frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Lansarea proiectului „Sporirea responsabilității Guvernului prin monitorizarea reformei în sectorul justiţiei” de către Asociația Promo-LEX şi AGER

Societatea civila in ImaginiLa 08 februarie 2013, Asociația Promo-LEX în parteneriat cu Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER) au lansat, în cadrul unei mese rotunde, Proiectului „Sporirea responsabilității Guvernului prin monitorizarea reformei în sectorul justiţiei”, implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene prin Instrumentul European pentru Democraţie şi Drepturile Omului.

Scopul proiectului este de a consolida capacităţile societăţii civile de a monitoriza implementarea proceselor de reformă în Republica Moldova.

„Monitorizarea implementării politicilor publice şi a reformelor este una din funcţiile de bază ale societăţii civile. Astfel, Asociaţia Promo-LEX îşi propune să monitorizeze implementarea reformei în sectorul justiţiei, nu cu scopul doar de a veghea asupra evenimentelor ci şi de a contribui substanţial la implementarea reformei”, a menţionat Ion Manole, directorul Asociaţiei Promo-LEX.

Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, a reiterat importanța subiectului dat pentru progresul dialogului politic UE - Republica Moldova, precum și pentru dezvoltarea societății moldovenești per ansamblu. De asemenea, E.S. Dl Dirk Schuebel a urat succes în realizarea obiectivelor propuse partenerilor care implementează acest proiect și i-a încurajat să utilizeze la maxim oportunitățile oferite de a influența și contribui la îmbunătățirea procesului de reformă în domeniul justiției.

În cadrul evenimentului s-a făcut o prezentare a contextului și obiectivelor proiectului, a activităților planificate, precum și a rezultatelor scontate. Tot în cadrul mesei rotunde a fost prezentată și Metodologia de Monitorizare din partea societății civile a implementării Reformei în Sectorului Justiţiei în Moldova.

“Misiunea civică de Monitorizare se va desfășura pe parcursul a 18 luni în perioada 1 februarie 2013 – 31 iulie 2014. Monitorizarea se va axa pe observarea a 2 componente de bază: evaluarea realizării activităților cuprinse în Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției și monitorizarea şedinţelor de judecată. Misiunea civică de Monitorizare include 38 monitori naționali ai Asociaţiei Promo-LEX. Rețeaua de monitori va urmări desfășurarea ședințelor de judecată examinate în prima instanță de către judecătoriile de sector, Curțile de Apel și Curtea Supremă de Justiție, precum și instanțele specializate. Aceştia vor furniza echipei de analiză, rapoarte de monitorizare, în baza metodologiei elaborate în acest scop”, a explicat Olesea Stamate, director Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă.

În rezultatul acestor activităţi, proiectul va prezenta, pe parcursul următoarelor 18 luni, 3 rapoarte detaliate de monitorizare, 3 note de progres şi va organiza 6 discuţii/dezbateri publice la subiect.

„Monitorizarea proceselor juridice va permite observatorilor instruiţi să estimeze atât aspectele cantitative,  cât şi cele calitative ale administrării justiţiei de către anumite instanţe moldoveneşti de jurisdicţie ordinară. Un alt scop al monitorizării proceselor juridice va fi conformitatea sporită a legislaţiei şi practicii moldoveneşti cu standartele de bună administrare a justiţiei stabilite de CEDO”  a precizat expertul Dovydas Vitkauskas, unul dintre autorii metodologiei.

Partenerii proiectului speră la colaborare şi deschidere din partea instituţiilor de drept în procesul monitorizării reformei în justiţie, pentru a contribui la ireversibilitatea transformărilor începute. De asemenea, speră nu doar să poată oferi o viziune imparţială, din exterior, asupra succeselor şi deficienţelor întâmpinate pe parcurs, ci şi să ofere asistenţă  instituţiilor responsabile, pe anumite segmente ale reformei.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Iulia Munteanu, ofiţer de presă
Tel: (22) 450024, GSM: 069072579, e-mail: pr@promolex.md



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola