frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Circa 3,7 milioane de lei, în sprijinul persoanelor cu probleme de sănătate mintală

Asociaţia SOMATO din Bălţi a făcut public raportul de activitate pe anul 2009, potrivit căruia a derulat, în perioada de referinţă, cinci proiecte în sumă de circa 3,7 milioane de lei, fonduri oferite cu generozitate de către donatori de peste hotare pentru susţinerea persoanelor cu probleme de sănătate mintală. 


Cel mai ambiţios şi costisitor proiect este cel ce vizează dezvoltarea şi testarea în premieră în Moldova a apartamentelor protejate pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală. Acest program este susţinut de Delegaţia Uniunii Europene în Moldova şi va finaliza în 2012. Alte trei programe importante derulate de Asociaţia SOMATO în 2009 au fost susţinute de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Colaborare în Moldova. Un alt proiect care a permis extinderea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilităţi a fost sprijinit de „Keystone Human Services Moldova”. 

Este de remarcat că, anul trecut, Asociaţia SOMATO a contribuit la echiparea şi mobilarea a două centre din Bălţi a căror activitate este axată pe reabilitarea socială şi medicală a persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Este vorba de Centrul ergosocial „Socium” şi Centrul DANKO, care oferă servicii copiilor cu probleme de sănătate mintală. 

Asociaţia SOMATO a derulat în 2009 mai multe activităţi prin intermediul cărora a promovat incluziunea socială şi eliminarea stigmei în raport cu persoanele cu probleme de sănătate mintală. În acest sens, Asociaţia a derulat campanii de comunicare şi sensibilizare a opiniei publice, cea mai importantă fiind „Săptămâna Sănătăţii Mintale” (5-10 octombrie), desfăşurată la nivel naţional, în premieră, în R. Moldova. Pe parcursul anului trecut, SOMATO a continuat să editeze materiale promoţionale şi informaţionale, inclusiv al ziarului „Advocacy în sănătate mitală”. 

Asociaţia SOMATO, care numără în prezent are 36 de membri, activează în domeniul sănătăţii mintale din februarie 1999.

Informaţii suplimentare despre Asociaţia SOMATO sunt disponibile pe pagina web:http://www.somato.md.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola