Incluziunea socială transpusă și în cadrul orelor de educație civică





profesor educație civicăIncluziunea socială a copiilor și tinerilor a devenit un subiect tot mai des abordat de către autoritățile publice și societate și reprezintă o adevărată provocare și pentru cadrele didactice. Eugenia Nastas, din localitatea Viișoara, r-nul Ștefan Vodă, este unul dintre profesorii de educație civică implicați în proiectul „Participarea copiilor prin incluziune socială”. De rând cu alți 53 de profesori, ea a ales să ajute elevii să implementeze, la orele de educație civică și în afara lor, proiecte comunitare. Prin intermediul acestor proiecte, profesorii au oferit copiilor mai mult spațiu de comunicare și cooperare și au creat condiții în care fiecare să se poată descoperi pe sine, semenii și comunitatea.

Interviu cu Eugenia Nastas, profesoară de istorie și educație civică.

Spuneți-mi, care au fost scopurile pe care v-ați propus să le atingeți prin implementarea proiectelor comunitare? 

Am lucrat cu 4 grupuri de elevi la 4 proiecte. Deci, din start am avut scopul să implic mai mulți copii în toate etapele proiectului, ca ei să acumuleze deprinderi și abilități, și chiar să-i pregătesc pentru viață. Scopul meu personal a fost să lucrez cu două grupe – mixte și formate din elevii aceeași clase, ca să pot compara avantajele și dezavantajele acestor abordări. 

Și care au fost concluziile la care ați ajuns, lucrând cu diferite grupuri? 

Vorbind despre clasă: grupul se cunoaște, are deja deprinderi de a lucra împreună și cunosc ce capacități are fiecare dintre ei. În grupuri mixte, copiii sunt de diferite vârste, cei mici încercau să acumuleze experiența celor mai mari, cei mari au învățat de la cei mici să vadă lucrurile mai îngust. Dezavantajul este că e greu să aduni un grup mixt, fiindcă cei mai mari au alt nivel de activități și au mai puțin timp de oferit pentru activitatea noastră. 

Cum ați început să lucrați asupra proiectelor? 

La etapa de inițiere a proiectelor am așteptat să vină elevii cu ideea de a implementa un proiect. Eu le sugerasem o dată această ideea și le-am dat adresa site-ului, am venit a doua oară cu ideea – nimic, nici o reacție. După care am venit și le-am zis să intre pe adresa site-ului și să vedem un aviz. Din start a fost ideea mea. Ceea ce văd acum: copiii singuri caută proiecte. Regulamentul pe care l-am stabilit i-a organizat pentru că problema cea mai mare era că ei obișnuiau să vorbească în cor. Acest regulament i-a făcut să se organizeze, chiar și în timp. Și-au format un plan calendaristic în care și-au planificat ce fac în fiecare zi. 

Și vorbind despre următoarea etapă, cea de realizare a proiectului, ce ați observat? 

Nu poți să ceri de la un copil ceea ce el nu știe. Am vorbit cu ei despre interviu și chestionare, după care ei au elaborat câteva și au mers cu ele în comunitate. Ei au descoperit niște lucruri și mi-au indicat câteva reguli, pe care eu le-am scăpat: să întrebăm persoana dacă dorește să ofere interviu sau să completeze chestionar; să-i întrebăm dacă vor să fie înregistrați în timpul interviului. Copiii mi-au mai spus că e mult mai practic interviul, decât chestionarul. În primul rând oferă un feed-back, ei văd care este reacția omului, ei pot să clarifice o informație – ceea ce nu poate da un chestionar. 

Cât de mult etapele pe care le-ați parcurs în proiect sunt relevante pentru disciplina educația civică? 

Recent am cercetat curriculumul la educația civică și am discutat despre competențele cheie și cele specifice ale acestei discipline. Eu văd că ele toate se regăsesc în metoda proiectului comunitar. Nu poți să spui că la o oră dezvolți o competență, iar la altă oră – altă competență. Este un proces. Nu este doar o oră sau două. Totul trece și în afara orelor. Când iei cartea de educație civică, vezi module. Copilul vede structurat, el nu vede viața. În proiect el își dă seama că vorbești despre sănătate și despre drepturi fără a te conduce de o structură – asta este viața și nu poți să înveți delimitat aceste deprinderi. 

Toate experiențele copiilor și profesorilor urmează să fie compilate și descrise într-o broșură. Proiectul„Participarea copiilor pentru incluziune socială” este implementat în perioada 1 aprilie 2012–31 decembrie 2013 de către Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC), în colaborare cu Ministerul Educaţiei, cu suportul organizaţiilor Swedish Organisation for Individual Releif şi ERIKS Development Partener din Suedia.




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo