hackathon

Campania „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil” în satul Speia din stânga Nistrului

Publication1

A devenit deja o tradiţie pentru Asociaţia „Filocalia”,  ca în luna august să desfăşoare Campania „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”. Scopul acesteia este de a ajuta cât mai mulţi copii din familii social vulnerabile să meargă la şcoală, asigurându-i cu ghiozdane şi rechizite. Anul acesta, pentru prima dată, campania se va desfăşura şi în stânga Nistrului,  în satul Speia.

Din 2013, Asociaţiile „Filocalia” şi „Надежда и будущее” din satul Speia,cu  asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, realizează  împreună proiectul „Încredere prin educaţie”. . Din această colaborare s-a născut ideea de a include şi satul Speia în campania „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”. Astfel, copiii beneficiari ai proiectului, precum şi echipa de voluntari din  Speia, cu sprijinul voluntarilor „Filocalia”, vor organiza la 24 august 2014, ora 17.00, în faţa Casei de Cultură din sat, o sărbătoare pentru a celebra începutul noului an şcolar şi pentru a colecta rechizite şi donaţii financiare. Acestea din urmă vor fi folosite pentru a ajuta copiii din familiile nevoiaşe din comunitate să meargă la şcoală.

În cadrul evenimentului va avea loc un concert şi master-class-uri ţinute de elevii celor 3 ateliere din şcoala din sat, deschise datorită proiectului „Încredere prin educaţie!”: de lemnărie, croitorie şi artă decorativă. De asemenea, la sărbătoare vor fi prezente personaje de poveste, dar şi zâne pictoriţe ce vor picta feţele doritorilor.

Astfel copiii şi tinerii voluntari de pe cele două maluri ale Nistrului vor avea ocazia să lucreze împreună, pentru un scop nobil, implicând întreaga comunitate din  Speia şi promovând încrederea prin intermediul educaţiei.

Dacă doriţi să vă alăturaţi acestei sărbători a educaţiei şi a încrederii între oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului, Vă aşteptăm duminică, 24 august 2014 în faţa Casei de Cultură din s. Speia, r. Grigoriopol!

Persoană de contact:

Elena Munteanu, asistent de proiect AO „Filocalia” 

Tel: 069538762; Email: munteanu.elena.tudor@gmail.com

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.