Ion Bunduchi: „Produsele informaţionale autohtone, deşi nu sunt pastă de dinţi, trebuie promovate”
Anul 2010 a adus pe piaţa mediatică din Republica Moldova noi televiziuni, precum și evoluții pozitive ale radiodifuzorului public național. Totodată, produsele media autohtone continuă să fie marginalizate de canale străine retransmise. Directorul executiv al Asociaţiei Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi sugerează să aşteptăm cuminţi momentul când vom avea ce promova, muncind îndârjit la producerea de conţinuturi. „Nota bene! la producere de conţinuturi, nu la retransmisia conţinuturilor străine”.
Cum apreciaţi piaţa TV din RM sub aspectul maturităţii profesionale?
Deși există semne încurajatoare, ele, însă, nu au devenit tendinţe clare şi ireversibile. Maturitatea profesională, deocamdată, o validează partea de instituţii mediatice şi partea de ziarişti, care nu aşteaptă şi, sunt sigur, nu vor aştepta schimbarea conjuncturii politice pentru a-şi exercita misiunea firească de a informa.
Dar sub aspectul profitabilităţii?
Grimasele economiei moldoveneşti de piaţă fac ca între calitatea conţinuturilor mediatice şi volumul vânzărilor lor să nu existe legătură directă. Profitabil, se pare, continuă să fie aproape în exclusivitate „parazitismul informaţional”. Până acum a funcţionat ireproşabil.
Prin ce se justifică, atunci, investiţiile de milioane de euro, care nu promit să se recupereze în timpul apropiat, în televiziunile de ştiri proaspăt deschise în RM?
Televiziunile de ştiri apărute de curând, sunt extrem de necesare şi completamente lipsite de justificare economică, având în vedere importanţa vitală a publicităţii pentru o instituţie mediatică şi piaţa autohtonă subdezvoltată de publicitate. Noile televiziuni par, mai degrabă, un vis frumos, un gest larg, nobil, generos de mecenat dezinteresat economiceşte. Eu, personal, aş regreta dacă ar dispărea, deşi nu văd cum ar supravieţui, fără a face concesii celui/celor cu banii nerecuperabili.
Care este „speranţa de viaţă” a radiodifuzorului public naţional pe piaţa media din RM?
Cea mai înaltă! Măcar şi din motiv că Guvernul are angajamentul de a edifica un serviciu public de radio şi tv şi, deci, va fi nevoit să menţină radiodifuzorul public, cel puţin, pe linie de plutire. Dar, în situaţia în care actuala administraţie bine intenţionată reuşeşte să facă reformele asumate public, Compania Teleradio-Moldova poate deveni o instituţie de referinţă. Radiodifuzorul public lucrează pentru cetăţean, nu pentru consumatori. Întotdeauna vor fi destui cetăţeni care să caute la serviciul public ceea ce nu găsesc şi nu pot găsi la radiodifuzorul comercial.
Dar programele realizate de radiodifuzorii locali cât de competitive sunt?
Competitivitatea programelor realizate de radiodifuzorii locali poate fi apreciată în competiţie. Marea competiţie, însă, lipseşte. Există doar competiţia între radiodifuzorii-membri ai reţelei. Dar cetăţeanul din cel mai mic cătun merită produse informaţionale de aceeaşi calitate, ca şi cetăţeanul din cea mai mare metropolă. Asta încercăm să fie înţeles. Audiovizualul local poate nu sclipeşte în lumina reflectoarelor costisitoare, dar recuperează acest „handicap” prin doza veridicului, firescului şi „domesticului” din vorba ce i-o spune cetăţeanului. Cu siguranţă nu conştientizăm până la capăt importanţa „vocilor locale”. Pe de altă parte, radiodifuzorii locali sunt singurii care oferă publicului programe de interes comunitar, pe baza materialului local. În acest sens, ei sunt „monopolişti” fără să vrea. Radiodifuzorii locali sunt puţinii care mai aduc la ecran şi la microfon lumea reală. Cine ar putea concura cu ei pe acest segment?!
Cum am putea promova produsele autohtone?
Produsele informaţionale autohtone, deşi nu sunt pastă de dinţi, trebuie promovate. Dar mai întâi – trebuie să fie. Aşa se face, că iniţial apare o anumită cantitate de orice, inclusiv de produse informaţionale, ca apoi cantitatea să treacă în calitate. Se pare, intrăm într-o fază de acumulare a cantităţii. Să aşteptăm cuminţi momentul când vom avea ce promova, muncind îndârjit la producerea de conţinuturi. Nota bene! la producere de conţinuturi, nu la retransmisia conţinuturilor străine. Spunea clasicul: traducerile nu fac literatură. Retransmisia canalelor străine nu face televiziune autohtonă.
Totuși, în prezent, pe cele 3 canale tv de stat, pe lânga televiziunea publică naţională emit şi două televiziuni private, care în mare parte retransmit conţinuturi străine. Cât de adecvată este această formulă pentru piaţa media din RM?
Formula este total inadecvată, total inacceptabilă şi inadmisibilă. Frecvenţele terestre constituie patrimoniu naţional, deci trebuie să funcţioneze în interesul naţional, adică al nostru. Dar ea asigură invazia informaţională din exterior, pe măsură să conducă la pierderea suveranităţii informaţionale a statului. Deşi, se pare, respectiva suveranitate am pierdut-o demult, chiar dacă nimeni nu îndrăzneşte s-o spună.
Și telespectatorii? De ce-i interesează ce spune presa rusă, într-o anumită măsură presa română şi foarte puţin presa autohtonă?
Sărmanii telespectatori! Au cumva, de ales? Dacă piaţa-i invadată de produse străine – înghit şi tac, că nu-i mare treabă, s-ar părea. Dar să repetăm ori de câte ori avem ocazia: omul-telespectator acţionează în funcţie de informaţia deţinută. Şi dacă trebuie să acţioneze la Chişinău, iar informaţia deţinută e de la Habarovsk, vă închipuiţi cât de judicios va acţiona?!
Cum ar trebui să fie gestionate frecvenţele naţionale?
Nu avem gestionar de frecvenţe, pentru că ceea ce s-a făcut şi se face cu frecvenţele nu se cheamă gestionare. Înţelepciunea populară a observat demult – mai aproape dinţii ca părinţii. Interesul naţional e abstract. Cel personal e mult mai material. Paradoxal, dar explicabil: interesul naţional devine, tot mai pregnant, un fel de mască electorală.
Totodată, cadrul juridic se ajustează la standardele europene…
Așa este. Dar cu participarea societăţii civile. Este suficient să amintesc că după 6 dezbateri publice cu participarea ONG-urilor, din conţinutul fostului proiect al Codului audiovizualului în actualul Cod a rămas cam 20 la sută. Eu, însă, consider că este suficient ca în legislaţia audiovizuală să fie scrisă o singură prevedere: „Domeniul audiovizualului în Republica Moldova se dezvoltă conform principiilor democratice”. Punct! Şi atunci, dacă avem destulă minte, destulă bună-credinţă, destulă înţelegere că dezvoltarea normală a audiovizualului naţional, în interes naţional, este şi în interesul propriului copil, este suficient.
Cum va arăta piaţa media din RM peste10 ani? Vă rog să faceţi un pronostic.
Cu plăcere, dar pronosticul e sumbru. Piaţa mediatică va arăta bine. Oamenii vor arăta prost. Multă informaţie şi mult gunoi informaţional. Multe voci şi tot mai singur omul. O groază de informaţie virtuală/numerică/digitală şi o brumă de gazetă tradiţională. Tot mai comodă informaţia pentru om. Tot mai înstrăinat de informaţie omul. Tot mai aproape informaţia de om şi tot mai departe spiritul critic de om. Şuvoaie năvalnice de informaţie şi aceeaşi capacitate a minţii omului de a o percepe şi a o prelucra. Vom trăi toţi cu iluzia că întreaga piaţă mediatică din ţară şi din lume a intrat în telefonul nostru mobil. Aşa se face, că – lucru spus de cei mai mari savanţi ai Europei încă la mijlocul secolului trecut – orice a iniţiat umanitatea până acum, a obţinut rezultate exact opuse celor aşteptate. Chiar nu cred că ceea ce va fi peste 10 ani va însemna o excepţie. Pentru asta umanitatea ar trebui să-şi iasă din minţi. Din minţile de azi.
Pentru conformitate, Denis Zavorotnîi
