hackathon

Comunicat: Rezultatele monitorizarii mass-media in campania electorala

Ajută-ne să distribuim acest articol:
Asociatia Presei Independente si Centrul Independent de Jurnalism anunta lansarea, in cadrul Coalitiei Civice pentru Alegeri Libere si Corecte - Coalitia 2007, a rezultatelor primei etape de monitorizare (10 - 24 aprilie 2007) a modului in care este reflectata campania electorala pentru alegerile locale generale de catre principalele posturi de radio/televiziune si ziare din Republica Moldova.

CONCLUZII GENERALE

Monitorizarea posturilor de radio si tv in perioada 10 - 24 aprilie 2007 atesta doua pozitii distincte in procesul de reflectare a campaniei electorale. Pe de o parte, posturile publice Moldova 1, Radio Moldova, precum si postul privat cu acoperire nationala NIT isi confirma tendinta manifestata in campania electorala precedenta de a favoriza indirect partidul de guvernamant si de a evita atacurile asupra partidelor de opozitie, ignorandu-le. Spre aceeasi politica editoriala inclina si fostul post municipal Antena C, in timp ce Euro TV manifesta o oarecare propensiune catre pluralism.

Nucleul celuilalt grup il constituie PRO TV si TV 7 care incearca sa se mentina pe linia unei reflectari echidistante, dar nuantate a evenimentelor, tinand sa nu omita nici activitatea formatiunilor de opozitie. Vocea Basarabiei se deosebeste de aceste doua posturi printr-un mesaj critic mai pronuntat la adresa PCRM, dar fara a ignora evenimentele care favorizeaza in mod obiectiv aceasta formatiune politica, iar Russkoe radio difuzeaza mai multe stiri favorabile, decat defavorabile, partidului de guvernamant.

Diferenta de abordare intre aceste doua grupuri a putut fi observata in reflectarea initiativei prezidentiale privind liberalizarea economiei. Spre deosebire de Moldova 1, Radio Moldova, NIT si Antena C, la Vocea Basarabiei, PRO TV si TV 7 au rasunat si opinii critice fata de initiativa respectiva.

Aceleasi optiuni editoriale - de la favorizarea deschisa a partidului de guvernamant si ignorarea opozitiei pana la partizanatul evident in folosul unor partide de opozitie, cu materiale de critica acerba la adresa PCRM, le ofera si presa scrisa. In perioada monitorizarii, atat la radio si TV, cat si in presa scrisa materialele de educatie electorala au prezentat o exceptie.

De mentionat in contextul campaniei electorale actiunile abuzive ale politiei in raport cu presa. Dupa cazul cu arestarea jurnalistilor PRO TV si sechestrarea casetei video a reporterilor DTV (de la finele lunii martie) a urmat, la 22 aprilie 2007, retinerea unui cetatean-pensionar pentru faptul distribuirii ziarului Democratia.

*** Proiectul se realizeaza in parteneriat cu Institutul de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau. Perioada de monitorizare este 10 aprilie 2007 - 17 iunie 2007. Rezultatele vor fi facute publice prin rapoarte bilunare, in prima luna a monitorizarii, apoi saptamanale. De asemenea, rapoartele vor fi plasate pe pagina de internet dedicata alegerilor locale generale www.alegeri.md/2007 realizata in cadrul Coalitiei 2007 de ADEPT .

Proiectul este finantat de catre Fundatia Eurasia , cu resursele Agentiei Suedeze pentru Cooperare si Dezvoltare Internationala (Sida/Asdi) si Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) , Fondul National pentru Democratie , SUA si Misiunea OSCE in Republica Moldova .

Publicarea acestui comunicat este posibila datorita sprijinului financiar acordat de poporul american prin Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID). Opiniile exprimate in acest document apartin autorilor si nu reflecta neaparat pozitia USAID sau a guvernului american.

Str. Sciusev, 53, Chisinau, 2012 MD, tel.(37322) 213652, 227539, fax (37322) 226681

 

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.