Zilele Libertatii Presei vor fi marcate si in R. Moldova
Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertatii Presei, care se consemneaza la 3 mai, in R. Moldova vor avea loc mai multe evenimente marcate sub acest generic. Astfel, in perioada 1-5 mai va avea loc Festivalul International de Film Documentar Cronograf.
La 3 mai, va avea loc conferinta de presa: "Zilele libertatii presei" (editia din 2007), cu participarea reprezentantilor organizatiilor de media din Republica Moldova. Tot atunci va avea loc lansarea versiunii noi a paginii web a Centrului Independent de Jurnalism.
In aceeasi zi va fi difuzat unui raport de sinteza la tema: "Independenta ziarelor si agentiilor de presa - membre API" (mai 2006 - aprilie 2007) si un raport de monitorizare "Aplicarea Legii privind accesul la informatie". De asemenea va avea loc Clubul de presa la tema: "Instruirea jurnalistilor in Republica Moldova".
La 4 mai va avea loc training-ul pentru judecatori, procurori si avocati "Eficientizarea accesului la informatie prin facilitarea accesului la justitie" precum si Sedinta Clubului Jurnalistilor de
Investigatie la tema: "Delictele de presa: cum sa evitam procesele impotriva jurnalistilor sau cum sa ne construim o aparare de succes".
La 10 mai se va desfasura conferinta de presa pe marginea proiectului "Monitorizarea aplicarii in practica a Codului Audiovizualului al Republicii Moldova".
De asemenea pe parcursul lunilor mai si iunie va avea loc monitorizarea, prin producerea de stiri, a reformelor promovate de CCA in audiovizualul local; reflectarea, prin producerea de stiri, a evenimentelor legate de stabilirea noii administratii a IPNA Compania "Teleradio Moldova"; Lansarea campaniei de inmatriculare la Scoala de Studii Avansate in Jurnalism.
Organizatorii evenimentelor sunt: Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), Asociatia Presei Independente (API), Centrul Acces-Info, Centrul de Investigatii Jurnalistice (CIN), Comitetul pentru Libertatea Presei, Agentia Media IMPACT, Asociatia Presei Electronice APEL, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Suprema de Justitie, Institutul National de Justitie, OWH TV Studio, Asociatia Ziaristilor Independenti din Romania, Institutul Cultural Roman, Radio Europa Libera. Printre parteneri si finantatori sunt Fundatia Soros-Moldova, Institutul pentru o Societate Deschisa de la Budapesta, Comitetul Helsinki (Suedia), Uniunea Cineastilor, TV 5 Monde si Alianta Franceza din Moldova.
Descarca agenda aici