hackathon

ADEPT angajează Asistent(ă) de Proiecte

Angajator: Asociație Pentru Democrație Participativă (ADEPT)

Program de muncă: full-time

Poziție: asistent(ă) de proiecte

Perioada de angajare: 12 luni cu posibilă extindere

Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT angajează un asistent de proiect în domeniul dezvoltării societății civile în cadrul proiectului “Grassroots Civil Society Development Facility in the Republic of Moldova (2017 – 2020)”, implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene și Konrad Adenauer Stiftung. Obiectivul principal al proiectului este să contribuie la susținerea implicării civice a organizațiilor societății civile, implicate activ în elaborarea activităților și a politicilor menite să promoveze sau să monitorizează transparența instituțiilor publice.

ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI:

  • Asigură sprijinul de ordin tehnic, logistic și administrativ în activitățile curente ale proiectului, în coordonarea activităților partenerilor implicați în proiect, în implementarea proiectului în parametrii asumați, pentru a respecta condițiile contractuale;
  • Elaborează și menține documente/dosare, creează și menține diverse baze de date;
  • Contribuie la elaborarea și distribuirea materialelor informative și de vizibilitate cu privire la proiectele ADEPT;
  • Participă la evenimentele publice organizate în cadrul proiectelor;
  • Participă la recrutarea și selecția grupului de beneficiari în proiecte;
  • Menține comunicarea cu beneficiarii proiectelor și cu partenerii;
  • Asigură circulația informației în cadrul proiectului;
  • Organizează documentația pentru desfășurarea proiectului și o arhivează corespunzător;
  • Expediază corespondența produsă de coordonatorii de proiecte, prin poștă sau electronic, după caz;
  • Redactează scrisori sau răspunsuri la scrisori;
  • Asigură relațiile cu furnizorii;
  • Este disponibil să călătorească prin țară în scopul realizării activităților proiectului;
  • Alte atribuții legate de buna desfășurare și implementare a proiectelor.

CERINȚE FAȚĂ DE CANDIDAT/Ă

  • studii superioare în științe sociale precum: drept, științe politice, jurnalism, economie sau alte domenii relevante;
  • capacitate de a învăța rapid - demonstrată prin experiență de muncă sau alte activități;
  • experiența de muncă în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale va constitui un avantaj;
  • cunoașterea bună a limbilor română, rusă și engleză;
  • utilizarea bună a calculatorului (MS Office, Internet);
  • cunoașterea mediului asociativ din Moldova și a cadrului legislativ general care reglementează activitatea ONG-urilor;
  • abilități de utilizare a rețelelor de socializare în scopul diseminării informației și promovării activităților și a produselor ADEPT;
  • abilități de lucru independent și în echipă.

Vă rugăm să expediați dosarele complete pe adresa electronică adept@e-democracy.md cu subiectul „Asistent de proiect ADEPT”. Termenul limită pentru aplicare: 11 martie, ora 16.00.

Dosarul complet trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat, cu indicarea a trei persoane de referință și datele de contact ale acestora;
  • O scrisoare de motivare (1 pagină), cu specificarea așteptărilor salariale.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la: Asociația ADEPT, Str. Alecsandri 97, Chișinău MD-2012, Republica Moldova. Tel. +373 22 21 29 92; web: www.adept.md

Candidații selectați pentru interviu vor fi anunțați în decurs de două săptămâni.




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.