S-au plantat fapte bune pentru România



Se spune că pentru fiecare om este important să realizeze trei lucruri în viață, să planteze un pom, să facă un copil și să ridice o casă, ar mai fi și să curăți un izvor sau să sapi o fântână, dar și alte fapte prin care trecerea acestuia prin viață să nu rămână neremarcată. Sâmbătă, în ultima zi de martie, în care primăvara a ținut să demonstreze că este într-adevăr anotimpul surprizelor, Centrul Regional Vest din cadrul Proiectului „Acționăm Responsabil – Rețeuau Socială RSC” și Federația de Tineri Antreprenori JCI România, au fost prezente alături de vechii parteneri din rețea, minunata echipă de la ECO Club Timișoara la acțiunea de împădurire, desfășurată în localitatea Livezile din județul Timiș, și intitulată generic, „Plantăm fapte bune în ROMÂNIA” inițiată de către ECO Asisst București, eveniment care face parte din campania națională de împădurire, și ale cărei beneficii urmărite sunt legate de creșterea suprafețelor împădurite, implicarea publicului în astfel de ințiative de anvergură în folosul comunității, dar și valorificarea prin împădurire a terenurilor agricole degradate. Bucuria a fost și mai mare când am văzut acolo entuziasmul celor prezenți, de la copii care abia învață să citească, până la oameni de afaceri, sau angajați ai marilor companii timișorene, care și-au dedicat o jumătate de zi pentru a demonstra că le pasă și nu pot privi nepăsători la faptul cum anual dispar suprafețe însemnate din bogățiile verzi ale României. În cele cinci ore cât a durat acțiunea, cei 300 de voluntari, 100 de săteni și două sute de vizitatori, au reușit să planteze 10,000 de puieți, pe o suprafață de 2 hectare,  care se adaugă la hectarul împădurit în luna noiembrie 2011. Nu știu cât de relevante sunt aceste cifre, sau dacă prezintă o anumită importanță, însă un anumit lucru este sigur,  un copac matur produce de-a lungul unui anotimp o cantitate de oxigen care echivalează cu cea inspirată de 10 oameni de-a lungul unui an. O pădure acționează ca un filtru enorm care împrospătează aerul pe care-l respirăm. Deasemenea aceștia, absorb substanțele chimice periculoase care ajung în sol, reduc efectele inundațiilor, previn eroziunea solului, și nu în cele din urmă țin umbră și fac răcoare în zilele toride de vară. După finalizarea plantării, micii ostași au fost udați pentru a prinde puteri și a sluji în scopul pentru care au fost puși acolo, iar acțiunea s-a finalizat cu ecologizarea zonei, adunarea pungilor de plastic, a peturilor și a altor gunoaie din sector, urmând ca acesta să fie împrejmuit pentru a proteja pueții de pericolele la care pot fi expuși din partea animalelor.

Centrul Regional Vest și JCI România, susțin astfel de propuneri și încurajează și partenerii din cadrul rețelei, dar și populația României în general să susțină și să promoveze astfel de inițiative sănătoase. Unde-i unul – nu-i putere, unde-s mulți – puterea crește.

Alexandru Panfilii- JCI Timișoara.


telegram