Să răspundem minciunilor cu umor! Aplicația STOP FALS! actualizată
Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, organizație neguvernamentală constituită de un grup de experți români în afaceri europene la Bruxelles, Belgia, și Asociația Presei Independente (API) din Republica Moldova lansează o versiune actualizată a aplicației StopFals pentru telefoanele mobile.
Noua versiune a aplicației, acum disponibilă în Apple Store și Google Play, pune la dispoziția utilizatorilor un format nou și intuitiv, pentru a-i ajuta să se informeze și să distingă adevărul de falsuri în spațiul media aflat sub atacul constant al trollilor, site-urilor false sau informațiilor tendențioase. Acum, utilizatorul va primi o notificare în formă de alertă de fiecare dată când pe site-ul www.stopfals.md va fi publicată dezmințirea unei știri false; totodată, va putea semnala informații pe care le consideră false pentru a fi verificate de echipa portalului Stopfals.md. Pe lângă falsul depistat și dezmințirea detaliată, alerta va fi însoțită de elemente vizuale care ridiculizează minciuna, cum ar fi caricaturile ironice, meme-urile sau gif-urile.
Un alt concept inovativ introdus în aplicație este Pinocchio, imaginea renumitului personaj din povestea scriitorului italian Carlo Collodi, căruia îi crește nasul în funcție de gravitatea minciunii. El va ajuta utilizatorul să distingă între dezinformări parțiale (cum ar fi scoaterea din context sau interpretarea tendențioasă a informațiilor), manipularea informațiilor sau falsuri grave (pretinse știri editate, fabricații, deep fakes).
Nu în ultimul rând, aplicația propune utilizatorului un format bilingv (rusă-română) și structurează informația în 3 tab-uri diferite, pentru a facilita navigarea numeroaselor articole.
Aplicația StopFals poate fi descărcată gratuit de pe site-urile www.play.google.com (pentru telefoane cu sistem de operare Android) și www.itunes.com (pentru telefoane cu sistem de operare iOS).
Descarcă aplicația StopFals de pe sistemul de operare Android
Descarcă aplicația StopFals de pe sistemul de operare iOS
Actualizarea aplicației este parte a proiectului „Tot ce ai vrut să știi despre fenomenul știrilor false, dar ți-a fost frică să întrebi”, implementat de Europuls și finanțat de Black Sea Trust Fund, un proiect al Fondului German Marshall din Statele Unite.
Campania împotriva informațiilor false și tendențioase STOP FALS! este realizată de către Asociația Presei Independente (API).
Pentru informații suplimentare sau comentarii, puteți contacta echipa Europuls la contact@europuls.ro / Managerul de Proiect, Elena Gozun, la elenagozun.a@gmail.com sau echipa API la 022 210602 (persoană de contact: Diana Lungu, Coordonatoare comunicare API).