"CIVITA" din nou in actiune!!!
Vineri, 6 septembrie a fost lansată cea de-a doua ediţie a programului „CIVITA”, eveniment ce a întrunit 30 de beneficiare, care au venit cu ambiția de a deveni lidere în comunitatea ce o reprezintă, femei care doresc să lupte pentru un viitor mai bun. Pe parcursul a două zile, beneficiarele proiectului au participat la primul modul de instruire cu tematica „Dezvoltarea abilităților de leadership” formatoarele fiind Olga Nicolenco şi Viorica Mocanu.
Primul modul a avut drept scop să prezinte abiturientelor CIVITA cum pot deveni lidere, femei de succes în cadrul comunităţii lor, a organizaţiei din care fac parte, cum să stabiliească o viziune clară, cum să devină o lideră care reuşeşte să împuternicească oamenii şi să-i facă să exteriorizeze tot ce e mai bun, cum să organizeze şi să gestioneze propriile priorităţi, în aşa fel, încât lucrurile importante să le domine pe cele minore.
La cea dintîi instruire, Olga Nicolenco și Viorica Mocanu au motivat şi inspirat participantele să-și dezvolte și să-și găsească punctele forte care le vor ajuta pe viitor să-şi realizeze scopurile propuse, să-şi extindă cercul relaţiilor sociale şi să se autorealizeze profesional şi spiritual.
Viorica Mocanu a afirmat „Cu toate că beneficiarele sunt încă la început de cale, deja se observă o schimbare de la o zi la alta. Au ideii crude, însă cu susţinerea programului, pe parcurs vor înțelege ce îşi doresc și ce vor să obțină cu adevărat şi cu siguranţă vor obţine această implicându-se mai activ şi mai sigur în viaţa comunităţii ce o reprezintă”.
Noile participante, reprezentând 20 de raioane ale Republicii, au venit cu idei frumoase de proiecte de a îmbunătăţi viața copiilor din localităţi, de a le oferi consătenilor mai multe oportunităţi de implicare în viaţa comunităţii și totodată de a contribui la o viață mai decentă. Ideeile de proiect vor fi elaborate şi implementate de beneficiarele CIVITA pe parcursul a unui an, acum Dumnealor fiind la începutul drumului de acumulare a noilor cunoștințe şi noilor abilităţi care, cu siguranţă, le
vor ajuta la realizarea acestora.
Toate participantele au motivația de a participa activ în program, dorind să se perfecționeze și să asimileze tot ce e nou și util, să-şi dezvolte abilitățile de lideră, să cunoască mai multe despre procesul de elaborare şi implementare a unui proiect şi să se implice activ în realizarea proiectelor individuale, să acumuleze experiență şi să cunoască noi oportunităţi de implicare în comunitate, scopul major fiind crearea echipei de leadere cu impact național.
Mariana Borș una dintre abituriente a spus că programul i-a întrecut așteptările, a fost plăcut surprinsă, iar după primul modul este entuziasmată și este în aşteptarea celorlalte activităţi CIVITA, în cadrul cărora se va implica cu cea mai mare dedicaţie.
Un nou modul la care beneficiarele vor afla despre secretele unei echipe de succes va fi organizat la începutul lunii octombrie, insă până atunci fiecare dintre participante urmează să selecteze una dintre problemele cu care se confruntă comunitatea ce o reprezintă şi să vina cu propuneri de soluţionare. Iar încât una dintre componentele programului CIVITA este relaţia de mentorat, beneficiarele pâna la următoarea întrevedere vor fi implicate şi în procesul de cercetare şi selectare a potenţialei mentore – femeie de succes din Republica Moldova ce le va fi calauză în creşterea profesională şi personală pe parcursul programului.
Le urăm în continuare hotărâre, dăruire, motivatie, atitudine, sensibilitate, putere, inspiratie şi sigur că încredere în forţele proprii.
Aminitim că Programul „CIVITA” este la adoua ediție și este un program de dezvoltare şi încurajare a spiritului civic în rândul femeilor tinere din zonele rural, care îşi propune să consolideze buna guvernare şi egalitatea de gen la nivel local, prin abilitarea femeilor din zonele rurale de a avea un rol activ în procesul de luare a deciziilor şi de dezvoltare a comunităţilor lor.
Programul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare”, cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova și al Suediei.