Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6095

Voluntariat la puterea a treia!



30168_1484220551455_1412117831_1288668_5180044_nEste tînără, ambiţioasă şi dornică să schimbe societatea spre bine.  A absolvit  în 2009  Facultatea  de Economie, USM,  este angajată în cîmpul muncii , dar cel mai interesant, este voluntară. Şi nu oricum, dar tocmai în trei organizaţii. Vă inivit să citiţi povestea Elenei Barbaiani, o tînără care a acceptat spiritul civic şi tot ce înseamnă voluntariat mai mult decît o provocare şi o experienţă de viaţă.

 Un rezumat

„Fiind voluntar din 2008, pentru mine  însăşi acest concept   este şi va rămîne ca o activitate ce este făcută din tot sufletul, activitate ce te motivează fără a te aştepta la recompense de origine materială sau  alte promisiuni şi facilităţi. Este o activitate în care te dezvolţi personal cît îţi îmbunătăţeşti unele abilităţi profesionale. Într-un cuvînt: vreau doar să ajut, să fiu o influenţă pozitivă, să pot da ceva comunităţii mele chiar de nu cîştig vreun premiu, doar de a avea satisfacţia că am făcut o faptă  importantă” se confesează Elena.

Face voluntariat în trei organizaţii. Şi desigur, îi plac activităţile de acolo.Spune că nici nu ştie unde avea să fie şi unde aveam să ajungă dacă nu ar fi fost voluntariatul. Nu îi pare rău nici o clipă atunci cînd a aplicat pentru prima dată la prima o organizaţie ce recruta voluntari.

 Centru Internaţional "La Strada" a fost prima experienţă în acest domeniu. Dup o selecţie riguroasă a voluntarilor, Elena a reuşit să îşi vadă visul realizat. Conducîndu-se după proverbul „Fă-ţi prieteni noi, dar nu-i uita pe cei vechi” , tînăra a aderat ca voluntar în 2009  la Y-PEER, Reţeaua de tineri educatori „De la egal la egal”, reţea sub egida UNFPA, Fondul ONU pentru populaţie,  dar nu şi-a întrerupt activitatea de la prima sa organizaţie.

Anul 2010 îi aduce o oportunitate de a se încadra în calitatea de mentor la ADVIT ICYE Moldova iar  ea a acceptat noua oportunitate.

 Început de voluntariat. La Strada

Istoria Elenei de a deveni voluntar se începe din departare! Prima dată a auzit despre acest  concept de peste mări şi ţări şi anume,în America. Ca mulţi dintre studenţi  a fost şi ea să descopere  Statele Unite ale Americii. 

„Într-o zi fiind liberă, plecasem să calatoresc în regiunea în care trăiam.  Unul din locuri fusese Grădina Botanică, un teritoriu destul de imens, mai mult de 4 km.  Nu mi-a venit a crede, dar acolo nu erau altcineva decît voluntari! Activau voluntari şi nu aşa, dar tineret, adulţi şi persoane în etate”  îşi aminteşte Elena.

În acel moment spune că a ştiut de faptul că vrea să fie voluntar. Ajungînd acasă, a accesat Internetul şi primul lucru a căutat organizaţii de voluntariat în Chişinău. Puţine erau pe atunci, dar găsise centrul "La Strada", unul foarte cunoscut în Moldova în perioada dată. Desigur, nici n-a ezitat mult  şi a îndeplinit formularul de aplicare.  „ „La Strada” pentru mine a însemnat emoţii, experienţă, motivaţie, voinţă. O complexitate de stări emoţionale care cu timpul s-au transformat în încredere, independenţă, mai multă voinţă şi motivaţie, atitudine, acţiuni, atenţie” descrie tînăra primele trăiri în activismul civic.

Tot ea menţionează că aici pentru prima dată a înţeles cum este să fii un educator de la egal la egal. A avut multe activităţi precum: informarea tinerilor prin seminare la tema „Prevenirea Traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale”, seminare la campania socială „Vulnerabilitatea femeii migrant la exploatare şi trafic”, sensibilizarea populaţiei prin flash-mob-uri regionale, informarea despre existenţa nr. de telefon de la  Linia Fierbinte, etc.

... Y-PEER

 Elena a avut parte şi de experienţe  internaţionale privind voluntariatul. Totul s-a început cu Reţeaua Y-PEER. Y-PEER este o metodă eficientă  şi efectivă în promovarea participării tinerilor la soluţionarea problemelor legate de sănătatea şi drepturile lor sexual reproductive. Reţeaua este susţinută la nivel naţional şi regional de mai mulţi parteneri precum: MTV-Staying Alive, FHI, Youth NET, USAID, UNAIDS, WHO, UNICEF, UNESCO, WB, UNODC, ceea ce dă posibilitatea de a face schimb de experienţă şi în alte ţări celor activi.  Eroina noastră a  dat dovadă activism şi implicare intensă în acest program, iar eforturile i-au fost răsplătite cu un training în Bulgaria.

  Activităţi în cadrul Reţelei Y-PEER au fost: seminare cu informarea tinerilor despre sănătatea reproductivă, flash-mob-uri de sensibilizarea populaţiei cu promovarea drepturilor la informare şi educaţie cu privire la sănătatea sexuală şi reproductivă  etc.

 Nu în cele din urmă ,  ADVIT Moldova

Experienţa de voluntariat internaţional este şi în cadrul organizatiei ADVIT Moldova, „Asociatia pentru Dezvoltare, Servicii de Voluntariat şi de Informare pentru Tineret ,,Europa fara frontiere” ” unde activează în calitate de mentor. Mentorul este un tînăr activ, care vorbeşte limbi străine şi este interesat în comunicarea interculturală şi anume, să devină mentor pentru voluntarii internaţionali. „Am posibilitate  de a face schimb de culturi, de experienţe, de a îmbunătăţi şi limbile străine, de a dobîndi cunoştinţe despre valorile Europene şi despre programul Tineri în Acţiune, şi nu în ultimul rînd de a-mi face prieteni atît din ţară cît  şi din afara ei”. Unul din schimbul de culturi (  n.a.Youth exchange) a fost  un training în Polonia, fiind prezente peste 10 ţări, cu diverse culturi, dar în acelaşi timp cu multe lucruri în comun. Experienţa a fost de neuitat!

„În orice cuvînt de mai sus nu prezintă altceva decît entuziasmul meu de a fi voluntar şi de a fi în viitor voluntar, de a promova voluntariatul şi ca fiecare din noi să fie voluntar. Acest lucru îţi schimbă viaţa şi nu ştii că poate schimba viaţa cuiva pe care îl ajuţi tu” conchide Elena.

Iuliana Mămăligă