frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Mini - granturi pentru dezvoltarea propriilor afaceri pentru femeile din țară

Mini - granturi pentru dezvoltarea propriilor afaceri pentru femeile din țară

Noi perspective de dezvoltare pentru femeile din țară au fost deschise datorită programului „Incubatorul de Talente”.  Peste 100 de fete și femei din Chișinău, Comrat și Bălți au beneficiat de proiect, dezvoltându-și competențele digitale și având acces la platformele internaționale de angajare pentru liberi profesioniști. Această inițiativă a avut un impact semnificativ în construirea încrederii și implicării femeilor în construirea unei cariere în domeniul TIC. 

La finalul cursurilor de formare, 5 dintre planurile de business dezvoltate de participantele din capitală, nordul și sudul țării au fost selectate pentru a primi mini - granturi în valoare de 2000 de euro fiecare. Această sumă le-a permis antreprenoarelor să-și achiziționeze echipamentele tehnice necesare, să-și îmbunătățească simțitor calitatea produselor, dar și să investească în promovarea produselor și serviciile prestate, ajungând la mai mulți clienți și valorificandu-și potențialul de a-și dezvolta propriile afaceri. Contabilitate, comerț cu amănuntul, personalizarea textilelor, dar și crearea obiectelor handmade sau din lemn reprezintă domeniile de activitate ale afacerilor câștigătoare din cadrul programului. 

„Susținerea femeilor antreprenoare este o misiune esențială pentru noi și reprezintă doar o parte din proiectul pe care îl desfășurăm aici, pentru sprijinirea dezvoltării pieței muncii. Prioritatea noastră fundamentală este să oferim femeilor susținere în gestionarea micilor lor afaceri și să le instruim, fiindcă asta le oferă oportunități de creștere profesională și securitate financiară. Suntem convinși că acest proiect va fi unul sustenabil, de durată și le va oferi femeilor mai multă stabilitate financiară.” - Adriana Weissova, Manager de Proiect, EMA 

„Programul este dezvoltat pentru a oferi femeilor accesul la educație și noi oportunități profesionale, dar și pentru a oferi suportul financiar antreprenoarelor în dezvoltarea afacerilor locale, pentru un viitor mai bun. La această ediție a programului, au participat peste 100 de participante care au dat dovadă de multă implicare și pasiune pentru ceea ce fac, iar 5 absolvente au beneficiat și de suport financiar sub forma unor mini - granturi în valoare de 2000 de euro fiecare. Suntem determinați să contribuim la creșterea numărului de femei antreprenoare cu afaceri prospere și durabile, aici, acasă și să oferim acces la resurse și cunoștințe și mai avansate, pentru a susține femeile în fiecare etapă a dezvoltării lor personale și profesionale.” - Irina Grișca, Manager General  iHUB 

Dezvoltarea continuă pentru antreprenoriat de succes

În cadrul programului, participantele au avut acces la sesiuni de mentorat și cursuri digitale specializate, cum ar fi Social Media Management, Design Grafic, Software Testing și Web Design. Aceste resurse le-au permis să-și dezvolte competențele digitale, dar și să învețe cum să-și  promoveze afacerile personale în spațiul online și să devină independente financiar. 

Natalia Deli, antreprenoare din Comrat, are o afacere de confecționare a produselor din lemn, inclusiv cadouri personalizate, obiecte de decor, cutii pentru bijuterii și multe altele, iar cu ajutorul grantului, acum poate să se orienteze și către exportul produselor create: „Aceasta este o oportunitate foarte bună pentru noi, fondatoarele afacerilor mici. Noi alocăm o parte din bani pentru materiale, acum ne putem permite materiale de calitate superioară, dar și să investim o parte din grantul câștigat în PR și marketing pentru brandul nostru. Iar acum, avem speranța că vom avea mai mulți clienți, mai multe comenzi. Avem potențial de creștere, și suntem gata să exportăm produsele noastre și în afara țării.” 

Tatiana Zolotariova, o altă câștigătoare a grantului de 2000 de euro, este antreprenoare în Bălți, în domeniul comerțului cu amănuntul a produselor pentru animale: „Lucrez în acest domeniu de 20 de ani, iar datorită grantului oferit de „Incubatorul de Talente”, acum am în sfârșit șansa să-mi extind afacerea. Am mai deschis două puncte de vânzare cu amănuntul de produse pentru animale, și le-am completat cu toate produsele necesare. Planific să mai deschid un magazin și să extind gama de produse pentru animale, pentru că acest tip de afacere are nenumărate avantaje. Aceast proiect oferă o mulțime de posibilități de dezvoltare, pe care trebuie să le explorăm.” 

Mini-granturile și cursurile oferite sunt parte a proiectului „Talent Incubator - Educație Digitală pentru Femei și Tineri Specialiști în IT”, lansat în toamna anului 2022, cu sprijinul financiar SlovakAid și implementat de IHUB în parteneriat cu EMA - Development and Mobility Agency, Universitatea Tehnică din Moldova și ESET. Proiectul „Talent Incubator” a avut ca obiectiv nu doar dezvoltarea competențelor digitale, dar și crearea unui mediu de învățare incluziv, adaptat pentru femei.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola