Ar trebui să revizuim toate normele existente și să creăm instrumente pentru contractarea serviciilor sociale



Interviu cu Tudor Rădeanu, șef al Direcției Asistență Socială Ungheni

Serviciile sociale reprezintă unul din cele mai eficiente instrumente prin care statul poate oferi asistență persoanelor aflate într-o situație de vulnerabilitate. Când aceste servicii sunt bine dezvoltate, ele contribuie la asigurarea bunăstării persoanei aflate în dificultate, și invers - lipsa unei rețele de servicii sociale bine organizate și finanțate aprofundează vulnerabilitatea persoanelor în situații dificile. Solicitările pentru servicii sociale calitative, în special în mediul rural, sunt mai mari decât pot acoperi direcțiile raionale de asistență socială și/sau prestatorii privați. Resursele umane și cele financiare alocate de stat nu întotdeauna sunt suficiente. Profesioniștii și prestatorii de servicii caută abordări noi care ar facilita aplicarea unor metode eficiente de bugetare, de evaluare a nevoilor sau de monitorizare a calității serviciilor sociale. Am discutat subiectul cu Tudor Rădeanu, șeful Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei a raionului Ungheni, care are o experiență de peste 30 de ani de activitate în domeniul asistenței sociale.

Tudor Radeanu oct 2022

Dle Rădeanu, ce servicii sociale prestează în prezent direcția pe care o conduceți? Sunt suficiente pentru a acoperi toate nevoile?

Serviciile pe care le prestăm acum reies din necesitățile oamenilor și corespund politicilor din domeniul protecției sociale a populației. Raionul Ungheni are un spectru relativ larg de servicii create pe parcursul anilor – îngrijiri sociale la domiciliu, serviciu de plasament familial, un centru pentru familie și copil în situație de criză, serviciu de asistență comunitară, centru pentru persoane adulte la Sculeni, asistență parentală profesionistă, asistență personală pentru persoanele țintuite la pat, Echipă Mobilă pentru unele categorii de persoane cu dizabilități, Casă Comunitară pentru tinerii scoși din sistemul rezidențial, serviciu de sprijin familial, serviciu suport monetar etc. Pe scurt, avem 10-15 servicii sociale cu care acoperim un spectru solid de nevoi ale populației. Le prestăm pe baza resurselor din bugetul raional și parțial din bugetul de stat. Ele acoperă o parte din nevoile beneficiarilor din raionul Ungheni.

Ați făcut o evaluare care ar arăta care este cererea/nevoia reală pe fiecare tip de serviciu?

Este un subiect complex, la care ajungem permanent, și pe care îl abordăm și noi la nivel de structură, metodologie, politici. Republica Moldova ar trebui să aibă norme metodologice, calcule concrete și formule de identificare a nevoilor oamenilor. Sunt multe modele. Sunt țări care au adoptate aceste metodologii ca legi organice. Acolo nu poate fi creat nici un serviciu dacă el nu se bazează pe o metodologie care fixează realitățile din țară. Atunci când ai un astfel de document, vii către cei care au bani și le spui: conform metodologiei, acestea sunt nevoile, acestea sunt serviciile necesare și sunteți obligați să ne oferiți mijloace financiare. Din păcate, la noi, în Republica Moldova, serviciile sociale s-au dezvoltat cumva arhaic, fără o viziune națională asupra cum trebuie dezvoltată rețeaua serviciilor sociale – unele servicii au apărut drept urmare a pilotărilor de proiecte, prin eroismul personal al cuiva, altele - prin inițiativele Ministerului. Noi, în raionul Ungheni, am dezvoltat un set de servicii prin parteneriate cu diverși parteneri de dezvoltare și organizații necomerciale. Am reieșit din realitățile și nevoile oamenilor din raion și am adus argumente pentru a spori anual volumul resurselor financiare alocate. Respectiv, am crescut constant accesul a tot mai multe persoane, familii vulnerabile, la servicii sociale. Este de menționat că și argumentele pe care le prezintă fiecare autoritate publică raională, responsabilă de asigurarea accesului populației la servicii sociale, ar trebui să se bazeze pe criterii clare, general agreate și aplicate în toate raioanele, criterii de verificare specifice, pe diferite categorii de beneficiari etc. Aici e un gol, iar această lacună normativă aprofundează discrepanța dintre ceia ce se oferă și necesitățile reale de servicii sociale. Este vizibilă și lipsa unei metodologii naționale de stabilire a costului per beneficiar de serviciu social. În special în perioade de criză lipsa acestei metodologii afectează direct bugetele alocate pentru servicii sociale, ceea ce influențează negativ nivelul de protecție socială a persoanelor din grupurile vulnerabile.

Totuși, în lipsa unei evaluări a necesităților, ați putea spune, din experiență, care sunt cele mai mari solicitări de servicii sociale în raion?

În primul rând, este o cerere foarte mare pentru serviciul de asistență personală pentru persoanele țintuite la pat. Este un serviciu care practic a apărut aici, la Ungheni. Noi am preluat un model de asistență personală încă prin anii 2011, apoi el a fost preluat la nivel național și a fost creat serviciul de asistență personală pentru persoanele țintuite la pat. În raion avem în așteptare peste 200 de persoane țintuite la pat, inclusiv aproximativ 30 de copii, care au solicitat să beneficieze de acest serviciu. Persoanele care le îngrijesc nu au o sursă de existență, nu li se contabilizează stagiul de muncă, adică îngrijirea este lăsată pe cont propriu, iar vulnerabilitatea unei persoane care nu beneficiază de serviciul necesar se multiplică, aducând în situații de vulnerabilitate cel puțin încă o persoană... Acest serviciu este cel mai solicitat acum. Dar sunt și alte nevoi care ar trebui acoperite.

Sunt servicii pe care noi nu le avem, dar sunt foarte necesare. De exemplu, la nivel de țară, unde fluxul de adulți care pleacă peste hotare continuă să fie mare, apare necesitatea creării unei rețele de centre de zi pentru persoane în etate, fie ele și cu plată. Mulți dintre cei plecați din țară, care au lăsat în Moldova părinții bătrâni, au deja un confort financiar acolo și ar fi bucuroși ca părinții rămași aici să beneficieze de asistență și îngrijire calitativă, atitudine umană oferită prin servicii moderne, adică condiții analogice mediului casei, al familiei. Noi, moldovenii, ne-am obișnuit să ne fie rușine să fim cazați de copii într-un azil sau alt centru staționar. Foarte mulți vârstnici suferă, au nevoi multe, dar anume din această cauză, din rușine, nu acceptă să meargă în astfel de centre. Însă necesitate de astfel de servicii este și va fi, ne place sau nu. Și sper că ele vor apărea, inclusiv private. Diversificarea tipurilor de servicii sociale oferite populației este o necesitate dictată de realitățile în continuă schimbare. Pentru a ne asigura că resursele bugetate sunt eficient cheltuite și tot mai mulți din cei care au nevoie de servicii sociale pot beneficia de ele, este necesar ca evaluări periodice ale acestor necesități să fie efectuate de direcțiile raionale asistență socială, conform unei metodologii unice promovate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Ce instrumente le lipsesc direcțiilor de asistență socială pentru a putea acoperi toate necesitățile?

Depinde de multe lucruri. Situația diferă în funcție de raion - sunt servicii, capacități, finanțe, dar și abilități diferite în crearea serviciilor, în gestionarea lor. Sunt raioane care au fost mai îndrăznețe, și-au asumat riscuri și au creat servicii, altele, din păcate, mai așteaptă. Sunt raioane care au doar două-trei servicii sociale. La noi sunt mai multe. Depinde și de atitudinea conducerii politice a raioanelor. Pentru că banii, mai ales din veniturile raioanelor, se repartizează foarte bolnăvicios pentru acoperirea cheltuielilor pentru servicii sociale. La noi, în raionul Ungheni, în jur de 15% din toate veniturile bugetului sunt cheltuielile noastre, pe serviciile de asistență socială, în alte raioane această proporție este mai mică.

În domeniul asistenței sociale orice succes ai avea, oricum rămân goluri neacoperite. În primul rând, ar trebui să avem mai mulți actori care oferă servicii, iar bugetele autorităților publice trebuie să fie capabile financiar să contracteze servicii sociale de la prestatori privați, acolo unde nu pot dezvolta ele însele serviciile necesare. Pentru noi asta ar fi o descătușare. Peste hotare, și societatea civilă oferă servicii, prin contractare, și structurile de stat, și sectorul privat. Deci, acolo mai liber te simți în manevrarea politicilor la nivel de raion sau regiune. Acolo specialiștii se simt mai confortabil și își pot permite să atragă o atenție mai mare calității intervențiilor. La noi, din păcate, sectorul privat este implicat deocamdată foarte slab în domeniul respectiv, iar societatea civilă nu există concurență, mai ales la nivel local. Pentru a contracta un serviciu trebuie să faci achiziții. Dacă la nivel național sunt câteva organizații ale societății civile mai puternice, cu capacități mai bune de prestare a serviciilor sociale, atunci la nivel local practic nu există așa ceva, lipsește concurența. Dar pentru a contracta servicii trebuie să existe concurență. Contractarea oricărui serviciu social trebuie să corespundă legii cu privire la achiziții – să selectezi prestatorul cu cele mai bune capacități etc. Dar în mare parte organizațiile societății civile la nivel raional sau prestatorii privați de servicii sociale nu întotdeauna fac față concurenței. Posibil la nivel național s-ar putea.

foto 1

Deci, înțeleg că nu ați îndrăznit să achiziționați până acum servicii sociale, deși avem de mai mulți ani o legislație care permite contractarea.

Înainte să încerci trebuie să ai o viziune și un plan cum vei parcurge și cum se va încheia procesul. Ar trebui să calculezi riscurile, beneficiile, indicatorii de îmbunătățire. E nevoie de lucrat la instrumente, de lucrat în profunzime. În primul rând, ar trebui cumva să revizuim acum toate normele de drept – legile organice, hotărârile de guvern, circularele ministeriale, standardele, regulamentele, ca să vedem unde se bat cap în cap, poate așa vom reuși ca birocrația noastră moldovenească să nu reducă la zero orice inițiativă și intenție bună. Putem avea o lege organică bună, dar sunt emise niște circulare care ucid din fașă toată buna intenție. Deci, ar trebui să revizuim tot spectrul de instrumente și de norme anume pe dimensiunea de contractare a serviciilor. Asta trebuie făcut, în primul rând. Ar mai fi de revizuit standardele, dar și legea organică cu privire la asistența socială. Ar mai trebui de studiat piața, adică cererea și oferta, să înțelegem care serviciu este cel mai solicitat, mai atractiv pentru prestatorii privați, ca mai multă lume să vrea să-l presteze.

De asemenea, trebuie elaborată metodologia de evaluare și de monitorizare a calității serviciilor prestate. Dacă plătesc banul, trebuie să evaluez, să monitorizez calitatea, să văd evoluția, indicatorii de îmbunătățire a gradului de satisfacție a beneficiarului de servicii, aici tot e o vulnerabilitate mare. A acorda servicii înseamnă să faci viața omului mai bună și dacă tu prestezi un serviciu zi de zi, an de an, trebuie să ai niște indicatori măsurabili. Astfel, s-ar îmbunătăți considerabil și calitatea serviciilor și ar fi implicați mai mulți profesioniști.

Până la etapa de evaluare, cum stăm cu stabilirea costurilor serviciilor sociale care ar putea fi contractate?

Există o metodologie elaborată de Ministerul Finanțelor împreună cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, dar ea nu corespunde cerințelor, costurilor reale. Fac analogie cu educația. Acolo sunt cheltuieli per copil. Aceste formule de calculare din domeniul educației ar putea fi preluate și în metodologia pentru costurile serviciilor sociale la nivel național. Trebuie făcute calcule foarte concrete cât ar costa serviciul pentru beneficiarii din diferite categorii de beneficiari. Elaborarea metodologiei costurilor serviciului social per beneficiar este prerogativa ministerelor, nu a direcțiilor asistență socială. Și noi ne-am dori să avem pentru toate serviciile o astfel de metodologie. De ce este important ca metodologia de calcul al costului per beneficiar de serviciu social să fie elaborată cât mai rapid? Aceasta ne-ar permite să achiziționăm servicii și să măsurăm mai exact care este impactul investiției banului public asupra nivelului de viață al beneficiarilor.

Dacă cele enumerate mai sus – revizuirea normelor, elaborarea de instrumente și metodologii – ar fi realizate, cât de deschise credeți că ar fi direcțiile raionale de asistență socială să le aplice și să înceapă, astfel, să contracteze servicii de la prestatorii de servicii sociale privați nonprofit?

Anume de asta depinde dezvoltarea asistenței sociale – de gradul de deschidere a comanditarului și a prestatorului. Eu niciodată nu am spus „nu” dacă, de exemplu, a venit cineva să-mi propună să pilotăm un serviciu social nou în raion. Niciodată nu am spus nu, pentru că asta înseamnă lipsă de respect față de suferința oamenilor. Dar foarte multe autorități spun: „păi, ne trebuie nouă dureri de cap, noi nu avem bani”... O parte vor fi deschiși, alții rău intenționați ne vor spune că e spălare de bani sau altceva... Din această cauză serviciile sociale se dezvoltă neuniform și prea lent.

În concluzie, este important de menționat că pentru a asigura o mai bună evidență a cheltuielilor în domeniul serviciilor sociale este necesar de a stabili reguli clare pentru formarea costului pentru fiecare serviciu prestat. Aceasta ar impulsiona interesul sectorului privat pentru dezvoltarea serviciilor sociale. Organizațiile societății civile active în acest domeniu ar putea fi partenerul-cheie al statului în dezvoltarea și extinderea rețelei de servicii sociale. Din acest considerent autoritatea centrală ar trebui să fortifice procedura de contractare a serviciilor sociale de la prestatori privați, iar pentru asta e nevoie să existe la nivel național o metodologie de calculare a costurilor acestor servicii.

Vă mulțumim!

Acest articol a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia îi revine în exclusivitate Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene.


telegram