Regiunea Centru a sărbătorit Ziua Europei la Trebujeni



IMG 2821 копия

Agenția de Dezvoltare Regională Centru, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a organizat, vineri, 12 mai 2023, un eveniment regional dedicat „Zilei Europei în Regiunea de Dezvoltare Centru a Republicii Moldova".

Evenimentul a întrunit la Trebujeni, Orhei, reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Delegației UE în RM, Ambasadei Republicii Cehe în RM, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei în RM, parteneri de dezvoltare și membri ai Consiliului Regional de Dezvoltare Centru.

Pavel Trofin, Director, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, a venit cu un mesaj de mulțumire pentru partenerii europeni, care susțin agenția în atingerea obiectivului de îmbunătățire a condițiilor de trai pentru cei peste 1 milion de locuitori ai celor 13 raioane din Regiunea Centru. "Am ales să sărbătorim împreună reușita unei colaborări de succes despre care vom vorbi prezentând rezultatele și progresul implementării politicii de dezvoltare regională în Regiunea Centru, dar și prin actualizarea informațiilor cu privire la oportunitățile curente și relevante de finanțare pentru noi proiecte de dezvoltare. Despre acestea ne vor vorbi partenerii noștri europeni, care susțin inițiativele noastre, lucru pentru care le suntem extrem de recunoscători."

Natalia Eremia, Secretar de Stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM, a menționat importanța susținerii UE în transformarea localităților noastre în unele europene. "În numele Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale vă adresez sincere mulțumiri pentru suportul oferit instituțiilor noastre în realizarea misiunii de creștere a condițiilor de trai pentru locuitorii țării. Mizăm și în continuare pe sprijinul și experiența Dumneavoastră, pentru a ajunge cu schimbările în bine în fiecare casă din țara noastră."

Adam Grodzicki, Șef Adjunct pentru Cooperare, Delegația UE în RM s-a adresat participanților la eveniment cu un mesaj de susținere și apreciere pentru buna cooperare. " În fiecare an, Ziua Europei este o oportunitate excepțională de a prețui pilonii fundamentali pe care se află Uniunea Europeană încă de la înființarea sa în anii 1950 - Democrația, Statul de Drept și Drepturile Omului! Ne bucurăm să vedem că asistența și sprijinul UE pentru reformele democratice și proiectele de dezvoltare, au adus beneficii tangibile cetățenilor moldoveni. Permiteți-mi să vă asigur că Uniunea Europeană este și va fi întotdeauna un partener de încredere și puternic al Republicii Moldova."

Totodată, reprezentanții Ambasadei Republicii Cehe în RM, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, Oficiului Antenă al STC, Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, au felicitat beneficiarii de proiecte realizate cu suportul partenerilor de dezvoltare și au venit cu prezentări despre oportunitățile curente și relevante de finanțare anunțate de instituțiile pe care le reprezintă, pentru realizarea a noi proiecte de dezvoltare regională.

În a doua parte a evenimentului, oaspeții au vizitat proiectul în implementare cu finanțare din UE „Istorie și muzică - valori care ne unesc" și proiectul de consolidare a infrastructurii turistice a Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul vechi" implementat de ADR Centru cu finanțare din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Prin acest eveniment dedicat Zilei Europei în RDC, sărbătorim realizările bifate alături de partenerii noștri europeni în speranța avansării în misiunea de a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii care își doresc condiții europene de trai.

Mulțumim contribuabililor europeni. Împreună suntem mai puternici.

Detalii pe www.adrcentru.md