„Din nou tineri – alături de tineri”

Ajută-ne să distribuim acest articol:

batrani

La 1 octombrie 2014, de Ziua Internaţională a Persoanelor în Etate, voluntarii „Filantropiei Creştine” au decis să marcheze această zi printr-un program recreativ, desfășurat la Azilul de Bătrâni – „Casa noastră”, din satul Susleni, raionul Orhei.

Acțiunea întitulată: „Din nou tineri-alături de tineri” și inițiată de către Aurelia Șpac – coordonatoarea Centrului de Copii și Tineri Voluntari al asociației, a demarat prin scrierea unor mesaje frumoase, dedicate celor peste 40 de vârstnici ce-și duc viața la azil. Înmânarea acestor felicitări s-a înfăptuit odată cu rostirea unor urări de bine și sănătate, venite din partea tinerilor.

Apoi voluntarii au organizat jocul ,,Doi pe o bancă”, prin care s-a oferit posibilitate celor în etate să-și depene amintiri și să împărtăşească povestea vieţii lor, resimțind sentimente și nostalgii ce păreau de mult stinse… Am auzit istorisiri uimitoare, ce ne oferă nouă, celor mai tineri, învățături experimentate într-o viață de om.

Ne-am bucurat de clipe minunate alături de ei şi chiar am rămas mulţumiţi atunci când au fredonat frumoasele cântece ale tinereţii lor, iar unii chiar au dansat, bucurându-se și ei din plin de momentul artistic ce le-au pregătit voluntarii.  Se spune că hrana bătrâneţii sunt amintirile, de aceea am răscolit cu iscusință prin amintirile lor proverbe, zicători şi întâmplări hazlii ce ne-au făcut să ne gândim: care vor fi amintirile noastre ce vor rămâne vii spre a le povesti altora peste ani?

La final ne-am împărtăşit gândurile şi emoţiile din urma activităţii noastre, primind cu drag mulţumirea ce putea fi citită pe chipurile bătrânilor. Suntem bucuroşi că am reuşit să readucem, măcar pe moment, zâmbetul acestor oameni, aducând alinare  acolo unde timpul este aşa de preţios încât o lună poate însemna cât un an, o zi cât o săptămână şi o oră cât o zi.

Irina Marga,

voluntară a Asociației Umanitare „Filantropia Creștină”

Sursa:http://www.parohia.md/din-nou-tineri-alaturi-de-tineri/

 





Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.