Interviuri

Enigmatic, carismatic, activ şi atent la detalii, dar în acelaşi timp foarte prietenos, plin de umor şi pozitivism, aşa aş putea să-l descriu pe Iurie Arian, Reprezentantul Tinerilor în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Planificare a Familiei Regiunea Europeană (IPPF EN) şi Coordonator de tineri al Societăţii de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM), şi-a început activitatea de voluntariat în noiembrie 2005, în calitate de Educator de la Egal la Egal al reţelei Y-peer Moldova devenind concomitent şi voluntar SPFM. Datorită implicării sale active şi cu dăruire, în anul 2007 este decernat cu diplomă pentru cel mai activ voluntar SPFM al anului. În anul 2008 este oficial desemnat ca Trainer în Sănătatea şi Drepturile Sexual-Reproductive (SDSR) şi este delegat în cadrul Consiliului de Coordonare a Activităţilor Tinerilor SPFM responsabil de activităţile de intruire şi informare în domeniul SDSR. Din 2009 este responsabil în cadrul organizaţiei de recrutarea şi instruire a tinerilor voluntari. În anul 2011, la cei 5 ani de implicare în cadrul proiectului SPFM: „Campanie de Informare, Educare, Comunicare în rîndul tinerilor bărbaţi din unităţile militare din RM”, este decernat cu Diplomă de Onoare din partea Șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale pentru contribuția adusă în informarea tinerilor militari din cadrul Armatei Naționale în domeniul Sănătăţii şi Drepturilor Sexual-Reproductive. Datorită experienţei acumulate pe parcursul activităţii sale în calitate de voluntar SPFM, în februarie 2011 este delegat din partea Reţelei Europene YSAFE (Youth Sexual Awareness for Europe) să reprezinte interesele tinerilor din cele 41 de organizaţii membre IPPF EN din Europa și Asia Centrală. Din anul 2012 este angajat în calitate de coordonator de tineri în cadrul Societăţii de Planificare a Familiei din Moldova. Cu toate acestea, pe lîngă activismul său civic, activitatea curriculară a lui Iurie nu a rămas în urmă fiind apreciat în anul 2008 cu Bursa Preşedintelui Republicii Moldova şi înmatriculat automat la Universitatea de Stat de Medicină si Farmacie „Nicolae Testimiţanu” datorită numeroaselor sale rezultate obţinute în cadrul olimpiadelor naţionale şi internaţionale pe parcursul celor 3 ani de liceu.

Care au fost premisele care au determinat venirea ta în lumea voluntariatului?

Nici unu. N-am ştiut unde vin şi ce urmează să fac, mi s-a propus să particip la un training şi am acceptat. Pe atunci, clasa a 10-a la liceu,  plecarea la acel training a fost prima mea ieşire din oraş, ceva nou şi care mi se păruse foarte special de ceea ce făcusem anterior. Dar mi-a plăcut şi am considerat că pot să o fac şi mai departe. Ulterior, nicioadată nu m-am întrebat ce anume mă determină sa fac volutariat, am făcut ca o necesitate similară universităţii sau liceului, şi gata.

Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

Niciodată nu am fost de acord cu interpretarea voluntariatului ca ceva ce poate fi făcut atunci cînd nu ai ce face altceva, adică în timpul liber. E absurd că aşa probleme şi necesităţi ale societăţii care necesită o strigentă abordare şi de care în unele cazuri depinde viaţa, sănătatea şi poate chiar viitorul unor oameni, sunt amânate sau rămîn a fi nesoluţionate la timp din cauza abordării opţionale a datorii de voluntar. Spun aşa pentru că în aceşti 7 ani de voluntariat am învăţat că a fi voluntar înseamnă a fi cineva în mâinele căruia stă puterea de a schimba ceva, cineva care întelege că societatea are nevoie de el şi care nu absolutizează necesităţile personale, dar ştie să prioritizeze din lista propriilor valori şi ale societăţii luate la un loc. Deci, vreau să spun că, voluntariatul trebuie perceput ca fiind la fel de important ca şi toate celelate activităţi pe care fiecare le consideră prioritare pentru sine, şi n-ar trebui să difere responsabilitatea cu care le faci pe una sau alta.

