Interviuri
- Detalii
Nicoleta Spînu, absolventă a Liceului Teoretic Regional „Ion Creangă”, Bălţi. O instituţie de învăţămînt cu care se mîndreşte enorm. „Aici şi-au făcut studiile personalităţi precum Nicolae Testimiţanu , Eugen Coşeriu etc. Mă mîndresc foarte mult cu acest liceu ”. Nicoleta a fost admisă la o universitate din Cluj, are emoţii mari şi speranţe , la fel. Pe lîngă această realizare, ea are şi multe activităţi, una din ele fiind voluntariatul.
Totul s-a întîmplat după un training SPFM aflat de pe internet. Revenită acasă plină de entuziasm, a implementat cele aflate de la training la Centrul ATES. „În cadrul acestei organizaţii se oferă consiliere psihologică gratuită , informaţii despre sănătatea reproductivă, consultaţiile ginecologului etc. Eu aici am susţinut ore de sănătate reproductivă şi am fost bucuroasă să îmi împărtăşesc cunoştinţele” spune Nicoleta. Ea a mai participat la o Tabără de Vară a Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, unde pe lîngă faptul că şi-a făcut o serie de prieteni, a dorit să implementeze ceva similar şi în Bălţi. „Acolo am găsit tineri cu personalitate, care au ceva de spus, plini de entuziasm şi de la care poţi învăţa multe” . După Tabără a venit acasă unde a organizat cu ajutorul părinţilor şi amicilor un club similar. „ Veneau prietenii prietenilor mei, pentru a se distra şi pentru a învăţă lucruri noi. Învingătorii obţineau laurii bucuriei sufleteşti şi cei ai altruismului.” menţionează tînăra.
Nicoleta a participat la o serie de evenimente organizate de Centrul Tînărului Jurnalist. Temele abordate au fost despre reflectarea în mass-media a subiectelor ce ţin de sănătatea reproductivă, SIDA , traficul de fiinţe umane etc. După acestă experienţă, tînăra a colaborat la TineRadio, un program de la Radio Moldova. „Acolo am realizat un material social despre nişte tineri un pic mai deosebiţi ca noi, care suferă de invaliditate. Mai exact, am reflectat activitatea unui centru care se ocupă de aceşti copii. Aceştia le ofereau ore de sport, activităţi interactive, excursii prin oraş. Cei care erau mai închişi au devenit mai sociabili. O mamă spunea că fiul ei saluta oamenii de pe stradă. Era bucuros atunci cînd obţinea un feed-back!” spune Nicoleta. Mai menţionează momente cînd angajaţii mergeau direct la familii ce avea asemenea cazuri şi îi rugau să îi aducă pe copii să petreacă timpul frumos. A avut ocazia să interacţioneze cu ei. „Sunt deosebiţi şi chiar dacă la început se comportau mai timid, pas cu pas au deventi mai energici”. La Cluj o aşteptă facultatea de medicină. Îşi doreşte să realizeze cercetări ştiinţifice , studii şi alte activităţi ce au legătură cu acest domeniu. Dar voluntariatul va rămîne o pagină importantă în viaţa ei.
Iuliana Mămăligă
- Detalii
Nicoleta Spînu, absolventă a Liceului Teoretic Regional „Ion Creangă”, Bălţi. O instituţie de învăţămînt cu care se mîndreşte enorm. „Aici şi-au făcut studiile personalităţi precum Nicolae Testimiţanu , Eugen Coşeriu etc. Mă mîndresc foarte mult cu acest liceu ”. Nicoleta a fost admisă la o universitate din Cluj, are emoţii mari şi speranţe , la fel. Pe lîngă această realizare, ea are şi multe activităţi, una din ele fiind voluntariatul.

Totul s-a întîmplat după un training SPFM aflat de pe internet. Revenită acasă plină de entuziasm, a implementat cele aflate de la training la Centrul ATES. „În cadrul acestei organizaţii se oferă consiliere psihologică gratuită , informaţii despre sănătatea reproductivă, consultaţiile ginecologului etc. Eu aici am susţinut ore de sănătate reproductivă şi am fost bucuroasă să îmi împărtăşesc cunoştinţele” spune Nicoleta. Ea a mai participat la o Tabără de Vară a Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, unde pe lîngă faptul că şi-a făcut o serie de prieteni, a dorit să implementeze ceva similar şi în Bălţi. „Acolo am găsit tineri cu personalitate, care au ceva de spus, plini de entuziasm şi de la care poţi învăţa multe” . După Tabără a venit acasă unde a organizat cu ajutorul părinţilor şi amicilor un club similar. „ Veneau prietenii prietenilor mei, pentru a se distra şi pentru a învăţă lucruri noi. Învingătorii obţineau laurii bucuriei sufleteşti şi cei ai altruismului.” menţionează tînăra.
Nicoleta a participat la o serie de evenimente organizate de Centrul Tînărului Jurnalist . Temele abordate au fost despre reflectarea în mass-media a subiectelor ce ţin de sănătatea reproductivă, SIDA , traficul de fiinţe umane etc. După acestă experienţă, tînăra a colaborat la TineRadio, un program de la Radio Moldova. „Acolo am realizat un material social despre nişte tineri un pic mai deosebiţi ca noi, care suferă de invaliditate. Mai exact, am reflectat activitatea unui centru care se ocupă de aceşti copii. Aceştia le ofereau ore de sport, activităţi interactive, excursii prin oraş. Cei care erau mai închişi au devenit mai sociabili. O mamă spunea că fiul ei saluta oamenii de pe stradă. Era bucuros atunci cînd obţinea un feed-back!” spune Nicoleta. Mai menţionează momente cînd angajaţii mergeau direct la familii ce avea asemenea cazuri şi îi rugau să îi aducă pe copii să petreacă timpul frumos. A avut ocazia să interacţioneze cu ei. „Sunt deosebiţi şi chiar dacă la început se comportau mai timid, pas cu pas au deventi mai energici”.
La Cluj o aşteptă facultatea de medicină. Îşi doreşte să realizeze cercetări ştiinţifice , studii şi alte activităţi ce au legătură cu acest domeniu. Dar voluntariatul va rămîne o pagină importantă în viaţa ei.
Iuliana Mămăligă
- Detalii
Nigai Dorina, este o tânără din Anenii Noi care spune că viaţa este frumoasă dacă ştii cum să o trăieşti şi cum să îi ajuţi pe alţii. Inteligentă, responsabilă, capabilă, punctuală, ambiţioasă, dinamică şi sociabilă sunt cuvintele care o caracterizează cel mai bine pe Dorina.
Cum a fost să fii Primarul Consiliului Local al Copiilor şi Tinerilor în gimnaziul Todireşti ?
Consiliul elevilor a fost grupul de elevi cu ajutorul cărora eu am învatat să vorbesc în faţa publicului,să ascult pe alţii şi să-mi fac opiniile ascultate.Am fost redactor-şef al ziarului local,şi în ultimul an primarul consiliului.Mi-a placut nespus de mult să colaborez cu copiii,să facem ceva nou în folosul nostru.Cred că cel mai dificil a fost să mă afirm la început ca lider,şef de echipă, şi de asemenea e dificil să îi faci pe cei mai mici să asculte şi să colaboreze.
Pentru mine,cel mai important lucru a fost că am promovat talente,şi am ajutat împreună cu ceilalti membri ai consiliului copiii mai săraci şi timizi.
Ce aţi făcut pentru aceşti copii?
Făceam acte de binefacere: le-am dat hainuţe, jucării, le cumpăram bomboane,sucuri, lucruri care nu erau chiar atât de importante,însă pentru ei era o bucurie mare.
Cum a fost să fii membru Y-PEER?
A fost o experienţă interesantă, organizam pentru colegi diferite ore educative, cu jocuri distractive. Mă bucura faptul că eram ascultată şi elevilor le plăceau orele.
Ce îţi place să faci în timpul liber?
Să citesc cărti şi să predau ore particulare de engleză elevilor din clasele primare
Care este pasiunea ta?
Să scriu, pasiunea mea este jurnalismul,în luna aprilie 2010 mi-am făcut blog.Primele postări erau poeziile mele despre mama,patrie,scoala...
Am participat şi la unele traninguri pentru tinerii jurnalişti organizate de CTJM (Centrul Tânărului Jurnalist) , am acumulat multă experienţă care mă ajută în articolele care le scriu.
Crezi că tinerii de astăzi au posibilităţi de a se afirma?
Consider că da, oportunităţu sunt depinde déjà şi de copii, un rol important îl au şi părinţii care ar trebi să-i sprijine.
P.S. Acum Dorina se pregăteşte să plece în România, va învăţa la un liceu din Bucureşti, vreau să-I urez mult succes în viitor şi noi realizări.
Daniela Timofti
Mai multe articole …
- "Ne vrem părinții acasă!" - Interviu cu Cristina Munteanu- coordonatorul proiectului "Run for your Family's Integrity"
- Fac astăzi un lucru bun şi nu vorbesc nimănui despre asta
- “Fac voluntariat şi chiar îmi place”
- “Împreună schimbăm destine!”
- Mai multe proiecte în stânga Nistrului le oferă oamenilor de acolo posibilitatea să simtă că Moldova e mai aproape
- Guvernul trebuie să manifeste voinţă fermă în aprobarea Strategiei de Descentralizare
- “Wild, Wild, West - PROVOCAREA 2011”
- "Cea mai mare experienţă de voluntariat, o avem pe parcursul vieţii"
- “Pentru mine MediaPoint este ca o a doua familie”
- Taberele Solidarităţii promovează colaborarea, implicarea şi ajutorul aproapelui
Pagina 128 din 180
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





