Şcoala de vară “Tineri Lideri pentru Consens Naţional”
În perioada 13-16 iulie 2012, la Vadul lui Vodă, a fost desfăşurată Şcoala de vară „Tineri Lideri pentru Consens Naţional”, un proiect realizat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT adresat tinerilor absolvenţi ai ediţiei XI a Şcolii Tînărului Lider Politic. Scopul şcolii a fost de a cultiva tinerilor lideri politici deprinderi practice în formarea unei atitudini tolerante şi conciliatoare în procesul politic şi în activităţile pe care le desfăşoară în beneficiul partidului sau organizaţiei ai căror membri sunt.
Agenda activităţilor a cuprins mai multe subiecte captivante printre care: dezvoltarea abilităţilor de lider, time management, prezentare publică (organizarea conferinţelor de presă, briefinguri), managementul conflictelor etc. Prin urmarea, participanţii au fost activ implicaţi în diverse exerciţii, simulări în scopul valorificării cunoştinţelor şi dezvoltarea abilităţilor de lider, negociere şi prezentare publică. În acest sens, drept exemplu poate servi simularea unui talk-show regizat de Oleg Cristal, redactor-şef PublikaTV, în cadrul căruia tinerii au avut posibilitatea să dezbată cîteva subiecte în faţa camerei de luat vederi. Ulterior, Oleg Cristal a elucidat punctele forte şi mai puţin forte ale fiecărui participant din timpul dezbaterilor.
În şedinţa de totalizare a lucrărilor şcolii de vară a ŞTLP, directorul executiv al Asociaţiei ADEPT, Igor Boţan a felicitat tinerii pentru interesul manifestat pe durata proiectului şi entuziasmul de care au dat dovadă în realizarea cu succes a sarcinilor primite din partea organizatorilor.
Şcoala de vară „Tineri Lideri pentru Consens Naţional” a fost organizată în cadrul proiectului „Tînărul Lider Politic – promotor al valorilor europene”, ediţia 2012 cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova.