„FONDUL PENTRU TINERI DIN UNGHENI” colectează mijloace în beneficiul copiilor şi tinerilor



1 iunie 2010 – de Ziua Internaţională a Copilului, ora 10.00, în Parcul Central din or. Ungheni a avut loc lansarea oficială a Fondului pentru tineri din Ungheni. Membrii grupului local de tineri au venit cu rezultatele primei lor activităţi inedite de colectare de fonduri pentru copiii și tinerii din Ungheni. Pe parcursul a 4 zile aceşti tineri au reușit să colecteze de la colegi 63 colete, care conţin rechizite şcolare, cărţi şi hăinuţe. Aceste colete au fost propuse spre vânzare agenţilor economici şi instituţiilor publice din oraş, preţul iniţial al coletului fiind de 150 lei. În doar o singură zi tinerii au reuşit să vândă colete agenţilor economici şi instituţiilor publice  în valoare de 2540 lei, bani care vor fi folosiți pentru finanțarea inițiativelor tinerilor.

Pe parcursul evenimentului de lansare coletele adunate anterior au fost donate copiilor cu nevoi speciale  din oraşul Ungheni. De asemenea, a fost organizată Gala Costumelor Populare, achiziţionate în cadrul proiectelor finanţate de Fundaţia Comunitară Ungheni.

«Fondul pentru tineri din Ungheni» oferă tinerilor un cadru în care ei lucrează împreună şi iau decizii privind comunitatea din care fac parte. Treisprezece persoane între 16 şi 19 ani au creat Grupul Local de Tineri care va promova şi administra transparent un fond special destinat finanţării proiectelor iniţiate şi implementate de către tineri pentru dezvoltarea comunităţii. Proiectul încurajează responsabilizarea tinerilor, iniţiativa civică şi contribuie la dezvoltarea comportamentului filantropic al acestora, al oamenilor de afaceri şi al comunităţii în ansamblu.

Lansarea Grupului Local  de Tineri din Ungheni este parte componentă a  proiectului «Fondul pentru tineri din Ungheni», implementat de Fundaţia Comunitară Ungheni, cu suportul Fundaţiei Est-Europene din fondurile Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei (DANIDA) şi Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

 

Pentru informaţii suplimentare, rugăm să o contactaţi pe Irina Ciobanu, Asistent Programe, Fundația Est - Europeană la: irina.ciobanu@eef.md, sau tel. 54 81 02, extensie 106 sau Valeriu Botnari, Director Executiv, Fundaţia Comunitară Ungheni la botnarivaleriu@mail.ru sau tel. 0 236 23 455.