O metodologie de costificare a serviciilor sociale ar aduce foarte multă claritate la planificarea bugetelor. Interviu cu Daniela Sîmboteanu, Președinta CNPAC

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), organizație neguvernamentală cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul protecției copiilor, a lansat, acum un an, la Bălți, un serviciu de acordare a asistenței integrate copiilor victime sau martori ai infracțiunilor, de tip Barnahus. Este un serviciu social nou pentru Republica Moldova, de aceea i-am solicitat președintei CNPAC, Daniela Sîmboteanu, un interviu referitor la condițiile și instrumentele necesare pentru ca serviciile sociale, inclusiv cele destinate copiilor, să se dezvolte.

- Dnă Sâmboteanu, de curând, CNPAC a deschis primul centru de tip Barnahus din Republica Moldova, în care copiii victime sau martori ai infracțiunilor primesc asistență și consiliere sub același acoperiș. Pentru ca acest serviciu, dar și altele pe care le prestați, să fie viabil în timp, de ce ar fi nevoie în primul rând?

- Centrul de tip Barnahus din Bălți este un serviciu regional care nu acoperă o singură unitate teritorial-administrativă, dar o regiune întreagă – acoperim 11 raioane și municipiul Bălți. Respectiv, pentru acest tip de serviciu este necesară o sustenabilitate financiară, cu asigurarea finanțării din resursele bugetului de stat, luând în calcul și categoria de beneficiari pe care o asistăm, dar și gradul de vulnerabilitate - vorbim despre copii victime ale abuzului sexual, traficului de ființe umane și violenței în familie. Adică e nevoie de o bugetare pe termen mediu a acestui serviciu, cu estimarea prealabilă a numărului de beneficiari, reieșind din statisticile care există an de an cu privire la numărul de infracțiuni săvârșite împotriva copiilor.

- Există și alte mecanisme de evaluare a necesităților serviciilor prestate?

- În cazul acestei categorii de beneficiari este absolut necesar să fie luate în calcul statisticile anuale gestionate de organele de drept, ca să vedem care este rata de identificare a acestor cazuri, și, pe de altă parte, să ținem cont de faptul că violența împotriva copiilor este un fenomen ascuns. Se lucrează mult, inclusiv organizația noastră, pe segmentul sensibilizării populației și încurajării raportării cazurilor de abuz asupra copiilor, iar asta înseamnă că s-ar putea ca numărul cazurilor identificate să crească. Astfel, ca sistem, trebuie să fim întotdeauna pregătiți cu servicii de tip Barnahus și să primim toți copiii care au nevoie de această asistență.

- De ce factori ați ținut cont când ați planificat capacitatea și bugetul centrului?

- Atunci când am argumentat, la etapa de elaborare a cadrului normativ și de pilotare și costificare, ne-am condus de o metodologie de costificare a serviciului pe care am elaborat-o împreună cu experții. Această costificare a ținut cont de costul per beneficiar, mai mult chiar – costul per tip de beneficiar. Noi am știut destul de concret cât ne-ar costa asistența unui beneficiar în centru. Și atunci când cunoaștem datele statistice putem foarte ușor să facem bugetul. Avem beneficiari în cadrul centrului care primesc unul sau două tipuri de asistență, pe o perioadă mai scurtă, de exemplu, doar trei-patru intervenții, și alți beneficiari care primesc tot complexul de asistență și beneficiază pe o perioadă mai îndelungată, adică pot avea până la 15 intervenții. Evident că aceste costuri diferă și metodologia noastră de costificare presupune anume acest lucru.

Totuși, drept concluzie pot spune că deși am făcut această costificare, deși ea ne-a ajutat să facem advocacy ca banii să fie alocați din bugetul de stat, spre regret, acest mecanism încă nu funcționează. Această metodologie ne este foarte utilă nouă, ca organizație care urmărim evoluția fenomenului și potențialele costuri în eventualitatea că va crește numărul de adresări. Ne ajută să facem pledoarie, să argumentăm în fața Guvernului, a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, atunci când ei alocă insuficienți bani. Deci ne ajută la pledoarie, dar încă nu servește ca instrument pentru Guvern, pentru Ministerul Finanțelor, la estimarea sumei necesare și includerea acesteia în bugetul de stat anual.

- O metodologie care ar urma să devină pentru Guvern instrumentul de lucru în calcularea costurilor serviciilor sociale se elaborează în prezent, după cum știți, de către un grup de lucru, creat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

- Da, cunosc foarte bine, în detalii, metodologia care se elaborează acum. Consider că este foarte util să fie schimbată paradigma per ansamblu. Această metodologie schimbă paradigma de a costifica un serviciu social și noi avem nevoie de această schimbare, ca să acoperim costurile necesare pentru fiecare beneficiar și să avem o abordare individuală a beneficiarului, acoperindu-i toate nevoile de asistență, pentru care el, de fapt, a și venit la noi.

- Cum credeți, dacă va fi aplicată, metodologia de calcul a costurilor serviciilor sociale va schimba relația dintre autorități și prestatori de servicii, în sensul stimulării contractării serviciilor sociale de la prestatorii privați?

- În primul rând, o astfel de metodologie va aduce foarte multă claritate. Este foarte important ca o persoană care se ocupă strict de bugete să înțeleagă ce stă în spatele cifrelor. Astfel, un consilier local, de exemplu, care votează un buget, nu se va mai putea expune, subiectiv, că e prea mare sau prea mic bugetul planificat pentru un serviciu social, deoarece va fi foarte clar din ce se formează costul pentru fiecare serviciu, pentru fiecare beneficiar. În al doilea rând, acest tip de bugetare permite o ajustare a costurilor reieșind din mai multe criterii, inclusiv rata inflației. Iarna curentă am avut majorarea tarifelor la gaz - metodologia respectivă permite să ajustăm foarte ușor costul per beneficiar, schimbând doar anumițe variabile Asta aduce foarte multă claritate. Nu trebuie să tăiem din altă parte, să scădem din calitatea serviciului ca să plătim gazul și copilul să nu înghețe în serviciu, deci metodologia respectivă permite ajustarea costurilor fără să fie diminuată calitatea serviciului. De fapt acesta este scopul principal, să oferim un serviciu de calitate, la un anumit standard. Există standarde minime de calitate și nu trebuie să facem aici compromisuri - din cauză că s-a mărit prețul gazului sau al luminii să scădem din calitatea serviciului social propriu-zis.

- Care a fost suportul acordat CNPAC de către autorități din bugetul de stat?

În cazul CNPAC, în cadrul Centrului Barnahus, deși avem finanțare asigurată din bugetul de stat, nu toate liniile de buget pot fi acoperite pentru a asigura calitatea serviciului. Și dacă ne referim la anul 2022, noi am contribuit 50 la 50, adică chiar dacă tot ce ține de salarii, de utilități, erau acoperite de bugetul oferit de stat, alte activități, cum ar fi dezvoltarea capacităților, instruirea, sensibilizarea, informarea, dezvoltarea capacităților profesioniștilor din cele 11 raioane și un municipiu care de fapt referă cazurile și colaborează la soluționarea cazurilor – toate aceste cheltuieli au fost pe seama noastră, ca organizație, din sursele donatorilor. Este un exemplu în care noi împreună, fiecare cu ce a putut contribui, am realizat un scop comun – am prestat un serviciu de calitate și suntem mulțumiți de rezultatul obținut în primul an de activitate. Am reușit să deschidem serviciul și să oferim asistență de specializare înaltă pentru 79 de copii victime ale abuzului sexual și violență în familie.

- De cele mai multe ori auzim justificarea că în bugetele raioanelor sau primăriilor nu sunt bani pentru crearea sau menținerea unor servicii sociale. Vi se pare valid un astfel de argument?

- Acesta este un răspuns de serviciu și atunci când oamenii din start spun că nu au bani, fără să invoce și alte motive, pentru mine este un semnal clar că de fapt nu se cunosc foarte bine nici problemele din domeniul social, dar nici nu se fac prioritizările. Evident că unele primării într-adevăr nu au capacități, dar acest fapt, totodată, nu vorbește despre lipsa de soluții. Soluții întotdeauna trebuie găsite atunci când vorbim despre categorii vulnerabile – copii, bătrâni, persoane cu dizabilități - statul nu are dreptul să motiveze că nu are bani. Statul trebuie să găsească soluții. Dacă nu ai bani în bugetul tău, găsește soluții ca să atragi acești bani și să creezi aceste servicii. Eu de fiecare dată zic – se găsesc bani pentru hramul satului, orașului, pentru manifestații culturale, dar nu se găsesc bani pentru un serviciu social. Cred că nu este vorba doar despre lipsă de bani, e lipsă de conștientizare a unor probleme sociale, e lipsă de prioritizare, e lipsă de înțelegere a impactului pe care îl poate avea un serviciu social asupra întregii comunități. Vorbim despre o abordare complexă. Nu este suficient să bugetezi o sumă de bani, dar trebuie să fii conștient pentru ce o bugetezi și care va fi impactul pe termen mediu și lung. Dacă bugetezi bani pentru un serviciu de zi pentru copii, asta ar însemna că pe termen lung vei avea mai puține probleme cu infracționalitatea juvenilă, vei avea mai mulți tineri activi care vor dori să aibă proiecte inovative în localitate, care vor dezvolta localitatea și, până la urmă, vor fi niște cetățeni activi. Deci e vorba despre stabilirea unor priorități și conștientizarea problemelor care sunt la nivel de  comunitate, dar și la nivel de societate.

- Cum pot fi ajutate atât autoritățile, cât și prestatorii de servicii sociale să aibă o relație permanentă, de încredere, și nu una sporadică, dependentă de fapt de finanțările partenerilor de dezvoltare?

- Sustenabilitatea serviciilor poate fi asigurată printr-un dialog permanent între prestatori și autoritățile care finanțează. Acest dialog presupune planificarea intervențiilor, estimarea numărului de beneficiari care au nevoie de servicii, monitorizarea fenomenului social la care se răspunde. Noi, de exemplu, lucrăm pentru copiii victime ale violenței. Respectiv, atunci când planificăm un serviciu pentru copiii victime ale violenței este bine ca autoritățile împreună cu societatea civilă, cu potențialii prestatori de servicii să analizeze împreună cât de răspândit este acest fenomen. Putem lua un alt segment - copii cu dizabilități, de exemplu: cât de mulți copii cu dizabilitate au nevoie de un anumit tip de serviciu în localitatea noastră? Acest lucru trebuie făcut în comun, mă refer în special la evaluarea necesităților. În al doilea rând, este foarte important să fie bugetate resurse, poate nu integral, pentru că situația e diferită de la caz la caz și de la localitate la localitate, dar cel puțin la nivel de intenție statul trebuie neapărat să-și asume responsabilitatea de a acoperi cu servicii sociale acei beneficiari care au nevoie. Aici partenerii din societatea civilă pot veni cu contribuție, dar responsabilitatea îi revine statului. Angajamentul până la urmă e al statului. Statul este cel care trebuie să asigure - fie din propriile fonduri și să presteze serviciile, fie din propriile fonduri, dar să subcontracteze serviciile unui prestator privat, fie să aibă un acord în care prestatorul investește pe o anumită perioadă, dar, totodată, pe termen lung, se planifică aceste resurse în bugetul local sau în bugetul de stat, pentru ca serviciile să fie sustenabile.

- Vă mulțumim!

Acest articol a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia îi revine în exclusivitate Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene.