frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Copiii din or. Cantemir vor deveni mai sănătoși făcând sport

colaj sedinta

Grădiniţa nr. 1 din or. Cantemir  se confruntă cu un absenteism crescut în rândul copiilor, din cauza deselor îmbolnăviri ale acestora. În perioada rece a anului, cazurile de îmbolnăvire constituie circa 35% din totalul copiilor (120 copii). Acest nivel ridicat de îmbolnăviri sezoniere afectează nivelul general de pregătire a copiilor. Rata ridicată de îmbolnăvire a copiilor se explică și prin dotarea insuficientă a sălilor cu echipament sportiv, astfel încât copiii au posibilităţi reduse de dezvoltare fizică, necesară unei imunităţi ridicate.

„Îmi doresc o comunitate unde copiii să crească sănătos, iar primul pas către acest deziderat este să facem sport”, consideră Tatiana Puică, participantă în cadrul Programului CIVITA, ediția II. În acest sens, Tatiana a inițiat proiectul comunitar „Sportul – fundament al sănătăţii”.


Prima activitate din cadrul proiectului a avut loc pe 21 august – o ședință cu părinții copiilor ce frecventează grădinița din localitate. La această întâlnire, părinții au fost informați despre necesitatea şi importanţa modului sănătos de viaţă, a dezvoltării fizice şi motorii a copiilor de vârstă preşcolară.

Pe parcursul noului an academic, urmează o serie de alte activităţi menite să soluționeze problema identificată de autoarea proiectului. Pentru început, Tatiana va implica femeile din localitate în procesul decizional local. Acestea vor participa la şedinţele Consiliului Local, vor înainta demersuri către APL şi asociaţia obştească din comunitate pentru a solicita resurse financiare adiţionale celor oferite în cadrul proiectului,  vor colecta fonduri pentru dotarea sălii de sport etc. 

Important este faptul că Tatiana Puică se bucură de susținere din partea APL în realizarea tuturor activităţilor. ”Primăria s-a arătat deschisă să mă ajute în ceea ce fac, fapt pentru care le sunt recunoscătoare. Ei şi-au asumat responsabilitatea de a transporta şi instala echipamentul de joacă pentru terenul extern, îmi oferă sala pentru desfăşurarea şedinţelor”,  menţionează Tatiana Puică.

Proiectul comunitar „Sportul – fundament al sănătăţii” este implementat cu suportul financiar al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD), Fundaţiei Soros-Moldova şi al Suediei. 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola