Concurs extins privind contractarea unui expert în achiziții/management financiar

În perioada noiembrie 2019 – octombrie 2021, Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO), în parteneriat cu AO Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova și Fundația Solidarity Fund PL în Moldova, implementează proiectul „Parteneriate teritoriale durabile pentru dezvoltarea economică rurală a Republicii Moldova”, care prevede consolidarea capacităților a 32 de Asociații Obștești locale – organe responsabile ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) și capacitățile Rețelei Naționale LEADER din RM. Proiectul este implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer (KAS).

CICO anunță concurs de contractare a unei organizații sau a unui consultant pentru elaborarea Politicii de Achiziții a A.O. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, care va fi elaborată în conformitate cu necesitățile și specificul organizației beneficiare, condițiilor proiectului și prevederilor contractuale.

Sarcini generale:

  • Analiza politicilor și procedurilor financiare și a proceselor interne existente ale A.O. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova;
  • Desfășurarea ședințelor de lucru și interacțiunea cu reprezentanții A.O. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova;
  • Acordarea consultanței pentru managerul financiar al organizației beneficiare și persoanele responsabile de desfășurarea achizițiilor;
  • Elaborarea Politicii de achiziții în limba română;
  • Expertizarea finală a documentului elaborat*

* Atribuțiile specifice vor fi discutate și stabilite împreună cu echipa de proiect.

Cerințe generale față de candidați:

  • Studii superioare în domeniul juridic, achiziții, contabilitate, economie etc.;
  • Experiență de minim 3 ani de consultanță în domeniul managementului financiar sau achiziții;
  • Cunoașterea limbilor română, rusă și engleză;
  • Experiența de lucru în cadrul organizațiilor non-profit și/sau organizațiilor donatoare vor constitui un avantaj.
  • Abilități excelente de interacțiune și comunicare;
  • Responsabilitate și punctualitate.

Consultantul va fi contractat în baza unui contract de prestări-servicii.

Durata consultanței este estimată la 10 zile lucrătoare, care vor fi livrate în perioada lunilor August – Septembrie 2021.

Dosarul va conține următoarele documente:

  1. CV-ul actualizat care să evidențieze experiența relevantă postului;
  2. Conceptul general asupra executării sarcinii;
  3. Oferta financiară pentru 10 zile de lucru, în care să fie indicat prețul pentru livrarea serviciilor (per zi și total – în EUR).

Dosarul de aplicare poate fi completat în limbile română sau engleză și trebuie expediat prin e-mail la adresa info@management.md cu indicarea mențiunii, „Consultant achiziții”.

Data limită pentru depunerea dosarelor este: 27.07.2021, ora 17:00.

Telefon de contact:  tel: +373 60 611 996 / 69 410 893.

Vor fi contactate doar persoanele pre-selectate. Ofertele expediate cu depășirea termenului limită vor fi examinate doar la discreția membrilor comisiei de selecție.

* Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de către CICO exclusiv în scopul și procesul angajării. Aceste date nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al subiectului datelor cu caracter personal.

Proiectul „Parteneriate teritoriale durabile pentru dezvoltarea economică rurală a RM”, este implementat de către Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO) în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din RM și Solidarity Fund PL în Moldova, în cadrul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer Republica Moldova. Partenerul regional de implementare al proiectului este organizația Expert-Grup.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă