Interviuri
Serghei CHIRILOV - Ambasador al Bunăvoinţei al Fundaţiei „Terre des hommes”
(intervievat de Andriana Dilan, specialist în comunicare Tdh)
Reprezentanţa din Republica Moldova a Fundaţiei „Terre des hommes” (Tdh) Lausanne – Elveţia activează în ţara noastră din 2004, desfăşurând activităţi în domeniul protecţiei copilului. Începând cu anul 2008, alături de Delegaţiile Tdh din România şi Albania, şi cu susţinerea financiară a UEFA, Tdh Moldova implementează proiectul MOVE, care are drept scop îmbunătăţirea calităţii intervenţiilor psihosociale prin instruirea actorilor locali, responsabili de copii. ( mai multe detalii la adresa http://tdh-childprotection.org/projects/moldova/description/ro).
Proiectul MOVE este cunoscut nu doar ca proiect de formare a pedagogilor - animatori, dar în primul rând de cei peste 180 copii, care participă regulat la aceste activităţi. Rezultatele înregistrate până acuma merită să fie cunoscute de toţi profesioniştii care lucrează cu copii. În acest sens, Tdh organizează în perioada mai - septembrie 2011, 3 evenimente MOVE Fair Play pentru a informa profesioniştii şi pedagogii, dar şi societatea despre rezultatele pe care le înregistrează copiii urmare a participării la activităţi MJS şi pentru a promova MJS ca instrument care poate fi inclus şi folosit de către pedagogi, fie în activităţile cu copiii, fie în activităţile cu părinţii. (vezi promo video https://civic.md/anunturi/cauze-sociale/14412-ce-este-mjs-ce-este-move.html )
Un rol important în aceste evenimente MOVE Fair Play este dedicat Ambasadorului Bunăvoinţei.
Serghei CHIRILOV în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei al proiectului MOVE pentru anul 2011 va tutela evenimentele Fair Play de la Ungheni, Soroca şi Chişinău. În noua sa postură, Antrenorul principal al Selecţionatei de Fotbal de Tineret a Moldovei se implică în campaniile proiectului MOVE pentru a promova respectarea drepturilor copilului, şi nu în ultimul rând introducerea metodologiei MJS în curricula şcolară, care aplicată fiind, duce la îmbunătăţirea stării psihosociale a copiilor.

Care au fost motivele Dvs să acceptaţi titlul de Ambasador al Bunăvoinţei al Fundaţiei "Terre des hommes"?
Cel mai important şi frumos lucru din viaţa mea este naşterea fiicei mele. O satisfacţie mai mare, cînd vezi copilul zîmbind şi fericit nu pot să-mi imaginez. De aceea, gîndul că pot ajuta mai mulţi copii să crească într-o lume mai bună, purtînd titlul de Ambasador al Bunăvoinţei, mă face să mă simt împlinit.
Iar acceptarea acestui titlu, acordat mie de Terre des hommes, pot spune că mi-a amplificat sentimentul de responsabilitate. Poate este o motivaţie mai mult personală, dar aceasta mă face să simt că nu trec degeaba prin viaţă.
Activităţile organizate de Tdh, în special cele în cadrul proiectului MOVE care contribuie la ameliorarea bunăstării psihosociale a copiilor din Republica Moldova se potrivesc sau chiar se identifică cu trăirile şi motivaţia a ceea ce fac zi de zi.
Motivele pe care le am eu, în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei, sunt să fac tot ce îmi stă cu putinţă ca să sprijin şi să promovez drepturile copiilor, să fac în aşa fel, încât nevoile lor să fie auzite şi soluţionate de cei cărora le stă în putere pentru a le da o sanşă mai bună în viaţă.
Cum ajută experienţa dvs de fotbalist în lucru pentru bunăstarea copiilor?
Fotbalul mi-a oferit multe momente deosebite în viaţă. Prin fotbal am realizat multe lucruri frumoase, am cunoscut multă lume, am învăţat lucruri noi, am văzut multe locuri minunate. Mă consider norocos că mi s-a oferit şansa să joc fotbal profesionist. Cred că această experienţă pe care o voi împărtăşi copiilor, va fi un exemplu şi model pentru ei ca să creasca curajosi, întelepţi, încrezatori şi deschişi. Deci, experienţa de ex-fotbalist şi Antrenor principal al selectionatei de tineret a Moldovei îmi este foarte utilă, însă, cred că pentru a transmite mesaje şi a informa societatea despre drepturile copiilor nu este obligatoriu să practici fotbalul. Oricine din alt domeniu şi profesie o poate face, mai ales pentru faptul că copiii sunt viitorul nostru.
În opinia Dvs, cum activităţile MJS ajuta copii? Şi care este diferenţa dintre sport şi o activitatec MJS?
Oricărui copil îi place joaca şi atenţia. Prin jocuri şi activităţi sportive copilul se dezvoltă armonios, iar atenţia îl face să se simtă protejat şi iubit. Aceste mesaje subliminale stau la baza metodologiei «Miscare, Joc si Sport», şi deja s-a observat că starea psihosocială a copilului se îmbunătăţeşte. Dacă e să comparăm activităţile MJS cu sportul, în special fotbalul, consider, că pentru copii activităţile MJS, totuşi, au un avantaj mai mare. Acest fapt se datorează spiritului de colaborare şi nu cel al concurenţei, care cred că este mult mai benefic pentru copil. Cu toate că în fotbal putem vorbi de spiritul de colaborare în cadrul echipei, elementul concurenţei rămîne prezent în timpul meciului cu echipa concurentă. Nu degeabea vestitul proverb “Altius, Citius, Fortius” este motto-ul competiţiilor, ceea ce presupune şi elementul excluderii. În activităţile MJS nu putem discuta în termeni ca excludere, competiţie, concurenţă şi adversar. Aceasta este ceea ce m-a impresionat şi cred că aceasta ajută copiii! Mai mult ca atât, un număr mare de copii poate fi educat şi ajutat să practice activităţile sportive prin prisma implicării tuturor, respectului reciproc şi colaborării.
Ce fel de acţiuni ar trebui să fie făcute pentru a fi un Ambasador de succes în proiectul MOVE?
Orice acţiune care promovează dragostea, susţinerea, solidaritatea este benefică pentru a deveni mai buni şi puternici. De aceea, orice participare activă în cadrul evenimentelor Fair Play, sprijinul la organizarea a cât mai multor evenimente a proiectului MOVE, răspândirea valorilor Fundaţiei Terre des hommes în domeniul protecţiei copilului, implicarea a cât mai multor persoane pentru a ajuta copiii vulnerabili să se simtă împliniţi şi fericiţi, sunt deja paşi importanţi pentru a avea succes.
Iar sentimentul că ai ajutat un copil ar putea fi măsurat cu producerea schimbării în viaţa a cel puţin doi oameni…
Andriana Dilan
Communication & Information Officer
Terre des hommes Delegation in Moldova
Fundaţia Terre des hommes (Tdh) Moldova în cooperare cu Asociaţia Supervizorilor din România şi a experţilor de la Universitatea de Vest din Timişoara (România) organizează ateliere de instruire cu privire la teoria şi practica supervizării profesionale în asistenţa socială a copilului. 16 participanţii ai primului atelier au avut posibilitatea de a discuta şi a îşi examina experienţa de supervizare, inclusiv de a se familiariza cu principiile, tehnicile şi metodele de supervizare în domeniul protecţiei copilului.
Cîteva fragmente al interviului din 19.05.2011 cu experţii Ana Muntean (A.M.), profesor la Catedra de Asistenţă Socială a Universităţii de Vest din Timişoara şi vice-preşedinte al Asociaţiei de Supervizori din România şi Violeta Stan (V.S.), lector la Facultatea de Medicină din Timişoara şi cercetător al Centrului de interacţiuni părinţi - copii al Universităţii de Vest din Timisoara.

Care este tematica programului de formare ? Ce v-a determinat să alegeţi acesta tematică?
A.M. :Tema a fost solicitată de Terre des hommes, respectiv un curs introductiv de supervizare în serviciile pentru copil şi familie, numită "Introducere in teoria si practica supervizarii in asistenta sociala a copilului".
Pe baza cursurilor în masteratul de supervizare de la Timişoara am structurat informaţia din acele cursuri care face o introducere a conceptelor esenţiale, a aspectelor ce ţin de valorile pe care le promovează supervizarea. Pe de altă parte, colegii de la Terre des hommes au sugerat să facem cît mai mult exerciţii practice, aşa încît am ajuns la structurarea programului cu o jumătate de zi de teorie şi o jumătate de zi de exerciţii practice.
Scopul programului de formare? Asteptari ? Rezultate ?
A.M. :Scopul programului de formare este sprijinirea promovării supervizării în Moldova. Acest scop e definit, desigur, de către Terre des hommes, care doreşte ca supervizarea - serviciu nou creat în Moldova să aibă un conţinut corect, adecvat menit să crească calitatea serviciilor pentru copil şi familie.
V.S.:Terre des hommes, aşa după cum este şi numele Asociaţiei, aduce latura umană în aceste procese şi tocmai grija pentru supervizarea acelor care intervin direct alături de familie şi de copilul în dificultate, lărgeşte gama, adică nu se rămâne numai la interacţiunea părinte-copil, ci şi la cei care intervin, la burn-out şi la procesele care pot afecta calitatea intervenţiei lor de lungă durată.
Asteptari ?
A.M.:Ne-am dori ca în Moldova să existe un sistem de supervizare eficient care reprezintă, de fapt, marea şansă de a obţine servicii de calitate pentru copil şi familie. Eu cred că, un motiv pentru care în România calitatea serviciilor pentru copil şi familie încă scârţiie, este faptul că supervizarea, deşi e trecută în toată legislaţia secundară, nu se practică încă. Voi aveţi deja oameni numiţi, sigur noi avem oameni formaţi, dar nu există fixat locul lor într-o schemă. Voi aveţi deja fixat locul lor, cu toate că ei nu sunt încă formaţi, dar asta se poate face.
Rezultate ?
Aş menţiona despre două rezultate majore pe care le-am observat în mod sintetic. În primul rând, am văzut o schimbare a oamenilor. După cele trei zile de formare, în evaluarea în cadrul unui focus grup, am descoperit că foarte sunt mulţi care au simţit nevoia de a fi supervizaţi în munca lor sau au simţit că ar avea nevoie de o psihoterapie personală pentru că conştientizează că există anumite impedimente în practicarea unei bune supervizări. Asta mi s-a părut colosal. Un alt rezultat foarte important este faptul că fiecare a identificat din cursul de trei zile, anumite idei, anumite deprinderi practice, anumite atitudini. Un participant aşa şi a spus că îşi va schimba atitudinea, pe care dorea să o implementeze în activitatea sa.
V.S.:Faptul că la ultima întâlnire cu Echipa Tehnică a Tdh au apărut noţiuni de gândire pe termen lung şi cum aceste activităţi ar fi exemple de bune practici pentru Republica Moldova este deja un rezultat. Ne bucurăm de succesele de aici, dar ştim că este necesară o anumită frecvenţă şi rigorile cu care trebuie să se confrunte Echipa Tehnică a Tdh trebuie să fie aduse în discuţie în forurile de coordonare.
Care sunt elementele de noutate aduse în Republica Moldova din domeniul de activitate a supervizorilor asistenţei sociale a copilului din Romania?
A.M.:La momentul actual în România în toată legislaţia secundară din protecţia copilului avem menţionat conceptul de supervizor. Legislaţia secundară se referă la standardele în diverse servicii. În fapt, aproape nicăieri în România nu se practică supervizarea din lipsa surselor financiare. În Moldova aţi trecut peste blocajul acesta într-un mod foarte ingenios. 80% face asistenţă socială, 20% supervizare. Acest lucru nu este ideal, dar cred că e un mod de pornire.
Formarea propriu-zisă este elementul de noutate din domeniul de activitatea a supervizorilor asistenţei sociale a copilului, pentru că aveţi cadru, dar noi venim cu conţinutul, informaţie de calitate, atitudini, valori, cunoştinţe care sprijină funcţionarea unui bun supervizor. Dar să nu uităm faptul că noi facem un curs introductiv.
Care consideraţi că sunt atributele-cheie pe care un supervizor din domeniul asistenţei sociale a copilului trebuie să le aibă pentru a deveni un supervizor profesional de succes?
A.M.:În primul rând, un supervizor de succes în serviciile pentru copil şi familie este o persoană care are o atitudine încrezătoare că lucrurile se pot schimba în bine, care are o atitudine profundă de respect pentru copiii şi familiile cele mai necăjite şi care are încrederea deplină că colegul poate cu mai puţină experienţă sau cunoştinţe are cele mai bune intenţii şi doreşte să îşi schimbe modalitatea de a interveni pentru ca să fie cu adevărat de folos copilului şi familiei. Dar pentru asta ar trebui să fie e gata să beneficieze de sprijinul ce îi oferă supervizorul.
Cum vedeti viitorul proiectului RSPC (Reţeaua Socială pentru Protecţia Copilului) a Fundaţiei Tdh din perspectiva suprevizării a asistenţei sociale a copilului ?
A.M.:Mi se pare că proiectul e o promisiune şi o şansă de creştere a calităţii serviciilor pentru copil şi familie pentru că proiectul prin supervizare va sprijini ameliorarea calităţii intervenţiilor, în acelaşi timp va sprijini oamenii care intervin şi care se confruntă cu cele mai dificile cazuri, să nu ajungă la o epuizare profesională şi morală. Supervizarea vine şi îl sprijină să nu ajungă la un astfel de moment pentru că una din probleme în astfel de servicii este marea fluctuaţie a oamenilor. În încheiere aş vrea să menţionez ceea ce spunea Donald Winnicott în una din cărţile lui despre copil şi famile că « Viitorul unei naţii se naşte în familie». Deci, dacă vrei ca naţia respectivă să aibă un viitor, atunci trebuie să ai grijă de copil.
Andriana Dilan
Communication & Information Officer
Terre des hommes Delegation in Moldova
http://tdh-childprotection.org/projects/moldova/description/ro
Tel: +373 22 24 16 64
fax: +373 22 23 79 68
e-mail: communication-moldova@tdh.moldnet.md
Interviul Europa Liberă cu Iurie Cuza despre rolul parajuriștilor
De aproape jumătate de an, peste 30 de para-jurişti oferă consultaţie juridică în toată ţara. De ce ar fi oamenii motivaţi să se adreseze parajuriştilor şi cum pot fi găsiţi aceştia, vom afla de la Iurie Cuza, coordonatorul proiectului „Abilitarea Juridică a Comunităţilor Rurale” la Fundaţia Soros Moldova.Iurie Cuza:„Persoana, după ce primeşte o instruire specială, poate să acorde asistenţă juridică primară care constă în consulaţii pe probleme elementare: informarea
juridică, întocmirea anumitor documente simple, cereri, demersuri, şi altele, fără a avea dreptul să reprezinte în instanţele de judecată – acesta este parajuristul.”Europa Liberă: Într-un fel, informează cetăţenii sau încearcă să dumirească oamenii cum poate fi rezolvată o anumită problemă ca să nu se mai ajungă în instanţă. Aşa să înţeleg?
Iurie Cuza: „Da. Primul lucru pe care îl face, el explică natura problemei cu care s-a adresat omul. Este vorba despre una din cele mai frecvente situaţii: obţinerea bunurilor lăsate prin moştenire. Dacă este testament: explică omului care sunt posibilităţile, care sunt termenii, cam care sunt costurile, ce trebuie să facă. Dacă persoana vrea să lase prin moştenire, explică care sunt consecinţele dacă va face un testament sau nu îl va face. Dacă este vorba despre anumiţi moştenitori şi între ei există anumite litigii, încearcă să le explice.
Aici apare şi într-o postură de mediator ce explică care ar fi consecinţele unui litigiu şi care ar putea fi costurile ca să nu se ajungă acolo. Bineînţeles că ultimul cuvânt rămâne să-l spună beneficiarul. El are opţiunea să decidă dacă procedează într-un fel sau altul, dar deja fiind informat care sunt reglementările legale, ce consecinţe pot fi, ce costuri sunt aferente şi ce instanţă, ce autoritate publică se ocupă de problema dată.
Acest serviciu este de mare căutare la sate, oamenii sunt efectiv lipsiţi de posibilitatea să se dumirească în dimensiunea juridică. Proiectul merge cumva pe două filiere: prima este consultaţii nemijlocite practice cu fiecare solicitant în parte şi a doua este promovarea cunoştinţelor juridice prin intermediul lecţiilor publice, prezentărilor menite să propage cunoştinţele juridice.”
Europa Liberă: Ziceaţi că para-juriştii organizează inclusiv lecţii publice în localităţi. Îşi lasă oamenii oare treburile casnice, mai ales primăvara, vara, ca să vină să asculte o lecţie publică?
Iurie Cuza: „Intenţia noastră când ne-am orientat spre ideea de a propaga cunoştinţele juridice a fost cumva umbrită de gândul că la sate omul nu are o dexteritate de a urmări anumite procese ce se petrec în societate, de iluminare. Ne-am gândit că ar fi o problemă cum tehnic se organizează lucrurile acestea. Cum îi aduni pe aceşti oameni, cum determini interesul lor să vină la această manifestare, să asiste acolo, să pună întrebări?
Într-adevăr este destul de complicat, dar cu timpul lucrurile se schimbă, oamenii înţeleg ce înseamnă asistenţa juridică primară, cine este parajuristul, cu ce se ocupă el, se interesează de activităţile lui. Mulţi deja au beneficiat de sfaturi pratice şi deja ştiu că dacă omul acesta vorbeşte înseamnă că este ceva care ar putea să folosească.
Dacă e vorba de perioada când se prăşeşte sau se seamănă, trebuie să fim conştienţi că omul este preocupat de alte lucruri. Tehnic încercăm să ne acomodăm la situaţiile concrete, astfel ca propagarea acestor cunoştinţe să se facă într-o manieră cât mai optimă.”
Europa Liberă: Dle Cuza, din câte cunosc sunt 30 de para-jurişti. Cum i-aţi împărţit în ţară astfel încât mai mulţi cetăţeni să aibă acces la serviciile lor?
Iurie Cuza: „Vreau să vă spun că a fost un proces destul de complicat de selectare atât a localităţilor, cât şi a persoanelor, şi care a vrut să respecte mai multe rigori, atât de distribuirea geografică, cât şi de gradul de deprivare a localităţilor. Noi avem la sud extremele Slobozia-Mare, Alexandru Ioan-Cuza, la nord – Bălăsineşti, Grimăncăuţi, la est ar fi satul Bădiceni, Alcedar, avem în Congaz unicul para-jurist din Gagauz-Yeri.
Para-juriştii sunt distribuiţi relativ uniform pe toată suprafaţa ţării ca să putem analiza la sfârşitul proiectului ce se întâmplă în diferite zone ale ţării, ca după finisarea proiectului să venim cu o propunere de politici, o propunere de perpetuare a schemei pe care o testăm noi acum.”
Europa Liberă: Dar un ascultător din satul Pârjolteni, raionul Călăraş, dacă vrea să acceseze serviciile unui para-jurist, cum să se dumirească unde să îl găsească?
Iurie Cuza: „Bineînţeles că practic de serviciile para-juristului beneficiază membrii localităţii unde se află, pentru că altora le este destul de dificil să ajungă la locul unde se află el. Dar, toţi parajuriştii sunt instruiţi şi oferă servicii, consultaţii, informare, oricărei persoane care se adresează la ei, indiferent de faptul unde această persoană trăieşte, indiferent de faptul unde această persoană trăieşte, cât de departe a venit, inclusiv consultaţii la telefon, inclusiv consultaţii dacă este nevoie prin poşta electronică, pentru că toţi para-juriştii sunt dotaţi cu tehnica necesară în acest sens. De exemplu, satul Pîrjolteni ar fi cel mai aproape de satul Vărzăreştii- Noi, unde avem un parajurist. El poate să îl contacteze la telefon, să zică: Bună ziua, am nevoie de o consultaţie în următoarea problemă.”
Europa Liberă: E limpede. Vorbeaţi mai devreme că oamenii apelează cu probleme ce ţin de moştenire. Dar care alte litigii se regăsesc în top?
Iurie Cuza: „Cele mai frecvente probleme ţin de moştenire, transmiterea prin moştenire, primirea moştenirii, probleme legate de relaţiile familiale, şi aici avem o suită întreagă, începând cu anumite probleme strict tehnice de încheiere a căsătoriei, realizarea divorţului, bineînţeles că este vorba doar de sfaturi, consilieri.
Un aspect foarte complicat şi greu de soluţionat este violenţa în familie, cu care foarte des se confruntă parajuriştii. Mai apoi avem probleme legate de proprietate, în special distribuirea cotei, rezultate din darea în arendă a terenurilor obţinute în rezultatul privatizării pământurilor. Întrebări legate de cota valorică.”
Europa Liberă: Şi care sunt costurile acestui serviciu?
Iurie Cuza: „Ele sunt absolut gratuite. Nimeni nu plăteşte nimic. Ba mai mult decât atât, şi convorbirile telefonice pe care eventual le realizează parajuriştii sunt din contul proiectului.”
Europa Liberă: Pentru că nimic nu este veşnic în lumea asta, bănuiesc că într-o zi şi acest proiect se va finaliza. Ce se va întâmpla după? Cine va lua locul parajuriştilor şi din ce bani vor fi plătiţi? Astăzi sunt plătiţi din proiect, dar peste un an sau doi va trebui comunitatea, bănuiesc, să-i plătească?
Iurie Cuza: „Este un proiect de testare, un proiect pilot în urma căruia noi vrem să venim nu numai cu un anumit număr de parajurişti instruiţi şi capabili să ofere asistenţă juridică primară la sate, dar şi cu o reţetă cum această schemă ar funcţiona sub imperiul autorităţii care este desemnată conform Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat să se ocupe de asistenţa juridică primară, anume Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică garantată de stat care va prelua structura creată de noi şi o va promova mai departe. Caracteristica acestui proiect este că el vine să ajute statul în formularea şi identificarea mecanismelor necesare ca asistenţa juridică primară la sate să existe.”
Europa Liberă: Într-un fel, Dvs pregătiţi acum aluatul, coaceţi pâinea şi după asta statul nu va avea decât să ia această pâine şi să o împartă cât mai raţional?
Iurie Cuza: „Dacă e să folosim alegorii culinare, aş zice că noi acum testăm ce trebuie să intre în acest aluat, ce fel de sobe să fie folosite, ce fel de mirodenii, şi încercăm şi coacem prima partidă. O coacem şi după aceea îi dăm statului reţeta şi îi dăm să guste din această partidă, pentru ca să se convingă că, într-adevăr, şi reţeta funcţionează şi produsul este consumabil.”
Europa Liberă. Aşa să fie, dle Cuza. Vă mulţumim pentru interviu.
Mai multe articole …
- In Republica Moldova tinerii lucreaza la o noua Lege a Tineretului
- „Succes în România”, pentru studenţii moldoveni din Bucureşti
- Ecaterina Covali:CTJM este organizația în care se trăiește fiecare proiect
- Cu ce se ocupă Amnesty International în Moldova?
- Tudor Darie: "Activitatea de voluntariat oferă oportunități extraordinare"
- Finanţele tuturor partidelor depind de câteva zeci de persoane. Interviu cu Sergiu Ostaf
- „Această campanie electorală constituie o provocare pentru organizaţiile societăţii civile”
- Poporul american ne-a oferit şi undiţă, şi peşte, mai departe depinde de noi
- Blogu’ „cu fluturi” şi voluntariatul
- Autorităţile demonstrează interes corporativ de a nu permite dezvoltarea şi finanţarea organizaţiilor societăţii civile. Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului
Pagina 139 din 180
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





