Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6095

frule

Ion Cebanu, Ministrul Tineretului şi Sportului al RM : În politici de voluntariat, suntem un stat exemplu

Ministrul Tineretului si Sportului Ion CebanuCînd l-am sunat pe domnul ministru Ion Cebanu în vederea solicitării unui interviu, iniţial am crezut că va trebui să mă programez , la ce orar vast are dumnealui. Am avut norocul să fiu acceptată pentru material chiar în aceeaşi zi. Nu am aşteptat să fiu invitată de două ori, aşa că mi-am îndreptat paşii spre minister. Am avut o discuţie degajată, despre tineri şi activităţile lor, despre cum e să conduci această generaţie şi nu doar.

Domnule ministru Ion Cebanu, cum vă simţiţi în postura pe care o deţineţi acum, unde grupul ţintă pe care îl conduceţi sunt generaţiile tinere?

Deja din septembrie 2009 şi pînă în prezent am muncit la formarea şi consolidarea Ministerului Tineretului. Împreună cu echipa mea, practic am resuscitat un domeniu care înainte fie aparţinea Ministerului Educaţiei fie altei instituţii. Pot spune că m-am ataşat de activitatea mea. Funcţiile vin şi pleacă, oamenii rămîn. Vreau ca în urma mea să rămînă acţiuni concrete, nu doar vorbe.

În activitatea oricărui grup, colectivităţi sunt momente critice, de cumpănă. Aţi avut asemenea cazuri cînd trebuia să mergeţi la compromis ori să adoptaţi urgent o decizie?

Au fost şi momente care au înnourat un pic activitatea de la minister dar, graţie echipei şi solidarităţii am depăşit cu brio aceste clipe. Recunosc, la începutul activităţii mele a fost greu din mai multe considerente. Am avut scopuri clare, pe care am încercat să le înfăptuiesc treptat. Conexiunea dintre minister şi societate a devenit mai deschisă, mai prielnică. Sperăm să o îmbunătăţim şi în viitor.

Pentru că tot sunteţi Ministrul Tineretului, ce părere aveţi despre junii Republicii Moldova?

Tinerii din ţară sunt o generaţie a schimbării, o generaţie a zilei de 7 aprilie. Ei ştiu ce vor, ei au acum lumea la picioarele lor, ceea ce în urmă cu două decenii era practic un subiect utopic. Ei au refuzat tabu-urile, sunt dezinvolţi. Deţin informaţia şi internetul, călătoresc şi gîndesc liberi.Sunt tineri care au rol de mamă şi tată, pentru că părinţii sunt plecaţi peste hotare. Chiar dacă spiritul rebel uneori îi face să spună că nu îşi iubesc ţara, oricum, ei au în inimă dragostea faţă de acest pămînt.

Proiectul „Capitala Tineretului” este unul embrionar şi ambiţios. Ce presupune mai concret acest eveniment ?

„Capitala Tineretului” este mai întîii o iniţiativă a Ministerului Tineretului şi Sportului şi a Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova. Scopul proiectului este o încercare de a aduna activităţile pentru tineri în oraşele şi centrele raionale din ţară. Startul a fost dat în 2010 cînd raionul Ungheni a fost prima localitate ce a deţinut acest titlu. Unele din criteriile după care este stabilit locul desfăşurării acţiunilor din cadrul proiectului, sunt reţelele de tineret bine dezvoltate cît şi programele destinate acestora. În cadrul acestui eveniment au fost stabilite mai multe relaţii de colaborare între liderii de tineret, voluntari şi activişti civici. Mulţi din ei au fost peste hotare prin diverse programe. Se mobilizează toată lumea, înclusiv autorităţile locale şi raionale. Capitala Tineretului în 2011 a fost la Cahul.

Domnule Ministru, de cîţiva ani se vehiculează o lege a voluntariatului. La ce etapă este respectivul proiect?

Momentul dat este o prioritate atît pentru Minister cît şi pentru toţi cei care fac voluntariat. Adoptată în 2010, şi aprobată de Parlament, aceasta urmează deja să fie implementată. Ce presupune legea în cauză: carnet de voluntar , contract de voluntar ce pot fi prezentate angajatorului în momentul cînd persoana vrea să îşi găsească un post de lucru. Astfel, voluntariatul va fi considerat ca stagiu de muncă. De asemenea, se va putea obţine credite la universitate pentru faptul că studentul va deţine respectivele acte. În politici de voluntariat suntem un stat exemplu.

Lumea cînd aude de cuvîntul voluntariat, instantaneu asociază cu o activitate neremunerată. Cum definiţi dvs acest lexem?

Pentru mine voluntariatul este mai întîi interes civic. Este modul în care ţie îţi pasă şi de ce se întîmplă în comunitatea în care trăieşti, nu doar în casa ta. Eu am făcut voluntariat la o asociaţie juridică unde am dorit să obţin mai multe cunoştinţe şi experienţă în acest domeniu. De asemenea, am participat şi într-un proiect ecologic. Voluntariatul înseamnă să înveţi şi pentru tine.

Domnule Ministru, vă mulţumesc pentru interviul acordat!

 

Iuliana Mămăligă

 

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola