frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Studiu CRJM: Cum sunt judecate cauzele inițiate împotriva jurnaliștilor?

Politicienii și demnitarii de stat sunt persoanele care inițiază cel mai des procese judiciare împotriva jurnaliștilor. Aceste cauze sunt examinate de 3 ori mai lent decât toate cauzele civile în ansamblu. Acestea sunt câteva din constatările unui studiu realizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), care a analizat hotărârile judecătorești irevocabile, emise în ultimii cinci ani, ce au vizat libertatea de exprimare a mass-mediei.

Studiul arată că două treimi din acțiunile judecătorești au atacat direct instituțiile mass-media, iar mai mult de jumătate din reclamanți sunt politicieni sau demnitari de stat, chiar dacă aceștia ar trebui să manifeste un grad mai înalt de toleranță față de criticile aduse de mass-media. Cercetarea mai arată că peste 70% din acțiuni au fost respinse de instanța de judecată, sugerând că intenția reclamanților a fost, de fapt, intimidarea și aducerea la tăcere a jurnaliștilor.

Potrivit autorilor, care au analizat 37 de cauze irevocabile emise în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2023, aplicarea legislației naționale de către instanțele de judecată este uniformă, iar judecătorii au distins clar între fapte și judecăți de valoare, au recunoscut statutul de persoană publică al reclamantului și au subliniat că libertatea de exprimare primează în fața dreptului la apărarea onoarei și demnității, în special atunci când subiectele discutate sunt de interes public.

„Din păcate, în jurisprudența națională persistă cazuri care au avut drept scop intimidarea jurnaliștilor și descurajarea dezbaterilor publice, fenomen recunoscut la nivel internațional ca „SLAPP”. Astfel de inițiative, chiar dacă sunt respinse în cele din urmă, au un efect negativ asupra jurnaliștilor și asupra instituțiilor media, care trebuie să suporte cheltuieli judiciare, incertitudine, consum de timp și energie”, a declarat Andrei Nasu, consilier juridic în cadrul CRJM.

4

Cercetarea juridică include și o analiză a legislației naționale și europene, subliniind importanța creării unor mecanisme legale pentru a reduce impactul negativ al proceselor de judecată abuzive împotriva jurnaliștilor, ținând cont de mecanismele deja stabilite de legislația Uniunii Europene și recomandările Consiliului Europei.

„Unul din obiectivele acestui studiu a fost, inclusiv, de a examina modul în care legislația națională poate integra directivele europene ce vizează protecția jurnaliștilor atunci când sunt vizați în litigii abuzive. De aceea, cercetarea include și o serie de recomandări pentru mai multe instituții guvernamentale și organizații ale societății civile responsabile sau specializate în domeniul mass-media”, a declarat Ilie Chirtoacă, președintele CRJM.

Versiunea preliminară a studiului este propusă spre consultare tuturor persoanelor interesate, care pot expedia propunerile lor până la 15 iulie 2024 pe adresa electronică contact@crjm.org. Ulterior, documentul va fi definitivat și expediat autorităților publice și organizațiilor societății civile pentru a analiza recomandările autorilor.

Evenimentul de prezentare a studiului a fost organizat cu sprijinul financiar al Ambasadei Finlandei din București în cadrul proiectului „Observatorul libertății de exprimare: Cercetarea provocărilor juridice și consolidarea independenței jurnalistice”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Opiniile exprimate sunt responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Finlandei.

Logo



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola