Interviuri
- Detalii
Olia Secrii, este studentă anul III , la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM. Nimic ieşit din comun pînă acum, dar pe lîngă cursurile de la universitate, Olia face voluntariat şi îi place.Chiar ea mărturiseşte.

Este o fire energică, dinamică, îi place să socializeze iar aceste calităţi i-au adus doar beneficii. Din primăvara anului 2010 face parte din organizaţia AIESEC. A ales acest loc pentru că „este o organizaţie internaţională ce îţi oferă posibilitatea să cunoşti alte culturi. Avem proiecte la care vin alţi membrii ai organizaţiei din alte ţări. Interacţionînd cu ei, aflînd lucruri noi, începi să simţi atmosfera ţării de unde vin ei” spune tînăra.
De mai bine de un an şi jumătate este în departamentul Comunicare,locul unde Olia se simte în lumea ei. „Respectivul departament mi-a permis să realizez strategii de marketing, relaţii publice, planificări de campanii etc. Este o activitate interesantă şi dinamică” . La moment este membru în echipa locală de traineri AIESEC. Aceasta presupune un proces de învăţare despre cum ar trebui livrate trainingurile , dar şi implementarea celor învăţate prin susţinerea unor traininguri pentru membrii AIESEC.
Cluj-Napoca este oraşul unde Olia se află într-un schimb de experienţă în parteneriat cu programul EVS (European Voluntary Service). Ii place foarte mult şi speră să nu fie ultima de acest gen.
Eroina noastră îşi aminteşte primii săi paşi în AIESEC. „Nu m-am gîndit vreodată la voluntariat atunci cînd am aplicat să fiu membru aici. Nu ştiu, ceea ce făceam pînă a veni în această echipă era aproape invizibil! A fost iniţial o curiozitate să aplic . După care, ştii cîte am învăţat? Gestionarea timpului,oportunităţi de muncă, mi-am făcut mulţi prieteni şi, nu în ultimul rînd am făcut voluntariat”. Olia spune că ideea de a fi voluntar nu îi încîntă pe mulţi tineri pentru că ei aşteaptă să fie plătiţi, dar de la experienţa plătită „ nu obţii atît de mult şi nu dai atît de mult” este de părere Olia.
Eroina noastră lucrează voluntar la Fundaţia Română pentru Copii,Copii şi Familie. Acolo este implicată în tot felul de activităţi cu tineri ce au vîrsta cuprinsă între 16 şi 20 ani. „Da, la 20 de ani ei sunt mai sunt consideraţi adolescenţi acolo, pentru că unii mai fac liceu, alţii chiar şcoli profesionale. Vin din familii socialmente vulnerabile, iar Centrul e ca o mînă de ajutor pentru ei.” Olia spune că prin jocuri, traininguri ei nu sunt inhibaţi. Sunt mai greu de motivat iar voluntara noastră are cîteva scopuri: să îi motiveze să se implice, să îi ajute cum ar putea ei să aibă un viitor mai bun. „După trei săptămîni pot măsura impactul acţiunilor mele şi deseori scontările mele se adeveresc. Ei sunt mai deschişi faţă de oamenii străini, mai motivaţi să-şi găsească un serviciu, mai pozitivi în ceea ce priveşte viitorul lor”conchide tînăra, care e de părere că aşa ar trebui să fie toţi semenii ei.
Iuliana Mămăligă
- Detalii

Interviu cu EL Radu, artistul ce îşi dedică timpul activăţii de voluntar
Daniela: Radu, ai putea să zici de unde a apărut la tine această pasiune pentru voluntariat? Cum şi când a început?
EL Radu: A apărut demult, încă de pe băncile liceului. Activam încă de pe atunci în calitate de reporter la revista liceului. Era o activitate foarte plăcută, reuşind să cunosc multă lume nouă încă de pe atunci. Pasiune? Da, aş putea numi asta o pasiune, or voluntariatul e ceva ce nu s-ar putea defini ca noţiune, e ceva ce vine din suflet.
Daniela: Ştiu că aproximativ cu 5 ani în urmă ai fost delagat să mergi în Polonia în cadrul “Academiei Europene a Tinerilor Antreprenori Sociali”, povesteşte-ne despre această experienţă.
EL Radu: Eşti documentată bine :) Da... a fost în 2005 cînd am avut această fericită ocazie, în urma unui concurs ONLINE, am reuşit să-mi “câştig” locul în delegaţia Republicii Moldova pentru Academia Europeană. A fost o experienţă de neuitat, chiar dacă eram cel mai mic din delegaţia noastră, restul colegilor erau deja studenţi şi masteranzi, eu fiind clasa a 12-a. Am avut ocazia să particip la traininguri ce vizau probleme social-ecologice. Atunci am învăţat prima dată cum se face un Proiect. Mi-am lărgit cercul de prieteni, mai ales din străinătate. Tot atunci am avut fericita ocazie să vizitez un oraş extraordinar – Krakow, unul din cele mai frumoase oraşe ale planetei, după părerea mea. Tot atunci am avut norocul să vizitez şi cel mai mare lagăr de concentrare al celui de-al II-lea război mondial – Auschwitz, despre care mi-am făcut impresii de neuitat.
Daniela: Am aflat că tu în fiecare vară participi ca educator în cadrul taberelor de vară, cum a început această poveste?
EL Radu: Da... Tabăra de vară e o poveste aparte. Începînd cu 2006, am început să activez ca educator în tabăra pentru copii “Pro-Sănătatea”, situată în localitatea Rădenii Vechi, Ungheni, chiar pe teritoriul Rezervaţiei Naturale “Plaiul Fagului”. A început totul chiar după finisarea primului an de facultate, mă gîndeam cu ce aş putea să mă ocup în vacanţă şi a apărut deja posibilitatea de a “deveni” educator. Anul ăsta a fost unul rotund, sînt deja pentru a 5-a vara consecutiv educator. Plec acolo mai mult pentru plăcere şi satisfacţie sufletească, deci pot numi că e un voluntariat de care nu mă las, or tot acolo, în mijlocul Codrilor îmi reâncarc bateriile pentru un nou an creativ, mai ales că chiar voi avea de “alergat” la sfîrşitul verii... :) Tot la tabără se mai organizează concerte pentru copii, concursuri muzicale, unde sînt în juriu, descoperind talente în domeniul muzical. Da, încă un lucru, să nu uit, în tabăra asta, pentru prima dată m-am îndrăgostit nebuneşte :D, nu e vorba, eu mai fusesem îndrăgostit pînă atunci, dar la tabără e altfel :D... Acum îmi aduc aminte cu plăcere de acele clipe din trecut.
Daniela: Cum ai reuşit să îmbini activitatea muzicală cu voluntariatul?
EL Radu: Simplu, foarte des în Moldova se organizează concerte de binefacere, la care particip cu cea mai mare plăcere. Tot la începutul lui decembrie, dacă nu mă înşel se desfăşoară chiar Festivalul Voluntarilor, la care deasemenea iau parte ca invitat.
Daniela: Crezi că voluntariatul are impact pe termen lung asupra comunităţii în ansamblu?
EL Radu: Woow ce întrebare :D... Mă simt ca la un seminar de voluntariat. Păi da! Normal, mai ales dacă toată lumea ar înţelege că voluntariatul e ceva foarte frumos, eşti remunerat cu zîmbete şi urări de bine, relaţii de prietenie. Păcat că nu toata lumea nu înţelege acest lucru... or trăim într-o societate grăbită şi materialistă.
Daniela: Ce ti-ai propus tu să obţii prin voluntariat?
EL Radu: Prieteni noi, cunoştinţe în domeniu şi desigur satisfacţie sufletească.
Daniela: Care este principiul după care te ghidezi în viaţă?
EL Radu: Principii... Am un Cod de Principii de care mă conduc în viaţă. Cel mai important e cel de “A fi eu însumi”, nu o copie/clon ieftină a cuiva.
Daniela: Ce ai dori să le zici tinerilor din RM?
EL Radu: Credeţi în visele voastre şi ele devin realitate, mai deveme sau mai tîrzu, dacă, respectiv întindeţi mîinile spre ele şi le îeşiţi în întîpiminare. Altceva? Da... Fiti Voluntari Oriunde şi Oricînd ;)... Cu drag de voi, EL Radu
Daniela Caraiman
Andrei Fornea este student în anul IV la specialitatea Teleradiocomunicații în cadrul Universității Tehnice din Moldova. A fost ales președinte al Organizației MediaPoint în toamna anului 2010.O persoană deosebită care reusește să găsească un echilibru între viața academică și voluntariat.

De cînd ai devenit interesant de voluntariat şi care au fost motivele pentru care ai ales voluntariatul?
Mi-am făcut studiile la colegiu şi acum la universitate, chiar dacă am investit până în prezent circa 7 ani în aşa zisele studii de formare profesională nu am obţinut practic nici o experienţă reală. Pentru a anticipa pe viitor lipsa acesteia am cautat mediul potrivit în care mă pot dezvolta. Acesta se numeşte voluntariat şi îl practic din 2009.
Cit timp învesteşti pentru a fi voluntar şi ce ai de cîstigat de pe urma acestei activităţi?
Câteva ore pe săptămână sunt destinate voluntariatului în funcţie de perioadă şi implicarea personală în proiectele dezvoltate de organizaţie. Ca beneficii aş remarca posibilitatea de a-ţi testa capacităţile în diverse domenii şi a vedea în ce eşti bun, socializare şi interacţiunea cu mai mulţi tineri din aceeaşi nişă dar şi persoane importante din RM, posibilitatea de a coordona echipe, toate acestea se regăsesc în dezvoltarea personală de care au mare nevoie tinerii din Moldova.
Ce este anume MediaPoint şi care este misiunea sa?
MediaPoint are ca misiune dezvoltarea unei comunităţi globale de oameni şi idei care să promoveze inovaţia socială prin intrumentele new media, fiind prima organizaţie din Moldova care are curajul să arate lumii avantajul erei online-electronice care reiese şi din sloganul “Pentru o (R)evoluţie Socială!”.
Crezi că contează activitatea din MP pentru dezvoltarea ta? În ce sens?
Evident contează, altfel nu aş fi pornit la drum sau m-aş fi retras demult din activitatea acesteia. MediaPoint are o activitate orientată între mediul online şi societate, o interacţiune de care sunt interesat şi pe care am ocazia să o analizez în detalii datorită activităţii din MediaPoint.
Cum contribuie acest grup activ de tineri la schimbarea societăţii?
Prin proiecte şi soluţii concrete oferite societăţii. Drept exemplu este concursul iTineret la care au participat 2 membrii MediaPoint şi care au luat locul 1 şi 2 la categoria web şi categorica aplicaţii, oferind societăţii intrumente care-i provoacă să ia atitudine.
Povestiţi-ne despre cele mai memorabile activităţi ale organizaţiei?
Cele mai memorabile clipe sunt acelea în care avem ocazia să ne cunoştem şi mai bine, dincolo de activitate organizaţională. Mă refer la conferinţele interne din MediaPoint în care, pe lîngă lucru, mai avem ocazia să ne distrăm pe cinste. Alte activităţi care întotdeauna îmi provoacă amintiri frumoase sunt ieşirile în teritoriu şi posibilitatea de a cunoaşte tinerii din toată ţara.
Ce proiecte aveţi setate pentru viitorul apropiat?
Avem 3 proiecte la care lucrăm foarte mult, chiar şi pe timpul verii când pofta de vacanţă este tot mai mare.
Alerte.md, o pagină web care te provoacă să nu fii indiferent faţă de problemele sociale.
Summer Camp Project, un proiect destinat tinerilor din taberele de odihnă care vor beneficia de diverse traininguri ţinute de membrii MediaPoint.
New Media în Liceul TĂU, un proiect pentru liceele şi şcolile din ţară. Elevii beneficiază de traininguri new media şi sunt învăţaţi cum pot să-şi eficientizeze activitatea şcolară utilizând internetul.
De ce ar aplica tinerii la MP?
Pentru că vor avea ocazia să obţină acea experienţa pe care, din pacate, nu o oferă studiile şi să înveţe de la ceilalţi membri care s-au dezvoltat în diverse domenii. Liceeni au o bună oportunitate de a activa în unul din cele 5 departamente ale organizaţiei (Media, Marketing, IT, Susentabilitate, Resurse Umane), ceea ce i-ar ajuta să înteleagă mai bine ce facultate vor să facă.
În viziunea ta, ce lucruri practice poate învăţa un tînar care face voluntariat?
Să coordoneze echipe, să gasească soluţii tehnice şi new media pentru diverse activităţi, să administreze bugete, să scrie articole, să elaboreze concepte de promovare, să ţină traininguri. Cu alte cuvinte, tot ce face un anagajat al unei companii, doar că aici ai libertate să faci cee ce-ţi place.
Daniela Caraiman
Mai multe articole …
- iTineret și Viitorul începe cu tine!
- Educatorii de la egal la egal sunt tineri dornici de a face o schimbare
- Puţina cunoaştere şi multa neclaritate în facilităţile pentru ONG-uri, expert
- Formările în supervizarea asistenţei sociale a copilului continuă…
- Voluntariat la puterea a treia!
- CLUBUL ORATORILOR: "Meriţi aplauze, vorbeşte!”
- Mihai Bologan și ce să faci dacă AI Idei!
- Republica Moldova are nevoie de voluntari
- PROPLUS - Atitudinea contează!
- minuNata Andreev - mama culorilor Papergirl în Moldova
Pagina 134 din 180
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md




