frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Un scurtmetraj despre oportunităţi în Găgăuzia

Filmul documentar „Perspective investiţionale în Găgăuzia” este prima iniţiativă de a populariza potenţialul economic regional în R. Moldova. Pelicula surprinde avantajele forte ale Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia (UTAG), prezentând istorii de succes ale investitorilor în regiune.

Sonorizat în rusă şi subtitrat în română şi engleză, documentarul a fost produs de OWH TV Studio, în cadrul programului de asistare a autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a regiunii. Programul este iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS „Viitorul”.

„Acest film documentar reprezintă un instrument concret prin care Gagauz-Yeri îşi va promova potenţialul său economic, social şi administrativ, ceea ce îi permite să devină mai atractivă, mai cunoscută şi mai acceptabilă pentru investitorii străini şi partenerii pentru dezvoltare”, a menţionat directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu.

La eveniment a fost prezent şi Başcanul UTAG, Mihail Formuzal. El a subliniat, între altele, că atragerea investiţiilor în regiunea pe care o administrează reprezintă o prioritate. „Noi ne dorim ca regiunea noastră să devină una progresistă pe plan economic, de aceea am creat condiţii favorabile şi dinamice în această direcţie. Noi aşteptăm investitori, suntem siguri că vor apărea, facem tot posibilul ca să-i atragem. Celor care vor fi interesaţi de această ofertă, le vom oferi toată susţinerea noastră”, a declarat Formuzal.

Filmul prezintă oportunităţile de investiţii în Găgăuzia, punând accent pe avantajele legale şi fiscale, dar şi pe posibilităţile oferite de Zona Economică Liberă de aici. În acest context, autorul documentarului, Virgil Mărgineanu a constatat că un astfel de film este o carte de vizită a unei regiuni. „Ar fi bine ca orice regiune să aibă o astfel de carte de vizită”, a precizat el.
Pelicula „Perspective investiţionale în Găgăuzia” a fost multiplicată pe DVD-uri, în 500 exemplare, şi urmează a fi distribuită investitorilor şi donatorilor de către executivul de la Comrat.

Victoria Puiu, stagiară la TIMPUL


www.timpul.md




Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola