Agenda CJI pentru luna iunie



Echipa Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) încă nu-și ia vacanță și vă invită să-i urmăriți cu atenție activitățile și pe parcursul verii.
 

  • Începem luna iunie cu lansarea versiunii video a spectacolului „Un click din colţi sau Lupul Manipulator”, adaptare după povestea educațională cu același titlu semnată de cercetătoarea media Solvita Denisa Liepniece din Letonia. Premiera spectacolului va avea loc marți, 1 iunie, de Ziua Internațională a Copiilor, începând cu ora 11.00, pe pagina de Facebook a CJI.
  • Pe 2 iunie, CJI va organiza evenimentul de prezentare a activităţilor de educaţie media ale celor 12 instituţii de învăţământ înscrise în concursul „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”. Membrii juriului, formaţi din reprezentanţi ai CJI, Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, donatorilor şi experţi în domeniu, vor selecta drept câştigătoare 3 din cele 12 instituţii de învăţământ participante în concurs, care vor fi premiate cu câte o tablă interactivă.
  • În perioada 9-11 iunie, reprezentanții mass-media de pe cele două maluri ale Nistrului sunt invitați să participe la instruirea „Jurnaliști din dreapta și stânga Nistrului creează conținut multimedia”. La instruire vor participa 16 jurnaliști/jurnaliste care doresc să-şi perfecţioneze abilităţile în domeniul digital storytelling. În urma instruirii, participanții vor forma echipe mixte care vor lucra în comun. Echipele care vor propune cele mai originale idei de materiale vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 1.500 de euro pentru realizarea materialelor multimedia.
  • În perioada 25-27 iunie, CJI va organiza cea de-a șaptea ediţie a Hackathonului media „Puterea a cincea”. În acest an, invităm să participe la hackathon redacțiile din Republica Moldova care doresc să-și îmbunătățească interacțiunea cu publicul, dezvoltând instrumente online. Echipele se pot înscrie la eveniment completând formularul de înregistrare. Câștigătorii vor primi câte un grant în valoare de 5.000 de dolari fiecare și vor avea posibilitatea să integreze instrumentele create pe platformele lor media.
  • La Media Azi, urmărim îndeaproape campania electorală și toate deciziile care vizează presa, în special activitatea Consiliului Audiovizualului și a furnizorilor de servicii media. Urmează, de asemenea, interviuri, comentarii, emisiunea Media Azi și tradiționala caricatură lunară. 
  • Mediacritica va urmări cu atenție cum mass-media reflectă subiectele de pe agenda publică și va demasca eventualele abateri. Vom difuza trei ediții ale Podcastului cuMINTE – despre surse credibile de documentare în online, publicitatea și influencerii, activitatea redacțiilor și jurnaliștilor pe rețelele sociale. Tot în luna iunie, vom lansa un raport de monitorizare a canalului Moldova 1, ce are în vizor felul în care postul public de televiziune prezintă evenimentele din actualitatea zilnică. De asemenea, vom publica un comentariu despre amestecul dintre fapte și opinii în materialele jurnalistice.
  • Prin intermediul platformei T(V)E Privește! continuăm să recepționăm plângeri din partea telespectatorilor care ne relatează despre diverse cazuri pe care le consideră neconforme cu etica, deontologia și prevederile legale. În urma analizei de conținut, CJI va trimite notificări redacțiilor pentru a le remedia. În cazul în care abaterile vor persista, CJI va expedia petiții la Consiliul Audiovizualului.
  • Departamentul Politici și Legislație Media va continua să urmărească situația legislativă din sfera mass-media și va oferi consultații juridice gratuite jurnaliștilor și instituțiilor media. De asemenea, răspunsuri la întrebările de ordin legal ale jurnaliștilor veți afla în rubrica „Juristul Presei”.
  • În perioada 24 mai - 8 iunie 2021 are loc stagiul studenților Școlii de Studii Avansate în Jurnalism în redacțiile instituțiilor media din țară: Ziarul de Gardă, Radio Europa Liberă, Oameni și Kilometri și Media Azi. Tot în această lună, la ȘSAJ se desfășoară concursul de admitere pentru anul de studii 2021-2022. Pentru mai multe detalii, accesați: http://www.scoaladejurnalism.md/ro/slider/admitere

 
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent MoldovaMedia Azi și MediacriticaTwitterTelegram și Instagram.