Şi persoanele cu dizabilităţi au dreptul să muncească

Marianne Schulze este avocat pentru drepturile omului, a luat parte la procesul de negociere a Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Manualul Înţelegând convenţia, a cărei autor este, se foloseşte pe larg pentru seminarele de instruire şi facilitarea discuţiilor. Marianne a studiat dreptul la Universităţile din Viena şi Sydney. De asemenea, ea şi-a făcut masteratul în drepturile omului la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA.

- În Raportul mondial despre dizabilitate aţi scris despre felul în care dizabilitatea trebuie înţeleasă, aţi putea să ne spuneţi cum ar trebui să perceapă patronul unei companii o persoană cu nevoi speciale care vrea să se angajeze la serviciu?
- Din perspectiva drepturilor omului, dizabilitatea nu este doar o afecţiune, doar o manifestare fizică percepută. Este vorba, mai degrabă, despre felul în care stigmatizarea, stereotipurile şi alte prejudecăţi creează bariere sociale, care exclud persoanele cu dizabilităţi. Este vizată mai puţin persoana din scaunul cu rotile, care îşi doreşte un loc de muncă, şi mai mult potenţialul angajator, care încearcă să respingă foarte uşor dosarul de angajare a unei persoane cu nevoi speciale, deoarece nu are încredere în faptul că persoana se va descurca cu munca sau îi va crea un dezavantaj financiar. Modelul social al dizabilităţii evidenţiază faptul ca anume aceste atitudini conduc frecvent la negarea oportunităţilor egale pentru persoanele cu nevoi speciale.

- Care sunt problemele comune în legătură cu angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi la nivel internaţional?
- La prejudecăţile sociale, de neîncredere în persoanele cu dizabilităţi, că ele se vor descurca la acelaşi nivel ca şi ceilalţi angajaţi, se mai adaugă şi costul pentru posibilele ajustări. Rareori este vorba de sume mari de bani, dar angajatorii deseori cred că îi va costa enorm ca să adapteze oficiile sau să ofere echipament adaptat, precum ar fi tastatura pentru computer.

- Atunci când vorbim despre ajustarea locului de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, cum credeţi ce se are în vedere prin “acomodarea rezonabilă”, prevăzută în Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (UN CRPD)?
- Acomodarea rezonabilă reprezintă schimbările necesare pentru a permite accesul unei persoane cu dizabilităţi, în caz de necesitate: un mâner accesibil la uşă, mouse pentru computer cu funcţii speciale, program pentru computer adaptat, fotoliu pentru oficiu diferit, posibil grup sanitar mai accesibil. Asemenea ajustări, în medie, nu costă mai mult de un salariu mediu[în Austria].

- Cine ar trebui să fie responsabil de ajustarea locului de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi?
- Multe ajustări devin necesare, deoarece oficiile nu sunt planificate, iniţial, din punct de vedere al accesibilităţii, de aceea normele de construcţie trebuie să corespundă cu regulamentele de accesibilitate, responsabilitate ce revine guvernului, prin asigurarea implementării acestor reglementări. În mod ideal, costurile acomodărilor rezonabile trebuie divizate între angajator şi guvern.

- Care ar trebui să fie cerinţele de bază a politicilor guvernamentale pentru a asigura accesul egal al persoanelor cu nevoi speciale la piaţa locurilor de muncă?
- Mai întâi de toate, trebuie să existe acces la toate treptele de educaţie pentru a asigura calificarea [profesională] pentru locurile de muncă. De asemenea, este nevoie de a sensibiliza opinia publică despre schimbarea paradigmei, de la excluderea persoanelor cu dizabilităţi la includerea lor. Mai mult ca atât, trebuie să existe un angajament din partea guvernului pentru a susţine accesul persoanelor cu dizabilităţi la piaţa locurilor de muncă şi pentru a acorda asistenţă angajatorilor care doresc să ofere un loc de muncă inclusiv.

- Conform viziunii Convenţiei UN CRPD, angajatorii ar trebui să angajeze persoanele cu dizabilităţi la fel ca şi celelalte persoane sau ar trebui să li se ofere anumite facilităţi fiscale, pentru a face mai atractivă angajarea persoanelor cu nevoi speciale?
- Într-o lume ideală persoanele cu dizabilităţi ar trebui să fie angajate la fel ca şi celelalte persoane.

Starea curentă a lucrurilor determină multe state să ofere anumite forme de facilităţi fiscale pentru a face posibilă angajarea persoanelor cu nevoi speciale. Scopul, însă, ar trebui să fie realizarea angajării fără asemenea seducţii.

- Care ar trebui să fie ingredientele principale ale unei legi eficiente care ar încuraja angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi?
- Nu există doar o singură măsură, este o combinaţie între eliminarea barierelor din mintea oamenilor, asigurarea unei educaţii adecvate pentru persoanele cu dizabilităţi şi promovarea exemplelor de angajare incluzivă. Aceasta din urmă este importantă, deoarece mulţi patroni nu au experienţă în relaţionarea cu persoanele cu nevoi speciale şi, de aceea, nu îşi pot imagina cum ar fi asta – ei au nevoie de imagini şi de vizualizare prin materiale video şi mărturii.

- Ce atitudine trebuie să adopte persoanele cu dizabilităţi care sunt în căutarea unui loc de muncă?
- O atitudine de deschidere şi oportunitate.

- Cum credeţi, de ce persoanele cu dizabilităţi refuză să se angajeze?
- Sunt multe motive: frica de a fi respins şi provocările sociale, cum ar fi hărţuirea din partea colegilor; experienţe negative din trecut, în căutarea unui loc de muncă; frica de a pierde alocaţiile sociale; de asemenea, efortul de a depăşi barierele în calea spre locul de muncă.

- Probabil accesibilitatea mediului şi atitudinea faţă de persoanele cu dizabilităţi nu vor fi niciodată perfecte, unde, în opinia dumneavoastră, ar trebui să fie linia de separare între protecţia oferită de lege şi responsabilitatea / iniţiativa persoanelor cu dizabilităţi de a-şi făuri drumul lor în viaţă alături de ceilalţi?
- Este o linie fină, care se va extinde odată ce, la nivel internaţional, societăţile vor deveni mai incluzive şi accesibile ca rezultat al implementării Convenţiei UN CRPD. Sunt nişte paşi mici, dar ei duc spre o societate mai echitabilă.

Elaborarea şi publicarea acestui articol este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Proiectului de Susţinere a Persoanelor cu Dizabilităţi din Republica Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Ion Bulicanu