Ziua mondială a drepturilor consumatorilor

Organizaţia obştească „Protecţia consumatorilor” îndeamnă consumatorii să-şi cheltuiască raţional banii şi să-şi păstreze sănătatea.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia INFOTAG, organizată cu prilejul Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor, reprezentantul organizaţiei, Nadejda Trubiţîna, a spus că dacă oamenii nu îşi cunosc drepturile, ei se pot adresa la organizaţie pentru consultări.

„Problemele se soluţionează. Peste 90% din adresări le soluţionăm pozitiv. În cei mai activi ani primeam pînă la 5 mii de plîngeri. În ultimii doi ani, cînd au vrut să închidă organizaţia, numărul plîngerilor s-a micşorat”, a menţionat Trubiţîna.

Potrivit ei, oamenii se plîng cel mai des de comercializarea produselor cu termenul de valabilitate expirat, de probleme cu serviciile comunale, de deservirea medicală.

Trubiţîna a spus că Guvernul refuză să susţină „Protecţia consumatorilor”.

„O asemenea atitudine faţă de organizaţia obştească nu există în nici o ţară din lume. Organizaţia în care activează circa 40 de persoane de diferite profesii se bazează doar pe entuziasm. Este vorba de pensionari, jurişti, pedagogi, studenţi. În repetate rînduri ne-am adresat Guvernului să ne ofere un oficiu, deoarece organizaţia îşi are sediul în apartamentului preşedintelui Petru Guţul”, a menţionat ea.

Potrivit unui alt reprezentant al organizaţiei, Tatiana Gogu, în Moldova legile sînt scrise frumos şi democratic, dar nimeni nu le respectă.

Sursa: www.infotag.md




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.