Cum se pregătesc participanții Diamond Challenge Moldova de marea finală
Până la marele eveniment - finala națională Diamond Challenge Moldova, au rămas zile numărate, iar semifinaliștii competiției se pregătesc în mod alert de etapa decisivă, în urma căreia se va afla cine va merge la finala internațională de la Delaware, SUA.
Și pentru că circa 90% din succes o garantează prezentarea reușită a ideii, participanții Diamond Challenge Moldova au fost invitați la un training în Public Speaking cu David Jarmul, ex-vicepreședinte asociat al departamentului de Știri și Comunicații al Duke University - una dintre cele mai cotate universități din SUA și întreaga lume.
David Jarmul a fost șeful departamentului de știri și comunicații la Duke University (o universitate din Top 10 al SUA) timp de 14 de ani înainte de a veni în calitate de voluntar prin intermediul Corpului Păcii. În acest rol, David Jarmul a vorbit în mod regulat cu mass-media și a instruit numeroși profesori, și nu numai, în public speaking. Înainte de asta, a ocupat funcții de conducere de comunicare la o renumită organizație de filantropie, la Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii și în cadrul unui ONG internațional. D. Jarmul a predat ateliere de lucru în Europa de Est, America Latină și Statele Unite ale Americii cu privire la vorbirea în public și relaționarea cu mass-media. În trecut, la începutul carierei sale, a fost voluntar al Corpului Păcii în Nepal, iar acum activează în Republica Moldova, în cadrul Consiliului Raional Ialoveni.
Probabil mulți au auzit anterior noțiunile de 'business pitch', 'elevator pitch' sau au privit cel puțin un episod din renumitul show 'Shark Tank'. Pe data de 28 ianuarie, în fața unui juriu format din diverși reprezentanți ai businessului autohton și potențiali investitori, participanții DCM urmează să-și „vândă” ideea anume în așa mod, încât să apuce unul din cele 2 bilete către marea finală din Delaware, SUA, care va avea loc la începutul lunii aprilie.
Duminică, cele 13 echipe care s-au clasat în finala națională a competiției Diamond Challenge, au învățat și au exersat cum să-și pună ideea de afacere în cea mai potrivită lumină, tehnici de story-telling, instrumente de prezentare, metode de interacțiune cu publicul, dar și tehnici prin care pot convinge juriul că anume ideea lor este demnă de finanțare și de scena de la Youth Entrepreneurship Summit 2017.
Finala națională Diamond Challenge Moldova va avea loc la data de 28 ianuarie 2017, iar două cele mai bune idei (Business & Social) se vor alege cu câte un premiu în valoare de $1000 și o călătorie în Statele Unite, la finala internațională a concursului.
Pentru mai multe informații puteți să vizitați pagina de Facebook Diamond Challenge Moldova, site-ul organizației INVENTO sau site-ul internațional al competiției.
„Diamond Challenge Moldova” este implementat de către A.O. INVENTO cu susținerea financiară a University of Delaware – Horn Program in Entrepreneurship, a Secției Afaceri Publice a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova și cu suportul a Dreamups Innovation Campus și a Corpului Păcii în Moldova.”