frule

Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară - Alături de oameni

IMG
Noul interviu apărut în cadrul proiectului „Promovarea serviciilor de tineret și educație non-formală din regiunea Cahul” este cu și despre Asociația Obștească Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară., iar tematicile abordate țin de descoperirea istoriei și misiunii organizației, valorile care stau la bază, oamenii care fac lucrurile să se miște și noile aspirații. Pentru mai multe detalii, vă îndemnăm să citiți articolul.

  1. Povestiți-ne despre istoricul, misiunea și viziunea organizației?

Organizația a fost înființată la sfârșitul anului 2019, cu scopul de a contribui la dezvoltarea localității Taraclia de Salcie. Cu timpul, datorită experienței acumulate, organizația a trecut de la nivel local la regional. Viziunea noastră este să trăim într-o lume în care fiecărui cetățean îi sunt respectate drepturile, în special la viață, protecție, dezvoltare și participare, iar pentru aceasta promovăm inițiativele civice în rândul cetățenilor prin activități informative, schimb de bune practici și cooperare între cetățeni, OSC-uri și APL, iar viziunea este să trăim într-o lume în care fiecărui cetățean îi sunt respectate drepturile, în special la viață, protecție, dezvoltare și participare.

  1. Care sunt valorile fundamentale ale organizației?

Cele mai importante valori ale organizației sunt: integritatea, nediscriminare, solidaritatea, transparența și deschiderea.

  1. Care sunt principalele domenii de activitate?

Până la momentul de față ne-am specializat pe mai multe direcții și anume: dezvoltare comunitară, transparență decizională, buna guvernare, egalitate de gen, protecția copilului, alfabetizare media, voluntariat, tineret, anticorupție și dezvoltare rurală. 

Cum au evoluat activitățile organizației de la înființare și până în prezent? 

  1. Ce momente cheie și realizări notabile ați avut de-a lungul timpului?

De-a lungul timpului, am reușit să ne implicăm activ în elaborarea de politici publice locale în mai multe comunități, planuri de acțiune locală sensibile la gen, creare de grupuri de acțiune în localitățile partenere, realizarea de Caravane în diferite localități, creare de Cluburi de Femei și de tineri activi, promovarea de valori, rezolvarea problemelor de infrastructură și atragerea de fonduri de la cetățenii stabiliți peste hotare. Nu putem să nu menționăm faptul că am contribuit la creșterea transparenței decizionale ale unor APL-uri, astea sunt doar o parte din activitățile cu care ne mândrim și pe care le promovăm cu inima deschisă.

  1. Care sunt cele mai de succes proiecte pe care le-ați derulat în ultimii ani?

Unul dintre proiectele de succes este cel implementat în parteneriat cu Colegiul de Medicină din Cahul, unde am promovat valoarea noastră principală, și anume Integritatea. În cadrul proiectului ”YES- Integritate în educație și sănătate”, am creat un Club al Tinerilor Integri format din 18 tineri de la colegiu, cu care am organizat diverse activități de promovare a integrității și practicilor anticorupție. Am lucrat cu peste 250 de elevi ai colegiului, organizând instruiri, hackathon-uri, realizând materiale video, flashmob-uri, informând și pledând pentru tineri mai activi social care promovează integritatea.

Un alt proiect a fost Promovarea alfabetizării media în regiunea de sud, prin care am ajuns la peste 350 de tineri din raioanele Cahul, Cantemir și Taraclia. Fiind acreditați în Programul OWIS, am utilizat educația non-formală combinată cu filme documentare pentru a crește gradul de alfabetizare media și a dezvolta gândirea critică în rândul tinerilor. 

  1. Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați în prezent?

Cele mai mari provocări sunt fondurile reduse cu care putem opera pentru a ajunge la cât mai mulți tineri, și beneficiari. Știm cât de importantă este conlucrarea constantă cu comunitatea, însă uneori resursele reduse implică eforturi mai consistente în organizarea de activități. 

  1. Cum abordați aceste provocări și ce resurse v-ar fi de ajutor?

În mare parte solicităm ajutor de la parteneri, investim timp în comunicarea cu APL-urile și încercăm să ne stăpânim ambiția pentru a nu intra în colaps.

  1. Cum s-a extins centrul din punct de vedere al resurselor și al personalului?

Inițial echipa era formată din membrii fondatori, iar acum suntem mândri că avem angajați bine pregătiți, care sunt cu noi în permanență. Deasemenea avem și 6 voluntare, activ implicate în activitățile desfășurate.  

  1. Ce activități și programe se desfășoară zilnic?

Zilnic avem fie de organizat activități, fie de raportat, fie de implicat în diferite programe de instruiri și capacitare organizationala. O zi obișnuită se începe cu update-uri și planificări pe agendă și repartizări desarcini. Obligator se caută resurse și noi oportunități de creștere, se implică în consolidarea echipei și comunicarea cu constituenții, sau mai bine zis partenerii, colegii și beneficiarii organizației.

  1. Organizația C.R.D.C. este o instituție gazdă a activităților de voluntariat, acreditată de minister. Care sunt avantajele acestei acreditări pentru organizație și voluntari?

Acreditarea ne oferă recunoaștere oficială, atât pentru instituție, cât și pentru voluntare, deoarece orele de voluntariat sunt incluse în contractul lor. Voluntarele pot beneficia de diverse facilități, inclusiv avantaje la angajare, la participarea la concursuri și la obținerea de burse.

  1. Sunt implicați tinerii în activitățile organizației? Cum arată programul unui voluntar?

Voluntarele se implică zilnic în activități, planificare, capacitare și reprezentare a organizației, iar programul este asemănător cu cel al echipei - există o agendă, sarcini și termene limită pe care trebuie să le respecte zilnic. .

  1. Ce spun tinerii despre experiența lor cu centru?

Tinerii apreciază profund experiențele lor cu centrul nostru. Ei subliniază importanța participării în activități extracurriculare, cum ar fi voluntariatul și trainingurile, care dezvoltă competențe esențiale, precum vorbitul în public și creativitatea. Ne place să colectăm părerile beneficiarilor noștri, iar feedback-ul lor evidențiază mereu impactul pozitiv și transformator al implicării lor în aceste programe.

  1. Ce abilități și cunoștințe pot dobândi tinerii prin voluntariat?

Orice tip de voluntariat nu ați face, sau în orice activitate nu v-ați implica voluntar, asta o să vă scoată din zona de confort și va contribui enorm la creșterea voastră ca oameni, ca profesioniști. Eu zic că voluntariatul scurtează drumul spre un post de muncă bun și achitat bine cu mulți ani. Chiar dacă e banal, dar experiența în organizații sau instituții publice te ajută să-ți dezvolți niște skill-uri care nu pot fi înlocuite cu nimic. Munca în echipă, responsabilitate sporită, managementul timpului și al resurselor, networking-ul în constantă modificare, oportunități de instruire etc., toate acestea cresc în oameni calitatea și profesionalismul. Asta este de neprețuit.

  1. Ce tipuri de parteneriate sunt posibile și ce beneficii aduc acestea?

Avem deja experiența implicării diasporei în atragerea de fonduri și rezolvarea problemelor locale cu ajutorul donatorilor individuali. Cu toate acestea, dorim să extindem lista de parteneri și prieteni, deoarece am dezvoltat deja relații de prietenie cu mulți dintre ei. Pentru a contribui la dezvoltarea comunității în care trăim, încurajăm donațiile către contul organizației. Acestea pot fi făcute prin transfer bancar sau direct la bancă. Pentru detalii și informații despre rechizitele bancare, ne puteți contacta la numărul de telefon 078928142 sau puteți trimite un mesaj pe pagina organizației. Vom fi bucuroși să explicăm cum putem colabora pentru a sprijini proiectele noastre și munca voluntarilor în organizarea de activități pentru tinerii din regiunea noastră.

  1. De ce este importantă o organizație non-profit?

O organizație non-profit joacă un rol crucial în dezvoltarea comunităților prin implementarea de proiecte și inițiative care răspund nevoilor locale. Acestea pot include proiecte de infrastructură, programe educaționale, activități culturale și sportive, toate contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. Promovăm participarea activă a cetățenilor în procesele decizionale locale și încurajăm transparența și responsabilitatea în administrația publică. Prin implicarea comunității, organizațiile non-profit contribuie la consolidarea democrației locale.

  1. Ce planuri și obiective aveți pentru viitorul org?

Ne dorim extrem de mult să avem spațiul nostru separat, în care să avem capacitatea de a asigura toate cele necesare atât pentru echipă și voluntari, cât și pentru beneficiari. Vrem să dezvoltăm un concept nou pentru zona noastră, un concept preluat din vizitele la alte OSC-uri din țări precum Germania, Armenia, România în care spațiul organizațiilor devine spațiu comunitar, unde comunitatea se implică activ. Dar asta pentru viitor, acum acumulăm experiență pentru a dezvolta oameni și comunități.

  1. Aveți proiecte sau inițiative noi în pregătire, dedicate tinerilor?

Da, acum lucrăm la câteva inițiative, în promovarea implicării mai active a tinerilor din Regiunea de Dezvoltare Sud și tare sperăm că ne va reuși cu ajutorul partenerilor noștri.

  1. Organizați evenimente deschise pentru publicul larg?

Ne implicăm activ în diverse inițiative publice, cum ar fi Campania Națională Ziua Faptelor Bune, evenimentele din 1 iunie alături de autorități și alte organizații neguvernamentale, precum și Târgul OSC-urilor din PMAN din 9 mai. În curând, suntem entuziasmați să participăm la Caravana Drepturilor Omului, organizată de Oficiul Avocatului Poporului, în perioada 2-3 iulie la Cahul și în 14 iulie la Ungheni. Ne bucurăm de sprijinul și participarea cetățenilor în aceste activități, iar încurajarea lor să participe la campaniile noastre și evenimentele publice ar fi o mare contribuție pentru comunitate și partenerii noștri. Vă invităm cu căldură să fiți alături de noi și să ne ajutați să demonstrăm că putem face schimbări semnificative împreună.

  1. Cum pot membrii comunității să participe activ la inițiativele voastre?

Să se înscrie la instruiri, să vină la activitățile și evenimentele noastre. Dar pentru ca aceasta să fie realizabil îi încurajăm să urmărească rețelele noastre sociale unde publicăm constant informații actualizate.

  1. Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți tinerilor și comunității din Cahul?

Am dori să încurajăm tinerii să facă voluntariat. Oriunde.

Organizația o găsiți pe adresa Pr. Republicii 17, of. 40.

Email: asociatiacrdc@gmail.com

Acest interviu este realizat de Centru Regional de Dezvoltare Comunitară în cadrul inițiativei locale „Promovarea serviciilor de tineret și educație nonformală din Cahul”. Inițiativa este finanțată de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), în cadrul proiectului regional „Consolidarea Societății Civile în țările Parteneriatului Estic.

Partener al proiectului este Centrul CONTACT.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola