Interviuri

Interviu cu Doina Sîrbu, co-organizatoarea concertului de caritate în susținerea adăpostului de animale “Laica”  din Ciorescu

În primul rând, aș dori să ne spui cine este Doina Sîrbu și care sunt activitățile ei?

Întâi de  toate încerc să fiu OM. Mai apoi, un tânăr jurnalist și un interpret începător. Sper, peste câțiva ani, să pot răspunde mai amplu la această întrebare.

Ce a însemnat acest concert  și care a fost scopul organizării?

Concertul, defapt, a fost un strigăt de ajutor. Am încercat să întindem o mână celor care nu pot s-o ceară, am încercat să deschidem inimile și ochii oamenilor la această problemă, a animalelor fără adăpost.

 Cum și când ți-a venit ideea?

Ideea, în faza ei incipientă, a venit de la Nina Cheklova, o tânără pe care încă n-o cunoșteam personal. Ea fusese la adapostul Laika din Ciorescu să ducă trei căței gasiți în stradă. Atunci a văzut câte lipsuri au animalele de acolo. A creat un grup pe o rețea de socializare, a stabilit ziua și locul unde lumea urma să aducă lucrurile necesare pentru azil. M-am implicat imediat în această acțiune, așa cum am o slăbiciune față de animale. Am dezvoltat un pic ideea - i-am mărit formatul - cu gândul că la concert va veni mai multă lume.

 Cât de grea a fost organizarea?

Cam dificilă. Aveam nevoie de un spațiu, o scenă, aparataj, interpreți, promovare. Va dați seama că toate astea necesită finanțare. Singura ieșire din situație era salariul meu și economiile Ninei. La un moment dat era cât pe ce să renunțăm la concert. Ma gândeam că de suma asta mai bine cumpărăm noi cele necesare.

Nici interpreții nu prea s-au arătat deschiși la acțiunea noastră. Se vede că noțiunea de „caritate” nu era atrăgătoare. Poate că nici intenția noastră nu părea serioasă: „iata n-are lumea cu ce se ocupa și face concert pentru câini și pisici”, și-ar fi zis unii. Totuși am încercat să ne descurcam fără bani. Nina a negociat cu administrația Pieței de Sud pentru spațiu, a găsit un baiat care ne-a mai lasat din preț pentru tehnica necesară, a găsit chiar și o persoană care a achitat această sumă.

Cum  ai reușit să convingi  voluntarii să participe la desfăsurarea evenimentului?

Le-am scris la mai multi interpreți. Din ei jumatate doar mi-au răspuns. Majoritatea – că pleacă la odihnă sau că lucrează în ziua aceea. Cineva m-a sfătuit că trebuie să-i sun pe interpreți, nu să le scriu. Din principiu n-am facut-o, doar am tras concluzii. Cred că cine avea de venit, a venit și fără prea multă rugăminte. Am apelat la EL Radu, cu care suntem în relații bune, el  a venit cu toată echipa lui de tineri interpreți. Am invitat-o și pe Miss Bellydance, Elena Calian. A acceptat imediat. A delegat două fete superbe din Studioul Tadja. Am apelat și la doi colegi de-ai mei: Evghenii Bognibov, de la radio Ploaia de Argint, și Svetlana Dumbravă de la Studioul Kvantis. Tot pe internet  l-am găsit și pe Victor Danuță, un tânar interpret de muzică populară. Deci ne-am adunat 11 de toți, toți tineri și neliniștiți. Astfel eram siguri că vom acoperi două ore de concert.

Ai putea să ne spui, cum ați reușit să informați publicul și să  investiți în imaginea evenimentului?

În primul rând, acțiunea a fost promovată prin internet. Apoi am trimis comunicat de presă pe la toate instituțiile mediatice. Din păcate, doar point.md a publicat stirea.  Am înregistrat și un spot audio, care a răsunat la postul de radio Ploaia de Argint și la radio Noroc. Am pus și câteva anunțuri stradale.

De ce ați simțit necesitatea  să desfăsurăți un astfel de eveniment?

Când eram mică ziceam mereu: „ Când o să cresc și-o să devin bogată, o să construiesc o casă pentru câinii și pisicile din stradă”. De crescut am crescut, de îmbogățit ... poate doar moral J . Această acțiune îmi îndeplinește un pic visul din copilărie. Subiectul animalelor fără adăpost a fost întotdeauna un punct slab în inimile noastre, atât a mea cât și a Ninei. Ambele, spre „bucuria” părintilor, aduceam acasă căței și motănei, dădeam ultimul ban pentru un pachet de laptic.

Ați reușit să adunati cele necesare pentru animale?

Da. Și o spun cu admirație și cu mândrie pentru cei care ne-au ajutat. Chiar dăcă a fost puțină lume, cei care veneau aduceau saci întregi cu hrană, teancuri de vase,  pături și multe alte lucruri necesare. Totuși ne așteptam la mai mulți spectatori. Ne gândeam că moldovenii sunt mai deschiși la lucruri bune, mai cu suflet mare. Sunt, nu zic, dar foarte puțini o dovedesc.

 Intenţionati  să mai organizati şi alte editii, mai ample poate?

E grea întrebarea. Inima-mi sopteste sa zic că „da”. Totuși dacă mă gândesc rațional, nu are rost sa faci un concert pentru a aduna ceva. E destul sa stabilesti locul și timpul, și lumea va veni. Am observat că cei care au adus mai multe lucruri nici nu stateau la concert. Lăsau gențile și plecau. Cine vrea sa fac un bine, îl face, indiferent de anturaj.

Realizat de Daniela Caraiman

“Voluntariatul este singura şansă a unui tânăr de a se dezvolta frumos”

Ioana Pancu este un voluntar activ. Are 17 ani şi se implică în multe acţiuni cu caracter civic. Y-Peer, Amnesty International Moldova, Centrul de Drept din Căuşeni – acestea sunt instituţiile unde Ioana îşi pestrece o parte din timp desfăşurînd activităţi de voluntariat.

Cînd ai descoperit lumea activismului civic?

Am păşit în sfera voluntariatului  începînd din clasa X-a . A fost un pas important în viaţa şi în dezvoltarea mea, atât personală, cât şi profesională. Cu siguranţă voluntariatul a contribuit în cea mai mare măsură la persoana care sunt azi. Am fost implicată în diverse proiecte, traininguri de comunicare şi dezvoltarea abilităţilor. În prezent sunt voluntară la  Centrul de Drept Căuşeni ,membru Y-Peer şi Amnesty International Moldova. Nimic nu se compară cu un “mulţumesc” sincer, venit din partea unui om pe care ai avut şansa de a-l ajuta. Voluntariatul este singura şansă a unui tânăr de a se dezvolta frumos, echilibrat şi eficient. Pentru mine, voluntariatul înseamnă o caracatiţă care te prinde cu braţele sale, te introduce într-o lume fantastică unde totul este posibil şi nu te lasă să te desprinzi de acea lume! 

De cînd ai început să te implici în activităţi pentru tineri?

Încă din primii ani de şcoală ajutam profesorii la diferite activităţi, la organizarea unor festivităţi, iar mai apoi în anii de gimnaziu pornită spre anii de liceu,  am prins gustul activităţilor de voluntariat. Spiritul dornic  de cunoaştere întotdeauna a fost deschis pentru activităţile cu tinerii, este exact ceea ce îmi place.

Ce  semnifică pentru tine buletinu “Fără Tabu” , în paginile căruia am zărit mai multe materiale semnate de tine?

“Fără Tabu” este ceea ce niciodată nu voi lăsa în partea stîngă. Din anul trecut,doream sa fiu auzită , să îmi împărtăşesc ideiile, mulţumirile şi chiar plăcerea, iar Buletinul  “ Fără Tabu ”  mi-a oferit această şansă. Îmi place să scriu! Îl puteţi citi pe site-ul www.y-peer.md 

Cum e la “Y-Peer” ?

Super! Am început cu acest cuvînt pentru că  pot să spun că acolo am cunoscut persoane dragi, iubitoare şi interesante. Am rămas impresionată de ceea ce fac voluntarii şi am continuat să fiu activă în comunitatea mea. În familia mare Y-Peer am păşit în anul 2010 fiind participantă la stagiul de formare ,,Tinerii jurnalişti informează despre HIV/SIDA. Odată cu încheierea stagiului am devenit membru  Y-PEER (reţea de educatori de la egal la egal) , misiunea mea fiind  informarea tineriilor  prin intermediul mass-media în domenii ce ţin de sănătate şi drepturile sexual reproductive ale tinerilor. Dornică de a face schimbari datorită reţelei Y-Peer am început să particip la training-uri de instruire,campanii de informare,educare şi comunicare în rîndul tinerilor.

Povesteste despre experienţa Amnesty

Întotdeauna am dorit sa apăr drepturile omului şi acum datorită Amnesty visul meu pot să spun că e deja împlinit. În prezent sunt leader local şi editor al blogului Amnesty International Moldova. Pas cu pas am intrat în familia Amnesty . Acolo am fost  primită cu braţele deschise. Colectivul precum şi colegii mi-au insuflat dragostea faţă de voluntariat ,faţă de semenii noştri, ca să ajutăm persoane concrete din diferite părţi ale lumii să-şi apere drepturile; ca să comunicăm  cu oameni interesanţi, adepţi ai aceloraşi idei;ca să facem cunoştinţă mai îndeaproape cu activitatea organizaţiei; ca să obţinem  experienţă de activitate în cadrul celei mai mari organizaţii internaţionale pentru drepturile omului. 

Iuliana Mămăligă

Interviu cu Grigore Alhazov, câştigătorul  premiului  mare “Bufniţa de Cristal” în cadrul jocului intelectual “Ce?Unde ?Când?”                    

 Daniela: Este  firesc ca prima mea  întrebare să fie: Ce înseamnă acestă victorie  pentru tine şi dacă te-ai aşteptat la un astfel de rezultat?

Grigore: Pentru mine a fost o surpriză plăcută, nu m-am aşteptat la aşa ceva. Am privit acest joc de când eram copil, am admirat inteligenţa şi cunoştinţele jucătorilor, am visat să ating nivelul lor, şi totuşi nu credeam că sunt capabil de a lua bufniţa. Deci, acum simt că visul meu este realizat. Trebuie să-mi găsesc un vis nou. Mai am mult de îndeplinit în cadrul jocului „Ce? Unde? Când?” şi în afara acestuia.

Daniela: Cum ai ajuns la aceasta performanţă? Iţi mai aminteşti când ai început să joci la “Ce?Unde?Când?” ?

Grigore: Am început să joc „Ce? Unde? Când?” în 1998. Acum am 24 ani, deci, un calcul simplu ne spune că am jucat jumătatea vieţii mele. „Ce? Unde? Când?”  care pentru mine a fost întotdeauna un hobby. Îmi place la nebunie procesul jocului, discutarea fiecărei întrebări. Senzaţiile născute  la  „Ce? Unde? Când?” nu pot fi comparate cu nimic. De aceea mişcarea mea prin treptele acestui joc nu a fost una dificilă. În componenţa echipelor din Moldova am luat parte în mai multe competiţii internaţionale. Am simţit necesitatea să mă încadrez în CUC ucrainean, deoarece nivelul echipelor de acolo este mai înalt decât în Moldova. Joc într-o echipă din campionatul Ucrainei, am mai multe regalii de acolo. Cel mai mare succes am avut la campionatul mondial în 2010, am luat medalia de bronz. Îl cunosc pe Ilya Novikov demult, deseori ne-am văzut la mai multe competiţii, şi când acesta a avut nevoie de jucător pentru componenţa renovată a echipei, m-a chemat pe mine. Îmi place foarte mult componenţa echipei, sper să obţinem cât mai multe succese în continuare.

Daniela: Ce e CUC şi spune-ne care este ideea acestui joc?

Grigore: CUC este un joc de echipă, scopul este să găseşti răspuns la o întrebare timp de un minut. O întrebare bună nu necesită cunoştinţe speciale, este nevoie doar de logică şi de cunoştinţe generale de nivel mediu. CUC este un joc creativ, dezvoltă spiritul de echipă şi capacitatea de a gândi repede, de a vorbi şi de a asculta. Deci, după părerea mea, este o activitate absolut necesară pentru a deveni un profesionist în orice domeniu – în zilele noastre nu există nici o sferă a vieţii profesionale în care aceste abilităţi pot fi neglijate.

Daniela: Care sunt punctele forte pe care te axezi  în timpul jocului?

Grigore: Abilitatea cea mai importantă este capacitatea de a mă concentra în momente cruciale. Am o memorie bună şi pot să-mi aplic cunoştinţele în momentul potrivit. Şi nu în ultimul rând îmi ajută cărţile citite. Acum citesc mult mai puţin decât în copilărie, însă cunoştinţele acumulate sunt o bază perfectă. Şi, evident, experienţa de joc îmi dă posibilitatea să simt direcţiile necesare pentru discuţie în timpul minutului.

Daniela: Există şansa de a te dezvolta personal în cadrul acestui joc intelectual şi ce te face să crezi aceasta?

Grigore: De plan profesional am vorbit deja, însă CUC este de folos şi în ceea ce priveşte calităţile personale. Din întrebările întotdeauna afli ceva nou, chiar dacă joci demult. Orice întrebare are la baza ei un fapt interesant. Din experienţa proprie pot spune că am devenit mult mai responsabil şi încrezut în sine. Nu în ultimul rând, CUC a contribuit la reuşita mea şcolară şi cea universitară.

Daniela: Care sunt calităţile de bază pe care ar trebui sa le deţină o echipa ce participă la CUC?

Grigore: Cel mai important este respectul reciproc. Când se întrunesc şase oameni, fiecare cu caracterul lui, persoane integre, este crucial ca ei  să  se simtă unul pe altul. Câteodată procesul de familiarizare este unul lung. De fapt, este un proces continuu – de fiecare dată ce ne vedem, ne facem mai uniţi. Dacă să vorbim de calităţile specifice acestui joc, e necesar ca în echipă să fie generatori de idei, critici, oameni cu gândirea ieşită din comun şi oameni ce pot dirija discuţia (de obicei, este vorba de căpitanul echipei).

Daniela: Aproximativ câţi tineri sunt implicaţi în cadrul acestui  club moldovenesc de jocuri intelectuale? Consideri că  în viitor numărul lor va creşte?

Grigore: În clubul CUC avem 40-50 echipe, majoritatea lor sunt formate anume din tineri. Nu trebuie neglijat faptul că CUC ajută la socializare, este locul unde tinerii îşi fac prieteni, găsesc alte laturi comune decât jocurile intelectuale. Părerea mea este că în viitor numărul tinerilor implicaţi va spori şi mai mult.

 Daniela: Tinerii dornici de schimbare cum se pot alătura  acestui club de jocuri intelectuale?

Grigore: Aproape în fiecare săptămână se organizează jocuri în limba română. Accesaţi site-ul www.cuc.md şi aflaţi tot ce trebuie de acolo. Există şi clubul în limba rusă, jocurile se desfăşoară în biblioteca „M. Lomonosov” (bd. Dacia, 4) în fiecare duminica la ora 12. Este mereu interesant. Va aşteptăm cu nerăbdare!

Grigore, felicitări şi mulţumesc!