Simona Barbu: Voluntarii - modele de care societatea are nevoie!

Simona Barbu este doctorand al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, propunând o teză despre forme de nostalgie a comunismului în societatea românească, iar în prezent face parte din Biroul de Presă al Festivalului Internaţional “George Enescu”. A experimentat PR-ul în mediul studenţesc, unde a înfiinţat şi condus departamentul de relaţii publice al Asociaţiei Studenţilor la Istorie “Dacia” (ASID).  Este convinsă ca dacă mediul ONG poate face lumea mai bună, cultura o poate face mai frumoasă. Crede în faptul că această lume poate face din România o ţară demnă şi responsabilă. Tocmai de aceea, faptul că se ocupă de rubricile de ONG-PR şi PR cultural pentru PR Romania o motivează să scrie cu multă pasiune despre oameni buni şi frumoşi. Din pasiunea pentru Bucureşti şi litere s-a născut blogul personal „Anotimpuri şi alte iubiri din Bucureşti” (http://www.simoneciel.ro).  

Ţi-am povestit deja despre Monitorul Civic şi faptul că suntem cei mai mari susţinători ai fenomenului de voluntariat atît prin intermediul platformei online de voluntariat care facilitează legatura dintre persoanele active la nivelul comunităţii şi organizatorii activităţilor de voluntariat din Republica Moldova (şi nu numai) dar şi prin propria implicare – activitatea portalului nostru fiind bazată 100% pe voluntariat. Vreau să discutăm despre acest fenomen care deşi a fost definit inclusiv prin legi şi descris în nenumărate articole, continuă să stîrnească reacţii  adverse şi confuzii.

1. Ştiu că în perioada studenţiei ai practicat voluntariatul, care a fost motivaţia personală pentru a deveni voluntar?

Povestea mea despre voluntariat începe cu un reportaj pe care l-am văzut la tv când aveam vreo 16 ani, despre nedreptăţile prin care trec copiii infectaţi cu virusul HIV într-o comunitate, la şcoală. M-a impresionat atât de tare încât mi-am zis atunci când o să fiu „mare” am să lupt cu ignoranţa şi nedreptatea. Poate pare utopic, dar toţi trecem prin acest am 16 ani şi o să schimb lumea. Cum am făcut liceul într-un oraş mic din Prahova, oportunităţile de a face voluntariat erau destul de reduse. Cum am ajuns în Bucureşti, la facultate, mi-am dorit enorm să îmi îndeplinesc promisiunea din liceu. Aşa m-am înscris la Salvaţi Copiii, unde am trăit cea mai frumoasă experienţă de voluntariat. Am activat pe programele de Drepturile Copilului şi pe Integrarea copiilor refugiaţi în societatea românească, dar şi în campania naţională de informare şi prevenire a consumului de droguri – „Marea, singura noastră dependenţă”. Nu cred că există un loc mai potrivit pentru a începe să faci voluntariat. Sunt nişte oameni minunaţi, foarte bine pregătiţi, dar mai ales foarte dedicaţi. Am învăţat acolo multe din ceea ce ştiu astăzi despre voluntariat, despre mediul ONG. În anul II de facultate am început să activez în mediul studenţesc, în cadrul Asociaţiei Studenţilor la Istorie “Dacia” (ASID).  Acolo era deja altă lume pentru că în mediul studenţesc voluntariatul este mai diferit, dar am avut cu siguranţa oportunitatea de a face ceea ce îmi place cel mai mult: voluntariat, istorie şi relaţii publice. Am învăţat singură, de la zero, ce înseamnă relaţiile publice, am înfiinţat şi condus departamentul de relaţii publice al asociaţiei, am învăţat cum să lucrez în echipă şi împreună cu colegii mei am făcut din asociaţie una dintre cele mai apreciate la nivelul Universităţii din Bucureşti. Am învăţat că sunt atât de multe de schimbat sau de îmbunătăţit încât nu e atât de important în ce domeniu faci voluntariat, ci cât de profesionist îţi desfăşori activitatea.

2. Care ar trebui să fie trăsăturile organizaţiei gazdă care administrează activitatea de voluntariat, pentru a deveni „tentantă” pentru voluntari? Care sunt de fapt acei stimuli nefinanciari ce motivează persoanele să se implice?

Oamenii se implică în activităţi de voluntariat din două motive: sufletesc şi birocratic. Aşa că depinde ce vrea organizaţia gazdă. Dacă îşi doreşte câţiva oameni care să facă nişte baze de date sau să împartă fly-ere, atunci cu siguranţă vor avea parte de oameni care vor voluntariat din motive birocratice – au nevoie de adeverinţe de practică sau, pur şi simplu, de activităţi extra curriculare la CV. Dacă un ONG îşi doreşte voluntari reali, care să se implice, atunci situaţia devine mai complexă. Nu se poate spune că există o reţetă pentru atragerea voluntarilor. Oamenii vin către un ONG din raţiuni foarte personale... vin la Salvaţi Copiii pentru că sunt interesaţi de copii, de drepturile copilului etc, vin spre organizaţii care se ocupă de beneficiari cu o anumită boală pentru că au o poveste, o persoană dragă care este bolnavă sau care a decedat de boala respectivă. Vin spre organizaţii care se ocupă de prevenirea consumului de droguri pentru că au făcut parte din această categorie sau au apropiaţi care consumă droguri. Sunt voluntari în mediul studenţesc pentru că sunt studenţi şi consideră că pot face mai mult decât cursuri. Este incredibil să urmăreşti povestea fiecărui voluntar dintr-o organizaţie. Raţiunea pentru care el este acolo este mai mult decât personală. De aceea, recrutarea de voluntari nu cred ca are o reţetă. După recrutare însă, este foarte important să îţi cunoşti voluntarii, să ai un om care să se ocupe de ei, să le oferi trainguri de formare, să îi faci să înţelegă cât de important este pentru organizaţie că ei sunt acolo. Cred că rolul unui coordonator de voluntari este foarte important. Dincolo de toate, cred că cel mai important lucru este să faci acel om să simtă că este parte din schimbarea pe care organizaţia respectivă o aduce lumii.

3. Cum se construieşte cultul voluntariatului în România şi ce apreciere îi dai evoluţiei voluntariatului în societatea rom ânească?

Cultul sau cultura voluntariatului este un subiect care mă interesează de ceva vreme, am încercat să îl ating şi în studiul pentru PR România (Voluntariatul în România, între altruism şi trend), însă rămâne un subiect la care încă lucrez şi pe care îmi doresc să îl dezvolt. Aminteam acolo că în septembrie 2010, Asociaţia MaiMulteVerde, cu sprijinul GfK România, a realizat un studiu despre evoluţia voluntariatului. Pentru comparaţie s-au folosit informaţii din sondajul „Tânăr în România” realizat de Gallup Organization România pentru British Council în anul 2004. Conform rezultatelor acestui studiu, "Activităţi de voluntariat - Comportament şi percepţii", 29% dintre tinerii românii au desfăşurat activităţi de voluntariat în diverse domenii în ultimul an (o creştere de peste 50% comparativ cu 2004 când se înregistrase doar 13%), iar 40% dintre tinerii care nu au făcut voluntariat sunt interesaţi să facă acest lucru în viitor. Deci o evoluţie există, cu siguranţă, dar nu cred că putem vorbi încă de o cultură a voluntariatului atât timp cât încă nu avem, în primului rând, o definire clară a termenului de voluntariat, încă existând confuzii în acest sens la nivelul percepţiei societăţii.  Dar sunt foarte optimistă şi nu cred că este doar o speranţă. Faptul că avem tineri de 15-16 ani care se pot mândri deja cu multe activităţi în mediul ONG, faptul că voluntariatul începe să prindă la copii şi adolescenţi, este o certitudine a faptului că voluntariatul poate schimba multe dintre tarele societăţii româneşti.

4. Apariţia unei legi care stabileşte modul şi condiţiile de participare benevolă de către persoane fizice la activităţi de voluntariat este benefică sau mai degrabă sporeşte reticenţa potenţialilor voluntari?

O lege a voluntariatului nu poate fi decât o manifestare a normalităţii, este un efort depus care trebuie reglementat. Nu are de ce să declanşeze o reticienţă a potenţialilor voluntari, dimpotrivă. Reglementarea voluntariatului îţi oferă recunoaşterea muncii tale, te responsabilizează, te antrenează pentru piaţa muncii. Este foarte frustrant să ai în CV 3-4 ani de voluntariat şi să nu îţi fie recunoscut ca experienţă. Asta este, într-adevăr altă poveste, un alt pas care ar trebui atins pentru a se putea ajunge la aceea cultură a voluntariatului – recunoaşterea acestui gen de activităţi ca experienţă reală, mai ales la nivelul percepţiei angajatorilor. Prin voluntariat înveţi mai multe decât la un job, pentru că există oameni care cred în tine, care ştiu că tu le oferi timpul şi energia ta pentru cauza lor. Este un excelent mijloc de formare, de maturizare. Faptul că există între organizaţie şi voluntar un contract de voluntariat nu poate decât să responsabilizeze ambele părţi, să creeze o legătură. Nu orice act înseamnă restricţii, obligaţii, griji, contractul de voluntariat ar trebui văzut ca o promisiune reciprocă.

5. Amintind despre voluntariatul online, ce părere ai despre această formă nouă de implicare care permite desfăşurarea anumitor activităţi fără a fi necesară prezenţa fizică în cadrul organizaţiei?  

Voluntariatul online este un subiect actual în mediul ONG. Cred că, şi în cazul acestui nou tip de voluntariat, există nuanţe. Depinde foarte mult de specificul organizaţiei. Personal, cred că este foarte greu să ţii o organizaţie doar la nivel de online. Voluntariatul online poate fi un succes atât timp cât se pliază personalităţii şi profilulului unui voluntar. Dacă eşti student, lucrezi sau eşti implicat în multe proiecte, dar îţi doreşti să ajuţi o organizaţie pe social media, de exemplu, este foarte bine atât pentru tine, ca experienţă, cât şi pentru organizaţie. Dar cred cu tărie că voluntariatul online, ca fenomen singular, nu reprezintă o soluţie. Voluntariatul înseamnă mai mult decât o muncă neplătită. Înseamnă prieteni, interacţiune, experienţe, evenimente, campanii. Astfel de activităţi în online devin foarte importante în condiţiile în care instrumentele de social media au căpătat o dimensiune incredibilă şi au un impact atât de mare, dar nu poţi avea voluntariat veritabil fără bucuria de a vedea „live” zâmbetele beneficiarilor.

6. Ce doreşti să le spui voluntarilor din Republica Moldova şi celor încă indecişi de a intra în familia mare a voluntarilor?

În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru şansa de a vorbi despre voluntariat pentru Monitorul Civic, mai ales că ştiam site-ul şi mi se pare foarte interesant şi complex. Felicitări pentru munca voastră şi sper că sunteţi foarte conştienţi de faptul că tot ceea ce faceţi contează. Acelaşi lucru îmi doresc să transmit şi voluntarilor din Republica Moldova. Aveţi incredibila şansă de a fi părtaşi la conturarea mediului non profit, la conturarea unei societăţi civile a cărei voce să conteze. Sunteţi formatori de opinie şi ar trebui să fiţi conştienţi de importanţa muncii voastre, de responsabilitatea pe care o aveţi. Mi se pare un lucru minunat să poţi schimba lumea, fie şi prin partea fiecăruia de cer. Celor indecişi... nu cred că există. Există oameni care îşi doresc să facă voluntariat şi oameni care nu. Este absolut normal, nu toată lumea are aptitudinile necesare pentru a face voluntariat. Însă, pentru cei care nu şi-au ales încă o organizaţie sau un profil, îi sfătuiesc să caute ce li se potriveşte mai bine pentru că a fi voluntar înseamnă experienţă, prieteni, distracţie, dar şi responsabilitate. Oricât ar suna de utopic, voluntarii pot reprezenta modele de care o societate are nevoie.

Oxana Paierele