Interviuri

Vlada Ciobanu, tânăra care deţine o poziţie de top în lumea boggerilor autohtoni, a oferit un interviu pentru portalul nostru despre ce semnifică blogosfera pentru ea şi nu doar.  O prezenţă feminină în acest segment de lume virtuală care spune lucrurilor pe nume,  Vlada a devenit un nume sonor în rândul blogosferei dominate în mare parte de bărbaţi. Îi puteţi citi postările pe www.vladaciobanu.com şi  pe http://voxreport.unimedia.md/author/vladaciobanu/

Ce te-a determinat să îţi creezi un blog ?

A fost un cadou. Nu am scris pe el decât la vreo jumătate de an după ce am primit user name-ul şi parola. Puteam să îl las aşa, nescris, dar nu mai ţin minte ce m-a determinat chiar să îl iau în serios.

Ce aspecte ale vieţii abordaţi de obicei?

Tot ce inspiră la scris. Nu pot să mă forţez să scriu despre anumite lucruri, dacă ele nu mă inspiră.

Blogul tău are o temă dominantă, de genul: cultură, politică, tineret etc?

Iniţial probabil era mai mult despre politică, întâlniri cu politicieni, alegeri, acum scriu despre toate. Dar nu am scris despre politică pentru că este un subiect popular, ci pentru că făceam studii în politologie şi pentru că am crescut într-o familie în care seara ne uitam la cel puţin două buletine de ştiri.

Cît de des postezi pe blog?

Cam de două ori pe lună. Când n-am ce zice, tac. Sau când cred că pot să o zic mai bine, dar nu îmi reuşeşte, iar tac. Sunt bloggeri care scriu în fiecare zi, poate ei sunt bloggeri adevăraţi. Poate că aş deveni previzibilă pentru oameni dacă aş scrie prea des.

Cum crezi, ce impact are blogul în schimbarea societăţii?

Bloggerii sunt o parte importantă a ceea ce se numeşte masă critică. Masa critică este vitală pentru orice democraţie. Scepticii spun că oamenii de la ţară nu au Internet, nu citesc blog-uri, prin urmare nu există niciun impact. Dar nu este adevărat. Sunt foarte multe blog-uri locale, pe care noi nu le citim şi noi foarte des subestimăm unele categorii de oameni. Foarte mulţi oameni care sunt peste hotare citesc ce se întâmplă în ţară anume din blog-uri. Fireşte, o postare nu influenţează masele, în schimb uneori ajunge la acel om cu putere de decizie care poate ulterior influenţa masele sau unele politici.

Fenomenul de blogger,  este un trend sau o dorinţă personală?

Pentru cine? Pentru mulţi presupun că este un trend. Să fi fost acum adolescentă rebelă aş face un blog ca să îmi şochez colegii şi profesorii. Foarte mulţi oameni au nevoie de atenţie şi trebuie să o obţină în orice fel. Blog-ul meu a fost tare mult timp undergound, fără a-l promova foarte mult, nu prea vroiam să îl pun pe Voxreport, pentru a nu a ajunge la un public prea larg şi neînţelegător Bloggerii buni fac bloguri din dorinţă personală şi creează trend-urile.

Ce feedback-uri  mai originale, ai avut la postările tale?

Am avut feedback-uri de tot felul. Eram surpinsă când vedeam cât efort depun unii oameni pentru a scrie un comentariu. Întregi articole. La început lumea te etichetează fiind fie liberală, fie comunistă, după asta le trece. Recent cele mai stranii feedback-uri au fost la postarea despre homosexuali. Multe din comentarii nu le-am citit. Există însă oameni al căror feedback e tare important pentru mine şi mă bucur când scriu comentarii lungi.

În opinia ta, vezi vreo dominare a blogosferei autohtone de partea masculină, sau este o echidistanţă?

Peste tot în lume blogosfera este predominant masculină. Am fost la o conferinţă pentru bloggeri la Berlin organizată de Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei la care eram trei fete şi 15 băieţi, dintre care fata din China lucra într-un ziar guvernamental. Despre politică şi societate scriu în mare parte bărbaţi. Despre manichiură, pantofi, poveşti lacrimogene despre esenţa vieţii scriu fetele. În lume, sunt blog-uri scrise de fete, foarte populare, cineva îmi zicea că în Suedia este un blog foarte popular scris de două fete care postează ce pereche de blugi şi-au mai luat. Dar asta nu înseamnă că eu nu scriu despre ce mi-am mai cumpărat. Am scris chiar cum mi-am luat un Kindle. Există şi vor mai apărea blog-uri bune scrise de fete, şi nu am în vedere despre politică, ci blog-uri interesante, coerente şi pe unde trebuie, cu ironia necesară.

Iuliana Mămăligă

Victoria Colesnic, „proprietara” blogului http://victoriacolesnic.wordpress.com/ dar şi a unui pe www.allmoldova.com Este elevă în clasa XII-a, la Liceul „Mircea Eliade” . Deţine funcţia de Focal Point in Charge, Y-PEER Moldova .Redactorul rubricii „Capcane lingvistice”, revista „Clipa”. Este una din cele mai tinere bloggeriţe, şi pentru acest fapt îi oferim un loc în „Blogosfera feminină”.

Experienţa mea în sfera bloggingului a început într-un mod spontan, fără prea multe meditaţii, ci mai degrabă dintr-o necesitate. Scriam de vreun an în jurnale personale, la lecţiile de limbă română, în troleu, în parc, unde reuşeam să-mi prind ideile. Primele încercări literare apreciate s-au văzut realizate în cadrul concursurilor de creaţie „Ars Adolescentina” şi „Iulia Hasdeu”, cel din urmă fiind organizat de revista „Clipa”. În acel moment (crucial sau mai puţin) am înţeles nevoia unei platforme unde să postez tot ce am adunat până în acel moment. Aşa a luat naştere primul meu blog pe blogcreativ.ro. Peste un an, am decis să-mi schimb locul pe wordpress, o platformă mult mai cunoscută şi mai youth friendly. Astăzi, regimul după care postez pe blog e unul sporadic, în strânsă conexiune cu inspiraţia şi timpul meu liber. Cu toate aceastea, ţin mult la el şi încerc să-l menţin constant activ.

Abordez fie aspecte pe care le cunosc sau cu care sunt în contact, fie care mă interesează. În primul rând, blogul meu conţine mai multe secţiuni. În cele de eseu/poezie/proză, cititorul poate găsi texte literare, în mare parte premiate sau publicate. În „Stagieri & Reportaje”, încerc să împărtăşesc experienţe din sfera voluntariatului în care activez de 3 ani, să povestesc despre locurile pe care le-am vizitat sau evenimente la care am luat parte. Tot aici, mai sunt plasate şi articole despre relaţiile interumane, despre hobby-uri şi oameni deosebiţi. Există şi postări personale, notate prin file de jurnal, ce dezvăluie gânduri şi impresii din propria viaţă. Dacă este vorba despre un articol, îmi place să tratez teme catchy, cum a fost cu „De ce iubim bărbaţii”/ „Crezi că poţi răspunde”, dar să încerc o abordare mai puţin banală sau accesibilă, una ce l-ar face pe cititor să mediteze.

Bănuiesc că blogul meu îmbină mai multe cuvinte-cheie: literatură, cultură, tineret, activism, sentiment, toate profund individualizate. Nu mă tem să intru şi în politică, chiar mi-ar fi interesant să comentez mişcările de pe arenă, doar că mă simt ataşată de artă. Cu toate aceastea, odată ce voi avea mai mult timp liber, îmi propun să diversific tematica blogului.

Încerc să am regulat câteva postări de proporţii pe lună.

Ştiind că numărul oamenilor ce află toate noutăţile de pe net este în continuă ascensiune, ca reţelele de socializare, gen facebook au un impact enorm şi aproape fiecare al doilea tânăr are blog – putem cu tărie afirma că social media schimbă cursul omenirii. Blogul este unul din principalele instrumente de exprimare a părerii în mod public ce are drept rezultat schimbarea de opinii în societate. După părerea mea, impactul pe care îl are blogul este în mare parte unul pozitiv. Toţi politicienii/ jurnaliştii/ politologii/ criticii/ comentatorii au bloguri ceea ce oferă mai multă transparenţă şi libertate de exprimare. Mai mult decât atît, în acest caz, blogul devine şi un field liber spre dezbateri, întrebări şi răspunsuri. Blogul oferă spaţiu pentru libera exprimare tuturor, atât preşedinţilor, cât şi tinerilor dornici de a vorbi şi care reuşesc să fie auziţi.

Pentru mine blogul, cu siguranţă este o dorinţă personală. Am fost printre primii dintre prietenii mei care şi-au început un blog. Dar în general, se fac mii şi mii de bloguri zilnic, sub influenţa fenomenului de blogging în masă, dar blogger devine şi rămâne persoana care demonstrează fidelitate acestei activităţi – nu poţi fi blogger o zi sau o săptămână. Cele mai originale  feedback-uri au fost cîteva invitaţii la întîlniri!

Nu cred că sunt foarte bine informată cu privire la blogosfera autohtonă pentru a estima ponderea celei feminine sau a celei masculine. Pot presupune că există o echidistanţă întrucât tinerii de azi, indiferent de sex, sunt deosebit de acitivi şi profită din plin de oportunităţile ce le ies în cale.

Iuliana Mămăligă

Interviu cu Tatiana Pagu Ernst, cofondatorul asociaţiei Vent d’Est

Voluntariat, compasiune, dăruire, înţelegere, prietenie şi ajutor. Acestea sunt atributele unui om simplu dar care are un suflet mare. Descoperim împreună valorile umane de la Tatiana Pagu Ernst, cofondatorul asociaţiei Vent d’Est.

Când şi cum a luat naştere asociaţia „Vent d’Est”?

Asociaţia a fost creată în februarie 2002, în Franţa, eu atunci locuiam acolo. Din copilărie mi-am promis că voi face tot posibilul ca să ajut oamenii şi mai ales copii. Dumnezeu mi l-a trimis pe soţul meu care este ca şi mine, el merge pe drumul umanitar din 1993. Fiind în Franţa vroiam sa fac ceva pentru ţara mea, soţul meu vroia să ajute şi Romania şi într-o seară în urma unei discuţii am hotarît sa creăm „Vent d’Est”.

Ai putea să ne spui mai multe despre asociaţia pe care o reprezinţi?

„Vent d’Est” a avut şi are norocul să aibă membri cu inimă mare care nu ezită să dea din timpul lor, din banii lor, din dragostea lor. Căci dacă vrei sa ajuţi oamenii deja trebuie să-i iubeşti. De la crearea sa, eu am fost unica moldoveancă, restul au fost toţi francezi care au participat la toate acţiunile alături de mine şi soţul meu. Mă bucuram mult şi mă bucur în continuare să văd oameni străini care ne susţin şi ne încurajează, care vor să ajute Moldova chiar dacă ei niciodată n-au fost aici, care manifestă o dragoste gratuită şi nu cer nimic în schimb. Am învăţat multe de la ei.

Care este scopul acesteia?

Scopul asociaţiei noastre este de a ajuta oamenii şi în deosebi copiii mai ales cei din sate care sînt uitaţi de toţi. Noi dorim să stopăm plecările parinţilor peste hotare, căci astăzi e o mare problemă în Moldova şi să creăm locuri de muncă. Dorim să le arătăm copiilor că viaţa e frumoasă şi intresantă. Dorim ca tristeţea din ochii oamenilor să dispară şi încercăm cu paşi mici dar siguri în ritmul nostru să schimbăm lucrurile, să aducem ceva nou în viaţa lor.

Vorbeşte-ne despre acţiunile umanitare desfăşurate de voi.

Primul nostru proiect a fost crearea unei pensiuni turistice la o familie din Bucovina. Pentru a finanţa acest proiect noi am organizat o serată la care am colectat 300 euro. Nu a fost mult dar asta le-a permis sa înceapă o activitate pe care o continuă şi acum.

Al doilea nostru proiect a fost realizat în august 2003. Cu o grupă de 9 persoane, printre care un medic generalist, am mers într-un sat rom din Bucovina, le-am adus medicamente şi haine şi timp de o săptămînă am lucrat intens. A fost o experienţă care a lăsat amprente în inimile noastre.

În 2004-2005 am descoperit şcoala internat nr.23 de la Botanica. Prima am mers eu singură şi inima mea plîngea cînd am văzut condiţiile de viaţă ale copiilor. Atunci am hotărît cu toţii să ajutăm aceşti copii şi ne-am pus pe primul plan să le schimbăm paturile şi tot ce este în anexă. Am organizat serate, mese, am fabricat bomboane din ciocolată pe care le vindeam cu mult succes.Vindeam şi Cagorul nostru pe care mergeam să-l cumpar în Germania la depozite ruseşti. În 2006 am adus un realizator francez care a făcut un film documentar despre aceşti copii şi acest film ne-a ajutat să strîngem fonduri pentru ai ajuta. Din 2007 am început să intervenim în şcoala din satul Horodişte, r-nul Rezina. Am adus cărţi, rechizite şcolare, anul trecut l-am adus pe Moş Crăciun caci majoritatea copiilor niciodată nu l-au vazut, via Publika TV şi acţiunea “Dăruieşte o poveste” le-am dăruit pentru biblioteca şcolii cărţi. N-am să uit niciodată bucuria copiilor şi lacrimile de bucurie de pe faţa bibliotecarei.

Vara trecută am adus voluntari francezi în sat care au făcut diferite activităţi extraşcolare cu copiii. Copii au învăţat să meargă pe bicicletă, au învăţat multe jocuri, multe lucruri noi, au pictat, au cîntat,au dansat, s-au exprimat, lucru foarte important, au învăţat chiar franceza jucîndu-se. Directoarea şcolii din Slibozia, Horodişte care formează o comună cu satul Horodişte mi-a zis că-i auzea vorbind în franceză chiar cînd se jucau în stradă între ei. Bibliotecara şcolii mi-a zis că copii stau de dimineaţă la uşa bibliotecii şi aşteaptă să vină să răsfoiască cărţuliile franceze pe care i le-am oferit, ce-i mai mari vin să traducă folosind dicţionarele. Ne bucurăm nespus de acest rezultat şi pentru mine personal e un pariu cîştigat. Tot vara trecută am organizat prima ediţie a festivalului de cîntec francez la aer liber acolo în Horodişte, am organizat un picnic cu scopul de a le prezenta oamenilor locurile frumoase şi proiectele noastre pentru aceasta comună. Pe 18 decembrie am adus 91 de copii din comuna Horodişte la teatru. Nu a fost uşor să organizăm şi acest eveniment dar am reuşit.Toată lumea a fost fericită şi asta e important.

Ce greutăţi ai întilnit pe parcursul organizării acestor acţiuni?

Am întîlnit greutăţi foarte multe şi mai ales acolo unde nici nu mă aşteptam, dar asta e, eu ştiu că drumul unei activităţi umanitare corecte nu-i uşor. Prima problemă e legată de finanţe, a doua de oameni. Nu-i uşor să motivezi pe cineva să facă ceva gratis pentru alţii, să dăruie dragoste sau din timpul său.Altă problemă e mentalitatea oamenilor, mai ales în sate. Uneori mă întreb de ce ne zbatem atîta cu soţul meu şi cu persoanele care ne susţin, îmi vine să dau mîinele jos dar nu pot pentru că ştiu că cineva are nevoie de noi, tristeţea din ochii copiilor nu-mi permite s-o las baltă şi iarăși găsesc curaj acolo unde nu e.

Care sunt planurile de viitor?

Primul plan pe viitor este crearea unei eco pensiuni care va servi ca centru de vacanţă pentru copii defavorizaţi. Avem foarte mult de lucru! Al doilea este realizarea în iulie a celei de a doua ediţii a festivalului. A treilea plan este să aducem anul acesta voluntari nu numai la Horodişte dar şi în alte sate sau comune căci copii sînt peste tot.

Ce aşteptări aveţi de la noul an?

În acest an ne dorim să creştem. Să apară cît mai mulţi benevoli cu care să lucrăm pentru a realiza proiectele noastre, care nu sînt indiferenţi faţă de alţii, care vor să ne ajute şi să ne susţină, dorim să găsim finanţe ca să putem începe lucrările în ecopensiune şi să realizăm cît mai multe lucruri frumoase. Eu personal sper şi doresc din tot sufletul ca în acest an să se topească gheaţa din inimile oamenilor şi să înflorească dragostea. Noi avem nevoie de dragoste faţă de cei apropiaţi, faţă de ţară, faţă de viaţă fiindcă ea e frumoasă şi merită să o trăim necătînd la toate greutăţile pe care ar trebui să le primim ca lecţii şi nu ca probleme!

Realizat de Daniela Caraiman