Poporul american ne-a oferit şi undiţă, şi peşte, mai departe depinde de noi

Interviu cu Ala Taran, directorul Centrului Regional IREX Soroca

- Doamnă Ala Taran, pentru început, haideţi să le amintim cititorilor noştri ce este USAID şi ce înseamnă IREX?

- USAID sau Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională este o agenţie independentă a guvernului federal, care oferă dezvoltare economică şi ajutor umanitar în toată lumea în vederea susţinerii obiectivelor politicii externe ale SUA. IREX înseamnă Consiliul pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale. Deci, este o organizaţie non-profit care furnizează programe de liderism şi dezvoltare, în scopul îmbunătăţirii calităţii educaţiei, consolidării mass-media independente şi dezvoltării pluraliste a societăţii civile.

- Să ne întoarcem acum la anul 2005.

- Da, în 2005 a fost lansat Programul de Dezvoltare Participativă a Comunităţilor (CPP). În luna februarie a avut loc Conferinţa de lansare şi aici, la Soroca. Şi tot din februarie şi-a început activitatea Centrul Regional Soroca, iar eu am venit aici în calitate de manager în luna mai.

- Care a fost aria de acoperire?

- La început Centrul nostru a deservit numai regiunea de nord a ţării, adică raioanele Drochia, Donduşeni, Ocniţa, Edineţ, Briceni şi Soroca. Aceasta a fost prima etapă a proiectului. Din 2009 a început a II-a etapă, care a cuprins partea stângă a Nistrului – raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Râbniţa, Camenca plus următoarele localităţi din partea dreaptă: Ţâpova, Rezina, Sănătăuca, Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni şi Soroca.

- Câte proiecte s-au implementat în şase ani?

- De atunci şi până în prezent prin intermediul Centrului Regional Soroca s-au implementat 67 de proiecte. În prima etapă s-au implementat 45 de proiecte, dintre care 8 proiecte sociale şi 37 de infrastructură.

- Adică?

- Campanii de informare, deschiderea câtorva posturi de radio locale, reparaţia sălilor de sport şi de festivităţi, instalarea uşilor şi geamurilor, reparaţia acoperişurilor, amenajarea terenurilor de joacă etc.

- Câţi bani au venit din partea poporului american în localităţile în care aţi coordonat proiectele?

- În jurul la 1 milion de lei. De obicei, la noi în program nu s-a vorbit despre bani. Pentru americani nu investiţia financiară a fost importantă, ci implicarea oamenilor în soluţionarea problemelor.

- Şi, în şase ani de activitate, programul şi-a atins acest obiectiv?

- Bineînţeles. Programul a devenit un lider în domeniul dezvoltării comunitare durabile. Prin intermediul suportului oferit comunităţilor, cetăţenii au conştientizat importanţa procesului de identificare a problemelor prioritare ale comunităţii şi elaborarea de strategii pentru soluţionarea lor, au înţeles care este importanţa votului şi consecinţele acestuia, au conştientizat importanţa transparenţei în realizarea celor propuse, au reuşit să adune în jurul grupurilor de iniţiativă diverşi actori sociali care au contribuit la creşterea bunăstării în comunitate, au însuşit diverse deprinderi de comunicare, abilităţi pentru crearea de parteneriate sociale durabile etc. Omul a conştientizat valoarea lucrului care se face. Câtă lumină citeam pe feţele tuturor celor implicaţi într-un proiect sau altul la finalizarea lucrărilor! Erau şi rămân mulţumiţi că şi-au unit eforturile. După aceasta altfel priveşti şi altfel preţuieşti şi acel teren de joacă sau aceeaşi şcoală reparată.

- Cum aţi lucrat cu grupurile de iniţiativă?

- De fapt, grupurile de iniţiativă singure au decis ce să facă şi cum să facă. Niciodată n-am venit să zicem: „Iată, trebuie să vopsiţi sau să instalaţi uşa cutare.” Grupurile s-au descurcat singure şi la identificarea problemei. De exemplu, au identificat 10 probleme, cea mai importantă fiind reparaţia şcolii, să zicem. Suportul financiar oferit era, de exemplu, 30 mii de dolari. Făceau calculele şi vedeau că nu ajung aceşti bani pentru soluţionarea problemei. Şi atunci hotărau să soluţioneze o altă problemă pentru care aceşti bani ajungeau. Implicau şi comunitatea în luarea deciziilor. La Voloave, de exemplu, o femeie zice: „Da votaţi voi acolo pentru mine, ce-i numaidecât să fiu prezentă?” „Nu!”, i s-a răspuns şi i s-a explicat cât de important este votul ei.

- Treceţi în evidenţă câteva proiecte implementate la Soroca.

- Schimbarea uşilor şi geamurilor la grădiniţa din Vasilcău, terenul de joacă pentru copii la „Integrare Nord”, mobilier şcolar la şcoala din Bulboci, reparaţia liceului din Cosăuţi, reparaţia sălilor de sport şi festivă la Liceul „Ion Creangă”, reparaţia acoperişului la Gimnaziul nr.1 şi încă multe altele. În oraşul şi raionul Soroca au fost implementate 14 proiecte de infrastructură şi 5 sociale. Investiţia USAID se cifrează la peste 300 de mii de dolari.

- În a doua etapă a Programului aţi lucrat mai mult în Transnistria. Cum a fost?

- Puţin mai greu. În primul rând, din cauza administraţiei publice locale. Puteam să începem lucrul numai după ce şefii din conducerea locală dădeau acceptul. Şi deci, ei erau cei care ne permiteau să venim. De multe ori asistau la şedinţele noastre ca nu cumva să spunem sau să facem ceva ce ar fi în contradicţie cu politica pe care o promovează. În al doilea rând, cetăţenii sunt cu mult mai închişi. Au mereu o teamă să nu spună ceva care nu ar plăcea şefilor. De exemplu, într-o şcoală, profesorii, oameni în vârstă, nu spuneau nimic în legătură cu o problemă sau alta până nu aveau permisiunea Direcţiei raionale învăţământ. Nu puteam hotărî nimic la nivel de grup până nu era acceptată problema de către Direcţia învăţământ. Acolo ne-am văzut cu 20-30 de ani în urmă în felul de a gândi şi a analiza lucrurile.

Încă un exemplu. Am fost la o grădiniţă de copii, unde am avut un grup de iniţiativă foarte activ. Dar ne-a mirat altceva. Grădiniţa moldovenească, toţi cunosc limba moldovenească, cum o numesc ei, dar în cadrul activităţii toţi vorbesc ruseşte, ca nu cumva să-l supere pe „fratele mai mare” de la conducere. Ei tot stau cu gândul că cineva o să vină şi o să le rezolve problemele. La început oamenii nu aveau încredere în proiectele noastre. Nu înţelegeau, cum să-ţi dea americanul banul aşa, de pomană? Chiar la şcoala din satul Taşlâc, de exemplu, ne-a fost foarte greu să-i implicăm pe oameni în implementarea proiectului privind instalarea uşilor şi ferestrelor. Dar când lucrările de reparaţie au început şi când se vedea lucrul real, s-a spulberat îndoiala. Lucrările au început în iunie şi până la 1 septembrie toate uşile şi toate ferestrele au fost schimbate. Aceasta a fost o mare sărbătoare pentru întregul sat. În total în partea stângă a Nistrului au fost implementate 15 proiecte.

- Dar să ne întoarcem la Soroca. Care a fost ultimul proiect implementat aici?

- Ultimul proiect implementat la Soroca a fost şi ultimul din cadrul CPP. Este vorba de reparaţia săli de sport la Liceul „Ion Creangă”. Ceremonia de înmânare a Proiectului a avut loc recent.

- Şi ce a însemnat pentru Ala Taran munca de şase ani în cadrul CPP, administrat de IREX?

- Mulţumesc destinului că mi s-a oferit prilejul să muncesc în Consiliul pentru Cercetări şi Schimburi Internaţionale. Este o organizaţie cu renume mondial foarte serioasă, care, după cum aţi văzut, face lucruri concrete şi înalt apreciate de toate comunităţile. Programul CPP cu metodologia sa, cu politicile sale a devenit un model de cultură organizaţională pentru întreaga ţară. Alături de toţi colegii mei am zis că aceasta a fost pentru noi nu doar o şcoală a vieţii, ci o întreagă Academie. Am avut foarte multe tipuri de activităţi, care ne-au oferit şansa de a acumula deprinderi practice în domeniile advocacy, lobby şi management. A fost un management participativ şi amplu. Am văzut ce înseamnă să experimentezi ceva, să încerci, să faci. Ceea ce nu voi uita niciodată: spiritul de echipă, colegialitatea, relaţiile frumoase prieteneşti, care luate împreună aduc succes. Programul mi-a dat încredere în forţele proprii, m-a făcut mai insistentă şi mi-a trezit dorinţa de a răspunde oricărei provocări.

- Un sincer mulţumesc datorez şi eu IREX-ului pentru faptul că am avut ocazia să vizitez Polonia. Iar dumitale, stimată doamnă Ala Taran, dă-mi voie să-ţi mulţumesc şi pe această cale pentru bunăvoinţa de a mă îndemna atunci să particip la acel concurs al ziariştilor, care mi-a oferit fericitul prilej. Ar fi fost bine, dacă acest program mai continua câţiva ani. S-ar fi făcut încă multe lucruri frumoase.

- S-ar fi făcut, nici vorbă. Dar ştiţi ce a zis reprezentantul USAID, domnul Eugen Senchevici, când a văzut tot ce s-a realizat cu suportul lor financiar? A spus aşa: „Văd că ceea ce s-a făcut cu şase ani în urmă arată ca şi cum recent s-ar fi dat în exploatare. E foarte bine păstrat. Iar unele proiecte le-aţi realizat chiar mai bine decât noi ne aşteptam. Deja noi nu mai avem ce căuta aici. Ne-aţi demonstrat că vă descurcaţi de minune.” Metaforic vorbind, ei ne-au dat undiţa, mai departe depinde de noi cum vom putea prinde peştele.

- Iar dvs., stimată doamnă, aveţi toate şansele să avansaţi în cariera managerială. Puteţi deveni un consilier bun la Primăria oraşului, un candidat în Parlamentul RM sau, de ce nu?, un primar bun. Ce aveţi de gând să faceţi în continuare?

- Deocamdată plec la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă să mă înregistrez ca şomer. Pe urmă se va vedea. Ştiţi, este o vorbă, când ţi se închide o uşă, se deschid două sau mai multe ferestre. Oriunde nu-mi voi îndrepta paşii, sunt convinsă că experienţa acumulată în aceşti ani îmi va fi de folos.

- Mult succes şi să ne întâlnim cu bine oriunde veţi fi într-o nouă funcţie!

- Vă mulţumesc frumos!

Nina Neculce

http://odn.info.md