De ce faci volutariat şi la ce trebuie să renunţi pentru a face voluntariat?

Pentru mine a face voluntariat nu este ceva prin care aş încerca să-mi cuprind timpul liber, pentru că nu-l am. Fac voluntariat deoarece ştiu că ceea ce fac este corect,  ştiu că celora cărora le dedic acest timp le va fi poate mai uşor pe viitor sau poate vor fi un pic mai fericiţi şi cu siguranţa mai informaţi şi mai pregătiţi pentru ceea ce îi aşteaptă. Fac voluntariat pentru că ceea ce dau e mult  mai frumos şi placut decît ar fi în caz că n-aş faceo. Uneori nu mă costă absolut nimic să fac o oră de informare, un seminar sau un training, poate doar puţină energie pe care o pot suplini cu uşurinţă, deci nimic nu mă impedică să o fac şi de aceea o fac. Alteori îmi cere să renunţ la ceva, poate o zi de weekend, poate weekend-ul întreg, poate cîteva ore de pauză între 2 seminare, poate un seminar care ulterior trebuie să-l recuperez dupa ore, poate cîteva seminare, poate o noapte în care îmi pregătesc prezentarea sau agenda unei sesiuni informative, nuştiu, este lungă lista aşa ziselor „jertve”, cert este faptul că nu am renunţat niciodată şi nu am spus Nu la necesitatea informării unui tînăr sau grup de tineri, am făcut sa fie bine – am învăţat să recuperez, am învăţat să dau prioritate oamenilor.

Ce reprezintă SPFM pentru tine?

SPFM este locul unde am gustat din „fructul voluntariatului”, locul unde mi-am făcut prieteni şi colegi, locul unde am trăit momente şi grele, şi frumoase în acelaşi timp, locul unde am crescut şi am acumulat „cei 7 ani de experienţă în cadrul voluntariatului  la SPFM”. Aici mi-am realizat scopurile şi mi-am dezvoltat o parte a personalităţii pe care la moment o prezint. Aici am cunoscut oameni care m-au ajutat şi m-au susţinut foarte mult, care m-au învăţat, oameni care şi-au adus un aport enorm în formarea continuă de care am avut parte pe parcursul acestor ani. Pentru mine  SPFM înseamnă – Doamna Elena Sajina (Directorul executiv al SPFM), Viorica Gherman (Coordonator de programe SPFM), Iulia Carpenco (Asistent Administrativ SPFM) Liviu Bulicanu (Membru Consiliului Administartiv SPFM, actual membru al Comitetul de Conducere a Retelei YSAFE), Domnul Sergiu Gladun (Obstretician-ginecolog, Membru Consiliului Administrativ SPFM), Doamna Svetlana Moroz (Obstretician-ginecolog, Membru Consiliului Administrativ SPFM), Doamna Maria Dunas(Obstretician-ginecolog, Membru Consiliului Administrativ SPFM), Irina Druţă, Mircea Mitrofan, Igor Canţer, Vova Cevicelov... SPFM nu este altceva decît oameni care şi-au dedicat nu doar timpul lor dar şi o părticică din viaţa pentru realizarea misiunii şi menţinerii valorilor organizaţiei.

În viziunea ta, care este atitudinea tinerilor vizavi de educația sexuală, în ansamblu?

Din experienţa mea, pot afirma cu certitudine că nu este tînăr care sa nu fie interesat de educaţia sexuală. Toţi au anumite necesităţi de informaţie la acest capitol, iar dacă îşi va satisface sau nu aceste necesităţi, depinde de modul în care îi vei oferi aceasta posibilitate. Desigur nu toţi o recunosc ca necesitate, dar cu siguranţa cu toţii se conving de asta, fie pe parcursul seminarului meu, fie ulterior în viaţa.

Din 2011 ai început să faci voluntariat şi în afara ţării, spune care este programul tău de activitate în cadrul Comitetului Executiv al IPPF EN şi ce te motivează să fii parte al acestui comitet?

Acest comitet este o structură de decizie în cadrul IPPF din Regiunea Europeana şi Asia Centrala, fiind format din 9 membri care se întîlnesc în şedinţa de trei ori pe an la Bruxelles şi iau anumite decizii ce ţine de aprobarea bugetului, planului de acţiuni, programului anual pe regiune, etc. La fel comitetul îşi are şi un rol de organ consultativ pentru Oficiul Regional. Sigur, pe lîngă şedinţele programate există şi o permanentă comunicare prin email şi skype care uneori poate fi extrem de intensivă. În apropirea şedinţelor, pe pagina web a comitetului sunt încărcate zeci de documente care necesită a fi citite ceea ce implică un volum destul de mare de timp şi efort. Pe lîngă acestea, chiar aş zice – pe lîngă acestea „amănunte”, am posibilitatea de a activa şi comunica cu nişte persoane excepţionale prin inteligenţă şi organizarea lor, prin autoritatea lor pe care o au în ţară de unde vin şi prin aportul enorm care fiecare şi l-a adus în realizarea scopurilor comune ce ne întrunesc. Posibilitatea de a învăţa de la ei mă motivează cel mai mult, desigur nici călătoriile şi nivelul la care se fac aceste şedinţe nu sunt mai puţin motivate, dar oricum, ele doar completează atmosfera în care are loc acest schimb de experienţă.

Care ar fi mesajul pe care ai dori să-l transmiţi tinerilor voluntari?

Nuştiu cum în alte domenii, dar aici afirmaţia „pofta vine mîncînd” işi are cea mai buna întrebuinţare. Sunt convins că urma voluntariatului pe care îl practici fiecare îşi va găsi acel benificiu moral sau poate social care îl va motiva să continue să o facă şi mai departe. Totul depinde cît de bine va puteţi gestiona timpul şi modul în care va prioritizaţi scopurile în viaţa. Cu cît mai puţin veţi cauta sa fiţi motivaţi în activitatea voastră de voluntari şi cu cît mai dedicaţi veti fi în ceea ce faceţi, cu atât mai multumiţi veţi fi de voi înşivă, iar recunoaşterea muncii voastre ca voluntari nu se va lăsa aşteptată.

Interviu realizat de Mircea Mitrofan,

departamentul Media SPFM

Marianne Schulze este avocat pentru drepturile omului, a luat parte la procesul de negociere a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Manualul Înţelegând convenţia, a cărei autor este, se foloseşte pe larg pentru seminarele de instruire şi facilitarea discuţiilor. Marianne a studiat dreptul la Universităţile din Viena şi Sydney. De asemenea, ea şi-a făcut masteratul în drepturile omului la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA.

- În Raportul mondial despre dizabilitate aţi scris despre felul în care dizabilitatea trebuie înţeleasă, aţi putea să ne spuneţi cum ar trebui să perceapă patronul unei companii o persoană cu nevoi speciale care vrea să se angajeze la serviciu?
- Din perspectiva drepturilor omului, dizabilitatea nu este doar o afecţiune, doar o manifestare fizică percepută. Este vorba, mai degrabă, despre felul în care stigmatizarea, stereotipurile şi alte prejudecăţi creează bariere sociale, care exclud persoanele cu dizabilităţi. Este vizată mai puţin persoana din scaunul cu rotile, care îşi doreşte un loc de muncă, şi mai mult potenţialul angajator, care încearcă să respingă foarte uşor dosarul de angajare a unei persoane cu nevoi speciale, deoarece nu are încredere în faptul că persoana se va descurca cu munca sau îi va crea un dezavantaj financiar. Modelul social al dizabilităţii evidenţiază faptul ca anume aceste atitudini conduc frecvent la negarea oportunităţilor egale pentru persoanele cu nevoi speciale.

- Care sunt problemele comune în legătură cu angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi la nivel internaţional?
- La prejudecăţile sociale, de neîncredere în persoanele cu dizabilităţi, că ele se vor descurca la acelaşi nivel ca şi ceilalţi angajaţi, se mai adaugă şi costul pentru posibilele ajustări. Rareori este vorba de sume mari de bani, dar angajatorii deseori cred că îi va costa enorm ca să adapteze oficiile sau să ofere echipament adaptat, precum ar fi tastatura pentru computer.

- Atunci când vorbim despre ajustarea locului de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, cum credeţi ce se are în vedere prin “acomodarea rezonabilă”, prevăzută în Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (UN CRPD)?
- Acomodarea rezonabilă reprezintă schimbările necesare pentru a permite accesul unei persoane cu dizabilităţi, în caz de necesitate: un mâner accesibil la uşă, mouse pentru computer cu funcţii speciale, program pentru computer adaptat, fotoliu pentru oficiu diferit, posibil grup sanitar mai accesibil. Asemenea ajustări, în medie, nu costă mai mult de un salariu mediu[în Austria].

- Cine ar trebui să fie responsabil de ajustarea locului de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi?
- Multe ajustări devin necesare, deoarece oficiile nu sunt planificate, iniţial, din punct de vedere al accesibilităţii, de aceea normele de construcţie trebuie să corespundă cu regulamentele de accesibilitate, responsabilitate ce revine guvernului, prin asigurarea implementării acestor reglementări. În mod ideal, costurile acomodărilor rezonabile trebuie divizate între angajator şi guvern.

- Care ar trebui să fie cerinţele de bază a politicilor guvernamentale pentru a asigura accesul egal al persoanelor cu nevoi speciale la piaţa locurilor de muncă?
- Mai întâi de toate, trebuie să existe acces la toate treptele de educaţie pentru a asigura calificarea [profesională] pentru locurile de muncă. De asemenea, este nevoie de a sensibiliza opinia publică despre schimbarea paradigmei, de la excluderea persoanelor cu dizabilităţi la includerea lor. Mai mult ca atât, trebuie să existe un angajament din partea guvernului pentru a susţine accesul persoanelor cu dizabilităţi la piaţa locurilor de muncă şi pentru a acorda asistenţă angajatorilor care doresc să ofere un loc de muncă inclusiv.

- Conform viziunii Convenţiei UN CRPD, angajatorii ar trebui să angajeze persoanele cu dizabilităţi la fel ca şi celelalte persoane sau ar trebui să li se ofere anumite facilităţi fiscale, pentru a face mai atractivă angajarea persoanelor cu nevoi speciale?
- Într-o lume ideală persoanele cu dizabilităţi ar trebui să fie angajate la fel ca şi celelalte persoane.

Starea curentă a lucrurilor determină multe state să ofere anumite forme de facilităţi fiscale pentru a face posibilă angajarea persoanelor cu nevoi speciale. Scopul, însă, ar trebui să fie realizarea angajării fără asemenea seducţii.

- Care ar trebui să fie ingredientele principale ale unei legi eficiente care ar încuraja angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi?
- Nu există doar o singură măsură, este o combinaţie între eliminarea barierelor din mintea oamenilor, asigurarea unei educaţii adecvate pentru persoanele cu dizabilităţi şi promovarea exemplelor de angajare incluzivă. Aceasta din urmă este importantă, deoarece mulţi patroni nu au experienţă în relaţionarea cu persoanele cu nevoi speciale şi, de aceea, nu îşi pot imagina cum ar fi asta – ei au nevoie de imagini şi de vizualizare prin materiale video şi mărturii.

- Ce atitudine trebuie să adopte persoanele cu dizabilităţi care sunt în căutarea unui loc de muncă?
- O atitudine de deschidere şi oportunitate.

- Cum credeţi, de ce persoanele cu dizabilităţi refuză să se angajeze?
- Sunt multe motive: frica de a fi respins şi provocările sociale, cum ar fi hărţuirea din partea colegilor; experienţe negative din trecut, în căutarea unui loc de muncă; frica de a pierde alocaţiile sociale; de asemenea, efortul de a depăşi barierele în calea spre locul de muncă.

- Probabil accesibilitatea mediului şi atitudinea faţă de persoanele cu dizabilităţi nu vor fi niciodată perfecte, unde, în opinia dumneavoastră, ar trebui să fie linia de separare între protecţia oferită de lege şi responsabilitatea / iniţiativa persoanelor cu dizabilităţi de a-şi făuri drumul lor în viaţă alături de ceilalţi?
- Este o linie fină, care se va extinde odată ce, la nivel internaţional, societăţile vor deveni mai incluzive şi accesibile ca rezultat al implementării Convenţiei UN CRPD. Sunt nişte paşi mici, dar ei duc spre o societate mai echitabilă.

Elaborarea şi publicarea acestui articol este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Proiectului de Susţinere a Persoanelor cu Dizabilităţi din Republica Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Ion Bulicanu