CJI lansează un concurs de granturi pentru inițiative creative care vor promova dezvoltarea gândirii critice, implicarea civică și participarea publică
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează un concurs pentru oferirea a două granturi, fiecare în valoare de până la 12.000 de Euro, pentru inițiative care promovează gândirea critică, implicarea civică și participarea publică prin conținut creativ.
Cine poate depune dosarul:
Concursul de granturi este deschis jurnaliștilor independenți, liderilor de opinie, inclusiv liderilor comunitari, vloggerilor, bloggerilor, precum și organizațiilor societății civile, instituțiilor de presă, agențiilor de comunicare, altor inițiative creative și nu doar.
Sunt încurajate proiectele care:
- produc conținut interactiv și creativ;
- promovează implicarea civică și participarea publică;
- combat dezinformarea și propaganda, inclusiv în context electoral;
- promovează alfabetizarea informațională și media;
- aduc în discuție teme precum integrarea europeană, valorile democratice și responsabilitatea civică;
- ajung la public prin campanii online, storytelling, multimedia, formate inovatoare și platforme accesibile.
Perioada de implementare a grantului:
Termenul de implementare a proiectelor este 15 iulie – 15 noiembrie 2025. Vor fi acceptate și inițiativele care vor propune o perioadă mai scurtă de implementare, dacă acestea respectă scopul anunțat de CJI.
Participanții la concurs trebuie:
- să fie rezidenți ai Republicii Moldova;
- să reprezinte o organizație înregistrată oficial în Republica Moldova sau, în cazul persoanelor fizice, să facă parteneriate cu entități juridice;
- să utilizeze creativ noile tehnologii pentru a produce și distribui conținut;
- să demonstreze intenția de a continua activitățile și după încheierea proiectului;
- să colaboreze cu un mentor din partea CJI, care va oferi ghidare ca materialele realizate să fie etice, echilibrate, lipsite de stereotipuri etc.;
- să-și asume angajamentul de a depune rapoartele narative și financiare respectând termenul-limită.
Dosarele vor fi evaluate de către CJI împreună cu un grup de experți independenți în baza următoarelor criterii:
- calitatea și creativitatea ideii proiectului;
- planificarea activităților propuse;
- monitorizarea și evaluarea proiectului;
- experiența și capacitatea ofertantului de a implementa proiectul.
Dosarele trebuie să includă următoarele documente:
- descrierea proiectului utilizând formularul standard;
- bugetul planificat pentru implementarea iniţiativei, inclusiv costurile salariale, utilizând formularul standard;
- actele de înregistrare a organizației;
- informații de contact.
Termen-limită pentru depunerea dosarului: 27 iunie 2025, ora 18:00
Dosarele vor fi expediate prin e-mail pe numele Anastasiei Nani, directoare adjunctă, CJI – anani@ijc.md.
Persoana de contact: Anastasia Nani, telefon: 022 234 236.
Această activitate este parte a proiectului „Sprijin Critic pentru Presa Independentă din Moldova (CRIMM)”, finanțat de Programul de Dezvoltare Internațională al Regatului Unit al Marii Britanii și implementat de Internews, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova.
În procesul de selecţie, CJI nu discriminează direct sau indirect candidaţii. Se va ţine cont doar de competenţele profesionale ale acestora. CJI oferă şanse egale tuturor, dosarele fiind analizate obiectiv şi cu asigurarea deplinei confidenţialităţi.