”Capitala de nord” devine ”Capitala faptelor bune”

Ajută-ne să distribuim acest articol:

În seara zilei de 26 februarie 2015, sala de spectacole a Teatrului Naţional “V. Alecsandri” din Bălţi a găzduit un extraordinar concert de caritate cu genericul “Ajută-mă să fac un pas nu doar în vis”, organizat de către voluntarii de la Asociaţia Obştească “CASMED”, iniţiativă pornită dintr-un îndemn al  liceenei Daria Căpaţina. Nume sonore şi în devenire s-au alăturat acestul act de caritate, de a oferi o seară minunată pentru Răilean Valeria-Andrea, 10 ani din satul Pînzăreni, r-nul. Făleşti, afectată de osteogeneză imperfectă; Leahovici Iuliana, 10 ani  din satul Peresecina, r-nul. Orhei, o fetiţă de doar 10 ani ce suferă din cauza „bolii oaselor de sticlă”; Suvorcova Iana, 13 ani, din Chişinău, care suferă de aceiaşi „boala a oaselor de sticlă”. Visul celor trei beneficiare e să se întîmple minunea ca să poată să meargă.

Sala de teatru a fost arhiplină, aproape neîncăpătoare pentru melomanii ce au vrut să asculte pe tînărul interpret de muzică populară Victor Dănuţă, cant-autorul Valentin Palancica, interpreţii Vlad Codreanu, Ala Zasmenco, Carolina Prepeliţă, talentata familie de interpreţi formată din Angela Cabari (mama), Iuliana Roşcovan (fiică) şi Ştefan Roşcovan, (fiu) (premiant la mai multe concursuri de interpretare). Scena naţionalului de la Bălţi a adunat şi alte nume cunoscute, cei mai tinerei fiind Victor Lisî din Bălţi, urmaţi de participantul la Concursul Eurovision Junior Denis Midone, ca să finalizăm enumerarea participanţilor la acest concert prin Monica Pîrlici, cîştigătoarea concursului televizat „Moldova are talent”. Surpriza acestul spectacol a fost Adrian Ursu, care a venit cu un mesaj special de susţinere către cele trei fetiţe, iar Iana Suvorcova din Chişinău fiind, la rîndul ei, participantă la aceiaşi emisiune televizată „Moldova are talent”.

Trupa de  dans „Maximum” şi Ansamblul de dans popular „Tinereţea” din mun. Bălţi au bucurat spectatorii cu mişcările de graţie şi semeţie.

Deliciul acestui megaconcert de caritate, care a durat două ore şi jumătate l-a constituit apariţia inedită a componenţei formaţiei Brio Sonores, cîştigătoarea emisiunii televizate „Românii au talent”, oferind superbele melodii care au fost interpretate în cadrul emisiunii de rezonanţă. Toți împreună au creat o atmosferă de suflet, născînd pe chipurile și în sufletele celor prezenți zîmbete și nenumărate emoții pozitive.

Mijloacele adunate din vânzarea biletelor au fost colectate într-o boxă specială, instalată în holul teatrului, oamenii având posibilitatea să doneze ulterior. Ca rezultat al campaniei  inițiate au fost colectați 79499 lei,  însă banii adunaţi vor acoperi doar o mică parte din costul tratamentelor costisitoare de care au nevoie Valeria-Andrea, Iuliana și Iana.

Printre partenerii evenimentului s-au numărat CreativMedia, ziarul SP, Centrul Media pentru Tineri, Zugo.md, Zona Economică Liberă, S.A. Floarea-Soarelui, cărora le aducem sincere mulțumiri pentru susținere, implicare și promovare.

Ținem să menționăm încă o dată receptivitatea și altruismul persoanelor de bună credință din mun. Bălți și din raioanele de nord ale țării, care au pus umărul la acțiunea noastră de solidaritate întru sprijinul acestor 3 îngerași!

AO „CASMED” este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiţiei, cu locaţia în municipiul Bălţi, oferă servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu persoanelor în etate, imobilizate la pat şi persoanelor cu necesităţi speciale din mun. Bălţi şi localităţi rurale din raioanele de nord.





Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.