Conferinţa de lansare a Campaniei “O Săptămînă fără violență!”



Asociația obștească “Caroma Nord” a organizat vineri, 9 noiembrie 2012, în incinta Casei de Creație Fălești Conferinţa de lansare a Campaniei “O Săptămînă fără violență!”, parte a  proiectului  „Implicarea femeilor în viaţa socială”, proiect finanțat de People în Need în Moldova.

Proiectul vizează responsabilizarea populației privind efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale violenţei în familie, prin realizarea unei campanii de informare şi sensibilizare, iar activitățile ce vor fi desfășurate în cadrul școlilor și liceelor propun educarea non-violentă a elevilor, astfel încît aceștea să nu preia modelul comportamental posibil violent al adulților, să nu înțeleagă și să accepte violența ca pe ceva firesc, să învețe să își gestioneze propriile conflicte și să asimileze metode de relaționare non-violente, să dezvolte relații pozitive și să adopte un comportament echilibrat în relațiile cu ceilalți.

La Conferință au participat 36 reprezentanți ai liceelor și școlilor din raion, care au beneficiat de un stagiu formare în domeniul combaterii violenței domestice, susţinut de specialiştii din cadrul proiectului. Au fost distribuite materiale de informare şi sensibilizare destinate tinerilor liceeni şi profesorilor diriginţi.
Campania “O Săptămînă fără violență!” se va desfășura în perioada 19-25 NOIEMBRIE 2012 la nivelul raionului Fălești și este susţinută de Consiliul Raional Fălești, Direcția Generală de Învățămînt, Tineret și Sport Fălești, 10 ONG-uri din regiune.

Cu această ocazie s-a lansat şi Concursul raional de eseuri, desen și maști la tema “Mesajul meu împotriva violenţei!” adresat liceenilor, premierea câştigătorilor urmând să aibă loc la finalul campaniei, cele mai bune lucrări fiin expuse în cadrul Expoziţiei la Consiliului Raional Fălești în perioada 3-10 decebrie 2012.

Organizatori:
AO “Caroma Nord” 
AO CASMED
AO “Cuget”

Parteneri:
Asociaţia Împotriva Violenţei “Casa Mărioarei”, Chișinău
Centrul de Asistentață Socială “Nufarul Alb” s. Glinjeni 
Asociatia Obseasca “Pro asistență și dezvoltare comunitară” din com. Ciolacu Nou