frule

Tinerele femei aplică în practică cunoștințele acumulate

Participantele CIVITA sunt în plină acțiune și muncesc asiduu pentru a deveni lidere comunitare. După ce au parcurs patru module de instruiri, cele 23 femei aplică în practică cunoștințele însuşite.

anexa10În prezent, beneficiarele sunt la etapa finală de implementare a Programului de Burse „CIVITA”. Programul reprezintă etapa proiectului ce este orientată spre dezvoltarea personală şi profesională a femeilor prin implementarea activităţilor ce vizează promovarea transparenţei în procesul decizional, acumularea de noi cunoştinţe în urma implicării în relaţia de mentorat, desfăşurării stagiului de practică şi a sedinţelor de lucru cu echipa.   

Pe parcursul a trei luni, participantele au organizat un şir de activităţi printre care se enumeră şi „Săptămâna Transparenței”. În cadrul acesteia au fost implementate mai multe inițiative ce au avut drept scop informarea și încurajarea participării mai active a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional local. În acest sens, în 23 de localităţi au fost realizate o serie de întruniri dintre societatea civilă, reprezentanții autorităților publice și a organizațiilor obștești.

O a doua componentă a Programului de Burse CIVITA este stagiul de practică, care s-a desfășurat în cadrul instituţiilor Haritonenco Oxanaselectate de participante. Printre aceste instituţii se numără Consiliile Raionale din Teleneşti, Basarabeasca, Străşeni şi Ștefan Vodă; Centrul „CONTACT”; organizaţia „Tineri  Pentru Dreptul  la Viață” (o. Bălţi); ADR Ialoveni; Ministerul Tineretului şi Sportului al RM; Primăriile din s. Băhrîneşti (r.Ialoveni), s. Trebisăuţi (r. Briceni), or. Iargara (r. Leova); Asociația Psihologilor ”Tighina”; Asociaţia Obştească "Concordia"; „Centrul de Resure pentru Tineri” (r. Făleşti); Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM); Centrul „Pro-Europa” (or.  Comrat) etc.

În urma stagiului de practică, majoritatea participantelor au menționat că au obţinut cunoştinte mai aprofundate în gestionarea echipelor, în managementul financiar al proiectelor sociale, în procesul de implementare şi monitorizare a proiectelor, în identificarea potenţialilor finanţatori ai proiectelor ce urmează a fi implementate în comunitate şi sigur că şi-au extins şi rețeaua de contacte.

Tibirna N si Chiperi OÎn toate activităţile realizate beneficiarele au fost mereu susţinute de mentorele programului, doamne de succes din republică care se bucură de respect şi admiraţie din partea colegilor şi a comunităţii. Beneficiarele au menţionat faptul că suportul primit de la mentore prezintă o valoare imensă pentru  creşterea personală şi avansarea profesională. Printre cele învăţate de participante se numără metode de mobilizare comunitară, tehnici de lucru cu echipa, etape privind înregistrarea asociaţiilor obşteşti şi întocmirea regulamentelor interne de activitate a organizaţiilor, metode eficiente privind promovarea implicării comunitare în procesul decizional, instrumente utile necesare planificării şi gestionării corecte a timpului şi altele.

In perioada mai –iulie 2014, participantele proiectului CIVITA urmează să implementeze proiecte comunitare în localităţile din care vin, beneficiind de o finanţare condiţionată în valoare totală de 2 mii de dolari SUA.

Menţionăm că Programul CIVITA este la cea de-a doua ediție, în care sunt implicate tinere femei, cu vârsta cuprinsă între 20-35 ani. Acest proiect are drept scop dezvoltarea şi încurajarea spiritului civic în rândul femeilor tinere din zonele rurale. CIVITA îşi propune să consolideze buna guvernare şi egalitatea de gen la nivel local, prin abilitarea femeilor din zonele rurale de a avea un rol activ în procesul de luare a deciziilor şi de dezvoltare a comunităţilor lor. Programul este implementat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova și al Suediei.

logo CIVITAFIN

 



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola