O căsuță proprie în Moldova - e planul de viitor al unei familii refugiate din Ucraina

Istoria acestei familii de  refugiați este ieșită din comun. Sunt 6 membri în familie și exact jumătate din ei sunt născuți în Moldova. Ecaterina, originară din Moldova, și Ion, născut în Ucraina,  s-au cunoscut, s-au plăcut și au decis să întemeieze o familie. Au locuiau periodic în ambele țări – erau într-o permanentă căutare al unui loc de trai în care să-și poată construi un cuib, numai al lor.

În căutarea unui cuib

Războiul i-a prins în Izmail, unde intenționau să-și cumpere o locuință. Ambii lucrau la fabrica de carton din localitate. Deoarece salariile erau mici, copiii – cei 4 băieți (Valentin 22 ani, Petru 17, Pavel 15, Dorin 10), se străduiau din răsputeri să-și ajute părinții - când se întorceau de la școală munceau cu ziua prin oraș, contribuind și ei cu bănuții câștigați la bugetul familiei.

Ajunseseră chiar să-și aleagă o căsuță pe care urmau să o procure, dar pe 24 februarie sirenele apărării antiaeriene le-au dat vestea că visul lor s-a spulberat – Ucraina a fost atacată de Rusia. Nu departe de ei a fost bombardată o unitate militară. Nu a mai rămas nimic întreg acolo.

Salvați-i pe cei mici că eu nu știu dacă mai ies din acest infern...

Inițial nu voiau să plece. Voiam să rămână în Izmail, dar pe 28 februarie a telefonat din Kiev feciorul cel mai mare, angajat ca pompier, de la care nu mai primiseră nicio veste de 4 zile. Valentin le-a spus să părăsească imediat Ucraina. „Am văzut iadul pe pământ aici la Kiev, mai ales în suburbii. Peste tot numai explozii, moarte și foc. Stingeam un incendiu și imediat porneam spre altul. Plecați imediat ca să-i salvați pe cei mici, că eu nu știu dacă mai ies întreg din acest infern”.

După ce au ascultat mărturiile feciorului care nu mai dormiseră deloc în ultimul timp din cauza faptului că lupta continuu cu incendiile provocate de bombardamentele rușilor,  ei și-au luat ce puteau duce în mâini și au plecat în Moldova.

Acum locuiesc într-o casă bătrânească în satul Drăgușeni, comuna Rădeni, raionul Strășeni, oferită ca gazdă temporară de stăpânii plecați peste hotare.

Fără internet sau telefoane mobile, dar nu se plâng

Nu au așteptat  de la nimeni nimic – imediat ce au venit au început să muncească în agricultură, în construcții... - oriunde era nevoie de brațe de muncă. Muncesc cu ziua. Se odihnesc doar duminica și asta în cazul în care nu îi cheamă nimeni la muncă.

Nu-și pot permite nici internet, nici telefoane de aceea nu cunosc ce se întâmplă acasă - „Am plecat foarte repede. Ca să înțelegeți nici nu am scos frigiderul din priză. Cu feciorul nostru din Kiev vorbim doar dacă ne transmite el prin cineva vreo veste, iar despre ce se întâmplă în Ucraina, la Izmail, aflăm doar din ce ne spun vecinii”.

Copiii  nu mai fac studii online deoarece nu au nici calculator, nici tabletă. Nici telefoane mobile. Însă nu se plâng. Dimpotrivă,  optimismul lor le redă speranța părinților că va veni ziua când vor putea aprinde mai multe becuri în casă, vor avea internet și vor putea să discute cu fratele pompier, dar și să-și continuie studiile.

Sunt mai mult de 3 luni de când se află în Moldova. Din spusele asistentului social din localitate, Tamara Chirică, chiar de la prima lor discuție au spus ferm că nu se mai întorc în Ucraina. „Chiar dacă va fi greu am decis să rămânem în Drăgușeni. Nu ne putem crește copiii sub asaltul bombardamentelor. Sperăm să avem sănătate ca să agonisim pentru o căsuță, fie ea și veche, că Ion (tatăl) și cu băieții sunt pricepuți la treabă și o vor repara”.

În confirmarea celor spuse, Petru, care în toamnă împlinește 18 ani, ne-a  destăinuit că vrea să devină tractorist: „Pe 3 septembrie fac 18 ani. Am și cetățenia Moldovei și imediat ce îmi fac pașaportul plec în Ucraina să-mi iau actele de absolvire pentru ca să le depun la o școală de meserii din Moldova. Vreau să devin independent financiar ca să-mi ajut părinții și frații mai mici.”

Planurile de viitor prind contur

Suportul financiar, în valoare de 2.200 de lei per persoană, pe care urmează să-l primească această familie de la Caritas Cehia este semnalul că visul lor poate deveni realitate.

Ecaterina a spus că „acești bani îi vom pune deoparte pentru casă sau îi vom folosi pentru altceva...” Însă nu a apucat să își mai termine gândul deoarece a început să plângă. În casă s-a așternut o liniște apăsătoare.

Copiii, Pavel (15 ani) și Dorin (10 ani) s-au întors tăcuți cu fața la geam. Tatăl Ion a plecat capul în jos de parcă căuta ceva, iar Petru, cu un zâmbet inexplicabil, a găsit un motiv pentru a ieși din cameră - l-a strigat cineva afară... Atunci am observat de ce poartă un tricou cu câteva mărimi mai mari – avea spatele deformat deoarece o vertebră îi ieșea în evidență.

„Petru a avut o fractura la picior si a stat la pat 6 luni de zile. Orice mișcare îi provoca dureri insuportabile de aceea ruptura s-a prins foarte greu. S-a făcut bine cu piciorul dar imobilizarea la pat i-a gârbovit spatele”, povestea suspinând Ecaterina.

Ochii părinților - o carte deschisă

Pe dată am înțeles tristețea din ochii părinților - s-au săturat de drumuri, vor să se stabilească la casa lor și înțeleg că niciodată nu vor avea destui bani pentru tratamentul băiatului. 

Pe de o parte toată familia visează la o casă, pe de altă parte, așa cum spune Ecaterina, „este Pavel, băiatul mamei harnic, întotdeauna vesel și care nu plânge niciodată. Nu vreau să-l văd trist căci abia de l-am scos din ghearele morții. Va plânge mama pentru el”.