Sper ca în acest an să se topească gheaţa din inimile oamenilor şi să înflorească dragostea

Interviu cu Tatiana Pagu Ernst, cofondatorul asociaţiei Vent d’Est

Voluntariat, compasiune, dăruire, înţelegere, prietenie şi ajutor. Acestea sunt atributele unui om simplu dar care are un suflet mare. Descoperim împreună valorile umane de la Tatiana Pagu Ernst, cofondatorul asociaţiei Vent d’Est.

Când şi cum a luat naştere asociaţia „Vent d’Est”?

Asociaţia a fost creată în februarie 2002, în Franţa, eu atunci locuiam acolo. Din copilărie mi-am promis că voi face tot posibilul ca să ajut oamenii şi mai ales copii. Dumnezeu mi l-a trimis pe soţul meu care este ca şi mine, el merge pe drumul umanitar din 1993. Fiind în Franţa vroiam sa fac ceva pentru ţara mea, soţul meu vroia să ajute şi Romania şi într-o seară în urma unei discuţii am hotarît sa creăm „Vent d’Est”.

Ai putea să ne spui mai multe despre asociaţia pe care o reprezinţi?

„Vent d’Est” a avut şi are norocul să aibă membri cu inimă mare care nu ezită să dea din timpul lor, din banii lor, din dragostea lor. Căci dacă vrei sa ajuţi oamenii deja trebuie să-i iubeşti. De la crearea sa, eu am fost unica moldoveancă, restul au fost toţi francezi care au participat la toate acţiunile alături de mine şi soţul meu. Mă bucuram mult şi mă bucur în continuare să văd oameni străini care ne susţin şi ne încurajează, care vor să ajute Moldova chiar dacă ei niciodată n-au fost aici, care manifestă o dragoste gratuită şi nu cer nimic în schimb. Am învăţat multe de la ei.

Care este scopul acesteia?

Scopul asociaţiei noastre este de a ajuta oamenii şi în deosebi copiii mai ales cei din sate care sînt uitaţi de toţi. Noi dorim să stopăm plecările parinţilor peste hotare, căci astăzi e o mare problemă în Moldova şi să creăm locuri de muncă. Dorim să le arătăm copiilor că viaţa e frumoasă şi intresantă. Dorim ca tristeţea din ochii oamenilor să dispară şi încercăm cu paşi mici dar siguri în ritmul nostru să schimbăm lucrurile, să aducem ceva nou în viaţa lor.

Vorbeşte-ne despre acţiunile umanitare desfăşurate de voi.

Primul nostru proiect a fost crearea unei pensiuni turistice la o familie din Bucovina. Pentru a finanţa acest proiect noi am organizat o serată la care am colectat 300 euro. Nu a fost mult dar asta le-a permis sa înceapă o activitate pe care o continuă şi acum.

Al doilea nostru proiect a fost realizat în august 2003. Cu o grupă de 9 persoane, printre care un medic generalist, am mers într-un sat rom din Bucovina, le-am adus medicamente şi haine şi timp de o săptămînă am lucrat intens. A fost o experienţă care a lăsat amprente în inimile noastre.

În 2004-2005 am descoperit şcoala internat nr.23 de la Botanica. Prima am mers eu singură şi inima mea plîngea cînd am văzut condiţiile de viaţă ale copiilor. Atunci am hotărît cu toţii să ajutăm aceşti copii şi ne-am pus pe primul plan să le schimbăm paturile şi tot ce este în anexă. Am organizat serate, mese, am fabricat bomboane din ciocolată pe care le vindeam cu mult succes.Vindeam şi Cagorul nostru pe care mergeam să-l cumpar în Germania la depozite ruseşti. În 2006 am adus un realizator francez care a făcut un film documentar despre aceşti copii şi acest film ne-a ajutat să strîngem fonduri pentru ai ajuta. Din 2007 am început să intervenim în şcoala din satul Horodişte, r-nul Rezina. Am adus cărţi, rechizite şcolare, anul trecut l-am adus pe Moş Crăciun caci majoritatea copiilor niciodată nu l-au vazut, via Publika TV şi acţiunea “Dăruieşte o poveste” le-am dăruit pentru biblioteca şcolii cărţi. N-am să uit niciodată bucuria copiilor şi lacrimile de bucurie de pe faţa bibliotecarei.

Vara trecută am adus voluntari francezi în sat care au făcut diferite activităţi extraşcolare cu copiii. Copii au învăţat să meargă pe bicicletă, au învăţat multe jocuri, multe lucruri noi, au pictat, au cîntat,au dansat, s-au exprimat, lucru foarte important, au învăţat chiar franceza jucîndu-se. Directoarea şcolii din Slibozia, Horodişte care formează o comună cu satul Horodişte mi-a zis că-i auzea vorbind în franceză chiar cînd se jucau în stradă între ei. Bibliotecara şcolii mi-a zis că copii stau de dimineaţă la uşa bibliotecii şi aşteaptă să vină să răsfoiască cărţuliile franceze pe care i le-am oferit, ce-i mai mari vin să traducă folosind dicţionarele. Ne bucurăm nespus de acest rezultat şi pentru mine personal e un pariu cîştigat. Tot vara trecută am organizat prima ediţie a festivalului de cîntec francez la aer liber acolo în Horodişte, am organizat un picnic cu scopul de a le prezenta oamenilor locurile frumoase şi proiectele noastre pentru aceasta comună. Pe 18 decembrie am adus 91 de copii din comuna Horodişte la teatru. Nu a fost uşor să organizăm şi acest eveniment dar am reuşit.Toată lumea a fost fericită şi asta e important.

Ce greutăţi ai întilnit pe parcursul organizării acestor acţiuni?

Am întîlnit greutăţi foarte multe şi mai ales acolo unde nici nu mă aşteptam, dar asta e, eu ştiu că drumul unei activităţi umanitare corecte nu-i uşor. Prima problemă e legată de finanţe, a doua de oameni. Nu-i uşor să motivezi pe cineva să facă ceva gratis pentru alţii, să dăruie dragoste sau din timpul său.Altă problemă e mentalitatea oamenilor, mai ales în sate. Uneori mă întreb de ce ne zbatem atîta cu soţul meu şi cu persoanele care ne susţin, îmi vine să dau mîinele jos dar nu pot pentru că ştiu că cineva are nevoie de noi, tristeţea din ochii copiilor nu-mi permite s-o las baltă şi iarăși găsesc curaj acolo unde nu e.

Care sunt planurile de viitor?

Primul plan pe viitor este crearea unei eco pensiuni care va servi ca centru de vacanţă pentru copii defavorizaţi. Avem foarte mult de lucru! Al doilea este realizarea în iulie a celei de a doua ediţii a festivalului. A treilea plan este să aducem anul acesta voluntari nu numai la Horodişte dar şi în alte sate sau comune căci copii sînt peste tot.

Ce aşteptări aveţi de la noul an?

În acest an ne dorim să creştem. Să apară cît mai mulţi benevoli cu care să lucrăm pentru a realiza proiectele noastre, care nu sînt indiferenţi faţă de alţii, care vor să ne ajute şi să ne susţină, dorim să găsim finanţe ca să putem începe lucrările în ecopensiune şi să realizăm cît mai multe lucruri frumoase. Eu personal sper şi doresc din tot sufletul ca în acest an să se topească gheaţa din inimile oamenilor şi să înflorească dragostea. Noi avem nevoie de dragoste faţă de cei apropiaţi, faţă de ţară, faţă de viaţă fiindcă ea e frumoasă şi merită să o trăim necătînd la toate greutăţile pe care ar trebui să le primim ca lecţii şi nu ca probleme!

Realizat de Daniela Caraiman