care participă la referendum, în campania pentru referendum, nu promovează interesele referendumului, ci-şi promovează interesele proprii pentru posibilele alegeri parlamentare.”
Europa Liberă: Am încălecat tema. Alte poveşti relevante?
Arcadie Barbăroşie: „Alte poveşti? De succes sau de insucces? Haideţi să ne referim la câteva poveşti de succes.”
Leonid Litra: „Scăderea pragului electoral pentru partidele politice, de la şase la patru. A fost o presiune din societatea civilă vizibilă.”
Arcadie Barbăroşie: „Haideţi să ne amintim cu istoria tristă, privind predarea obiectului „Deprinderi de viaţă” în şcoală. Necesitatea acestui obiect a fost fundamentată. S-au făcut calcule, s-a elaborat Curriculum, s-au elaborat manuale. Şi o decizie politică neghioabă, în fond, a anulat un efort de mulţi ani, cu repercusiuni negative.”
Europa Liberă: Asta înseamnă, că a fost povestea de succes a altei părţi a societăţii civile. A acelei părţi a societăţii civile, care pledează pentru predarea ortodoxiei în şcoală. Acolo e o poveste de succes?
Arcadie Barbăroşie: „Nu, strategic este un insucces. Strategic este un eşec şi pentru acea parte. Copii, care absolvesc şcoala, liceul, etc, nu vor avea nişte deprinderi elementare, cu repercusiuni asupra sănătăţii lor.”
Europa Liberă: Dar vor fi buni creştini, aşa zice adversarul Dumneavoastră.
Arcadie Barbăroşie: „Nu este clar, deocamdată.”
Leonid Litra: „Acest subiect a fost şi foarte politizat, să nu uităm.”
Europa Liberă: Iată în această situaţie, mă iertaţi, mi-aţi ridicat mingea. Şeful guvernului pe cine trebuie să asculte, pe cei care sunt mai mulţi?
Arcadie Barbăroşie: „Partea proastă este, că politicienii şi şeful Guvernului inclusiv, care este un politician, îi ascultă pe cei mai mulţi, pe când el trebuie să se uite la lucrurile care sunt raţionale şi strategice. Politicienii, cu părere de rău, sunt ghidaţi de interese de durată electorală.”
Europa Liberă: Populiste prin definiţie.”
Arcadie Barbăroşie: „Maximum de patru ani de zile. Pe când politicile de acest tip – reforma sistemului educaţional, reformarea sistemului de ocrotire a sănătăţii sunt eminamente politici de durată, de cel puţin 10-15 ani de zile. Atunci de abia încep a veni roadele unor asemenea reforme. Or, ce politician vrea să aducă binele unui partid, care va guverna peste 15 ani de ziel? El vrea bine astăzi pentru propriul partid.”
Europa Liberă: Ultima întrebare pe final. Sunt obligat să vă întreb, dacă este suficient de matură, pregătită, capabilă societatea civilă, exponenţii cei mai vizibili, să facă faţă acestei provocări cu un Guvern liberal-democrat? Ca Alianţa pentru Integrare Europeană să aibă expertiză valabilă.
Europa Liberă: Deci, iarăşi rămâneţi la cheremul sacului cu bani de la americani.
Arcadie Barbăroşie: „Nu, aici este şi Uniunea Europeană, nu neapărat american.”
Europa Liberă: Eu înţeleg. Dar de regulă vi se reproşează că mâncaţi din palmele occidentalilor.
Arcadie Barbăroşie: „Da, unchiului Sam.”
Leonid Litra: „Şi Guvernul are împrumut de 18 procente în buget.”
Europa Liberă: Şi el din palme.
Arcadie Barbăroşie: „Tot de acolo.”
Leonid Litra: „Ei tot de acolo şi chiar mai mult. Cred că Republica Moldova, sau expertiza care este în Republica Moldova este gata să dea unele lecţii de democraţie, însă ea este şifonată în aspectul exterior de fenomenul sărăciei. Când te gândeşti la Moldova şi te gândeşti că ea este atât de săracă, nu-ţi mai vine să crezi, că există acolo nişte oameni, care pot să pună pe masă politici, sau nişte propuneri şi care ştiu să le evalueze.”
Europa Liberă: Domnule Barbăroşie, critic sau autocritic?
Arcadie Barbăroşie: „Eu aş vrea, poate, să nu fiu în total de acord cu Leonid într-un sens şi cu Dumneavoastră, că de fapt societatea civilă se bazează, tebuie să se bazeze în mare măsură pe principiul participării voluntare. Or, lucrul acesta este posibil atunci, când există un segment larg din societate, care are un nivel de trai destul de înalt, astfel încât să-şi poată permite să aloce din timpul liber propriu, fără remunerare, pentru binele comunităţii. Că este la nivel local, că este la nivel naţional, deja este o altă întrebare.”
Europa Liberă: Dumneavoastră mă duceţi într-un subiect, care e durerea mea. Pentru că dacă omul nu ştie să măture voluntar sâmbăta în jurul casei asta este rădăcina tuturor releleor noastre.
Arcadie Barbăroşie: „Poate în jurul casei el şi mătură, dar dacă el nu ia mătura şi nu iese să măture strada centrală, sau dacă nu merge cu toţi împreună să repare un stadion, asta este într-adevăr o boală.”
Europa Liberă: Exact.
Arcadie Barbăroşie: „Presupun, că a existat în societatea noastră, la nivel rural, ceea ce se cheamă clacă.”
Europa Liberă: Exact. Lampaci.
Arcadie Barbăroşie: „Lucrul ăsta a existat. După aceea a fost trivializat în perioada comunistă, prin acele subotnice. Şi acum există un fel de aversiune vis-a-vis de activitatea voluntară. Dar şi încă o dată trebuie să existe cetăţeanul suficient de bine asigurat, care să nu fie dependent de stat într-o măsură atât de mare. Şi care să fie conştient, că dacă acordă din timpul său liber comunităţii, nu face decât să îmbunătăţească şi propria existenţă.
Noi ar trebui să avem şi baza legală. Şi nu degeaba organizaţiile non-guvernamentale promovează legea voluntariatului, care să asigure statut legal voluntarului. Doi: şi poate este foarte important, dacă există suficientă expertiză, etc. – să nu uităm că o parte din exponenţii societăţii civile au migrat în Guvern. Adică, în această societate civilă exista suficientă expertiză, astfel încât Guvernul a folosit acea expertiză.”
Europa Liberă: Ditamai ambasador în America, Igor Munteanu, de la IDIS „Viitorul”.
Europa Liberă: Adjunctul, Oleg Efremov.
Arcadie Barbăroşie: „Adjunctul Oleg Efremov. În general, sunt o mulţime de persoane. Parte din persoanele care au activat în guvernare, acum nu mai sunt la guvernare. Mă refer la cei, care sunt în opoziţie. Că există o reticenţă vis-a-vis de guvernarea comunistă şi reprezentanţii acestei guvernări, dar cu timpul ea se va diminua şi persoanele respective vor intra ele însele în societatea civilă. Cu expertiza pe care au avut-o deja la guvernare. Că e o expertiză de pe timpul guvernării comuniste... haideţi să ne gândim, că persoane care erau la Ministerul Economiei, sau la Ministerul Finanţelor, sau la Agriculturii, la Mediului nu sunt atât, să zic, de politizate ca şi persoanele care au lucrat, spre exemplu, în instituţiile de drept.”
Europa Liberă: În plus, au avantajul, că ştiu unde să caute, convenţional vorbind, furăciunile. Noi ne uităm în cifre ca mâţa în calendar.
Arcadie Barbăroşie: „Absolut, ele cunosc mecanismele din interior.”
Leonid Litra: „Este memoria instituţională.”
Arcadie Barbăroşie: „Cum spunea un membru al Parlamentului: tu ştii pentru ce este aprobată legea asta? O lege mare. Pentru articolul ăsta, doar pentru articolul ăsta este aprobată. El ştie unde să se uite. Ştie mecanismul. În sensul ăsta, când se vor mai roti câteva guvernări, se vor îmbogăţi ambele – şi societatea civilă şi guvernarea cu expertiza respectivă. Deocamdată avem ce avem. Depinde în mare măsură unele organizaţii, multe organizaţii depind în mare măsură de susţinerea financiară din exterior, deocamdată.
Este important ca Guvernul să-şi dea seama, că el are nevoie de societate civilă, de un nivel înalt de expertiză şi de o societate civilă foarte puternică, viabilă. De aceea noi încercăm să promovăm aşa numita lege a două procente, ceea ce ar însemna, că fiecare cetăţean sau organizaţie poate să transfere două procente din impozitul anual pe venit.”
Europa Liberă: Să scoată din impozit.
Arcadie Barbăroşie: „Anume, din suma de impozit.”
Leonid Litra: „Din suma de impozit, două procente din această sumă.”
Europa Liberă: Am înţeles, în loc să dea la fisc acele două procente să le dea pentru ONG-uri.
Arcadie Barbăroşie: „Pentru ONG-uri, pentru ONG-uri concrete. Este important, ca înafară de aceste două procente, Guvernul să-şi dea seama, că dacă există o expertiză în societatea civilă, ea poate fi folosită şi ea poate fi contractată în baza legii privind achiziţiile publice, adică în bază de concurenţă cu sectorul privat. Această expertiză poate fi contractată, plătită de către Guvern.”
Leonid Litra: „Lucru practicat în Occident şi care funcţionează.”
Arcadie Barbăroşie: „Care funcţionează în Occident foarte bine. Este mult mai ieftin să plăteşti un contract cu o organizaţie din sectorul asociativ, decât să faci singur la Guvern lucrul ăsta. Şi acum matematician fiind, dau un exemplu din teoria sistemelor, din cibernetică: sistemele care nu au legătură inversă nu sunt viabile. Guvernul trebuie să aibă legătură inversă, dacă vrea să înţeleagă că politicile lui funcţionează şi dacă vrea să fie viabil. Legătura asta inversă o şi realizează societatea civilă, o asigură inclusiv şi societatea civilă.”
Europa Liberă: Asta dacă nu cumva vrea să se izoleze deliberat, să se capsuleze şi să fie bun de trimis pe o orbită.
Arcadie Barbăroşie: „Nu, mergem la Belarus.”
Europa Liberă: Mulţumesc foarte mult.
Mai multe articole …
- Schimbarea trebuie sa vina din partea societatii civile
- Tinerii vor să se implice, ştiu cum şi ştiu de ce. Interviu Info-Prim Neo cu Sandu Coica, preşedinte CNTM
- Susținerea societății civile și clădirea încrederii pe ambele maluri ale Nistrului
- Ion Bunduchi: „Produsele informaţionale autohtone, deşi nu sunt pastă de dinţi, trebuie promovate”
- „În Republica Moldova există o altă opinie, diferită de cea a autorităţilor publice”. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse al ONG-urilor pentru Drepturile Omului, din ciclul „19 ani de Independenţă”
- Partidul Politic nu e un SRL
- Ţăranii din Dubăsari ar putea fi impuşi să plătească taxe ilegale pentru a-şi cultiva terenurile
- Eram ruşinea continentului european cu o conducere comunistă, dar şi acum batem pasul pe loc la libertate
- Discutam despre campanii sociale cu Laura Buhantov, coordonator PR la IDIS "Viitorul"
- Indicele TI - un credit de încredere oferit noii guvernări
