Soluțiile Agendei Locale de Business pentru promovarea și dezvoltarea unui climat investițional favorabil în regiunea Bălți



Agenda Națională de Business (ANB), în comun cu Camera de Comerț și Industrie (CCI), a organizat o Masă Rotundă cu reprezentanții mediului de afaceri și ai autorităților locale din mun. Bălți, joi, 3 decembrie. Scopul evenimentului a fost identificarea soluțiilor pentru promovarea și dezvoltarea unui climat investițional favorabil în regiune.

Galina Codiță, directoarea CCI Bălți, a explicat importanța și scopul evenimentului, enumerând problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri din regiunea ALB Bălți, care include municipiul Bălți și raioanele Făleşti, Glodeni, Rîşcani, Sîngerei. ”CCI și IDIS ”Viitorul”, la început de an, au semnat un acord de colaborare pentru promovarea unui mediu stabil, competitiv, transparent, care să aducă plus valoare fiecărui agent economic. Împreună cu dumneavoastră, încercăm să mișcăm carul din loc. Problemele businessului sunt diverse, începând cu protejarea producătorului autohton, instabilitatea politică care ne dă mari bătăi de cap, forța de muncă necalificată, condițiile de creditare și, nemijlocit, problema atragerilor investițiilor. În urma discuțiilor de astăzi, ne propunem să identificăm soluții pentru promovarea și dezvoltarea unui climat investițional favorabail în regiunea Bălți.

Viorel Pîrvan, expert juridic IDIS/ANB, a explicat participanților cum a fost creată în 2007 Agenda Națională de Business, cu suportul CIPE (Washington) și cum, la începutul anului curent, în comun cu Camera de Comerț și Industrie, a fost lansat acest concept și la nivel local – sub forma Agendei Locale de Business. ”ALB este o platformă prin care sunt identificate problemele care afectează mediul de afaceri și se formulează soluții ce vor ajunge pe agenda autorităților publice. Am ales să discutăm aici problema climatului investițional. La problemele ce țin de cadrul legal, instabilitatea politică, forța de muncă necalificată, aș adăuga și problema corupției. Acestea sunt bariere și pentru atragerea investițiilor. În prezent, este elaborat și supus consultărilor publice un proiect al Strategiei privind atragerea investițiilor până în 2020. Strategia vine cu o noutate, se pune accent pe atragerea investițiilor în sectoarele orientate spre export, precum: industria automotivă, industria textilă, electronică, IT”.

Agenții economici, prezenți la eveniment, au enumerat problemele cu care se confruntă, cum ar fi: forța de muncă necalificată, infrastructura nedezvoltată, condițiile de creditare care sunt împovărătoare pentru mediul de afaceri, politica și administrarea fiscală anevoioasă, lipsa investițiilor în sectoarele economiei, cadrul legal deficitar.       

Zinaida Cebanaș, ÎI „Zinaida Cebanaș” Rîșcani, s-a arătat foarte descurajată de situația din țară care îi periclitează afacerea. Cele mai mari nemulțumiri sunt legate de impozitul pe venit, pachetul social al angajaților, concurența neloială, controalele excesive ale FISC-ului, creditele mari etc. ”În loc să mă dezvolt, eu sunt în proces de a trece la SRL de la ÎI ca să nu fiu nevoită să lichidez afacerea. Anul trecut am transferat în buget 800000 lei, însă beneficiez de o pensie minimă pentru că nu am dreptul să-mi calculez un salariu.Se vorbește despre salariile în plic, dar sunt impuși să procedeze astfel. Unde s-a mai văzut ca angajatorul să plătească de 4 ori mai mult în fondul social, decât acel care va beneficia, el plătește 6%, însă angajatorul 23 %. Fiscul ne pune restricții cu achitările prin carduri. Dacă nu ai achitări cu cardul ești amendat. Însă cînd faci achitări cu cardul, banca îți ia 3%. Totul este monopolizat. Noi avem o concurență neloială, piața neagră. Dacă tu anul acesta, nu ai o creștere de 15% în plățile de impozit, pentru aceeași perioadă ca în anul trecut, intri în grupul de risc. Dacă ești în grupul de risc, se încep controalele, ba unul, ba altul.”

Stepan Munteanu, director ÎM „Termogaz” Bălți. ”Chiar dacă suntem întreprindere de stat, avem aceeași problemă. Dacă TVA avem 180000 în plus, iar noi nu am plătit 9 lei, ne-au blocat conturile. Le-am zis să ia din banii datorați, ei nu vor, zic că îi vor da ulterior. Mi-a luat două luni pentru deblocarea conturilor. Cât privește investițiile, la repartizare acestora, se uită din ce zonă ești și ce partid e în frunte. Ar trebui să existe centre de investiții care să funcționeze paralel cu Ministerul Economiei”.

Ludmila Guțuleac, director ÎCS „Marthatex” SRL Fălești, a semnalat problema personalului necalificat. ”Sperăm că anul viitor vom semna un contract cu școala profesională pentru implementarea sistemului dual de instruire. Străinii nu sunt mulțumiți de ritmul nostru de lucru. Ei așteaptă de la noi o altă implicare, o altă viteză. Spre regret, asta e viteza oamenilor noștri. Dacă îl determini să lucreze mai rapid zice că este asuprit. Plus la aceasta, poate inventa un motiv de boală, obține un certificat medical pe 5 zile și tot angajatorul îl achită. Apoi îl închide și își deschide altul tot pentru 5 zile. În ce privește Serviciul Vamal, întreprinderea noastră are un grad de risc scăzut, ceea ce ne permite să trecem controlul vamal pe culoarul verde, fără a sta la rând. Însă, ca să ajungi la vamă este un rând (viu). Astfel, nu-mi dă nimic titlul de agent economic cu risc scăzut, dacă eu trebue să stau în rând. Iar dacă am ajuns pe teritoriul vamei, deja nu mai am nevoi de certificatul acesta”.   

Problemele cele mai mari pentru business sunt finanțele și cadrele. Dacă nu avem bani, nu putem achita salariile și angajații pleacă. Cheltuielile agentului economic sunt foarte mari, prețurile sunt mici, respectiv, agentul economic nu poate să se dezvolte. E nevoie ca Guvernul să ne creeze un mediu adecvat pentru afaceri”, a precizat Eduard Colibaba, director SRL ”Danulschii” din Glodeni.

Elena Rosoșenco, manager proiecte la Pro Business Nord, a recomandat oamenilor de afaceri să participe la seminarele de instruire organizate de ONG-uri, inclusiv cele ale IDIS ”Viitorul” și să se asocieze pentru ca vocea lor să fie mai auzită. ”Businessul trebuie să utilizeze resursele organizațiilor neguvernamentale, care aduc investiții mari în Republica Moldova. Totodată uniți-vă, nimeni nu vă îngrădește să vă creați propria asociație de profil și să vă lobați interesele. Puteți participa și la proiecte sociale, ceea ce reprezintă un avantaj. Guvernul nu ne va da nimic, nu trebuie de așteptat. Trebuie de unit, de scris proiecte, de promovat interesele prin intermediul ministerelor, prin intermediul ONG-lor, prin intermediul mass-media”.

Sergiu Colibaba, angajat al Primăriei Bălți, susține că în Primărie există secție de atragere a investițiilor, care activează anume în această direcție, însă, într-adevăr, uneori e mai pasivă și sunt unele omisiuni.

Roman Radu, Vicepreședintele Consiliului Raional Fălești, este de părere că ”mult depinde de politica fiscală a statului și de autoritățile care o elaborează: Guvern și Parlament. Fiscul doar realizează prevederile legii. Trebuie de modificat legislația. E nevoie de instruiri ale micului business în acest domeniu pentru că lipsește informația”.

Valerian Cecan, Primarul s. Mihăieleni, Rîșcani, a precizat că autoritățile publice locale sunt interesate de parteneriatele publice-private. ”În comunitățile noastre avem două mari probleme: tinerii pleacă din lipsa locurilor de muncă și rămân bătrânii fără îngrijire. Noi am implementat mai multe proiecte sociale, inclusiv prin intermediul ONG-lor. Spre regret, finanțatorii refuză implicarea în astfel de cauze sociale”.

Pavel Oborocean, Primăria Bălți, a atras atenția asupra nivelului scăzut de gestionare a investițiilor accesate de către întreprinderi. “Uneori un credit poate mai tare să dăuneze unei afaceri. E nevoie de mai multe instruiri în domeniul gestionării acestor fonduri. Întreprinderea trebuie să fie mai deschisă, mai atractivă pentru a putea atrage investiții. Agenții economici participă la expoziții, târguri naționale, internaționale, însă eficiența de pe urma acestor participări este mică. E nevoie și aici de instruiri”.

De asemenea, cei prezenți au reiterat problema lipsei unui spațiu adecvat pentru expoziții de business în regiunea Bălți. Atât reprezentanții CCI, cât și cei ai administrației publice locale, au precizat că sunt în căutarea unor spații pentru ca oamenii de afaceri să-și poată expună produsele.

Agenda Locală de Business (ALB) reprezintă o inițiativă a IDIS ”Viitorul” și  Camera de Comerț și Industrie a RM care, prin intermediul celor 10 filiale ale sale, urmează să devină un Centru de coagulare a asociațiilor de business la nivel local. Scopul acestuia este de a stabili un dialog constructiv cu autoritățile publice locale.

Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatorul Relații Publice al IDIS/ANB, Diana Lungu, la numărul de telefon 0 22 221844.