frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Un nou serviciu social lansat pentru a preveni abandonul copiilor

 În ajunul Zilei Internaționale a Femeii, la Anenii Noi a fost inaugurat primul centru maternal care va oferi suport pentru cuplurile mamă-copil, aflate în situații dificile, cu risc de abandon. Noul serviciu social a devenit funcțional datorită sprijinului financiar Kaufland și a fost inițiat de CCF/HHC Moldova, în colaborare cu autoritățile publice locale.

Centrul maternal este destinat cuplurilor mamă-copil, inclusiv gravidelor aflate în ultimul trimestru de sarcină, care se află în situații dificile și riscă separarea copilului de familie. Este vorba de mame singure, mame minore, mame care provin din familii marginalizate, vulnerabile, neacceptate de familie/parteneri, victime ale abuzului, mame fără un loc de trai etc. Serviciile sociale în cadrul centrului sunt oferite gratuit, pe un termen scurt și mediu (3-12 luni). Mamele minore sunt găzduite până la împlinirea majoratului.

Mamele vor primi cazare, consiliere de îngrijire a copilului, asistență psihologică, juridică și socială individualizată de care au nevoie pentru a depăși situația dificilă.

„Problema abandonului este una sensibilă, de aceea intervenția noastră este justificată prin asumarea unei responsabilități sociale față de cei care au nevoie de sprijinul nostru. Prin intermediul acestui proiect, ne dorim ca femeile să-și recapete încrederea în forțele proprii, să depășească fricile și să privească cu încredere în viitor.”, susține Anna-Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland.

Centrul a fost proiectat și dotat conform necesităților specifice ale mamelor cu copii mici. Astfel, suportul financiar oferit de Kaufland, în sumă de 60.000 Euro a fost valorificat pentru procurarea imobilului în care se află Centrul maternal și a terenului adiacent. Instituția a fost asigurată cu tot echipamentul necesar, inclusiv mobilier pentru mame și copii, sistem sanitar, dormitoare, bucătărie etc. Terenul adiacent urmează să fie echipat corespunzător unui teren de joacă pentru copii. https://www.youtube.com/watch?v=LEimd5SbkCU&t=71s

Autoritățile locale au apreciat inițiativa CCF/HHC Moldova, susținută financiar de Kaufland, și a oferit sprijinul necesar pe parcursul implementării proiectului.

„Acest serviciu este extrem de binevenit pentru raionul nostru, în condițiile în care avem multe familii care sunt în situații dificile și au nevoie de susținere. Dezvoltarea serviciilor sociale, precum este acest centru maternal, rămâne a fi o prioritate pentru raionul Anenii Noi. În condițiile bugetului nostru local auster, avem nevoie de astfel de parteneri cum este CCF/HHC și Kaufland, care să ne ajute să creăm și să menținem serviciile sociale”, a subliniat Alexandru Barbăroșie, Președintele raionului Anenii Noi.

La momentul inaugurării, Centrul maternal din Anenii Noi găzduiește deja 4 cupluri mamă-copil, iar altele 3 sunt în așteptarea deciziei din partea Comisiei de protecție a copilului din raion

„Datorită acestui parteneriat trilateral, din primul an, zeci de familii vor rămâne împreună, își vor vedea copiii crescând, își vor putea găsi un loc de muncă, își vor schimba prezentul și viitorul. Acest fapt va face din Anenii Noi un oraș-exemplu în ceea ce privește asistența socială. Kaufland are o prezență globală, dar asta nu-i împiedică să aibă grijă de o acțiune locală. Mulțumim pentru încredere și parteneriat!”, a menționat Liliana Rotaru, președintele CCF/HHC Moldova.

Secretarul de stat al MSMPS, Viorica Dumbrăveanu, a menționat importanța acestui parteneriat care vine să susțină proiectele sociale din țara noastră: „Cel mai frumos dar în viața fiecărui om este copilul, iar Centrul maternal inaugurat astăzi vine să consolideze relația mamă-copil și să prevină separarea copilului de familie”.

Centrul maternal a fost inaugurat în cadrul unei ceremonii la care au participat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, președintele raionului Anenii Noi, Alexandru Barbăroșie, Anna-Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland, Liliana Rotaru, președinte CCF/HHC Moldova și beneficiarele serviciului.

Potrivit Raportului Național elaborat pentru ONU privind implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, în anul 2014, peste 168.000 de copii din Republica Moldova au fost afectați de migrație, iar 62.811 dintre aceștia se aflau la evidența sistemului de asistență socială. În perioada aceluiași an, 290 de copii au fost abandonați în maternități.

Despre Kaufland:

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.md.

Despre CCF/HHC Moldova:

CCF/HHC Moldova este o organizație non-guvernamentală și non-profit, care de 14 ani schimbă în bine destinele copiilor abandonați, plasați în instituții depersonalizate, care lipsesc copiii de identitate și apartenență familială și comunitară. Din 2005, reprezintă fundația Hope & Homes for Children din Marea Britanie (www.hopeandhomes.org) Până în prezent, a sprijinit peste 4200 de copii să crească în familie și a închis 9 internate.



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola